Latinitate și Dacism

Clasa a XI a F
Grupă: Bulboacă Ioan Călin, Tudoroiu Carmen Mihaela, Petcu Teodora,
Popa Vlad, Pădurariu Claudia, Lățosu Daria
 Opis

1. Premisă
2. Evocarea romantică a înfruntării dintre daci și romani: momentul zero al etnogenezei
3. Adorația „Maicii Rome”
4. Revolta fondului nostru nelatin
5. Polimorfismul creștinismului românesc
6. Concluzia
Introducere: Premisă, definirea problemei
Etnogeneză

Etnogeneza românilor reprezintă un

eveniment istoric fundamental în istoria noastră
națională, întrucât arată cum s-a format civilizația
noastră. Ea a fost un proces complex, îndelungat la
care au contribuit statalitatea dacică și creșterea
puterii acesteia, cucerirea Daciei de către romani
(în urma războaielor daco-romane: 101-102, 105-
106), colonizarea, romanizarea dacilor,
continuitatea populației daco-romane în condițiile
conviețuirii cu populațiile migratoare, răspândirea
creștinismului, ducând în final la crearea unei etnii
distincte în spațiul central-sud-est european
Introducere: Premisă, definirea problemei
Latinitate și dacism

Fundamentele culturii române au fost descrise, înțelese și

valorificate diferit de-a lungul secolelor de oameni de știință
care au evidențiat fie componenta romană, fie pe cea dacică, fie
interacțiunea lor. Astfel, pe temeiul demersului de afirmare a
identității etnice și al disputelor privitoare la originea poporului
român și a limbii române, se dezvoltă cu timpul două concepte și
două curente de idei, latinitatea și dacismul.
 Introducere: Premisă, definirea problemei
Latinitatea

Latinitatea este un curent de idei referitor la

originea latină a unui neam. Ideea latinității, concept
de afirmare a identității etnice îndeosebi în
Transilvania, dar receptat și ca o firească necesitate
de cunoaștere a originilor, de legitimare a unui popor
în fața istoriei, a avut un timp îndelungat de
consolidare, începând cu marii cronicari și cărturari
din secolele al XVI-lea și al XVIII-lea (Grigore
Ureche, Miron Costin, Ion Neculce), apoi de
Constantin Cantacuzino și de Dimitrie Cantemir,
atingând un apogeu în epoca Școlii Ardelene (Samuil
Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior).
 Introducere: Premisă, definirea problemei
Dacismul

Dacismul este un curent ideologic autohton, afirmat la

începutul secolului al XX-lea și caracterizat prin exagerarea
contribuției dacilor în etnogeneza românească.

Acesta își face simțită prezența odată cu interesul

romanticilor pentru etnogeneză și pentru și pentru mitologia din
spațiul traco-drac. Se conturează ca un curent de idei, mai mult
sau mai puțin unitar, mai ales în perioada interbelică, de multe ori
fiind asimilat cu orientarea tradiționalistă.

În scopul rezolvării problemelor legate de istoria Daciei,

Vasile Pârvan a organizat o serie de cercetări, iar pe baza
rezultatelor a scris “Getica” (1926), cea mai importantă lucrare a
sa, o vastă sinteză istorico-arheologică, prin care a readus în prim-
planul cercetării istorice rolul politic și cultural al daco-geților.
Evocarea romantică a înfruntării dintre daci si romani; momentul zero al etnogenezei

(text suport: Memento mori de Mihai Eminescu)

În poezia “Memento mori” de Mihai Eminescu, subiectul principal sunt
luptele antice între romani și daci. În fragmentul propus, este prezentată
una dintre ultimele bătălii daco-romane, dacă nu chiar cea finală. Autorul
descrie pătrunderea armatei Imperiului roman pe tărâmurile dacice ale
Europei de est. Concomitent, poetul exprimă gândurile si sentimentele de
durere ale lui Decebal, care privește cu deznădejde cum trupele romane îi
cotropesc țara. Poezia ia sfârșit abrupt, terminându-se cu imaginea armatei
lui Traian asediind cetatea Sarmisegetuza.
În accepția eminesciană, războaiele daco-romane sunt prezentate într-o
manieră cosmică, descriind tablouri apocaliptice in care valurile de săgeți
formează “ploi roșii“, “stâncile se clatin” cu putere telurică, “norii în fâșii
se destramă”, însuși zeii urlând în împărățiile lor cerești.
 Evocarea romantică a înfruntării dintre daci si romani; momentul zero al etnogenezei

Fragmentul din opera eminesciană conține pasaje ce atrag atenția la trăirile ultimului rege al Daciei, care se
uita neputincios la regatul său cum este sfâșiat de “săbiile și săgețile” Imperiului roman. Decebal, fiul lui
Scorilo, cere ajutor de la zeii și foștii regi ai țării. Pe măsură ce romanii măcelăreau soldații Daciei, deschizând
astfel calea cuceririi acesteia, Decebal își pierdea treptat speranța, ajungând să-și ia viața cu propriile-i mâini.
Mihai Eminescu nu scrie pentru prima oară despre întâmplări istorice. Acesta și-a dovedit măiestria și geniul
cu privire la rezistența strămoșilor noștri în fața cotropitorilor și în “Scrisoarea a treia” în care este prezentată
împotrivirea Domnitorului Mircea cel Batrân din secolul al paisprezecelea, față de dorința Imperiului Otoman
al lui Baiazid Ildârâm (Fulgerul) de a cuceri Țara Românească. O secvență prin care se poate evidenția tema
rezistenței este următoarea: “Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul, / Mi-e prieten numai mie, iară ție
dușman este, / Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;”. Este prezentată într-o maniera epică
faimoasa bătălie de la Rovine. Tema poemului este demascarea falsului patriotism al contemporanilor în
contrast cu vitejia ostașilor români din trecut.
 Adorația „Maicii Rome”
În titlu, Roma, capitala Imperiului Roman din acele vremuri, este asociată cu o mamă,
astfel, este subliniat faptul că suntem moștenitorii acestui popor latin și că trecutul nostru își
are începutul în acest oraș.
Opera „La Italia” scrisă de către Gheorghe Asachi este o odă închinată Romei care
prezintă glorioasa biruință împotriva Daciei, ridicarea poporului și de asemenea, înglobează
povestea rădăcinilor noastre, ale românilor.
În prima strofă, eul liric descrie Italia într-un mod grandios. Laurul și ”olivul cel ferice”
sunt elemente care sugerează gloria, victoria, întrucât frunzele de laur erau folosite pentru a
încununa eroii. „Undre mândre monumente ale domnitoarei ginte / Înviază mii icoane la
aducerea aminte!” exprimă supremația și puterea mare pe care orașul o deținea în acea vreme.
 Adorația „Maicii Rome”

În cea de-a patra strofă este menționată înfrângerea Daciei. Columna lui Traian a
fost ridicată cu scopul aducerii aminte a victoriei romanilor, iar pe suprafața acesteia
sunt sculptate prin tehnica basoreliefului numeroase scene din timpul luptelor care se
dezvăluie continuu de-a lungul columnei. Tot în această strofă există trei elemente ce
descriu trei scene reprezentate pe Columnă, evocatoare ale succesiunii evenimentelor ce
stau la baza etnogenezei: „...Istrul se pleacă Iasienei legioane” ceea ce sugerează
supunerea dacilor în fața romanilor; „Cum cu patria sa pere-a Decebalului oștean” ce
reprezintă destrămarea poporului dac; și ultimul vers: „Și cum în deșarta Dacie popor
nou se-ntemeiază” ceea ce subliniază ridicarea poporului roman.
În continuare, versul „De unde limba, legi și nume a românilor derează” prezintă
ascensiunea Romei. Aici, arhaismul „derează” este folosit cu sensul de „a se trage” sau
”a avea rădăcini” care împreună cu cele trei elemente: „ limbă, legi și nume” subliniază
originea pur latină a poporului român
 Adorația „Maicii Rome”
Ultimele două strofe prezintă urmările victoriei romanilor. ”Așa după-a Romei paos.../
Răsărit-au noi luceferi: Ariost și Rafaele / Galileu, Columb…” marchează faptul că după ororile
luptelor, s-au ridicat noi personalități de origine latină care au schimbat lumea, aducând astfel
adorație Italiei.
Această țară este denumită de către eul liric „grădin-asta Evropei”, lucru care face referire la
versurile anterioare: „Din a sa mănoasă țărnă cresc plăcute floricele” ceea ce sugerează că după
aprigele războaie și cumplitele pierderi, Italia se ridică, iar în interiorul ei se stabilește armonia și
devine suverană („...prin un farmec a supus / Pe a lumei sclavi și domnii…”).
Oda se termină cu două rânduri semnificative: „Un român al Daciei vine la străbuni, ca să
sărute / Țărna de pe-a lor mormânturi și să-nvețe-a lor virtute!” care portretizează imaginea tristă a
poporului dac ce trebuie să își accepte soarta, dar să se lase încurajați și să învețe despre vitejia și
demnitatea cu care au luptat.
Adorația „Maicii Rome”
Întreaga operă este o odă dedicată adorării Italiei. Aceasta este scrisă
din perspectiva subiectivă (datorită relatării la persoana I singular) a
unui “român al Daciei” ce iși preamărește rădăcinile latine, „gradin-
asta Evropei”, glorificând teritoriul Italiei, soldații ce au luptat pentru
victorie (...că cine poate fără dor, făr-umilință, / Acea pulbere să calce,
al eroilor mormânt”) și amintește de mai multe ori înfrângerea dacilor
pentru a evidenția biruința romană. Prin această poezie, eul liric își
transmite mândria pentru originile latine ale poporului român.
 Revolta fondului nostru nelatin
Din cauza vremurilor în care vecinii țării noastre ne doreau sclavi, românii au avut mult de îndurat batjocură acestora, iar
în prezent, populația României tinde să își înlăture sângele provenit de la slavi si traci, caracterizându-se ca fiind doar latini
pentru a pune în evidență calitățile pe care le-am dobândit de la aceștia (limpezi, raționali, cumpătați, iubitori de formă, clasici),
fără a mai preciza și defectele obținute din fondul nelatin.

Blaga face aluzie la încrucișarea a două plante de culori diferite din aceeași specie pentru a accentua faptul că “genele
recesive” primite de la slavi si traci se pot manifesta la o perioadă regulată de timp, dar că, într-adevăr, “genele dominante” ale
latinității din originile românilor sunt întâlnite într-un mod mai frecvent. Așadar, Blaga afirmă că ”...în spiritul românesc e
dominantă latinitatea, liniștită și prin excelența culturală. Avem însă un bogat fond latent slovaco-trac, exuberant și vital, care
oricat ne-am împotrivi, se desprinde uneori din corola necunoscutului, răsare puternic în conștiințe.” fapt pe care acesta îl
numește revolta fondului nostru nelatin.

De asemenea, și din punct de vedere istoric, românii își neglijează strămoșii slovaco-traci, studiind în general despre cei cu
fond latin pentru a înlătura firea vulcanică a slavilor și tracilor. Blaga ne sfătuiește să obținem cunoștințe variate de istorie care sa
îi cuprindă și pe aceștia pentru a ne putea înțelege în profunzime firea pe care acesta o numește ca fiind “mult mai bogată”.
Astfel, autorul crede ca ne vom putea dezvolta mai mult personal dacă vom învăța să utilizăm atuurile dobandite din fondul
nostru nelatin.
 Revolta Fondului Nostru Nelatin
→ Premisa de la care pornește Lucian Blaga este că în adâncul orgoliului latin, există și un sânge de
barbar, care eventual va ieși la suprafață.
→ Argumentele aduse în sprijinul ideii de “mixtură” între fondul latin și nelatin, sunt reprezentate de
elemente din istoria și cultura noastra. Semnul amestecului de trăsături, este dat de floarea albă
încrucișată cu cea roșie de aceeași varietate.
→ Afirmația lui Lucian Blaga, se referă la faptul că acțiunile noastre din trecut și din prezent ne
influențează major viitorul.
 Polimorfismul crestinismului românesc
Vianu Mureșan expune două ipoteze asupra încreștinării românilor: prima fiind reprezentată de “ipoteza draga
bisericii” conform spuselor acestuia care afirmă faptul că Creștinismul se legitimează de la misionarismul Apostolului
Andrei, iar cea de a doua o constituie evoluția lentă, necanonică și mai degrabă populară decât eclezială care cuprinde și
elemente superstițioase, culturale și ritualice precreștine cohabitual.
De asemenea, ne este atrasă atenția și asupra prezumțiilor de la care creștinismul românesc a putut evolua, cea dintâi
reprezentând monoteismul geto-dac, în care se observa de către Eliade o asemănare formală a lui Zalmoxe cu Iisus
Hristos, iar următoarea fiind constituită din ideea lui Celsus care spune că sufletul dac era predispus la adopția unui
Dumnezeu în felul celui creștin.
In adiție, se spune că retragerea administrației romane nu a ajutat la revenirea dacilor la vechile lor credințe, ci mai
degrabă o asimilare a creștinismului mai lărgită, Iisus Hristos înlocuind în mentalitatea colectivă figura lui Zalmoxe.
Mai este argumentată factura latină a creștinismului românesc din primele secole, fiind invocate numele unor
sărbători: Paști, Florii, Rusalii sau termeni ca botez, cununie, cruce, păcat, lege.
Dacii trăiesc în forme de organizare rurale în care este considerat că legea creștină devine treptat unicul criteriu de
rectitudine, dar preluată și respectată în forma orală deoarece strămoșii noștri nu au avut niciodată scris cultul textului.
Până în secolul al XVI-lea, creștinismul popular rămâne tradiția vie în paralel cu practicile liturgice în slavonă.
→ Creștinătatea românilor este văzută de către Vianu
Mureșean ca fiind procesuală, polimorfă și mai curând
ca o suită de modificări morfologice decât ca o
conversiune radicală și definitivă, deoarece elementele
superstițiilor, cultelor și riturilor precreștine sau
cohabituale interferează cu religia.(nr 1.)
→ Ideea prezentată este susținută de argumentul că
dintotdeauna dacii au avut predispoziția de a adopta
un dumnezeu în felul celui creștin și că figura lui
Zamolxe seamănă izbitor cu cea a lui Isus Hristos.
Cultul vinului de împărtășanie este asemănător.(nr 2)
→ Eu cred că autorul exprimă o posibilitate, nu o
certitudine, deoarece, noi nu avem dovezi scrise din
acea perioadă: ,,Din nefericire niciodată strămoșii
noștri nu au avut cultul textului scris” (nr 3)
 Opinii critice
G. Călinescu: „Nici datele istoriei, nici examenul etnologic nu confirmă tinerețea noastră. Noi suntem în fond geți, și geții reprezintă
unul din cele mai vechi popoare autohtone ale Europei, contemporane cu grecii, cu celții, cu grupurile italice anterioare imperiului
roman. Acest imperiu roman găsea aici un stat vechi, se lupta cu el și-l răpunea cu greu.” - „Istoria literaturii române”
(Compendiu), Capitolul I: Epoca Veche - Geții
G.Calinescu: ,, Amestecul de cuvinte de originile cele mai felurite, privind atât obiectul cât și subiectul (inteligibilul e mai ales latin,
iraționalul neologistic), cu păstrarea nuanțelor, dă limbii române o bogație extraordinară de culori lirice, în ciuda unei aparante
săracii cantitative. Accentele psihice se schimbă de asemeni cu repeziciune în frază pe masurp ce se desfășoară impasibilul latinității,
smeritele gângăveli slave, răstelile maghiare, caraghiozlâcurile turce, grecismele peltice”„Istoria literaturii române de la origini
până în prezent”, (PDF) - „Epoca Veche” - „Începuturile. Literatura de ev mediu întârziat” (pagina 12)
G.Călinescu:”Cu grecii am fost totdeauna în strânse legături, fie prin mijlocirea tracilor, fie prin expansiunea statornică a insularilor
spre costa Pontului Euxin. De altfel mitologia noastră religioasă întemeiată pe cultul lui Zalmoxe, care, așa nebuloasă cum este, stă
alături de marile religii străvechi a Olimpului și a Valhallei,atestă înrudirea oficială cu lumea elină prin elementul dionisiac și
pitagoreic[...] Romanii cultivau zei de stat. Zamolxe era o divinitate universală, exponent al existenței de după moarte [...] Tradiția
spune că Decebal și toate căpeteniile sale s-au sinucis la Sarmisegetuza, exterminare masivă care nu e un simplu semn de deznădejde
ci o încredere nețărmurită în salvarea divină.” - „Istoria literaturii române” (Compendiu), Capitolul I: Epoca Veche - Geții
 Concluzii
Motivul conflictelor ce au în vedere conceptele de Latinitate și Dacism își
au originea în nevoia oamenilor de a se autodefini identitar. Conform celor
arătate de Dumitru Micu, în cultură este importantă întoarcerea la începuturi în
mod frecvent. În adiție, acesta consideră că românii au încercat să ascundă
originile slavo-trace, afirmând că se trag “de la Râm”, accentuând fondul latin
al poporului. Așadar, încearcă să argumenteze scrierea cu caractere latine,
evidențiind faptul că româna se trage din latina vulgară. Limba, obiceiurile,
credința și convingerea statorniciei noastre au fost pilonii de rezistență ai
românilor în mentalitatea colectivă a populației.”
 Distribuirea sarcinilor

● Lupta - Vlad + Călin

Echipament/decor bătalie - Teodora
● Introducere: scurt istoric războaie daco-romane + premisă - Daria
● Evocarea romantică a înfruntării dintre daci și romani; momentul zero al etnogenezei - Călin
comentariu, ex. 1, 3 + Daria ex. 2
● Adorația “Maicii Rome” - Claudia comentariu, ex. 1, 2 + Daria ex. 1, 3
● Revolta fondului nostru nelatin - Vlad ex. 1, 2, 3 + Carmen - rezumat
● Polimorfismul creștinismului românesc - Teo ex. 1, 2, 3,+ Carmen - rezumat
● Opinii critice - Claudia
● Concluzii - Carmen
 Bibliografie
1. “Istoria literaturii române de la origini până în prezent” - G. Călinescu (+compendiu)
2. Manualul de la art educațional - Adraina Cosatche, Florin Ioniță, M.N. Lascăr și
Adriana Săvoiu
3. Enciclopedia Ilustrată a uniformelor din Lumea Romană - Kevin F. Kiley