ENEIDA LUI VIRGILIU

Armele cnt i brbatul ce primul din Troia venit-a

Soarta s-i afle-n Italia i pe Lavinice rmuri,
Multzbuciumat, pe uscat i pe-a mrii adncuri, asemeni,
Sub a Ceretilor vrere i-urgie, prin ura Iunonei
Crncen, neierttoare, ducnd i-n rzboi mult jale,
Pn oraul durat-a i zeii n Laiu-i aduse,
Neamul latin de-unde vine, i-Albanii, i-a Romei tari ziduri.
Muz, tu adu-mi aminte pricinile - care-a fost ciuda
Ce-o ndemna pe Regina din ceruri, fcnd ca urgia-i
S-o prvleasc, de-avu s nfrunte noian de necazuri
Mndrul, piosul brbat?! Sunt Ceretii atta de aprigi?!
Autorul acestor versuri care deschid Eneida n cea mai recent traducere romneasc, datorat profesorului Dan
Sluanschi (Bucureti: Paideia, 2000), se ntea lng Mantua acum... 2075 ani, la 15 octombrie 70 a. Chr.
Poetul Publius Vergilius Maro, cci despre el e vorba, ni se arat astfel ncrcat de ani, dar nemuritor n haina
operei sale de cpti.
Ca unii care "de la Rm ne tragem", evocarea poetic a nceputurilor Romei ne este n mod deosebit apropiat.
Brbatul pe care-l cnt Virgiliu este Eneas care, dup distrugerea Troiei de ctre Ahei, se ndreapt, cu tatl
su, Anchise, i cu fiul su, Ascaniu, spre Italia, pentru a ntemeia o nou Troie. Eneas purtndu-i n spate tatl
i inndu-i de mn fiul ntrupeazpietas, pietatea, virtute deosebit de preuit de Romani; ea exprim, pe
lng respectul datorat zeilor, iubirea fa de prini i fa de copii, astfel c nu e de mirare c cel mai frecvent
atribut al eroului fondator al Romanilor este pius, cel pios.
Legtura de fond cu Iliada i Odysseia se arat, in nuce i subtil, dup cum ne spun specialitii, chiar din
primul vers. Primul poem homeric ncepea astfel: "Cnt, Zei, mnia ce-aprinse pe-Ahil' Peleianul, / Greaua
urgie ce-Aheilor mii de amaruri le-aduse" (tr. D. Sluanschi, Bucureti: Paideia, 1998), iar cel de al doilea dup
cum urmeaz: "Cnt-mi, o, Muz, brbatul cu gnd iscusit, care-ntruna / Dus fu pe mare cnd, sfnt, a
Troiei cetate luat-a" (tr. D. Sluanschi, Bucureti: Paideia, 1997). Astfel, n Eneida, "armele" evoc luptele
din Iliada, iar "brbatul" care este Eneas amintete de Ulise i de zbuciumata lui ntoarcere. De altfel, acest
poem de dousprezece cnturi se poate mpri n dou pri egale, primele ase cnturi narnd ntoarcerea din
Troia i peripeiile avute pn la sosirea n Italia, iar urmtoarele ase, luptele pentru stabilirea n Laiu.
Precum odinioar Ulise era prigonit de Poseidon, cruia i orbise fiul, pe ciclopul Polifem, dup cum aflm din
cntul al noulea al Odysseii, tot aa Eneas este urmrit de "ura Iunonei", suprat, pe de o parte, c fiul
potrivnicei ei, zeia Venus, scap teafr din masacrul n care se stingea Troia, pe de alta, neputnd s accepte ca
oraul ei preferat, Carthagina, s fie distrus, dup veacuri, de urmaii lui Eneas, dup cum arta o "profeie", n
luptele care i-au opus pe generalul roman Publius Cornelius Scipio i pe cel carthaginez Hannibal.
De ndat ce ajunge la regina Carthaginei, Didona, eroul troian este rugat, ca Ulise de ctre Feaci, s
povesteasc ultimele clipe ale Troiei. n aceast naraiune, nu apar doar viii, ci i morii, precum Hector, ucis de
Ahile.
Iat, n vis vd cu ochii pe Hector, ce-mi pare alturi,
Plin de mhnire, i lacrimi, iroaie, pe-obraji lui curgndu-i,
Tocmai cum, odinioar, trt dup car, plin de snge,
Negru de colb i de tin era, jos, legat de picioare.

Vai mie, cum arta! i ce stranic schimbat, dect Hector

Cel ce venise purtnd falnic armele date de-Ahile,
Cel care foc frygian aruncase n navele-ahee!
Barba-i era ntinat, iar pletele - pline de snge,
Rnile-i stau sngernde, attea, ct, venic, la ziduri
Cum se lupta, le-a primit. i, plngnd, se fcea c eu nsumi
Vorbe-i spuneam, agrindu-l mhnit, cu o mare tristee.
(II 270-280)
O alt calitate a lui Eneas este darul deosebit de a povesti. Extrasul ales este interesant i din perspectiva dublei
prezene a fiului lui Venus, aflat aici i ca aed, i ca personaj. n aceast evocare a lui Hector, tragismul fiului
lui Priam este nota dominant. Dei ntr-o viziune, Hector este ct se poate de concret: "Plin de mhnire, i
lacrimi, iroaie, pe-obraji lui curgndu-i". Lacrimile, pentru un om viu, sunt o manifestare a vieii, dar aici ele l
evoc pe fiul Hecubei mort i batjocorit de Ahile: "Tocmai cum, odinioar, trt dup car, plin de snge, /
Negru de colb i de tin era, jos, legat de picioare." Apariia cutremurtoare a lui Hector - "Barba-i era ntinat,
iar pletele - pline de snge, / Rnile-i stau sngernde, attea, ct, venic, la ziduri / Cum se lupta, le-a primit" nu e ntmpltoare. Mesajul pe care i-l transmite lui Eneas este de maxim importan: "Vai, fugi de-aici, fiu al
znei, te smulge din flcri i jale, / Fiindc dumanii-s pe ziduri" (II 289-290).
Perechea feminin a lui Eneas este Didona, nefericita regin rmas vduv i cu care eroul troian se
cstorete, cu gndul s renune la misiunea sa istoric. Iat aici sfietoarele ei cuvinte ctre noul ei so care,
chemat ns de datorie, trebuie s o prseasc pentru a-i continua cltoria spre Italia:
Fugi tu de mine cumva?! Ci, pe lacrimi i, iat, pe dreapta-i
(Cum doar att mie, bietei - att doar, n sprijin lsat-am!)
Chiar pe a noastr unire, pe nunta ce-abia o urzirm Dac vreun bine-ai primit, de-i fu drag oriice de la mine,
Mil arat-i palatului meu, ce se nruie, mil Rogu-te: dac mai este vreun loc pentru rugi, schimb-i gndul!
Doar pentru tine a Libyei neamuri, tiranii, Numizii,
Ur mi poart, ba i Tyrienii-s pornii, pentru tine
Dus-i sfiala i faima slvit pe care, la stele,
Mai nainte-o aveam! Ca s mor cui m lai oare, oaspe?! Cci doar atta-i rmne drept nume, nu "so", preaiubite!
(IV 314-324)
Nu se poate aduna n cteva rnduri marea epopee virgilian pe care Dante o
aprecia ntr-att nct i l-a ales cluz prin Infern tocmai pe poetul "Eneidei".
Dar sper ca aceast scurt evocare s fie un ndemn cititorilor s citeasc povestea
lui Eneas, acest "strmo" al nostru, i a peripeiilor lui.

In timp ce in Bucolicele influentele alexandrine sunt evidente, in Eneida Vergilius

doreste sa desprinda de lumea rafinata a lui Theocritos, in centrul careia se afla
dragostea galanta. De aceea, poetul alege un model consacrat, un subiect de o
aleasa noblete, monumental (destinul unui om care se identifica pe de-a-ntregul cu
destinul unui neam ce va cuceri lumea) si, mai ales, o expresie echilibrata, simpla,
eleganta, infuzata cu intentii morale.

Prolog
Vergilius ii confera personajului sau o valoare general umana, protagonistului fiind in cautarea propriei
identitati pentru a ajunge la statutul de erou, intemeietor de cetate si popor. In functie de acceptarea hotararilor
destinului, fatum, o ratiune superioara atat oamenilor cat si zeilor, muritorul este un invins sau un invingator.
Ultimul termen cano reprezinta genul liric prin desinenta personala o (persoana I sg. Deoarece eul liric va
filtra prin propria sensibilitate si experienta materia epica). Prin aceasta trasatura stilistica, Vergilius, isi
depaseste modelul literar Iliada si Odisea a lui Homer, care se dorea un simplu instrument al gandirii divine
care-i dicta versurile.
Prologul Eneidei este si un rezumat al continutului celor 12 carti: in primele sase Vergilius prezinta drumul plin
de incercari al eroului dinspre Troia spre Italia, iar ultimele sase, razboaiele duse impotriva populatiilor
autohtone pentru a-si demonstra superioritatea, atat militara, cat si morala, in vederea intemeierii poporului
roman. Astfel, primele sase carti sunt comparabile cu Odisea, iar ultimele sase cu Iliada. Structura bipartita a
Eneidei este revelata si la nivelul atributelor lui Eneas,profugus fato (prigonit de destin), terris iactatus et
alto (a fost aruncat pe pamant si pe mare) se refera la Eneida odiseica in care eroul este un obiect al
destinului si al istoriei, in timp ce, predicatele verbale conderet si inferret se refera la Enedia iliadica si
demonstreaza ca Eneida a devenit subiect al istoriei fiind intemeietorul poporului roman, conditor populi
Romani, indeplinindu-si astfel misiunea pe care zeii i-au incredintat-o dupa caderea Troiei.
In plus, este si fauritor al religiei romane in Latium prin aducerea zeilor penati (zei ocrotitori ai familiei si ai
patriei). Invocatia din versurile 8-11 ale cartii intai are un dublu rol, de a se supune canoanelor epopeii care
trebuie sa inceapa cu o invocatie catre divinitate sau muza, sau de a-l ajuta pe poet sa inteleaga motivele
persecutarii de catre Iunona a lui Eneas, eroul caracterizat in primul rand de pietate, termen ce semnifica
iubirea si respectul fata de zei, familie si patrie. Devine astfel legitima uimirea poetului din intrebarea
retorica tantaene animis caelestibus irae? (oare sunt atat de mari manii in sufletele zeilor?), ura zeilor fata de
eroul care e deosebit in ce priveste respectul fata de zei evidentiaza tragicul destin al acestuia.