Niciun alt act normativ în vigoare nu utilizează și nu definește noțiunile tehnico-juridice de

‘‘plagiat’’ și ‘‘autoplagiat’’.

Definițiile legale au în comun două cerințe cumulative pentru calificarea unei fapte ca plagiat
și autoplagiat: preluarea unor informații din categoriile enumerate, din alte opere anterior publicate
fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale.

Sintagma ‘‘fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale’’ semnifică
încălcarea obligației de a cita într-un mod corespunzător standardelor academice opera publicată de
același autor sau de un alt autor, prin indicarea numelui autorului, titlului operei, editurii la care s-a
făcut publicarea, anului publicării, paginii de la care s-a făcut preluarea informațiilor de tipul celor
enumerate și, în cazul preluării unui text, fragment de text sau expresie, prin delimitarea clară a ceea
ce s-a prelut din altă sursă de ceea ce reprezintă munca intelectuală proprie.

Obiectul de reglementare al Legii nr. 206/2004 nu este dreptul de autor, ci ‘‘buna conduită în
activităţile de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi de inovare’’ [potrivit prevederilor art. 1
alin. (1) din Legea nr. 206/2004].

Subliniez că Legea nr. 206/2004 nu reglementează și nu garantează autorilor un drept

exclusiv de proprietate intelectuală asupra elementelor precum ‘‘texte, expresii, idei, demonstraţii,
date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice’’, incluse în opere anterior publicate.

Legea nr. 206/2004 nu sancționează și nu interzice preluarea, în sine, a acestor elemente,

deoarece o astfel de interdicție ar echivala cu imposibilitatea desfășurării oricărei activități de
cercetare-dezvoltare.

Ceea ce sancționează Legea nr. 206/2004 este numai preluarea acestor elemente din opere
anterioare, publicate de alt autor sau de același autor, fără citare (s.n.), respectiv ‘‘fără a menţiona
acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale’’.

Este sancționată minciuna cu privire la pretinsa performanță academică.

Subiectele raporturilor juridice reglementate prin Legea nr. 206/2004 nu sunt autorii oricărui
tip de creație intelectuală originală din în domeniul literar și artistic.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 206/2004 numai: ‘‘[…] categoriile de personal
[…] prevăzute în Legea nr. 319/2003, precum şi alte categorii de personal, din mediul public sau
privat, ce beneficiază de fonduri publice de cercetare-dezvoltare […]’’ sunt ținute să desfășoare
activitatea de cercetare cu respectarea normelor de bună conduită specifice acestei activități.

Art. 6 din Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare[9]

(denumită în continuare Legea nr. 319/2003) enumeră următoarele categorii de personal:

‘‘a) personal de cercetare-dezvoltare;

b) cadre didactice universitare;

c) personal auxiliar din activitatea de cercetare-dezvoltare;

d) personal din aparatul funcţional.’’

 Desfășoară activități de cercetare-dezvoltare și studenții doctoranzi. Avem în vedere
prevederile art. 26 lit. a) din Legea nr. 319/2003, potrivit cărora ‘‘Perfecţionarea profesională a
personalului de cercetare-dezvoltare se realizează în principal prin următoarele forme: a) doctorat;
[…]’’ și următoarele dispoziții ale HG nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de
doctorat[10], modificată prin HG nr. 134/2016[11]:

– art. 17 alin. (5) lit. e): ‘‘Regulamentul şcolii doctorale stabileşte criterii, proceduri şi
standarde obligatorii vizând cel puţin următoarele aspecte: […] e) modalităţile de prevenire a fraudei
în cercetarea ştiinţifică, inclusiv a plagiatului; […]’’,

– art. 20 alin. (3): ‘‘În cazul unor eventuale fraude academice, al unor încălcări ale eticii
universitare sau al unor abateri de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică, inclusiv al plagiatului,
studentul doctorand şi/sau conducătorul de doctorat răspund/răspunde în condiţiile legii’’,

– art. 65 alin. (5): ‘‘Teza de doctorat este o lucrare originală, fiind obligatorie menţionarea
sursei pentru orice material preluat’’ și alin. (7): ‘‘Conducătorul de doctorat răspunde împreună cu
autorul tezei de respectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv de asigurarea
originalităţii conţinutului, potrivit prevederilor art. 170 din Legea nr. 1/2011’’,

– art. 67 alin. (3): ‘‘În urma identificării unor încălcări ale bunei conduite în cercetare-
dezvoltare, inclusiv plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori, confecţionarea de rezultate
ori înlocuirea rezultatelor cu date fictive, în cadrul evaluării tezei de către conducătorul de doctorat
sau comisia de îndrumare, acordul de susţinere publică nu se obţine’’ și ale art. 68, art. 69.

Personalul de cercetare-dezvoltare, inclusiv cadre didactice universitare și studenți

doctoranzi, este obligat să respecte etica şi deontologia activităţii de cercetare-dezvoltare și, în mod
distinct, drepturile de proprietate intelectuală.

Art. 24 din Legea nr. 319/2003 prevede că personalul de cercetare-dezvoltare este ținut să
îndeplinească două obligații distinct reglementate:

‘‘a) să respecte etica şi deontologia activităţii de cercetare-dezvoltare;

b) să respecte drepturile de proprietate intelectuală […];’’.

Cerințele cumulative stabilite de lege pentru calificarea unei fapte ca plagiat și autoplagiat sunt
următoarele:

– fapta constă în expunerea, în opera proprie, a unor ‘‘texte, expresii, idei, demonstraţii,
date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice’’ preluate din operele altor autori;

– preluarea s-a făcut fără a menţiona faptul preluării, respectiv fără a delimita în mod clar
ceea ce s-a preluat de ceea ce este rezultatul efortului intelectual propriu;

– preluarea s-a făcut fără a indica sursa originală, respectiv fără a indica numele autorului,
titlul operei din care s-a făcut preluarea, editura care a publicat opera, anul publicării, pagina de la
care s-a făcut preluarea elementelor,

– fapta este săvărșită de o persoană care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare,

inclusiv un cadru didactic universitar și student doctorand [conform dispozițiilor art. 1 alin. (2) și (4)
din Legea nr. 206/2004, ale art. 6 și art. 24 din Legea nr. 319/2003, ale art. 26 din Legea nr. 319/2003
și ale art. 17 alin. (5) lit. e) și art. 20 alin. (3) din HG nr. 681/2011, indicate supra].

Conform Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale:

Art. 310

Constituie abateri grave de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică şi activitatea universitară:

a)plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori;

Art. 324

Pentru abaterile de la buna conduită în cercetare-dezvoltare ale personalului din cadrul instituţiilor
de învăţământ superior, constatate şi dovedite, Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice,
Dezvoltării Tehnologice şi Inovării stabileşte aplicarea uneia sau mai multora din următoarele
sancţiuni:

a)avertisment scris;

b)retragerea şi/sau corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea regulilor de bună
conduită;

c)retragerea calităţii de conducător de doctorat sau a atestatului de abilitare;

d)retragerea titlului de doctor;

e)retragerea titlului didactic universitar sau a gradului de cercetare ori retrogradarea;

f)destituirea din funcţia de conducere din instituţia de învăţământ superior;

g)desfacerea disciplinară a contractului de muncă;

h)interzicerea, pentru o perioadă determinată, a accesului la finanţarea din fonduri

publice destinată cercetării-dezvoltării.

Art. 325

Se interzice ocuparea posturilor didactice şi de cercetare de către persoane cu privire la care s-a
dovedit că au realizat abateri grave de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică şi activitatea
universitară, stabilite conform legii. Se anulează concursul pentru un post didactic sau de cercetare
ocupat, iar contractul de muncă cu universitatea încetează de drept, indiferent de momentul la care
s-a dovedit că o persoană a realizat abateri grave de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică şi
activitatea universitară.

Constatarea abaterilor se face de către Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice,

Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, conform legii.
Art. 326

Sancţiunile stabilite de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi

Inovării sunt puse în aplicare în termen de 30 de zile de la data emiterii hotărârii, după caz, de
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru
Cercetare Ştiinţifică, de Consiliul Naţional pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor
Universitare, de conducătorii autorităţilor contractante care asigură finanţarea din fonduri publice
destinată cercetării-dezvoltării, de conducătorii instituţiilor de învăţământ superior sau ai unităţilor
de cercetare-dezvoltare.

În cazul în care, prin preluarea identică a unor texte sau a unor fragmente de text din una sau
din mai multe opere aparținând aceluiași autor sau unor autori diferiți, fără a se menționa faptul
preluării și fără a se indica opera-sursă, persoana care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare,
inclusiv cadrul didactic universitar și studentul doctorand, săvârșește, concomitent și distinct fapta de
plagiat, în înțelesul Legii nr. 206/2004 și fapta de contrafacere, în înțelesul reglementărilor Legii nr.
8/1996, suntem de opinie că plagiatul nu reprezintă o modalitate a contrafacerii[16], având în vedere
următoarele argumente:

– fapta de contrafacere poate fi săvârșită de orice persoană, pe când fapta de plagiat poate fi
săvârșită numai de categoriile de personal de cercetare-dezvoltare;

– fapta de contrafacere poate consta în încălcări ale drepturilor de proprietate intelectuală

asupra operelor literare și artistice, pe când plagiatul nu se poate săvârși decât în contextul activității
de cerecetare-dezvoltare, cu privire la opere științifice;

– obligația de a nu săvârși abateri de la grave de la buna conduită în cercetarea științifică sau

fraude academice prin plagiat este distinct reglementată de obligația de a respecta drepturile de
proprietate intelectuală;

– sancțiunile aplicabile pentru săvârșirea faptei de contrafacere diferă de cele aplicabil

pentru săvârșirea faptei de plagiat;

– procedurile de aplicare a sancțiunilor pentru contrafacere și pentru plagiat sunt

reglementate prin acte normative diferite;

– soluționarea acțiunii în contrafacere este de competența instanțelor judecătorești, pe când

constatarea și sancționarea săvârșirii faptei de plagiat și sancționarea acesteia nu este de
competența instanțelor judecătorești[17], ci de competența organelor legal abilitate prin legi
speciale, în conformitate cu Legea nr. 206/2004, Legea nr. 319/2003, Legea nr. 1/2011 și HG nr.
681/2011.

Plagiatul nu este o modalitate a contrafacerii, pentru motivul că cerința ca opera din care s-
a efectuat preluarea unui text sau a unui fragment de text să fie originală nu este prevăzută de
lege.

Plagiatul nu este o modalitate a contrafacerii, deoarece nu este reglementat prin Legea nr.
8/1996 și nu poate fi sancționat pe calea acțiunii în contrafacere.