Miorița – balada populară

Balada este o specie a genului epic, în versuri negrupate în strofe, de mare întindere, în
care se prezintă o întâmplare din trecut, cu o acțiune simplă și un număr mic de personaje, în
care realul se împletește cu fantasticul.
Miorița este o baladă populară deoarece are trăsături specifice. Fiind o specie a genului epic,
autorul își exprimă în mod indirect gândurile și sentimentele, prin intermediul acțiunii și personajelor.
Acțiunea este simplă și poate fi povestită pe momentele subiectului. Expozițiunea este reprezentată de
faptul că trei ciobani – unul moldovean, unul ungurean și unul vrâncean – coboară cu oile la iernat.
Doi dintre ei vor să-l omoare pe cel moldovean pe motiv de invidie și lăcomie(intriga). În desfășurarea
acțiunii este prezentat dialogul dintre mioara năzdrăvană și ciobanul moldovean. Ea își avertizează
stăpânul de complotul celor doi, dar acesta, în loc să-și ia măsuri de precauție, își pregătește
înmormântarea. Punctul culminant este reprezentat de motivul alegorie moarte-nuntă și cel al măicuței
bătrâne, care își caută fiul. Balada se încheie fără a preciza dacă ciobănașul este ucis sau nu, balada
neavând deznodământ. În această operă literară apar și elemente lirico-dramatice: dialogul dintre
mioară și ciobănaș aparține genului dramatic. Conversația este realizată cu ajutorul diminutivelor și a
cazului vocativ: mioriță, plăviță, bolnăvioară, drăguță, drăguțule, ceea ce evidențiază legătura strânsă
dintre om și natură, între cioban și animale. În răspunsul ciobanului remarcăm elemente lirice.
Ciobănașul își exprimă propriile sentimente – dragostea față de animale și pentru mama lui, prin
intermediul unor procedee artistice de o deosebită frumusețe.
Numărul personajelor este mic, fiind prezentate atât personaje umane, cât și animale.
Pentru a da o notă de basm, de fantastic, creatorul popular introduce un animal personificat, procedeu
des întâlnit în balade, unde eroul este însoțit și ajutat de un animal îndrăgit. Mioara are un rol deosebit
în această baladă, ea fiind cea care îl anunță pe cioban de complot și tot ea este cea care va pune în
aplicare testamentul acestuia. Cele două portrete prezintă două idealuri – de frumusețe masculină și
dragoste maternă. Personajul principal – ciobanul moldovean – seamănă cu eroii din basme, dar spre
deosebire de aceste specii, în baladă finalul nu este fericit.
Elementele de versificație sunt specifice operelor populare. Versurile sunt negrupate în strofe,
între părțile principale ale baladei fiind lăsate spații libere; rimă este împerecheată sau monorimă,
măsura de 5-6 silabe și ritmul trohaic.
Caracterul popular se explică prin prezența trăsăturilor operei populare. Caracterele oral,
anonim și colectiv reies din faptul că această poezie are o vechime de aprox. 150 de ani și circulă în
peste 1400 de variante pe tot teritoriul țării, atât ca baladă, cât și ca bocet, cântec de leagăn sau colind,
cea mai frumoasă variantă fiind cea descoperită de Alecu Russo la niște păstori în Munții Vrancei și
publicată în vol. Poezii poporale. Balade(cântice bătrânești) adunate și îndreptate de Vasile
Alecsandri. Caracterul național se evidențiază prin faptul că eroii acestei balade provin din cele trei
mari provincii românești – Moldova, Transilvania și Țara Românească, iar ocupațiile acestora sunt
specifice poporului nostru din cele mai vechi timpuri – păstoritul. De asemenea, facem cunoștință și cu
o serie de credințe și obiceiuri specifice românilor – înmormântarea tinerilor ca miri, concepția asupra
morții, văzută ca un nou început, credința populară că atunci când moare cineva cade o stea. Caracterul
sincretic reiese și din faptul că inițial această specie a fost numită cântec bătrânesc, cel care a introdus
termenul de baladă fiind V. Alecsandri.
Deoarece are trăsăturile unei balade populare, putem afirma că poezia Miorița se încadrează la
această specie literară.