Sunteți pe pagina 1din 2

Epopeea lui Ghilgames – Omul si destinul

De-a lungul timpului fiinta umana a crezut ca divinitatea ii hotaraste destinul.


Evenimentele pe care oracolii le-au prezis au creat în randul oamenilor frica fata de destin,
acestia incercand sa fuga sau sa lupte pentru a-l schimba. Dar oricat de mult s-ar stradui sa
scape de ceea ce i-a fost sortit, intotdeauna omul va gasi o cale la care nu s-a gandit pentru a
duce la indeplinire destinul. Inca din cele mai vechi timpuri, aceasta lupta a omului impotriva
destinului a fost dezbatuta în literatura.
În timp ce majoritatea dintre noi avem speranta pentru viaţa după moarte, avem şi
tendinţa de a nu insista pe acest subiect pentru ca nu suntem obisnuiti cu necunoscutul. In
acele rare ocazii când ne permitem să ne gândim la faptul că zilele noastre sunt numărate, ne
întrebăm dacă moartea poate fi înşelata şi nemurirea câştigata. Unii sustin faptul ca şi
constientizarea ideii ca viata noastra trece este aceeasi cu nemurirea. Conceptele de „destin”
şi „aici”, nu sunt noutati. Ele au legat inimile şi minţile oamenilor timp de secole intregi.

O opera antica care trateaza acest subiect este Epopeea lui Ghilgameş. În acest text,
personajul principal, Ghilgameş, este obsedat de soarta lui. Datorita faptului ca aceasta
epopee reflectă în mod concret societatea şi cultura acelei perioade, se poate sesiza că
oamenii din acele timpuri stravechi, au fost preocupaţi de destinul lor cum suntem şi noi.
Epopeea lui Ghilgameş ilustrează faptul că bărbaţii şi femeile de-a lungul timpului au fost
conştienţi de faptul ca vor muri şi în acelasi timp, ca unii vor trai vesnic în memoria celorlalti.
La începutul epopeei, Ghilgameş, domnitorul antic al Urukului ( Warka de astazi), este
binecuvântat cu darul viziunii (Mamă, în noaptea asta am avut un vis). El are numeroase
visuri despre destinul sau şi cu toate acestea continua sa lupte impotriva inevitabilului.
Semizeul (fiu al zeitei Istar) neinitiat este un tip imoral, care abuzeaza intr-un mod
cutremurator de poporul sau, mai ales de femei ( Ghilgameş, spun ei, nu se îndură să lase
nici un fiu părintelui său;/zi şi noapte se dezlănţuie asuprirea lui! El, Ghilgameş, păstorul
Urukului-celui-împrejmuit, el, păstorul oamenilor săi, îi chinuie fără-ncetare; Ghilgameş nu
lasă pe nimeni să se bucure de femeia/ pe care o iubeşte, fie ea fiică de războinic, sau nevasta
oricăruia dintre noi!); este plin de sine şi foarte egoist şi invidios în acelasi timp (Du-te,
vânătorule, şi ia cu tine o curtezană/, o fiică a plăcerii. Când Enkidu îşi va aduce turma de
fiare sălbatice/ la adăpătoare,/ curtezana să-şi lepede veşmintele,/ ca să-şi dezvăluie
farmecele: cum o va vedea, se va apropia de ea. Şi turma de fiare sălbatice, cu care a crescut
în pustiu,/ de el se va înstrăina! – dovada a luptei impotriva destinului).
Aparitia lui Ekindu schimba cursul aparent al actiunii. Datorita prieteniei care se
infiripa intre cei doi, Ghilgames se schimba, fiind dornic de a face bine (în pădure locuieşte
Humbaba, cel de neînvins, tu şi cu mine îl vom omorî,/ ca să izgonim din ţară orice pricină a
relelor), dar nu renunta la incapatanare (Strigătele lui Humbaba sunt ca vuietul potopului,/
gura lui e însuşi Focul,/ răsuflarea-i moarte aduce!/ De ce-ai dorit/ o astfel de ispravă?/
Lăcaşul lui Humbaba nu-i un loc prielnic pentru luptă! – Ekindu; Eşti un copil, Ghilgameş, şi
te laşi mânat de înflăcărare! Nu cunoşti nimic din cele ce te-aşteaptă./ Am auzit spunându-se
că Humbaba are o înfăţişare ciudată:/ cine e acel care ar putea să-i înfrunte puterea
armelor?- Adunarea Batranilor) care intr-un final ii aduce suferinta suprema.
Dupa victoria asupra lui Humbaba şi a Taurului Ceresc, Enkidu moare în urma rusinii
suferite de Istar, consecinta şi a faptului ca Ghilgames a dorit sa lupte cu soarta care i-a fost
harazita. Eroul traieste în intuneric, neobservand semnele destinului, şi anume ca este timpul
sa se opreasca; în urma mortii lui Ekindu, fiind terifiat de moarte, porneste în cautarea
nemuririi, cunoscandu-l pe Uta-napiştim, unicul supravieţuitor al Potopului. Acesta il supune
unui test, şi anume de a lua o planta de pe fundul marii iar Ghilgames pica testul acesta; în
final resemandu-se şi intorcandu-se sa construiasca lucruri la fel de femere ca şi el.
Fiind prima opera din istoria omenirii, Epopeea lui Ghilgames reprezinta de asemenea
şi prima dovada pentru cititori ( nu numai avizati) spre a intelege ca nu trebuie sa ne luptam
cu destinul. Pentru a nu fi asemenea lui Ghilgames, pentru a nu ii pierde pe cei la care tinem,
lasam orgoliul şi incapatanarea şi acceptam soarta asa cum este, incercand sa pastram partea
buna a lucrurilor, tinand cont de semnele vietii.