Pasărea de G. Vieru . Tema, ideea, motivul, mesajul textului poetic.

Când s-a întors I-a căutat

La puii ei cu hrana, Până-i albise pana,
Găsise cuibul gol Şi-n cioc
Şi amuţit. Sămânţa a-ncolţit.

In poezia sa „pasărea” -mama apare intr-o imagine mai mult abstractă, e forţa
generalizatoare a sentimetului prevalind asupra celei concret senzoriale. Fondul
poeziei il formează sentimentul pur, unul general uman, un sentiment din sfera
tragicului; „Când s-a intors / La puii ei cu hrana, / Găsise cuibul gol / Şi amuţit. / I-
a căutat /Pân’îi albise pana, / Pân’când in cioc /Sămânţa a-ncolţit”.

Faptul e doar constatat – unul din procedeele frecvente utilizate de G. Vieru. E

constatarea morţii copiilor săi. Sau poate a despărţirii copiilor de mamă. Printre
animale şi păsări, insă, puii nu pleacă de acasă fără a oficia ritualul despărţirii. Deci
subtextul poeziei e cel al morţii. Al unei morţi nefireşti, un rezultat al violenţei, pe
care-l produce lectura poeziei, declanşează in sufletul cititorului o stare de groază
pentru faptul săvirşit. Poetul obţine efectul dramatic de o puternică tensiune
interioară prin două metafore: “cuibul amuţit” şi “Pân’îi albise pana, / Pân’când in
cioc /Sămânţa a-ncolţit”. Prima metaforă creează imaginea vieţii ucise, a doua – a
durerii nesfârșite. Ambele imagini sunt create cu ajutorul unor semnificaţii proprii
vieţii umane: poate să amuţească (a amuţi, a muţi, mut) doar cel care vorbeşte,
omul; penele păsărilor nu albesc cind le dispar copiii, încărunţesc de durere doar
oamenii. Partea a doua a metaforei, „Pân’când in cioc /Sămânţa a-ncolţit” exprimă,
formal (verbul e la perfectul compus), sfârşitul acţiunii. Cercetată cu mijloacele
logicii, acţiunea nu poate avea sfârşit, căci sămînţa nu poate incolţi in ciocul
păsării. Convenţionalul, deci, ca principiu general al artei, face să subânţelegem
intr-un fapt ordinar de natură biologică a semnificaţiei pur omenească de proporţii
general umane.

“Pasărea” e materializarea protestului spiritual impotriva morţii nefireşti. Şi e

firesc ca acest protest să fie exprimat, in artă, ca şi in viaţă, de aceea care este
izvorul vieţii omeneşti: mama.
 Elementele comunicarii.

- emitatorul, este un individ, un grup sau o organizatie care: poseda informatie mai
bine structurata decat receptorul; presupune o motivatie (stare de spirit); presupune un scop
explicit (alaturat mesajului) si unul implicit (motivul transmiteri mesajului, uneori necunoscut
receptorului);

- receptorul este, de asemenea, un individ, un grup sau organizatie - caruia ii este

adresat mesajul sau intra in posesia sa in mod intamplator; primeste mesajul intr-un mod
constient si sau subliminal. Dupa tipul de ascultare a mesajului, receptorii sunt: cei care asculta
pentru aflarea de informatii; cei care fac o ascultare critica; cei care fac o ascultare reflexibila;
cei care asculta pentru divertisment, etc.

- mesajul, il constituie ansamblul format din informatii obiective, judecati de

valoare care privesc informatiile si judecatii de valoare si trairi personale in afara acestor
informatii etc.; de fapt mesajul include datele, informatiile transmise si cadrul de simboluri prin
care se ofera un inteles specific, particular acestor date, informatii.

- decodarea, presupune descifrarea sensului mesajului primit, fiind operatiunea

corespunzatoare codarii, la nivelul receptorului de aceasta data.

- feedback-ul, element important al comunicarii; ne arata masura in care mesajul a

fost inteles, crezut si acceptat. Feedback-ul in calitatea sa de informatie trimisa inapoi la sursa,
poate fi pozitiv (atunci cand indeplineste un rol de motivare) sau negativ (cand urmareste un rol
corector), imediat sau intarziat.

- canalul de comunicatie, reprezinta calea care permite difuzarea mesajului. In sens

larg, el defineste totalitatea posibilitatilor fizice de comunicare, iar in sens restrans, este vorba de
modul de structurare a comunicarilor in cazul unui colectiv relativ la distributia in spatiu a
persoanelor.

- contextul comunicarii, reprezinta cadrul fizic si psihosocial in care comunicarea

are loc. Contextul comunicarii este influentat de factori ca: contextul fizic; contextul psihosocial;
proximitatea (distanta dintre emitator si receptor); similaritatea (data de interese, credinte,
activitati si scopuri comune); apartenenta de grup. Dimensiunile contextului comunicarii sunt:
fizica, psihosociala, temporala, climatul, etc.
1. Emițător (E) - cel care transmite mesajul.
2. Receptoru este cel care receptează informația interlocutori.
3. Mesaj (M) - informația
4. Cod (Cod) - încefrarea mesajului / limbă gestică , intonație.
5. Canal - calea de transmitere a mesajului
6. Context - împrejurarea / locul
7. Referentul- rezultatul finalul
Sarieva Șams

Evaluare orală

1. Recită 8 rânduri din poezia „ SCURT REPORTAJ” de Mircea

Dinescu.
2. Ce reprezintă eseul? (2-3 propoziții)
3. Ești de părerea că nu poți să citești oricând o carte? Argumentează
în 3-4 enunțuri.

Succes!