“Miorița” este o baladă populară și aparține genului epic, în

care, însă, se îmbină armonios elemente lirice, epice și

dramatice
În structura baladei se disting două mari planuri:
- unul epic în cadrul căruia autorul anonim narează faptele și construiește personajele reale sau
fabuloase
- și celalalt lirico-dramatic, ce se definește prin exprimarea gândurilor, sentimentelor și prin
atitudinea ciobănașului în fața morții, într-un dramatism impresionant.
Balada ilustrează o interpretare filozofică a destinului și a succesiunii trăirilor pământești și astrale.
De-a lungul timpului balada “Miorita” a cunoscut o larga raspandire in toate teritoriile locuite de
romani circuland in circa o mie de variante. Geneza ei se pierde in negura timpului, fiind rodul
transmiterii pe cale orala a impletirii diferitelor teme si motive florclorice.
Exegeza lui Adrian Fochi (folclorist, născut 1920 la Cernăuţi), (exegeză - Interpretare, comentare,
explicare din punct de vedere istoric, filologică etc.) una dintre cele mai complete dintre analizele
acordate “Mioritei” distinge in structura epica optsprezece teme. Aceste optsprezece teme se pot
grupa in patru episoade distincte:
I. Cadrul epic inițial (versurile 1 – 21)
II. Episodul mioarei năzdravăne (versurile 22 – 46)
III. Testamentul ciobănașului (versurile 47 – 87)
IV. Episodul măicuței bătrâne (versurile 88 – 123)
Testamentul ciobanasului reprezinta in structura epica a baladei insertia unei ample confesiuni
lirice. Este cea mai importanta secventa, deoarece cuprinde ideea poetica aoperei si are un puternic
rol caracterologic in prezentarea personajului principal.
Dispozitiile testamentare ale baciului pun in lumina atitudinea lui in fata mortii si reliefeaza
trasaturile sale caracteristice. Sentimentul de profunda dragoste fata de viata este oglindit de
atasamentul fata de indeletnicirea sa. Ciobanul nu isi poate imagina despartirea. El vrea ca dupa
moarte sa ramana alaturi de oile si cainii lui in mediul in care si-a dus pana acum existenta deoarece
despartirea de ceea ce i-a fost drag ar echivala cu ruperea definitiva de ceea ce i-a marcat trecerea
prin lume. Dorinta sa fie inmormantat de presupusii asasini pune in evidenta atat increderea lui in
semeni cat si superioritatea sa morala fata de acestia. La fel de profund se desprind din aceasta
rugaminte dragostea de meserie, atasamentul fata de cainii credinciosi si fata de miora. Baciul
moldovean doreste ca la cap sa aiba cele trei fluierase, aceasta fiind singura posibilitate de a
comunica postum cu turma. Prin cantecul fluieraselor autorul reliefeaza o gradare ascendenta a
zbuciumului sufletesc al eroului.. Se observa ca prin epitetele “cu drag”, “duios” se realizeaza o
crestere a dramatismului pe fondul unei seninatati a confruntarii omului cu moartea, sentiment
izvorat din intelegerea profunda a alcatuirii universului, din experienta mitica, retraita, a baciului
moldovean, atingan culmile tragismului in metafora totala, absoluta 'cu lacrimi de sange'. Folosirea
paralelismului, evidenta in pasajul fluierelor, este un procedeu caracteristic intregii poezii folclorice.
Stihurile sunt acum un fel de refrene, laitmotive ce apar la intervale egale, puse in evidenta anaforica
(repetarea unor cuvinte la inceputul versurilor) a diminutivului 'fluieras' si a adverbului 'mult'.

Stilistic vorbind, nucleul central al secventei este o alegorie a carei principala caracteristica este
contiua pendulare intre cosmic si teluric, momentul de varf in transfigurarea artistica pe care o
realizeaza balada. Din punct de vedere al alcatuirii operei acest nucleu central este partea cea mai
concentrata ca substanta poetica si reprezinta rugamintea ciobanului de a ascunde oilor moartea sa
infatisand-o ca pe o nunta. Dorinta ciobanului este ca lumea sa afle ca petrecera sa din viata a fost o
nunta, la care insa 'a cazut o stea'. Moartea este prezentata alegoric, ca o nunta a tuturor elementelor
naturale si astrilor. Ciobanul prezinta moartea ca pe o contopire cu elementele naturii vesnice.
Moartea este sugerata de caderea stelei care semnifica moartea fara de intoarcere. Aici se realizeaza o
incarcatura poetica maxima, constand in incifrarea alegorica a unei realitati etnografice: mortilor
tineri, necasatoriti ('nelumiti') li se organizeaza inmormantarea ca o nunta.
Apar acum si simbolorile nelipsite din ceremonialul nuptial (mireasa, nasii, preotii, lautarii si
nuntasii), ca si obiectele rituale traditionale (cununa, lumanarile) ce sunt figurate prin elemente al
cadrului natural (brazi, paltinasi, munti, pasari) si cosmic (soarele, luna, stelele). Ciobanul isi
exprima in mod indirect iubirea fata de natura dar si dragostea de viata pe care doreste s-o traiasca
dincolo de efemer in eternitate. Balada atinge punctul culminant nu ca actiune ci ca intensitate a
sentimentelor.
În structura baladei se disting două mari planuri, unul epic (narează faptele) şi celălalt lirico-dramatic
(exprimă gândurile, sentimentele şi atitudinea ciobănaşului în faţa morţii). Pe un fir epic simplu se
împletesc teme şi motive populare. Autorul anonim îşi exprimă indirect sentimentele şi gândurile
prin intermediul acţiunii şi al personajelor. Ca în orice operă epică, se precizează aici timpul şi
spaţiul în care se desfăşoară acţiunea: toamna, în timpul transhumantei, într-un peisaj mirific - „Pe-un
picior de plai / Pe-o gură de rai”. Ca orice creaţie populară şi această baladă are toate trăsăturile
specifice: caracter anonim, oral, colectiv şi tradiţional.
Personajele reale sau fabuloase au atitudini specifice în acţiunea baladei, în funcţie de rolul pe care îl
atribuie autorul anonim fiecăruia în parte: cei doi ciobani pun la cale un omor, oiţa năzdrăvană este
îngrijorată pentru viaţa stăpânului, ciobănaşul moldovean priveşte moartea cu seninătate, iar măicuţa
bătrână îşi caută cu înfrigurare fiul.
Semnificaţia titlului
Balada populară Mioriţa are drept titlu diminutivul animalului năzdrăvan, cu un rol determinant în
declanşarea ideii filozofice ce a eternizat opera în literatura naţională: atitudinea înţeleaptă pe care o
are ciobanul moldovean în faţa morţii. Oiţa este un element miraculos în baladă şi argumentează
esenţa mitologică a creaţiei populare, constituind „elementul oracular” (Mircea Eliade), adică
prevestitor al morţii, ca pe un final, de neevitat, al vieţii.
Tema
Concepţia mitică a ales mioriţa înzestrată cu puteri fabuloase pentru a ilustra - în acelaşi timp - tema
folclorică a comuniunii ancestrale dintre om şi natură, simbolizată aici de animal. Mioara năzdrăvană
devine şi executor testamentar, iar tăcerea ei pare să confirme respectarea dorinţelor stăpânului său,
în perspectiva posibilei morţi. Aşadar, titlul ilustrează un simbol al mitologiei româneşti şi o temă
populară ce vine din timpuri primordiale, comuniunea om-animal.
Momentele subiectului
Expoziţiunea
Expoziţiunea are caracter epic şi este ilustrată mai întâi de imaginea cadrului natural feeric, un tărâm
al fericirii, în care urmează să se petreacă faptele: „Pe-un picior de plai, / Pe-o gură de rai”. Spaţiul
ondulatoriu atestă motivul transhumantei, simbolizat de relieful deal-vale - „Iată vin în cale, / Se
cobor la vale” -, iar prezentarea personajelor se face prin integrarea fiinţelor în mijlocul naturii: „Trei
turme de miei / Cu trei ciobănei”. Tema folclorică a comuniunii om-natură este, aşadar, sugestiv
ilustrată încă de la începutul baladei.
Intriga
Intriga o constituie complotul pus la cale de ciobanul ungurean şi de cel vrâncean împotriva
ciobănaşului moldovean, care „are oi mai multe, / Mândre şi cornute, / Şi cai învăţaţi / Şi câini mai
bărbaţi!...”. Cei doi ciobani „se vorbiră, / Ei se sfătuiră / Pe l-apus de soare / Ca să mi-l omoare” pe
baciul moldovean. Este prezent aici motivul complotului.
Desfăşurarea acţiunii
Desfăşurarea acţiunii începe în plin fabulos, prin descoperirea complotului de către „oiţa bârsană”,
care-şi înştiinţează stăpânul despre pericolul ce-l pândeşte: „Că l-apus de soare / Vreau să mi te-
omoare / Baciul Ungurean / Şi cu cel Vrâncean!”. Demascarea complotului este precedată de
atitudinea umanizată a oiţei, a cărei îngrijorare este observată de stăpânul ei: „De trei zile-ncoace /
Gura nu-ţi mai tace! / Ori iarba nu-ţi place. / Ori eşti bolnăvioară, / Drăguţă Mioară?”. În această
secvenţă a baladei se manifestă motivul oiţei năzdrăvane.
Punctul culminant
Punctul culminant ocupă spaţiul cel mai larg din baladă, deoarece ciobanul priveşte despărţirea de
turma sa şi de locurile feerice cu înţelepciunea mitică a asumării morţii ca pe un final firesc ai vieţii.
Este prezentă aici ideea filozofică străveche şi credinţa populară că existenţa omului are două
manifestări concrete: viaţa şi moartea. Puternic ancorat în natură ciobănaşul îşi exprimă dorinţa
testamentară de a rămâne şi după moarte pe meleagurile şi alături de fiinţele pe care le-a iubit atât de
mult în timpul vieţii: „Ca să mă îngroape / Aice pe-aproape / În strunga de oi, / Să fiu tot cu voi, / În
dosul stânii / Să-mi aud cânii. / Aste să le spui”.
Această atitudine este exprimată prin testamentul pe care ciobănaşul şi-l face în eventualitatea morţii,
prilej cu care poetul anonim accentuează condiţia omului în lume prin motivul alegoriei moarte-
nuntă, deoarece, ca orice element ce aparţine universului şi omul se va reintegra cosmosului printr-o
nuntire spirituală cu elementele simbol ale acestuia: „Soarele şi luna / Mi-au ţinut cununa / Brazi şi
păltinaşi / I-am avut nuntaşi; / Preoţi munţii mari, / Paseri, lăutari, / Păsărele mii / Şi stele făclii!”.
Tragismul baladei se amplifică prin faptul că tânărul cioban îşi imaginează că va fi căutat de măicuţa
lui cu disperare: „Din ochi lăcrimând, / Pe câmpi alergând, / Pe toţi întrebând”. Prin motivul măicuţei
bătrâne, poetul anonim realizează şi un portret emoţionant ciobănaşului, moment cu atât mai
dramatic cu cât acesta este surprins în monologul măicuţei: „Mândru ciobănel / Tras printr-un inel? /
Feţişoara lui, / Spuma laptelui; Musteţioara lui, / Spicul grâului; / Perişorul lui, / Pana corbului; /
Ochişorii lui, / Mura câmpului!...”. Rugămintea baciului exprimată în finalul baladei simbolizează
sensibilitatea lui sufletească, deoarece el presupune durerea sfâşietoare a mamei şi nu ar vrea ca ea să
ştie „Că la nunta mea / A căzut o stea”, aceasta fiind o superstiţie populară, care sugerează moartea
unui om.

Deznodământul
Deznodământul lipseşte, finalul baladei dând naştere la interpretări diferite şi contradictorii privind
atitudinea ciobanului moldovean în faţa morţii. Unii critici consideră că ciobanul este pasiv şi
resemnat în faţa morţii, fără să se revolte sau să aibă o reacţie de salvare. Alţii interpretează această
atitudine ca pe o jertfă pentru demnitatea umană. Posibila moarte - „şi de-a fi să mor” - este
imaginată de tânărul cioban ca o nuntă fabuloasă, ce ar putea semnifica o formă de integrare a vieţii
în circuitul existenţial (viaţă-moarte-viaţă) al cosmosului.

O altă interpretare este aceea că moartea ar putea fi un alt mod de continuare a vieţii prin contopirea
cu natura veşnică, deoarece el doreşte să fie îngropat în mijlocul „stânii”, unde „oile s-or strânge / Pe
mine m-or plânge” şi se însoţeşte în această călătorie (nuntă) a lui cu „Brazi şi păltinaşi, / Preoţi
munţii mari, / Paseri, lăutari, / Parcele mii / Şi stele făclii”.
Motivele populare
Motivele populare care compun mitul transhumantei (mioritic) în balada Mioriţa sunt, în viziunea
generală a exegeţilor (critici literari), în număr de şase:
Motivul transhumanţei
Motivul transhumanţei este ilustrat de spaţiul ondulatoriu - „vin în cale / Se cobor la vale”- al
transmutării oilor de la munte la şes şi invers, în funcţie de anotimp, de cifra mitică „trei” şi de
ciobanii care îşi însoţesc turmele, evidenţiind ancestrala (străvechea) îndeletnicire a românilor,
simbolizaţi prin cele trei mari provincii: Moldova, Ardealul şi Muntenia.
Motivul complotului
Motivul complotului este ilustrat prin antiteza dintre cadrul natural feeric, senin - „picior de plai”,
„gură de rai” - şi invidia, meschinăria ciobanilor care pun la cale crima - „ca să mi-l omoare”.
Motivul mioarei năzdrăvane
Motivul mioarei năzdrăvane este dat de un element fabulos, personificarea oiţei care, neliniştită şi
înfricoşată de cele auzite, îşi previne stăpânul, simbolizând sugestiv perfecta armonie dintre om şi
natură, dintre cioban şi animalele pe care le îngrijeşte cu dragoste - „Ori eşti bolnăvioară, / Drăguţă
mioară”.
Motivul testamentului
Motivul testamentului diminuează epicul baladei şi creează un dramatism liric ce se amplifică prin
seninătatea ciobanului atunci când primeşte vestea complotului, înţelepciunea lui este înţelepciunea
mitică a poporului român, aceea de a înţelege profundele resorturi ale alcătuirii universului, în care
omul se reintegrează prin moarte. Tragismul este impresionant prin reacţia celor dragi, care, după
moartea ciobanului l-or „plânge / Cu lacrimi de sânge [...] Cine-au cunoscut / Cine mi-au văzut /
Mândru ciobănel”.

Motivul alegoriei moarte-nuntă

Motivul alegoriei moarte-nuntă are o puternică încărcătură lirică, prin câteva semnificaţii profund
mitologice şi filozofice. Între obiceiurile populare se înscrie şi acela că morţilor tineri necăsătoriţi li
se organizează înmormântarea ca un ritual de nuntă - „Să le spui curat / Că m-am însurat”, iar ideea
filozofică a contopirii nefiinţei cu fiinţa naturii veşnice - „Cu-o mândră crăiasă / A lumei mireasă”-
este exprimată prin enumerarea elementelor esenţiale ale teluricului şi cosmicului, metaforizate sau
personificate: soarele, luna, brazii, paltinii, munţii, paserile: „Soarele şi luna / Mi-au ţinut cununa; /
Brazi şi păltinaşi / I-am avut nuntaşi; / Preoţi, munţii mari, / Paseri, lăutari, / Păsărele mii / Şi stele
făclii!”.

Motivul măicuţei bătrâne

Motivul măicuţei bătrâne este construit prin protestul mamei pentru moartea prematură şi nedreaptă a
fiului ei. Cele două portrete, al măicuţei bătrâne şi al ciobănaşului - portret realizat ca un bocet -
amplifică dramatismul prin individualizarea suferinţei, redate prin diminutivele mângâietoare prin
dativul etic şt prin gerunziu care sugerează o durere chinuitoare pentru pierderea celui drag: „Din
ochi lăcrimând, / Pe câmp alergând, / Pe toţi întrebând / Şi la toţi zicând / Cine-au cunoscut, / Cine
mi-au văzut / Mândru ciobănel / Tras printr-un inel? / Feţişoara lui, / Spuma laptelui; / Musteţioara
lui, / Spicul grâului; / Perişorul lui, / Pana corbului; / Ochişorii lui, / Mura câmpului!...”.

Considerată de Mihail Sadoveanu „drept cea mai nobilă manifestare poetică a neamului
nostru”, Mioriţa concentrează profunda spiritualitate românească şi constituie sursă de inspiraţie
pentru mari scriitori ai literaturii noastre: Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, Nichita
Stănescu şi Mircea Eliade.
Limbajul artistic
Limbajul artistic ilustrează profunda sensibilitate a românului „născut poet”, prin varietatea figurilor
de stil: metafore - „picior de plai”, „gură de rai”, „lacrimi de sânge”-, epitete oi „mândre şi cornute”,
„negru zăvoi”, „mioriţă laie, bucălaie”-, personificări - „soarele şi luna / mi-au ţinut cununa”, „preoţi,
munţii mari”, „paseri, lăutari”-, diminutive populare - „ciobănel”, „mioriţă”, „bolnăvioară”,
„fluieraş”, „măicuţă”, „feţişoara”, „musteţioară”, „perişor”, cuvinte populare cu iz arhaic -
„ortoman”, „plăviţă”, „bârsană”, „strungă”-, precum şi formele populare ale viitorului verbelor - „de-
o fi”, „s-ar strânge”, „dacă-i întâlni”.

Mihai Eminescu îl vizualizează pe ciobanul mioritic ca pe „un păstor rătăcit pe Carpaţi, petrecând
lungile nopţi înstelate în mijlocul turmelor sale, neavând altă petrecere decât, din timp în timp,
lătratul câinilor săi sau strigătul plângător al oilor sale”.

Prozodia
Prozodia este reprezentată de ritmul trohaic, rima împerecheată şi măsura de 7-8 silabe, care conferă
versului o tonalitate melancolică, muzicalitate gravă şi sensibilitate emoţională.
Considerată de Mihail Sadoveanu „drept cea mai nobilă manifestare poetică a neamului
nostru”, Mioriţa concentrează profunda spiritualitate românească şi dă naştere marilor creatori ai
literaturii noastre: Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu şi Mircea
Eliade.
Rolul modurilor și timpurilor verbale
Balada populara
Verbul este considerat a fi nucleul comunicării în cadrul tuturor enunțurilor. Acesta constituie o
sursă semnificativă a expresivității artistice, care apare nu doar la nivelul conținutului
semantic, ci și la cel al structurii lingvistice (verbe, locuțiuni) și al claselor morfologice
tipice (moduri, timpuri, persoană).

În analiza oricărui text literar este importat să luăm în considerare rolul stilistic al modurilor și al
timpurilor verbale. Acestea întăresc mesajul operei, contribuind, în același timp, și la conturarea
atmosferei create de către autor, după cum urmează:.

Rolul stilistic al timpurilor verbale

Timpul reprezintă cea mai complexă categorie în cadrul analizei verbelor, constituind principalul
reper în definirea stilului beletristic. De timpurile verbale depind atât perspectiva spațială (prim-
plan, planuri de adâncime), cât și perspectivele temporale.

1. Timpul prezent

Timpul prezent exprimă o acţiune petrecută în momentul vorbirii. Această acțiune este
caracterizată de continuitate, ea neavând perspectiva încheierii.

Acest timp verbal:

 Acoperă toate cele trei perspective temporale: trecutul, prezentul și viitorul

 Conferă acțiunii un ritm alert, dinamizând-o
 Creează impresia desfășurării acțiunii sub ochii cititorului
 Creează impresia autenticității și a preciziei
 Are capacitatea de a readuce la viață evenimentele trăite de către narator/personaje
 Într-o operă lirică, timpul prezent exprimă intensitatea unui sentiment, valorizând
prezentul în opoziție cu trecutul sau viitorul
 Tot în operele lirice, timpul prezent contribuie la depășirea limitelor semantic-temporale
specifice
 Presupune suprapunerea timpului narării și a celui în care se petrece un anumit eveniment
(perspectivă sincronică)
 Sporește dramatismul operei, dar și efectul surprizei asupra cititorului
 Prezentul istoric și cel dramatic, însoțit de verbe la timpuri trecute, contribuie la crearea
tehnicii basoreliefului, prin intermediul căreia faptele și figura eroului sunt aduse în
prezent. Prin opoziție, adversarii acestuia sunt împinși în trecut.
 Prezentul liric evidențiază opoziția dintre perspectivele temporale, favorizând prezentul
în detrimentul timpului trecut sau al celui viitor
 Prezentul evocativ (în reprezentările ficționale) creează efectul deschiderii trecutului
către prezentul narării și al receptării
 Prezentul gnomic este specific meditațiilor filosofi…
Rolul stilistic al timpurilor verbale

Timpul reprezintă cea mai complexă categorie în cadrul analizei verbelor, constituind principalul
reper în definirea stilului beletristic. De timpurile verbale depind atât perspectiva spațială (prim-
plan, planuri de adâncime), cât și perspectivele temporale.

1. Timpul prezent

Timpul prezent exprimă o acţiune petrecută în momentul vorbirii. Această acțiune este
caracterizată de continuitate, ea neavând perspectiva încheierii.

Acest timp verbal:

 Acoperă toate cele trei perspective temporale: trecutul, prezentul și viitorul

 Conferă acțiunii un ritm alert, dinamizând-o
 Creează impresia desfășurării acțiunii sub ochii cititorului
 Creează impresia autenticității și a preciziei
 Are capacitatea de a readuce la viață evenimentele trăite de către narator/personaje
 Într-o operă lirică, timpul prezent exprimă intensitatea unui sentiment, valorizând
prezentul în opoziție cu trecutul sau viitorul
 Tot în operele lirice, timpul prezent contribuie la depășirea limitelor semantic-temporale
specifice
 Presupune suprapunerea timpului narării și a celui în care se petrece un anumit eveniment
(perspectivă sincronică)
 Sporește dramatismul operei, dar și efectul surprizei asupra cititorului
 Prezentul istoric și cel dramatic, însoțit de verbe la timpuri trecute, contribuie la crearea
tehnicii basoreliefului, prin intermediul căreia faptele și figura eroului sunt aduse în
prezent. Prin opoziție, adversarii acestuia sunt împinși în trecut.
 Prezentul liric evidențiază opoziția dintre perspectivele temporale, favorizând prezentul
în detrimentul timpului trecut sau al celui viitor
 Prezentul evocativ (în reprezentările ficționale) creează efectul deschiderii trecutului
către prezentul narării și al receptării
 Prezentul gnomic este specific meditațiilor filosofi…

Baladele, populare sau culte, sunt opere epice, intrucat sentimentele autorilor sunt exprimate in
mod indirect prin intermediul personajelor si al actiunii. , iar modul de expunere predominant
este naratiunea , relatarea evenimentelor facandu-se la persoana a lll-a.

Evenimentele narate sunt neobisnuite, iesite din comun si pot fi de natura istorica, fantastica,
legendara sau familiala, in care faptele reale se imbina cu cele fabuloase.

Personajele baladelor au insusiri care impresioneaza puternic, fiind infatisate, mai ales, prin
antiteza. Ele savarsesc fapte deosebite, dovedind prin comportarea si prin atitudinea lor calitati
menite sa impresioneze pe cititor.

Fiind o balada populara are trasaturile oricarei creatii literare folclorice: caracter anonim, oral,
colectiv si sincretic.

Elementele si intamplarile fabuloase sunt mai numeroase in balada populara, datorita

contaminarii ei cu basmul – alta creatie epica populara.
De aceea, in balada populara apare frecvent motivul animalului nazdravan si, implicit, apar
personajele animaliere.

Balada culta poate sa contina elemente complexe de compozitie.

Personajele baladelor culte sunt mai apropiate de realitate, insusirile lor fiind infatisate mai ales
prin hiperbolizare, in timp ce personajele baladelor populare sunt inzestrate si cu insusiri
fabuloase, supranaturale.

Balada culta poate adopta o complexitate de figuri de stil iar balada populara contine procedee
artistice si o versificatie specifice oricarei creatii populare: ritm trohaic, rima imperecheata,
masura de 5-6 silabe.
Remarcam in plus , ca in balada Miorita nu se mai realizeaza o opozitie intre personaje, aceasta
fiind inlocuita cu zbuciumul sufletesc al eroului pus intr-o situatie limita. De asemenea, Mioritei
ii lipseste deznodamantul.
Balada Miorita a fost considerata “cea mai frumoasa epopee pastorala din lume”.
Aceasta adevarata capodopera a literaturii populare romanesti a fost descoperita de Alecu Russo
in muntii Vrancei si publicata de Vasile Alecsandri in colectia de poezii populare intitulata
“Balade(cantece batranesti) in 1852.

Balada “Miorita” a circulat in peste o mie de variante.

Titlul format din diminutivul “miorita”, sugereaza si el gingasia, delicatetea sufleteasca a

personajului principal.

Balada are ca punct de plecare transhumanta.

George Calinescu considera ca balada Miorita reprezinta unul din cele patru mituri fundamentale
ale romanilor alaturi de mitul etnogenezei(Traian si Dochia) , mitul estetic sau al
creatiei(Mesterul Manole) , mitul eroic(Zburatorul).
Compozitional, subiectul baladei este redus la patru teme fundamentale:
1. cadrul epic initial
2. mioara nazdravana
3. testamentul ciobanului moldovean
4. presupusa aparitie a maicutei batrane.
Tema fundamentala este cea a raportului fiintei umane cu sine insasi si cu lumea care o
inconjoara.

Acestor teme li se subordoneaza mai multe motive; motivul transhumantei, motivul complotului,
motivul mioarei nazdravane, motivul testamentului, motivul alegoriei moarte – nunta si motivul
maicutei batrane.

Aceste sase motive se structureaza in trei parti in care elementele epice, dramatice si lirice se
impletesc armonios.

Prima parte cuprinde primele doua motive (al transhumantei si al complotului) si este prin
excelenta epica. Ea corespunde expozitiunii si fixeaza mai intai, prin doua metafore, locul
actiunii: “Pe-un picior de plai -Pe-o gura de rai”. Metafora exprima frumusetea neasemuita a
unei naturi feerice. Atmosfera este calma.
Autorul anonim introduce apoi in scena trei ciobani provenind din regiuni diferite, care coboara
cu turmele la iernat: Unu-i moldovean,_ Unu-i ungurean,- si unu-i vrancean.

Acestei expozitiuni ii urmeaza intriga, tot o parte epica, din care aflam de complotul ciobanului
ungurean si al celui vrancean care, manati de invidie si lacomie, pun la cale uciderea baciului
moldovean. Conflictul este determinat de rivalitatea materiala dintre ciobani, participarea
sufleteasca a naratorului fiind remarcata doar prin dativul etic “vor sa mi-l omoare”, iar cateva
enumeratii cu termeni urmati de epitete adjectivale:” oi mandre”, cai “invatati”, “cani mai
barbati” evidentiaza motivele care stau la baza complotului.

Dupa intriga balada paraseste planul real si intra in plan fantastic. Aceasta a doua parte a baladei,
care corespunde motivului mioarei nazdravane, este de natura dramatica, fiind realizata prin
dialog. Ciobanul este intrigat de comportamentul ciudat al mioarei si i se adreseaza grijuliu: “Ori
esti bolnavioara_ Draguta mioara”. in cuvinte duioase si jalnice, mangaietoare si afectuase,
dorind sa nu-l inspaimante, oita ii dezvaluie tanarului stapan complotul si il sfatuieste sa-si ia
unele masuri de aparare. Afectiunea reciproca dintre pastor si mioara este evidentiata cu ajutorul
vocativelor, unele fiind diminutive si insotite de adjective : “Miorita laie”, “Draguta mioara”.

Partea a treia (motivul testamentului, al nuntii cosmice si al maicutei batrane), este cea mai
intinsa, fiind un monolog liric prin care ciobanul moldovean isi exprima ultimele dorinte inaintea
mortii ipotetice.

Dispozitiile testamentare ale baciului pun in lumina atitudinea lui in fata mortii si reliefeaza
trasaturile sale caracteristice. El o roaga mai intai pe mioara:
” … sa-i spui lui vrancean / si lui ungurean / Ca sa ma ingroape / Aice pe-aproape, / in strunga de
oi, / Sa fiu tot cu voi / in dosul stanii / sa-mi aud canii”. Ciobanasul vrea ca dupa moarte sa
ramana alaturi de oile si de cainii sai, in mediul in care si-a dus pana acum existenta deoarece
despartirea de ceea ce i-a fost drag ar echivala cu uitarea. Dorinta de a fi inmormantat de
presupusii asasini pune in evidenta superioritatea sa morala fata de acestia. Le fel de profund se
desprind din aceasta rugaminte dragostea de meserie, atasamentul fata de cainii credinciosi si
fata de tovarasele de-o viata, mioarele.

Baciul moldovean doreste ca la cap sa aiba “Fluieras de fag, / Mult zice cu drag / Fluieras de os,
/ Mult zice duios, / Fluieras de soc / Mult zice cu foc”, aceasta fiind singura posibilitate de a
comunica postum cu turma sa. Se observa ca prin personificarea fluierelor si prin epitetele “cu
drag”, “duios”, “cu foc” se realizeaza o crestere a dramatismului, a confruntarii omului cu
moartea.

In a doua parte (tot lirica), testamentul contine rugamintea ciobanului de a ascunde oilor moartea
sa infatisand-o ca pe o nunta “Cu o mandra craiasa / a lumii mireasa”. Moartea este prezentata
alegoric, ca o nunta de proportii impresionante, cosmice cu participarea masiva a tuturor
elementelor naturii si astrilor: “Soarele si luna / Mi-au tinut cununa, / Brazi si paltinasi i-an avut
nuntasi, / Preotii, muntii mari / Paseri lautari / Pasarele mii / si stele faclii”. Ciobanul moldovean
prezinta moartea ca pe o contopire cu elementele naturii vesnice, ca pe o integrare in marele
circuit universal. Prin moarte, omul nu dispare ea fiind o continuare a existentei intr-un alt mediu
la alte dimensiuni si intr-o alta forma. De aici, din aceasta credinta izvoraste seninatate in fata
mortii, durerea pricinuita de “marea trecere” fiind sugerata doar de caderea stelei (ca la nunta
mea a cazut o stea care semnifica sfarsitul unei existente omenesti, moartea fara de intoarcere.
Balada atinge punctul culminant ca intensitate a sentimentelor in cea de-a treia parte a
testamentului – presupusa disparitie a maicutei batrane – ,care-si cauta cu disperare feciorul pe
care il descrie cu sufletul ei de mama iubitoare si indurerata: “mandru ciobanel / tras printr-un
inel / fetisoara lui /spuma laptelui, / mustacioara lui ,/ Spicul graului / Perisorul lui, / Pana
corbului / Ochisorii lui,/ Mura campului”. Portretul ciobanului moldovean este realizat din
comparatii metaforice de o rara forta expresiva, prin folosirea din abundenta a diminutivelor
“ciobanel” , “fetisoara” ,”mustacioara” , “perisor” , “maicuta”. Folosirea unei serii de gerunzii in
rima “alergand”, “intreband” , “zicand” sugereaza un lung geamat dureros.

Ciobanul o roaga pe mioara sa-i spuna mamei lui ca n-a murit, ci ca “m-am insurat / C-o fata de
crai / Pe-o gura de rai”, 9dar sa-i ascunda faptul ca la nunta lui a cazut o stea si ca a participat
intreaga natura. El vrea astfel sa-si crute mama de-o mare durere sufleteasca.

Baladei ii lipseste deznodamantul, moarte fiind ipotetica (” si de-o fi sa mor”)

In balada apar si unele elemente de basm. Astfel, atmosfera de basm, sugerata prin peisajul
mirific realizat, in primele doua versuri, de prezenta numarului trei, de personificarea mioarei
nazdravane care vorbeste si se intelege cu oamenii, cele doua portrete – al baciului si al mamei
sale -,adevarate aparitii de basm. Tot elemente de basm constituie si fluierele care canta singure,
la adierea vantului, sau oile care, auzindu-le , se vor strange si ” il vor plange” pe pastor “cu
lacrimi de sange”.

Mai presus de toate acestea se afla insa alegoria mortii prezentata ca o nunta de proportii
cosmice, fantastice. Ca si in basme , mireasa este o “mandra craiasa”, iar nunii sunt soarele si
luna. Natura intreaga apare personificata.

Balada Miorita straluceste si prin maretia si solemnitatea exprimarii. Este utilizat frecvent si cu
deosebita maiestrie epitetul (“mandra craiasa”, “mandru ciobanel”, “negru zavoi”, “cai invatati”,
“cani mai barbati”), iar comparatiile metaforice din portretul ciobanului moldovean sunt si ele de
o rara frumusete (“spicul graului”, “pana corbului”, “spuma laptelui”, “mura campului”).
Metaforele au o forta puternica de sugestie : “picior de plai”, “gura de rai” ,”lacrimi de sange”,
iar personificarea este prezenta in umanizarea mioarei, a oilor sau in inegalabila alegorie a
mortii.

Folosirea din abundenta a diminutivelor, multe dintre ele la cazul vocativ : “oita barsana”,
“miorita”, “bolnavioara”, “ciobanel”, “maicuta”, “mustacioara” da un spor de gingasie
sentimentelor exprimate. Dativul etic (“vor sa mi te-omoare”) intensifica participarea afectiva a
autorului anonim, interjectiile (“iata”, “mari”), enumeratiile, repetitiile si reluarile (“stapane,
stapane”, “miorita laie, laie bucalaie”, ” fluieras de fag”, “fluieras de soc”)prin care se insista
asupra aspectului infatisat. Versificatia este specific populara: rima imperecheata sau monorima,
ritm trohaic si masura de 5-6 silabe.

Deosebit de variata este in balada constructia modurilor si a timpurilor verbale. Se remarca mai
intai folosirea modului indicativ timpurile prezent si perfect simplu in partile epice atunci cand
actiunea se desfasoara rapid: “vin”, “se cobor”, “se vorbira”, etc. .Viitorul popular, “a fi”, “a
bate”, sugereaza posibilitatea actiunii iar perfectul compus este prezent in alegoria nunta-moarte
in episodul maicutei batrane : “m-am insurat”, “a cazut”, “au vazut”, “pentru a exprima cu
certitudine un fapt care s-a implinit.
Alegoria cuprinde o suita de personificari, comparatii si metafore care pun in lumina conceptia
despre viata si moarte a ciobanului moldovean, atitudinea lui in fata mortii si ii evidentiaza unele
insusiri. Moartea este vazuta ca o nunta de proportii cosmice.

Personajele nelipsite din ceremonialul nuntii (mireasa, preotii, lautarii, nuntasii), ca si obiectele
folosite in mod traditional(cununa, lumanarile), devin elemente concrete ale cadrului natural
romanesc(brazi, paltinasi, munti, pasari)si ale celui cosmic(soarele, luna, stelele). Pamantul si
cosmosul participa la marea trecere a ciobanului in eternitate. Atmosfera este solemna, dar si
luminoasa , caci soarele, luna si stelele calauzesc drumul baciului spre vesnicie.

In al doilea rand , aceasta alegorie exprima conceptia poporului nostru despre moarte. Vazuta ca
o nunta , moartea este considerata ca o forma de integrare a vietii in cosmos, un mod de
continuare a existentei in natura, o expresie a legaturii permanente a omului cu mediul in care
traieste. Astfel, moartea nu inseamna un sfarsit, ci un nou inceput, o reintoarcere a omului in
elementele naturii vesnice din care a izvorat, prin caderea stelei , simbol al mortii in conceptia
populara.

In al treilea rand, alegoria nuntii cosmice face si dovada sensibilitatii si a optimismului celui
sortit pieirii, a dragostei lui de viata, chiar in momentul mortii ipotetice, pe care o priveste cu
seninatate, cu detasare, a iubirii fata de tovarasele de o viata – mioarele -, fata de mama sa, pe
care vrea sa le crute de o mare durere sufleteasca.

In al patrulea rand, aceasta alegorie straluceste prin fabulosul ei, natura intreaga este insufletita
prin personificari si metafore. Astfel, actiunea este scoasa din real si plasata in plin fantastic,
autorul anonim atenuand in acest mod gravitatea si durerea mortii.

<b>CARACTERIZAREA PERSONAJELOR</b>

Balada Miorita a fost considerata “cea mai frumoasa epopee pastorala din lume”.
Aceasta adevarata capodopera a literaturii populare romanesti a fost descoperita de Alecu Russo
in muntii Vrancei si publicata de Vasile Alecsandri in colectia de poezii populare intitulata
“Balade(cantece batranesti) in 1852.

Balada “Miorita” a circulat in peste o mie de variante.

Titlul format din diminutivul “miorita”, sugereaza si el gingasia, delicatetea sufleteasca a

personajului principal.

Pe langa minunata alegorie a mortii o alta dovada a frumusetii baladei Miorita este si realizarea
celor doua portrete, al maicutei batrane si al baciului moldovean.

Ciobanul moldovean este unul dintre cei trei ciobani, tovarasi intr-ale pastoriei, dar care, spre
deosebire de ceilalti doi “e mai ortoman”, “are oi mai multe / mandre si cornute”. Situatia lui
infloritoare este, probabil, urmarea fireasca a harniciei si a priceperii sale si motivul invidiei
celorlalti.

Sub aspect fizic, el reprezinta un ideal de cuceritoare barbatie si frumusete tinereasca.

Frumusetea sa tulbura si farmeca in acelasi timp, zvelt, delicat, gingas si fermecator, cu fasa alba
ca spuma laptelui, cu mustata deasa, de forma spicului de grau, cu parul si ochii negrii, el devine
prototipul frumusetii masculine in viziune populara. Acest portret fizic este prezentat din punctul
de vedere al mamei sale grijulii si se grupeaza din jalea acesteia. Descrierea portretistica este
realizata cu ajutorul unor expresii comparativ-metaforcie ai caror termeni denumesc elemente ce
apartin mediului natural.

La aceste procedee artistice se adauga epitetul “mandrul” folosit in inversiune si cele cinci
diminutive (“ciobanel”, “fetisoara”, “mustacioara”, “perisorul”) care sporesc gingasia si
frumusetea acestei minuni vii si dau profunzime dragostei materne.

Baciul apare asemenea unui fat-frumos al basmelor noastre insusirile sale fizice fiind prezentate
direct, autorul anonim a reusit sa simbolizeze pe romanul dintotdeauna.

Acestora li se adauga devotamentul, dragostea si pasiunea pentru meserie, pentru munca zilnica.
El este atasat si cainilor sai credinciosi, si mioarelor, toate acestea explicand dorinta sa de a fi
inmormantat “in strunga de oi / Sa fiu tot cu voi/ in dosul stanii / sa-mi aud canii”. De mioara sa
nazdravana il leaga o prietenie omeneasca si de aceea i se adreseaza cald, ocrotitor si duios.
Sentimentele dintre ei sunt reciproce, deoarece oita sufera cumplit la aflarea complotului si il
sfatuieste pe tanarul ei stapan sa-si ia masuri de aparare.

Iubitor de frumos si sensibil, o roaga pe mioara sa-i puna la cap fluierele sale. El se consoleaza
cu gandul ca dupa moarte va fi jelit de oile sale “cu lacrimi de sange”, aceasta fiind o puternica
dovada a durerii pricinuite de disparitia sa.

Inzestrat cu o stapanire de sine iesita din comun si dovedind mult curaj, el nu se lamenteaza si
nu-si ia masuri de aparare in momentul in care afla de complotul urzit impotriva sa si isi concepe
moartea ca pe o nunta cosmica. Astfel isi exprima atat dragostea fata de natura, cat si conceptia
sa asupra vietii si a mortii, vazand in moarte o lege a firii.

Departe de fi inspaimantat de perspectiva mortii si de a se resemna in fata acestea, el este

preocupat mai intai de implinirea tuturor randuielilor traditionale ale ceremonialului funebru
pentru desavarsirea sa ca om. Este preocupat de inmormantarea sa si de aceea ii cere mioarei sa
fie ingropat chiar de presupusii sai asasini

Aceasta dorinta nu este o dovada de slabiciune, de resemnare, ci de superioritate morala, de

demnitate si tarie. De fapt, in singuratatea muntilor, ei sunt singurii care pot implinii randuielile
inmormantarii.

Ciobanul priveste cu seninatate si detasare moartea mai ales ca nutreste convingerea integrarii
prin moarte in circuitul universal etern.

Atitudinea pastorului este in ultima instanta o atitudinea eroica, barbateasca, dar care nu consta
in dorinta de a se jertfi ci in supunerea liber consimtita la legile firii, deoarece stie ca moartea
este un fenomen natural, firesc si inevitabil.

Baciul o roaga pe mioara sa pastreze secretul mortii pentru mama sa, vrand s-o crute de o mare
durere sufleteasca. Este in acest gest o dovada coplesitoare a respectului filial si manifestat
printr-o dragoste duioasa si puternica.
Prin toate aceste calitati deosebite personajul trezeste in sufletul ascultatorului (cititorului) nu
compasiunea, ci admiratia si pretuirea, deoarece el intruchipeaza insusirile alese ale omului din
popor.

Il preocupa ti indeplinirea ritualului bocirii ca element traditional el ceremonialului funebru pe

care doreste sa-l implineasca oile sale, asasinii nefiind capabili de astfel de sentimente.

Nu numai ca se resemneaza in fata mortii dar ciobanul moldovean nu se gandeste numai la

destinul sai ci si la soarta celor apropiati de aceea el o sfatuieste pe mioara sa ascunda atat oilor
cat si mamei sale moartea sa scutindu-le de durerea pierderii lui. Mai mult decat atat mama nu
trebuie sa afle nici de steaua cazatoare.

<b>Demonstratie</b>

Balada populara sau cantecul batranesc ( opera epica, narativa cu elemente descriptiv-lirice, care
dezvolta un subiect fantastic legendar, istoric sau familial, ale carei versuri sunt cantate sau
recitate fiind acompaniate de un instrument muzical).

Miorita este o balada pastoreasca avand trasaturi specifice aceste specii.

Autorul anonim isi exprima indirect sentimentele prin intermediul actiunii si al personajelor, iar
modul de expunere predominant este naratiunea, relatarea evenimentelor facandu-se la persoana
a III-a

Evenimentele narate sunt neobisnuite, iesite din comun si pot fi de natura istorica, fantastica,
legendara sau familiala, in care faptele reale se imbina cu cele fabuloase.

Astfel, el relateaza despre coborarea turmelor si apoi evidentiaza prezenta celor 3 ciobani dintre
care 2 invidiosi si lacomi comploteaza impotriva celui moldovean.
Totodata sunt prezente ca-n orice opera epica, timpul si spatiul actiunii: totul se petrece toamna,
in momentul transhumantei, intr-un spatiu feeric “Pe-un picior de plai -Pe-o gura de rai”.

In al doilea rand intamplarile relatate se constituie in subiect al operei literare. Astfel, in

expozitiune sunt prezentate locul si timpul actiunii si facem cunostinta cu personajele – cei trei
pastori care vin din regiuni diferite. Intriga in sine contine complotul urzit de cioban si destainuit
de mioara stapanului ei, ca apoi reactia acestuia la aflarea vestii sa constituie desfasurarea
actiunii, care atinge punctul culminant in episodul presupusei aparitii a maicutei batrane.

Un alt element epic prezent in balada este existenta personajelor, unele dintre ele reale – cei trei
ciobani, mama baciului moldovean – altele, cu puteri fabuloase, atribuite de autorul anonim prin
personificare sau hiperbola – oita nazdravana, celelalte oi.

Personajele baladelor au insusiri care impresioneaza puternic, fiind infatisate, mai ales, prin
antiteza. Ele savarsesc fapte deosebite, dovedind prin comportarea si prin atitudinea lor calitati
menite sa impresioneze pe cititor.

Departe de fi inspaimantat de perspectiva mortii si de a se resemna in fata acestea, el este

preocupat mai intai de implinirea tuturor randuielilor traditionale ale ceremonialului funebru
pentru desavarsirea sa ca om. Este preocupat de inmormantarea sa si de aceea ii cere mioarei sa
fie ingropat chiar de presupusii sai asasini.

Aceasta dorinta nu este o dovada de slabiciune, de resemnare, ci de superioritate morala, de

demnitate si tarie. De fapt, in singuratatea muntilor, ei sunt singurii care pot implinii randuielile
inmormantarii.
Nu numai ca se resemneaza in fata mortii dar ciobanul moldovean nu se gandeste numai la
destinul sai ci si la soarta celor apropiati de aceea el o sfatuieste pe mioara sa ascunda atat oilor
cat si mamei sale moartea sa scutindu-le de durerea pierderii lui.

Mai mult decat atat mama nu trebuie sa afle nici de steaua cazatoare.

Ciobanul priveste cu seninatate si detasare moartea mai ales ca nutreste convingerea integrarii
prin moarte in circuitul universal etern.

Celelalte elemente – lirice si dramatice, firul epic evidentiaza astfel tensionarea actiunii, cat si
profunzimea sentimentelor personajelor aflate in situatii-limita, cand isi exprima o anumita
atitudine, se zbuciuma sau se confeseaza. Miorita este o balada care devine insa un adevarat
poem filosofic, punand in discutie raportul omului cu lumea care-l inconjoara, atitudinea omului
fata de moarte.
Fiind o balada populara are trasaturile oricarei creatii literare folclorice: caracter anonim, oral,
colectiv si sincretic.

Balada populara contine procedee artistice si o versificatie specifice oricarei creatii populare:
ritm trohaic, rima imperecheata, masura de 5-6 silabe.