Abuz fizic 

– agresarea copilului în mod deliberat de către adultul în grija căruia se află

el, sau de orişicare altă persoană, provocarea de leziuni sau otrăvirea copilului.

Cel mai des, abuzul fizic presupune:

 Bătăi cu mîna sau cu un obiect (furtun, cablu, vargă) aplicate pe oricare parte
a corpului

 Scuturarea copilului

 Punerea copilului în genunchi

 Legarea copilului, scuturarea sau lovirea lui de obiecte

 Trasul de păr şi de urechi

 Provocarea arsurilor sau otrăvirea

 Expunerea la munci grele, care depăşesc capacităţile fizice ale copilului,

 Abuz fizic
 Abuzul fizic presupune vătămări si/sau raniri corporale ale copilului. Poate fi
rezultatul unei încercări deliberate de rănire a copilului sau de pedeapsă fizică
excesivă. Mulți părinți abuzivi fizic insistă că acțiunile lor sunt pur și simplu forme de
 disciplină - moduri de a face copiii să învețe si sa se comporte. Desi exista o mare
diferență între utilizarea pedepsei fizice ca si disciplina și abuzul fizic.Desi exista
aceasta diferenta, amble nu sunt decat niste situatii de abuz fizic nepermis.
 În cazul abuzului fizic, sunt prezente următoarele elemente:
 Imprevizibilitate. Copilul nu știe niciodată ce-l va starni pe parinte si nici ce-l va
opri.. Nu există limite sau reguli clare ( ca in cazul disciplinarii). Copilul merge în
mod constant pe “ coji de ouă” , niciodată sigur ce anume din ce face el va declanșa
un nou atac fizic din partea parintelui.
 Furia scapata de sub control. Părinții abuzivi din punct de vedere fizic acționează
la nervi, cu mânie și din dorința de a-si afirma controlul, nu din motivația de a-si
disciplina copilul ( desi disciplinarea fizica este tot un abuz). Cu cât furia părintelui
este mai mare, cu atât este mai intens este abuzul.
 Folosirea fricii pentru a controla comportamentul copilului. Părinții care sunt
abuzivi fizic cred că copiii lor trebuie să se teamă de ei pentru a se comporta asa
cum trebuie, așa că folosesc abuzul fizic pentru a "tine copilul pe drumul cel drept".
Cu toate acestea, ceea ce invata copiii este cum să evițe să fie loviti, nicidecum nu
invata cum să se comporte sau să se dezvolte ca indivizi.

Acțiunile de organizare instituțională și informativ-educative care, în scopul prevenirii violenței,

trebuie întreprinse de către managementul instituției de învățământ, colectivul pedagogic în
colaborare cu elevii, părinții, autorităţile cu atribuţii în protecţia drepturilor copilului și
organizațiile partenere, se bazează pe următoarele documente: l Procedura de organizare
instituţională și de intervenţie a lucrătorilor instituţiilor de învăţământ în cazurile de abuz,
neglijare, exploatare, trafic al copilului, aprobată prin Ordinul Ministerului Educației nr. 77 din 22
februarie 2013; l Metodologia de aplicare a Procedurii de organizare instituţională și de
intervenţie a lucrătorilor instituţiilor de învățământ preuniversitar în cazurile de abuz, neglijare,
exploatare, trafic al copilului, aprobată prin Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 858 din 23 august
2013; l Legea nr. 140 din 14.06.2013 privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc
și a copiilor separați de părinți³²; l Instrucţiunile privind mecanismul intersectorial de cooperare
pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa și monitorizarea copiilor victime și potenţiale
victime ale violenţei, neglijării, exploatării și traficului, aprobate prin Hotărârea Guvernului
Republicii Moldova nr. 270 din 08.04.2014 cu³³; și alte acte normative.

De rând cu actele normative menționate, prin Ordinul

Ministerului Educației nr. 861 din 07.09.2015 a fost aprobat

Codul de etică al cadrului didactic³⁴. Printre altele, acesta

reglementează normele de conduită a cadrelor manageriale,

personalului didactic și didactic auxiliar în relație cu elevii în

instituțiile de învățământ general și profesional tehnic.

În scopul identificării timpurii a situațiilor de abuz, neglijare, exploatare, trafic

al copilului,

cadrele didactice și toți ceilalți angajați ai instituției de învățământ trebuie să-

și dezvolte

unele abilităţi de observare, să cunoască și să acorde atenţie următoarelor și

altor semne

care indică asupra faptului că elevul a trăit experienţa unui abuz grav, în
școală sau în afara

acesteia:

l copilul evită comunicarea și jocurile cu semenii;

l copilul nu vorbește, nu răspunde la întrebări sau vorbește incoerent;

l copilul evită contactul vizual;

l copilul manifestă reacţii bizare, se poartă ciudat, întreprinde acțiuni lipsite

de sens;

l copilul inversează prenumele;

l copilul manifestă comportamente repetitive sau stereotipe;

l copilul are atracţie sau teamă faţă de anumite zgomote, gusturi, mirosuri,

obiecte;

l copilul manifestă crize de furie, angoasă, expresivitate mimică absentă,

redusă sau inadecvată contextului.