Sunteți pe pagina 1din 1

BALADA POPULARĂ

DEFINIȚIE

Balada populară este o specie a genului epic, în versuri, în care este prezentată o întâmplare
eroică, o legendă, un fapt istoric, o personalitate istorică sau legendară.

TRĂSĂTURI

a. Acțiunea este simplă și liniară


b. Personajele sunt puține și, de obicei, în antiteză
c. Protagonistul are însușiri excepționale
d. Deznodământul are o încărcătură morală și filosofică.

COMPUNERE MODEL, având la bază un text studiat-MIORIȚA

Balada populară este o specie a genului epic, în versuri, în care este prezentată o întâmplare
ieșită din comun. Opera literară Miorița este o baladă populară ce valorifică unul dintre cele patru
mituri fundamentale ale poporului nostru. Ea prezintă particularitățile acestei specii la nivel formal și
de conținut.

În primul rând, fiind o creație populară, are toate trăsăturile unui astfel de text: autorul este
anonim și colectiv, opera cunoscând foarte multe variante, are caracter oral, tradițional și sincretic.
Tema e reprezentată de existența pastorală, căreia i se asociază motive precum transhumanța,
animalul înzestrat cu însușiri supranaturale etc. Acțiunea este simplă și liniară, îmbinând numeroase
teme, motive și structuri specifice literaturii populare. Modurile de expunere sunt variate:
predomină narațiunea, ce alternează cu descrierea(prin care se înfățișează cadrul natural feeric și
portretul mamei și al ciobănașului) și dialogul(care ajută la dezvăluirea indirectă a trăsăturilor
personajelor).

În al doilea rând, opera are și o încărcătură lirico-dramatică generată de tensiunea


întâmplărilor. Expozițiunea înfățișează cadrul spațio-temporal( pe-un picior de plai)și introduce
protagoniștii evenimentelor, cei trei ciobănei. Intriga constă în decizia luată de baciul ungurean și cu
cel vrâncean de a-l omorî pe cel moldovean, pentru că acesta din urmă este mai bogat. Desfășurarea
acțiunii începe în momentul în care miorița năzdrăvană își anunță stăpânul. Deși avertizat,
ciobănașul nu face nimic pentru a împiedica omorul. El își face testamentul și îi transmite mioarei
ultimele dorințe: cei dragi trebuie să afle că s-a căsătorit, moartea sa fiind transfigurată într-o nuntă
de proporții cosmice (acest aspect fiind redat cu ajutorul alegoriei).Momentul în care ciobănașul își
amintește de măicuța sa bătrână reprezintă punctul culminant, iar deznodământul lipsește.

Personajul principal, baciul moldovean, este un personaj simbolic, întruchipând atitudinea


specifică poporului nostru față de moarte. El este harnic, își iubește profesia și animalele aflate în
grijă, conducându-și viața după ritualuri străvechi. Aflat în antiteză cu ceilalți doi ciobănași, cel
moldovean impresionează prin sensibilitate și seninătate în fața morții.

La nivel prozodic, versurile sunt scurte, cu măsură de 5-6 silabe, rima este împerecheată, iar
ritmul trohaic. Se remarcă prezența unor termeni populari(precum mioriță, mări, plăviță).

În concluzie, opera literară Miorița este o baladă populară reprezentativă pentru


spiritualitatea românească, deoarece prezintă întâmplări ieșite din comun la care participă personaje
reale și fabuloase.

S-ar putea să vă placă și