Sonetele lui Shakespeare

William Shakespeare (n. 23 aprilie 1564 - d. 23 aprilie 1616) a fost un dramaturg i poet englez,
considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba englez. Este adesea numit poet naional al
Angliei i Poet din Avon (Bard of Avon) sau "Lebda de pe Avon" ("The Swan of Avon").
Lucrrile sale au supravieuit, incluznd i unele realizate n colaborare, opera sa fiind alctuit
din aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme narative, precum i alte multe
poezii. Piesele lui de teatru au fost traduse n aproape fiecare limb vorbit i sunt jucate mai des
dect cele ale oricrui alt dramaturg.
Sonetele lui William Shakespeare (1564-1616) au fost publicate in 1609, si dupa cum
sustin biografii marelui dramaturg ele au fost scrise mai degraba pentru a fi citite de
apropiatii scriitorului, decat pentru publicul larg.

Volumul conine 154 de sonete, dintre care 138 i 144 fuseser tiprite anterior. Aproape toate
sunt alctuite din trei strofe a cte patru versuri i un cuplet n metru iambic, cu rim de tip
-abab cdcd efef gg.Adesea, n aceste cazuri, nceputul celei de-a treia strofe marcheaz o schimbare de ton, cnd
poetul exprim o revelaie.
Excepie fac sonetele 99, 126 i 145. Sonetul 99 are 15 versuri, 126 este alctuit din ase
cuplete, versurile sonetului 145 au msura de 4 silabe.
Colecia este nchis cu "Jeluirea ndrgostitei", o poezie narativ cu strofe de 47 de versuri i
rim recurent de tip ababbcc, introdus iniial de Geoffrey Chaucer.

Stilul sonetelor a fost interpretat de muli ca o pasti sau o parodie a modelului sonetelor
lui Petrarca. Se ilustreaz,n orice caz, o reconceptualizare a petrarchismului:

viziunea asupra omului (surprins n jocul pasiunii);

relaia cu societatea i condiia geniului;

natura, iubirea i arta - cile universale de salvare de atacul rului i al timpului.

Shakespeare exprim ideea unei iubiri pure si statornice (sonetul 116), ceea ce nu exclude ns
luciditatea, realismul, refuzul artificiilor convenionale de stil i al iluzionrii voluntare (sonetul
130).

Dedicata unui misterios domn W.H., aceasta prima aparitie a sonetelor a iscat multe
semne de intrebare, identitatea persoanei careia ii sunt adresate ramanand invaluita de
mister. Nu se stie daca aceasta dedicatie a fost facuta personal de Shakespeare sau daca
ea apartine editorului sau.

Cele 154 de sonete shakespeariene sunt o profunda meditatie asupra dragostei,

procreatiei, iubirii trupesti, mortii si timpului. Personajele sonetelor sunt Fair Youth ( un
tanar chipes), Rival Poet ( un poet rival) si Dark Lady ( o femeie bruneta).
Primele 17 sonete (sonetele procreatiei) se adreseaza unui tanar care este sfatuit sa se
casatoreasca si sa procreeze, in acest mod frumusestea lui putand fi transmisa
generatiilor viitoare.
Cele mai multe sonete,se adreseaza unui tanar ( numit adesea Fair Youth) si exprima
probabil dragostea poetului pentru acesta, dar a ramas neclar daca este vorba sau nu de
o persoana reala dintre cunoscutii poetului.

Sonetele 127-152 sunt dedicate unei femei brune ( Dark Lady) si sunt de asemenea o
expresie a sentimentelor poetului pentru ea.

Ultimele doua sonete 153 si 154 sunt alegorii ce il au ca personaj pe Cupidon, zeul iubirii.
Cele mai multe sonete au ca tematica o serie de probleme pe care le implica dragostea:
infidelitatea iubitei, incercarile poetului de a-si stapani pornirile pline de dorinte pgne,
iubirea ce sparge convenientele sociale si este condamnata de societatea din jur, etc.

Sonetele lui William Shakespeare sunt scrise asemeni unui joc de puzzle, nici pana azi
nefiind clar daca personajele sunt fictive sau autobiografice. Ele deschid calea unor
numeroase interpretari si poate ca valoarea lor consta si in faptul ca permit interpretari
subiective, in functie de cititor.

Spre exemplu, in cazul iubirii pentru tanarul chipes, ar putea fi vorba conform criticii de
specialitate despre o relatie homosexuala sau despre o iubire platonica sau chiar
despre iubirea tatalui pentru fiul sau. Nu a ramas clar pana astazi daca aceste sonete se
refera la persoane reale din anturajul poetului sau ele reprezinta mai degraba o expresie
a celor mai intime trairi ale autorului.

In sonetele sale William Shakespeare reuseste sa redea un tablou complex al iubirii

umane, cu tot ceea ce implica ea. Din punct de vedere al tematicii, el sparge tiparele
impuse pana la el de creatorii de sonete: vorbeste despre inversarea rolurilor de gen
(sonetul 20), despre raul existent in om si care nu are de-a face cu dragostea (66),
comenteaza evenimente politice (124), face glume pe seama iubirii (128), vorbeste in

mod deschis despre sexualitate (129) si iubirea carnala (151) sau parodiaza frumusetea
(130).

Sonetul 9 este unul dintre cele 154 de sonete scrise de dramaturgul si poetul
englez William Shakespeare.Este un sonet de procreare in cadrul secventei de
Tinerete echitabila pentru ca mai apoi in sonetul 10 urmareste si amplifica tema
ura impotriva lumii, care apare mai dintr-o data in cupletul final al acestui
sonet.
Se poate spune ca acest sonet,impreunul cu sonetul 10 formeaza un diptic.
In sonetul 9 se sustine asa numita Tinerete echitabila,poetul intrebandu-se daca
motivul pentru care el a ramas singur a fost sustinut de o teama,daca ar fi sa
moara,el ar lasa o femeie vaduva si in lacrimi (De-a vaduvei jelanie sa scapi?).
Daca soarta a fost de a muri fara copii,atunci lumea ar fi plans dupa absenta
lui,precum si dupa o sotie fara pereche.
Lumea lui ar fi precum o vaduva si ar plange pentru totdeauna pentru ca nu a
lasat nici o ilustarie a propriei fiinte.
Shakespeare sustine ca tanarul ar trebui sa-si lase vaduva cu cel putin un copil
inainte de a muri,astefel incat aceasta va avea intotdeauna imaginea copiilor ei
pentru a o consola dupa pierdea suferita.
Sonetul se incheie cu declaratia usturatoare ca,daca tanarul nu o sa se
casatoreasca si n-o sa aib copii,el va comite o rusine criminala asupra lui
(Cand nu-ti iubeste inima,socoate ca-n tine ai ucis o alta,poate.)

(Sonetul 9 William
Shakespeare,traducere de Radu Stefanescu)

Sonetele 153 si 154 sunt concepute asupra unei duble trivialitati,cu o

proeminenta licentiere sexuala ce se incheie prin capatarea unei boli
venerice.Sonetul este o poveste despre Cupidon,Zeul dorintei si al iubiriii
erotice,care isi lasa intentionat torta si apoi adoarme,numai pentru ca aceasta sa
fie furata de Diana,care o va face sa dispara in fantana deasupra unor dealuri

reci.Fantana dobandeste apoi o caldura eterna,ca rezultat, si devine un izvor

fierbinte pentru ca oamenii sa se vindece de boli.
Vorbitorul incepe sa sufere din dragoste si doreste sa se vindece in caldura
adusa de torta,dar nu reuseste.El descopera ca singurul lucru care-l poate
vindeca este privirea iubitei sale.
Sonetele 153 si 154 sunt anacreontice,ceea ce inseamna ca sunt scrise intr-un
mod literar in care predomina tematica dragostei,a vinului si a cantecului ce de
multe ori sunt asociate sentimentului de Carpe Diem.
In sonetele 153 si 154 sunt reprezentate epigrame grecesti despre Cupidon.
Dragostea pe care o descrie Shakespeare nu este sentimentul ideal,platonic,al
sonetistilor din secolul al XVI-lea,ci o pasiune adevarata,pamanteasca si reala.
Complexul de idei i de sentimente care le-a dat natere corespunde unui moment dramatic din
existena poetului. Sonetele nchid o pasiune de trei ani, nfindu-ne dramatic (expozi ie,
complicaii, peripeii, deznodmnt) un mic roman de dragoste, cu trei personaje: poetul, iubita
infidel i prietenul lui, care l nal, lundu-i iubita.
Materia sonetelor este dat de momente disparate: un tablou intim, o cltorie, un bal,
lamentaii, reprouri, regrete, exclamaii de orgoliu sau momente de senintate.

(Sonetul 153 de William

Shakespeare,traducere de Radu Stefanescu)

(Sonetul 154 de William

Shakespeare,traducere de Radu Stefanescu)