Complexitatea reginei Didona

- Tyria Dido
- Regina Carthaginis
- formosa mulier Dido
- furens Dido
- infelix Dido
- magna umbra Didonis
Didona este prezentata pe parcursul a trei carti din Eneida (sfarsitul primei carti, a patra si partial in a sasea), fiind un
personaj feminin complex, ce reuseste pe o parte, sa evolueze de la stadiul de pribegire la cel de regina a Cartaginei, iar
pe de alta parte, sa involueze, traind cele mai nenorocite sentimente umane: ura si cruzimea.
In Eneida, destinele personajelor sunt modelate de deciziile zeilor, astfel ca Aeneas este indrumat de mama sa, Venus,
catre portile cetatii Cartagina, construita din nimic si condusa de o femeie, fiica regelui Tyrului, Mutto, sora lui
Pygmalion. Sotul Didonei, Siche, fusese ucis de Pygmalion, care doreste sa o omoare si pe ea. Cu toate acestea, Didona
reuseste sa fuga din Tyr cu o mana de oameni si parcurge un drum lung pe Marea Mediterana, pana ajunge pe coasta
Africii, mai precis Libia, reusind sa ridice cetatea Carthagina. Didona reuseste sa se impuna in fata supusilor, astfel ca
cetatea devine un furnicar vesnic in constructie, iar palatul ii uimeste pe Aeneas si cei ce il insotesc prin opulenta.
In ceea ce priveste intalnirea dintre Didona si Aeneas, aceasta nu poate fi considerata "amor primo conspectu", desi
regina este intr-adevar atrasa de fizicul eroului ratacitor. Asa cum am mai spus, zeii sunt cei ce decid soarta personajelor,
iar Didona poate fi considerate precum o unealta a lui Venus si a Iunonei, desi intentiilor lor sunt diferite. Astfel, venus
apeleaza la Eros pentru a o vraji pe Didona cu scopul de a-l proteja pe Aenaes de furia Iunonei. Astfel, la finalul cartii I,
in timpul ospatului oferit troienilor, intr-o atmosfera de fast si bucurie generala, se profileaza destinul unei eroine
tragice, infelix Dido, care-si bea adanca iubire (“longum bibebat amorum”). Ea asculta cu incantare povestea lui
Aenaes, acesta retraind durerea provocata de arderea Troiei si ratacirea echipajului pe mare ("Infandum regina iubes
renovare dolorem"). Se observa faptul ca exista o asemanare intre fuga Didonei din Tyr si cea a lui Aeneas din Troia,
insa protagonistul mai are inca multe alte suferinte de indurate pana sa isi indeplineasca destinul, iar una dintre acestea
este cea de o vedea pe Didona in lumea umbrelor (magna umbra Didonis).
Cartea a IV-a este concentrate asupra iubirii dintre Aeneas si Didona, dar si asupra conflictului interior trat de regina,
osciland intre fidelitatea promisa sotului ei chiar si dupa moartea acestuia si pasiunea ce o simte pentru Aeneas. Uneori
numita si “romanul Didonei”, fiind un titlu sugestiv, cartea se deschide cu un dialog intre regina si sora sa, Anna, care
este sic ea mai buna prietena a sa, o confidenta intima. Aflam astfel ca regina, desi dezgustata de casatorie, este mistuita
de dragostea ce o simte penru noul venit (“Anna soror, quae me suspensam insomnia terrent!” – semn ca noptile sunt
cel mai greu de indurat fara sa-l stie pe Aenaes aproape), in sufletul sau declansandu-se un conflict ce o transforma pe
Didona intr-un personaj tragic. Astfel, in ochii reginei, Aenaes pare un zeu, la fel de nefericit ca si ea, caci amandoi au
fost nevoiti sa fuga din tara lor. Cu toate acestea, Didona simte ca poate sa ii ofere adapost lui Aeneas, devenid
ocrotitoare, iar lucrul acesta este sugerat chiar si de Anna(“quam tu urbem, soror, hanc cernes, quae surgere regna
coniugio tali!”). Desi Didona aspira catre inalta virtute “pudor”, incercand sa se comporte precum o adevarata femeie
romana, sentimentele se dovedesc a fi mult mai puternice. Se stie ca, in lumea romana, femeia, spre deosebire de bărbat,
caracterizat prin virtus romana, avea ca particularitate impotentia sui, incapacitatea de a se stăpîni. Astfel incepe
povestea de dragoste dintre cei doi, Didona nemaiputand sa atinga idealul de virtute romana, asa cum au facut-o
Lucretia, Livia sau Cornelia, cea din urma reusind sa ignore tentatiile casatoriei cu Ptolemeu VIII, reprezentand idealul
de univira, vaduva ce ramane fidela amintirii primului ei sot. Didona si Aeneas lasa de izbeliste cetatea, lucru ce
provoaca nemultumirea printer supusi. Maniata, Iunona se prezinta la Venus si ii propune sa ii uneasca pe cei doi prin
casatorie, sireata zeita incercand astfel sa faca plecarea lui Aenaes spre Italia imposibila. Ideea este acceptata de Venus,
iar intr-o dimineta, cand Didona si Aenaes pleaca la vanatoare, insotiti de un intreg alai, incepe ploaia care ii obliga pe
cei doi sa se refugieze intr-o pestera. Nunta se face in prezenta Iunonei, devenita nasa, si zeitei Tellus, mama tuturor
zeilor, venerate uneori sub numele Terra Mater. Trebuie precizat faptul ca intreaga natura participa la uniunea celor doi
(“fulsere ignes et conscius aether conubiis summoque ulularunt uertice Nymphae”), desi toata aceasta stralucire si
magie prevestesc un sfarsit tragic. Interventia lui Jupiter doreste sa puna capat desfraului si zvonurilor, astfel ca ii
trimite lui Aenaes, prin zeul Mercur, un mesaj fara echivoc.
Aenaes este descris ca fiind dependent de sotie, indepartandu-se astfel de idealul eroului antic, uitand, in acelasi timp,
adevarata sa menire in viata. El decide sa isi paraseasca sotia pet imp de noapte, precum un las ce nu are puterea de a o
infrunta pe puternica Didona. Cu toate acestea, regina simte ca ceva nu este in regula si il acuza pe erou de tradare,
adoptand o atitudine care nu se potriveste absolute deloc cu imaginea acesteia din prima parte a povestii de dragoste.
Asistam la o transformare toatala a reginei. Practic, dragostea o face sa se arunce la picioarele lui Aeneas si sa il implore
sa o nu o paraseasca. Orbita de masca iubirii, ea nu pare sa fi acordat atentie relatarilor lui Aeneas, atunci cand acesta a
spus ca drumul sau n use va sfarsi decat atunci cand va atinge malurile Italiei. Vazand ca nu il poate convinge, furens
Dido il jigneste pe barbatul pe care nu de curand l-a iubit mai presus de toate, iar in confruntarea cu Anna, isi doreste sa
fi avut puterea de a da timpul inapoi : “hunc ego si potui tantum sperare dolorem, et perferre, soror, potero”. Didona
atinge ultima treapta a degradarii umane, apeland miseleste la o metoda de a-l face pe Aeneas sa se intoarca: ea ii cere
Annei sa faca un rug pe care sa puna sabia lui Aenaes, patul conjugal si toate armele lui, simuland un ceremonial magic.
Toate acestea sunt inutile, caci Aenaes, indrumat de zei, decide sa porneasca in cautarea tarmului italic, iar Didona,
vazand ca troienii parasesc tarmurile Libiei, este cuprinsa de manie si il blesteama pe erou, invocand Furiile. Regina
doreste ca viata eroului sa fie scurta, iar urmasii acestuia sa se lupte intre ei. In ultima parte a ca cartii a IV-a, Didona isi
doreste moartea pentru pacatul comis, acela de a fi incalcat juramntul adus sotului ei mort. De asemenea, ea rupe cea din
urma legatura cu sora ei, care se simte tradata si oarecum vinovata de fapta cea cruda a Didonei. Asa cum a facut si
Lucretia, regina isi pune capat zilelor precum un barbat, cu sabia, semn ca ea nu se sperie de nimic, dand dovada de un
caracter puternic. Sinuciderea, in schimb, nu este privita cu ochi buni de zei, astfel ca, inaitne de a muri, Proserpina,
sotia lui Pluto si stapana Infernului, refuza sa ii smulga reginei o suvita de par si decide sa o decapiteze, dupa o scurta
ezitare. Inspirandu-se din episodul iubirii dintre Ulixes si Circe, Vergilius reuseste sa creeze un personaj feminin plin de
dramatism care nu poate trai purtand urma pacatului. Desi la un moment dat, Didona se gandeste sa se ocupe de cetatea
sa, sufletul ii este distrus, fortand-o sa isi puna capat zilelor. Povestea lor de dragoste au inspirit numerosi artisti, precum
Henry Purcell, Domenico Scarlatti, Gioachino Rossini, Andrea Mattioli sau Francesco Cavalli.