Caracterizarea lui Ilie Moromete după citate

Personaj disimulat, cu o viață interioară bogată, Ilie Moromete se revelă prin faptele și cuvintele pe care
și le expune în momentele sale de cugetare, într-un dialog de fapt mai mult cu sine. Personajul lui Ilie
Moromete ,, este un contemplativ inteligent, temperat, un ,,filosof iubind,, ,,liniștea,, (fără de care nu se
poate trăi și nu se poate face nimic durabil) și mai ales iubind libertatea, independența de gândire și
exprimare a opiniilor.,, (Ion Rotaru). Prototipul țăranului modern, ce se distinge de celelalte modele ale
literaturii cu caracter rural prin construcția sa unică, cu o filosofie de viață ce poate fi concentrată în
intervențiile ,,Până în clipa din urmă, omul e dator să țină la rostul lui, chit că rostul ăsta cine știe ce s-o alege
de el,, și ,,Domnule , întotdeauna am dus o viață independentă,, , Ilie Moromete, consecvent principiilor sale,
luptă, cu o voință de nestăvilit, să păstreze lotul de pământ și odată cu acesta, stabilitatea și unitatea
familiei.

Independența, libertatea interioară este trăsătura sa definitorie, la care ține cel mai mult. Aceasta se
definește în raport cu oamenii din jur, cu familia, dar și cu aspectele materiale ale existenței, libertatea
pentru el însemnând de fapt a fi proprietarul propriului pământ și de a munci și de a prospera ce este al tău.
Ilie Moromete are din tinerețe amintirea neplăcută a moșierului, care încă și acum ,,se întunecă și se făcea
crunt la față,, când se gândește la acele vremuri și are convingerea că odată ce a scăpat de el, trăiește în
deplină libertate. Perspectiva de a ajunge să își dea pământul și să muncească pentru moșier, așa cum
Țugurlan alege să facă, și ,,să dea jumătate din munca lui altcuiva,, reprezintă temerea lui cea mai mare: ,,Nu
ajunse până acolo încât să răspundă, dar în cele câteva clipe cât acest gând stărui asupra lui, se făcu negru și
crunt la față.,, Atitudinea temperată, liniștită, senină pe care Țugurlan ajunge să o invidieze și totodată să o
admire la Moromete, (,,ei pluteau pe apa aceasta cu atâta seninătate, încât era cu neputință să nu-ți dai
seama că acest fel de a fi era de fapt bucuria și libertatea lor,,) este specifică omului care cunoaște și trăiește
o libertate interioară. Aceasta contrastează cu imaginea lui Moromete din finalul romanului, însingurat,
,,golit,, , care refuză să mai participe la adunările comunității, o imagine a omului care și-a pierdut libertatea
interioară, pierzând ,,rostul,, pentru care el a luptat și s-a sacrificat să îl mențină intact: unitatea familiei.

Astfel toate acțiunile lui Moromete, precum tăierea salcâmului, plătirea fonciirii cu banii câștigați prin
vinderea salcâmului lui Tudor Bălosu, sunt motivate de voința personajului de a păstra pământul: ,,Am
muncit și am trudit și am luat pământul de la ciocoi ca să trăiți voi mai bine. De ani de zile mă zbat să nu vând
din el(...)Pământul rămas întreg, Paraschive, smintitule, acolo e munca voastră.,,.Pentru prima dată, țăranul
nu luptă să obțină pământ, ci să îl păstreze, întrucât el semnifică stabilitatea și unitatea familiei, viitorul
copiilor, dar, din nefericire, ceilalți membri ai familiei nu îl pot și nu îl vor înțelege: fiii , reprezentanți ai lumii
capitaliste, a banului și al mercantilismului, o lume ce se împotrivește tuturor principiilor lui Moromete
(specifice unei lumi arhaice, a satului) și față de care acesta exprimă un dispreț nemăsurat, revoltați de lipsa
de spirit comercial al tatălui, vor pleca de acasă, nici măcar mama, care nu pare să înțeleagă gesturile soțului
ei, trăiește cu impresia că acesta îi neîndreptățește copiii. Finalul este unul tragic, iar destrămarea familiei,
are ca rezultat degradarea personajului și destrămarea întregii sale existențe. Disprețuit și părăsit de copii
care fug la oraș, măcinat de dimensiunile familiei, perspectiva incertă îl face să simtă că timpul îi este
potrivnic, și lumea a ieșit din rosturile ei știute. Toate acestea se vor repercuta înlșăuntrul său, asupra firii lui
și a întregii sale existențe.