Comentariu complex - Miorita

Folclorul este prima literatura a oricarui popor , caci , din cele mai vechi timpuri, cand inca nici nu exista ideea de scris , oamenii au simtit nevoia de a-si exprima sentimentele , trairile de orice fel . Poporul nostru are un folclor foarte bogat si variat , atat din punct de vedere tematic , cat si din cel al bogatiei speciilor pe care le cuprinde . Noi , cei de astazi , putem sa ne dam seama de varietatea doinelor si baladelor pe care omul simplu , din popor , le-a cantat in versuri de o neasemuita frumusete de-a lungul timpului . Baladele populare sunt cantece pe care poetul anonim le-a creat si care constituie o adevarata bogatie pentru folclorul romanesc . 47626uoi25omz3r Miorita a fost descoperita de Alecu Russo in Muntii Vrancei si publicata de Vasile Alecsandri in volumul sau de poezii populare (1852) . Balada s-a transmis multa vreme pe cale orala , de aceea se cunosc peste 1000 de variante ale acesteia . Alaturi de Traian si Dochia , Mesterul Manole si Zburatorul , ea reprezinta unul dintre miturile noastre fundamentale , care ne definesc ca popor , este mitul existentei pastorale . Este o balada pastoreasca pentru ca este inspirata din viata pastorilor . Srtuctura epica a baladei este simpla , liniara si nu inregistreaza un final definit . Motivul fundamental al acestei balade este omorul tainuit unei fiinte dragi si modalitatea de a fi comunicat alegoric . Miorita se compune din sase motive : motivul transhumantei , motivul complotului , motivul mioarei nazdravane , motivul testamentului , motivul alegoriei moartii ca nunta si motivul maicutei batrane . Motivul transhumantei debuteaza prin inregistrarea cadrului definitoriu national cu alternanta munte/ses , cadru care va fi analizat ca spatiu-matrice de Lucian Blaga . Este in acelasi timp un spatiu mitic , fara repere concrete , cu o aura de fantastic si fabulos , care evoca totodata un acord deplin intre om si natura prin cele doua metafore cu valoare simbolica : Pe-un picior de plai , / Pe-o gura de rai . In felul acesta spatiul devine benefic si se poate interpreta integrarea ciobanasului in natura ca o prelungire a influentei exercitate de acest spatiu asupra omului , care nu mai este terorizat de moarte , stiind ca existenta sa poate fi continuata in elementul natural . Imprejurarile social-politice in care a fost creata Miorita pot fi localizate in epoca marilor miscari de transhumanta pastoreasca ce legau Transilvania de Moldova si Muntenia . Repetitia numeralului trei subliniaza simetria , generalul , individualizat apoi prin enumeratie : Unu-i moldovan , / Unu-i ungurean / Si unu-i vrancean . om626u7425ommz Motivul complotului celor doi ciobani (ungurean si vrancean) sugereaza distrugerea echilibrului , a seninatatii din prima secventa . Intensa participare afectiva a creatorului anonim este aici reliefata prin prezenta dativului etic : Ca sa mi-l omoare . Motivatia gestului celor doi oieri este invidia , deoarece crima este justificata astfel : Ca-I mai ortoman / S-are oi mai multe , / Mandre si cornute , / Si cai invatati , / Si cani mai barbati. . Din versurile de mai sus se desprind cateva trasaturi morale ale eroului , si anume harnicia , dragostea si devotamentul cu care acesta isi face meseria . Motivul mioarei nazdravane reprezinta in balada ultima secventa epica , practic aici epicul propriu-zis se intrerupe .Element fabulos , personificare a naturii , mioara surprinsa in dialog cu ciobanul subliniaza desavarsita armonie dintre om si natura , dintre om si profesiunea sa . Dialogat , pasajul este profund dramatic . Utilizarea diminutivelor in formula de adresare a ciobanului sau a mioarei (Miorita , Draguta mioara , Dragutule bace ) , repetitia incantatorie : laie , laie , bucalaie , dativul etic (Vreau sa mi te-omoare) , potenteaza comuniunea dintre om si natura .

Tensiunea dramatica se intensifica pe masura ce eroul repeta intrebarea prin care vrea sa afle de ce mioara este nelinistita , punctul de maxima intensitate fiind atins in clipa in care ea destainuie complotul insotitorilor . Un induiosator atasament dezvaluie rugamintea plina de patetism a oitei , ca si sfaturile pe care i le da stapanului : Stapane , stapane , / Iti chema s-un cane , / Cel mai barbatesc / Si cel mai fratesc . In continuare balada are o evolutie precumpanitor lirica , cu atat mai semnificativa , cu cat pretextul lirismului este ipotetic : Si de-a fi sa mor . Motivul testamentului este un testament potential , semnificativ pentru conceptia populara asupra existentei , pentru raportul dintre viata si moarte , pentru valorile fundamentale ale vietii . Acest motiv cuprinde gandurile si sentimentele ciobanului in fata mortii posibile . Atitudinea sa este calma fara spaima , a omului din popor care se afla in fata unei situatii grele . Seninatatea in fata mortii dovedeste taria sufleteasca a ciobanului , cat si intelepciunea acestuia de a intelege ca omul nu este nemuritor , dar el isi cucereste un loc in nemurire prin faptele sale. Locul si obiectele cu care doreste sa fie ingopat sunt inca o dovada a dragostei ciobanului mioritic fata de profesia sa , legatura profunda a tanarului oier cu natura , dorinta de a ramane mereu , si dupa moarte , in mijlocul lucrurilor , fiintelor si locurilor pe care le-a iubit in timpul vietii : Ca sa ma ingroape / Aice , pe-aproape , / In strunga de oi , / Sa fiu tot cu voi ; / In dosul stanii / Sa-mi aud canii . . Aceasta rugaminte este adresata celorlalti doi ciobanii prin intermediul oii nazdravane . Prin aceasta el dovedeste superioritatea morala , caracterizata prin tarie si demnitate . Ciobanasul isi doreste sa i se puna la cap fluierul , instrument muzical tipic oieritului , simbolul muzicii romanesti , care capata in balada chiar un sens mai larg : simbolul intregii arte . Continuarea cantecului sau reprezinta nemurirea spiritului artistic romanesc : Iar la cap sa-mi pui / Fluieras de fag , / Mult zice cu drag ; / Fluieras de os , / Mult zice duios ; / Fluieras de soc , / Mult zice cu foc ! . Metafora personificatoare Pe mine m-or plange / Cu lacrimi de sange ! potenteaza la maximum lirismul ca expresie a participarii afective intense a microcosmosului , a naturii , la drama existentei umane . Partea cea mai concentrata a baladei , cat si cea care ne impresioneaza in mod cu tot deosebit , o constituie moartea ciobanasului , pe care poetul anonim ne-o infatiseaza ca pe o nunta cosmica , la care participa toate elementele naturii impreuna cu cele cosmice , realizand astfel alegoria moarte-nunta , exprimata prin metafore de o neasemuita frumusete ce subliniaza inca o data indestructibila legatura dintre om si natura . Motivul alegoriei mortii ca nunta sintetizeaza tema fundamentala a baladei , contine sensurile filozofice cele mai profunde ale ei : prin moarte , individul nu dispare , ci se contopeste cu macrocosmosul , cu fiinta eterna a naturii . Moartea este astfel vazuta ca o contopire ca o nuntire de proportii cosmice cu intreaga fire . Mandra craiasa , / A lumii mireasa , personaj fantastic al nuntii , este de fapt moartea , sfarsitul tuturor , sau reliefeaza metaforic conceptia populara a inmormantarii tinerilor nelumitiicu ritualul nuntii . Imaginea stelei cazatoare este o alta metaforizare de factura populara a sfarsitului , a stingerii unei vieti o data cu steaua sub semnul careia s-a desfasurat . La aceasta nunta cosmica participa reprezentantii macrocosmosului , soarele si luna , in calitate de nuni , ca si stele faclii , alaturi de cei ai microcosmosului : Brazi si paltinasi / Iam avut nuntasi , / Preoti , muntii mari , / Pasari , lautari , / Pasarele mii . . Recunoastem similitudini intre aceasta nunta si o nunta din basm . Replica eroului devine un lung monolog (modalitate de expresie a liricului ) prin care capata contur curajoasa confruntare a omului cu moartea , capacitatea lui de a patrunde in tainele alcatuirii universului , pe ale omului insusi in relatia lui cu universul , locul lui in acest univers .

Ultimul motiv , motivul maicutei batrane , este reprezentat prin cele doua portrete ale ciobanasului si maicutei sale . Acesta se realizeaza prin impletirea celor doua portrete , ambele avand o mare forta de generalizare . Portretul maicutei este cel al mamei atemporale , care nu este descrisa concret , ci prin detaliul sugestiv pentru varsta . Dinamismul posturii sale conturat prin aglomerarea de verbe la gerunziu subliniaza acuitatea sentimentelor care o calauzesc . Figura ciobanului apare ca o intruchipare a celor mai nobile si frumoase trasaturi fizice ale omului din popor . O suita de metafore care se succed ritmic intr-o constructie simetrica realizeaza imaginea statuara a ciobanului , ce reprezinta idealul de frumusete masculina : Mandru ciobanel , / Tras printr-un inel? / Fetisoara lui , / Spuma laptelui ; / Mustacioara lui , / Spicul graului ; / Perisorul lui , / Pana corbului ; / Ochisorii lui , / Mura campului ! . Simetrica si contrastanta fata de prima , cea de-a doua alegorie a mortii ca nunta evidentieaza intensitatea legaturilor afective dintre mama si fiu prin modificarile aduse . Acum , cadrul nuntii este cel ipotetic real , cadrul initial , iar simbolurile nunti ca metafora a mortii din prima alegorie sunt reluate , dar sub semnul interdictiei de a le comunica . Balada Miorita reprezinta culmea maiestriei artistice atinse de creatia populara . Nicaieri ca in aceasta poezie , alegoria , metafora , epitetul nu au capatat o stralucire mai mare si un rost mai inalt .

Manastirea Argesului - (balada)

1. Balada, de circulatie balcanica, prezinta o poveste despre zidirea fiintei dragi in temelia unei biserici. x8i598xi89vfr 2. Mesajul este construit pe mai multe idei care configureaza conceptia despre arta: creatia cere sacrificiu, este ca un joc seducator si religios, se produce sub imperiul inspiratiei divine etc. 3. Ritualul jertfirii unei fiinte exprima si o atitudine religioasa ancestrala. Tema Jertfa cu valoare magica anuleaza raul si confera durata constructiei. Subiectul Negru-voda hotaraste sa ridice o manastire pe malul raului Arges, intr-un loc blestemat, in care orice zid ridicat in timpul zilei se naruieste peste noapte. Zece mesteri vestiti, intre care si Manole, incep sa zideasca manastirea, dar blestemul nu poate fi infrant. in cele din urma, ei recurg la un ritual pagan, la un sacrificiu sacramental: conform credintelor stravechi, o cladire dureaza in timp daca in temelia ei este sacrificata o fiinta. Aici, jertfa urmeaza a fi omeneasca. Mesterii se pun de acord sa jertfeasca prima fiinta sosita in zorii zilei cu mancare - o sotie, o sora, o fiica. Se intampla ca aceasta sa fie Ana, sotia multiubita a mesterului Manole, care urma sa dea nastere unui copil. Cand acesta o zareste venind, se roaga sa intervina un miracol divin si s-o opreasca. Nici ploaia, nici vantul napraznic pe care Dumnezeu le abate asupra ei n-o determina sa se intoarca din drum. Ana este zidita si, o data cu ea, si copilul nenascut inca, iar sacrificiul acesta face ca manastirea sa poata fi ridicata. Din zidurile lacasului se aude multa vreme glasul tanguios al Anei. Mesterii sunt lasati sa moara pe acoperisul bisericii din porunca voievodului, care nu vrea ca ei sa mai cladeasca o alta manastirea la fel de frumoasa. Ei isi fac aripi din aschii subtiri, dar nu pot sa zboare cu ele si se prabusesc. Pe locul in care a cazut Manole a aparut o fantana. Comentariul Balada Mesterul Manole sau Manastirea Argesului, desi transfigureaza o poveste de circulatie balcanica, transmite conceptia poporului nostru despre destinul artistului si totodata un scenariu mitic despre moarte si renastere prin inaltarea unui edificiu. G. Calinescu considera aceasta creatie un mit estetic, aratand ca doar in versiunea romana povestea a devenit mit, anume o fictiune ermetica originala si autohtonizata, caci se leaga de vestita biserica de la Curtea-deArges, devenita, astfel, pentru literatura noastra un fel de mic Notre-Dame-de-Paris . Mircea Eliade asaza acest mit intre ritualurile de constructie pornind de la ideea ca orice gest de inaltare a unui edificiu reprezinta un reflex al Genezei, un act indumnezeit care consfinteste locul si ii deschide perspective spre illud tempus, timpul initial al zidirii lumii. Un spatiu consacrat devine centrul universului, anuleaza normele si timpul, iar, daca este abraxas (creat pe numerologia anului), atunci exista prin sine insusi. De regula, o constructie presupune realitate si durata si de aceea ea repeta actul divin al zidirii exemplare: Creatia lumilor si a omului. in mitul Mesterului Manole, constructia sacralizeaza un spatiu degradat, intrat sub incidenta diabolicului, in care durata a fost spulberata. Manastirea trebuie cladita intr-un loc parasit si blestemat: Un zid parasit /Si neispravit / Cainii cum il vad / La el se rapad / Si latra-a pustiu / Si

urla-a mortiu. In acest loc, nimic nu poate dura: zidurile inaltate in timpul zilei se surpa noaptea. Imaginea ruinei contine sensul prabusirii lumii si a vietii, iar sugestia diabolicului este data aici de cele doua epitete (a pustiu si a mortiu), avertismente premonitorii. Exorcizarea raului imixtat in lume este posibil sa fie o reminiscenta a unui ritual pagan sau bogomilic. Din perspectiva mitica, spatiul acesta este unul dintre numeroasele simboluri catabasice ale lumii, caci exista o precizare clara: Pe Arges in jos si Merg cu toti pe cale / Sa aleaga-n vale. Asadar, constructia devine o deliberata hotarare de a cauta si de a anihila raul care, stiut este, se fixeaza intre simbolurile coborarii, in subteranele fiintei. Drumul coborator al mesterilor si valea argumenteaza denotatia malefica a spatiului. Dar constructia este un lacas sacru, destinat pomenirii, asadar este un acces si o poarta spre sacralitate, ceea ce revoca un ritual. De aceea este nevoie de sacrificiu sacramental, de gestualitate arhetipala si de ritual numeric; mesterii sunt in numar de noua, cifra a perfectiunii absolute si a imposibilului (de vazut sintagma peste noua mari si noua tari ca metafora a lumii de dincolo), iar Manole este singularizat, el stand sub semnul inceputului si al echilibrului primordial, semnificatii ale cifrei unu. in alta ordine de idei, manastirea este o opera de arta si de aceea mitul transmite idei estetice; una dintre cele mai vehiculate se refera la destinul exceptional al artistului, care este o fiinta inspirata, indumnezeita, iar creatia sa poate anula raul. in textul baladei, ideea este subliniata in secventa: O soapta de sus /Aievea mi-a spus [...]. Asadar, actul sacrificiului are origini magice, sugestia fiind inoculata prin intermediul visului revelatoriu, iar soapta" ramane anonima, intocmai ca in romanele cavaleresti - in care apare din neant un personaj fantomatic si genereaza o viziune de indrumare. Actul creatiei presupune o traire speciala, este un act inspirat si care declanseaza sentimente contradictorii. Astfel, pentru Manole, creatia devine o misiune sacra si o experienta tragica, idee marcata in text prin trei lexeme verbale, sugestii ale ipostazelor creatorului: ofta, tacea, turba. Primul dezvolta sensuri definitorii pentru starea de dor: nemultumire, neputinta si neferi- cire profunda. Tacerea preceda creatia, care este logosul insusi; ea produce convulsii spirituale. Cea de-a treia forma lexematica trimite la ideea de genialitate fixata intre nebunie si revolta. Aceste posturi creatoare sunt stimulate prin sensul misionar al creatorului, care are un vis de-mplinit. Visul oracular este pus la originea creatiei, pentru ca numai astfel mesterul capata constiinta misiunii sale de artist. Poliptota banala prin care este transpusa aceasta idee - Si un vis visa -creeaza, prin mijloacele retoricii populare, viziunea prelungirii, a convertirii creatiei divine in creatie artistica. De altfel, poliptota, concrescenta lingvistica si semn al continuitatii, mai apare in text ori de cate ori se vorbeste despre creatie: in zid de-a zidi; Zidul de zidit; in zid s-o zidim. Misiunea artistului presupune, in primul rand, sacrificiu. Dupa cum explica Eliade, in sens ritualic, jertfa capata valoarea semintei care ingropata in sanul Pamantului-Mama, da nastere unei plante noi1. Moartea insasi inseamna reintoarcere la origini. De aceea, jertfa este, de regula, feminina, asezata sub semnul unei Mater omnium. In mitul romanesc, Ana este ea insasi purtatoare de viata si mormant. Jertfa zidirii vitalizeaza constructia, ii confera durata. Dintr-o perspectiva estetica, sacrificiul este al artistului care se elibereaza pe sine prin intermediul creatiei, caci in orice opera de arta salasluieste si o parte a artistului, si anume cea mai buna, cum spune Horatiu in arta sa poetica. Actul propriu-zis al zidirii presupune despartirea de viata comuna si intrarea intr-un joc, intr-un simulacru al realitatii. Se stie, de altfel, ca arta are caracter ludic ca o sarbatoare a spiritului, iar artistul traieste cu sfintenie acest joc. Repetitia, ca procedeu stilistic predominant in secventele care vorbesc despre zidire, intareste ideea de ritual, caci gestualitatea repetata urmareste cresterea evanescenta a zidului o data cu stingerea vietii profane. Imaginea este reluata de trei ori - cifra tuturor actelor sacramentale si semn al

echilibrului. in plan estetic, aceasta repetitie subliniaza ideea de mimesis (imitatie, joc). Ana insasi accepta zidirea ca pe un joc: Ca vrem sa glumim /Si sa te zidim; Ana se-ncredea /Si vesel radea. Caracterul mimetic apropie arta de creatia ritualica si ii confera si un sens purificator. Aceasta ipostaza a artei, de joc al spiritului si de ritual purificator este subliniata si prin secventa Tremura lucrand / Lucra tremurand, care marcheaza faza de inceput, conventionala si neinspirata. Conversia {tremura-tremurand), procedeu de retorica populara, ca si poliptota, atrage atentia asupra sentimentului dominant: teama care anihileaza sensul creatiei. Si deznodamantul baladei contine un mesaj estetic: moartea mesterilor asigura unicitatea operei lor, caci o creatie artistica este irepetabila. Manole are parte de o moarte stranie: Manea se pierdea / Ochii se-nvelea [...] Si de pe grindis / De pe coperis /Mort bietul cadea. Pentru el creatia inseamna epuizare in ordine profana. El a eternizat viata nenascuta inca, a reluat gestul divinitatii, iar orice repetare inseamna ritual, adica intoarcere la originea gestului, in illo tempore. Artistul intra in eternitate, iar viata lui profana este anulata. De asemenea, simbolul fantanii, asociat, de cele mai multe ori, cunoasterii, apare aici completat prin denotative explicite: lina, cu apa putina, sarata, de lacrimi udata. Plansul este defulatoriu si totodata un semn al feminitatii eternizate, iar indicatia apa putina are sensul de exceptie si privilegiu, ca atribute ale experientei creatoare. De altfel, in limba populara, expresii precum te iubesc ca pe-o apa putina, ori te astept ca pe-o apa putina au tocmai sensul acesta de valoare absoluta. Mit al creatiei cu valoare ritualica si estetica, balada Mesterul Manole este si una dintre cele mai valoroase opere literare din folclorul nostru; construita dupa tipic baladesc, ea se structureaza pe mai multe secvente care puncteaza momentele firului epic. Astfel, expozitiunea capteaza prin introducerea intr-un spatiu misterios si nelamurit, prezentat printr-o a doua voce narativa - cea a pastorului din fluier doinas; viziunea lui este, desigur, subiectiva si de aici decurge si ambiguitatea raului, a carui origine ramane neprecizata. Subiectul este dezvoltat pe conflictul dintre mesteri si autoritatea consacrata: un voievod amenintator si tiran. Visul declanseaza intriga, desavarsita in punctul culminant (zidirea Anei), iar deznodamantul, dramatic, in ordine profana, contine un mesaj artistic revelator: artistul intra in constiinta generala prin intermediul operei sale. Aceasta structura epica, precum si esenta dramatica a subiectului constituie principalele insusiri ale speciei. Referinte critice Majoritatea celor fara religie inca se mai comporta in mod religios (fara sa-si dea seama). Nu este vorba doar despre superstitiile sau tabuurile omului modern, care au, toate, o structura si o origine magico-religioasa. Dar omul modern care se simte si se pretinde areligios inca mai dispune de o intreaga mitologie camuflata si de numeroase ritualisme degradate. Dupa cum s-a mentionat, serbarile ce insotesc Anul Nou sau instalarea intr-o casa noua prezinta, laicizata, structura unui ritual de reinnoire. Acelasi fenomen se observa cu ocazia serbarilor si a veseliei ce insotesc casatoria sau nasterea unui copil, obtinerea unei noi slujbe, o promovare sociala etc." (Mircea Eliade - Sacrul si profanul, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1992, p.190)