1.

Entorse – Definitie
Entorsa este o afecţiune traumatică a unei articulaţii, produsă printr-o mişcare forţată peste limitele
fiziologice.

Prin entorsă se înțelege deplasarea temporară a epifizelor dincolo de limita fiziologică a mișcării.

Entorsele sunt adesea apanajul traumatismelor de joasă energie:

- accidente casnice, sportive;

- mai rar ca urmare a accidentelor de circulaţie;

- uneori pot însoţi alte leziuni, în cazul politraumalizaţilor.

2. Clasificarea entorselor
• Entorse de gradul I: întindere ligamentară;

• Entorse de gradul II: ruptură ligamentară parţială;

• Entorse de gradul III: ruptură ligamentară completă; poate fi însoţită şi de smulgere osoasă.

3. Semne clinice in entorse in functie de clasificare

• Entorse grad I → puncte dureroase, fără mobilitate articulară anormală.

• Entorse grad II → + impotență funcțională și reacție articulară. Mobilitatea anormală lipsește.

• Entorsele grad III → + echimoză și mobilitate anormală.

• Punctele dureroase diferă după articulația afectată. Trebuie examinată durerea de-a lungul
interliniei articulare, precum și durerea la distanță, prin testarea mișcărilor anormale.

4. Explorari paraclinice in entorse

• . Ligamentele nu au imagine radiologică.

• Radiografii în poziții forțate → lărgirea spațiului articular de partea leziunii.

• Puncția articulară orientează diagnosticul de gravitate al entorsei: hemartroză → ruptură

ligamentară sau capsulară.

• Scintigrafia

• Ecografia

• CT
 • RMN: relevă cu mare acuratețe leziunile ligamentare, sediul și întinderea lor, precum și
calitatea celorlalte structuri articulare.

• Artroscopia: precizează leziunile intraarticulare și reprezintă procedeul operator de reparare al

acestora.

5. Evolutia si complicatiile in entorse

• Entorsele evoluează favorabil

• Cele simple, fără leziuni ligamentare importante, se vindecă în aproximativ 3 săptămâni.

• În caz de rupturi capsulo-ligamentare mai importante (diagnosticate precoce şi tratate corect),

rezultatele funcţionale sunt bune.

• În caz de leziuni neglijate evoluţia poate să fie nefavorabilă→osteoporoză algică posttraumatică

(sindromul Sudeck-Leriche) sau lăsând o articulaţie dureroasă, cu instabilitate cronică, cu
hidartroze repetate, cu entorse recidivante, care merg cu amiotrofie definitivă.

• Dacă persistă o instabilitate articulară cronică → degradare artrozică.

6. Principii de tratament in functie de clasificarea entorselor;

• Entorse grad I: - tratament funcţional.;

- infiltraţii, care să suprime durerea şi să blocheze reacţia vasomotorie;

- imobilizări elastice.

• Entorse grad II, în care există un grad de instabilitate:

- imobilizare articulară în aparat gipsat, aproximativ 3 saptămâni;

- hemo-hidartroză sub tensiune, dureroasă → evacuare prin puncție articulară.

• În entorsele de gradul III cu leziuni capsulo-ligamentare importante, în special la pacienții tineri

activi, la sportivi, se impune rezolvarea sângerândă a leziunilor.

- postoperator se pot folosi diferite tipuri de orteze, în funcție de articulația afectată.

7. Definitia luxatiilor
• Prin luxație se întelege o deplasare permanentă a extremităților articulare antrenând o
modificare a raporturilor anatomice. Sensul deplasării este determinat de direcția de mișcare a
epifizei distale în raport cu cea proximală.
 • Luxațiile sunt mai frecvente la adulți, rare la copii și bătrâni, fiind produse frecvent prin
mecanism indirect (mai rar direct).

8. Semne clinice in luxatii

Semnele clinice sunt zgomotoase şi tipice:

• durere: violentă la început, apoi difuză;

• impotență funcțională totală la debut, se reduce progresiv pe măsura atenuării durerii;

• atitudine vicioasă a membrului, caracteristică fiecarui tip de luxație, care în general se insoțește
de o scurtare;

• deformarea regiunii, particulară fiecărei varietăți de luxație și caracteristică articulației

interesate;

9,. Principii de tratament in luxatii

• Primul gest terapeutic este reducerea;

• Reducerea luxațiilor se obține de cele mai multe ori prin metode conservatoare și este urmată
de menținerea cu ajutorul aparatului gipsat, până la cicatrizarea părților moi;

• Pentru a avea succes, reducerea trebuie sa fie făcută de urgență și cu anestezie. Clasic, se afirma
că „nu trebuie să treacă un răsărit sau un apus de soare înainte ca o luxație să fie redusă”;

• Toate manevrele de reducere presupun, în principiu, ca extremitatea luxată să urmeze drumul

invers aceluia parcurs în timpul producerii luxației;

• Întârzierea reducerii luxației → luxație ireductibilă datorită învechirii acesteia.

• Unele luxații sunt ireductibile de la început prin interpoziție (tendon, os);

• În alte situații reducerea este posibilă dar extremitatea se reluxează imediat ce se întrerupe
tracțiunea sau la cea mai mică mișcare→luxații instabile;

• Tratamentul chirurgical este singura modalitate de rezolvare a luxațiilor vechi, ireductibile și

uneori a celor instabile.

• În luxațiile operate, ligamentele și capsula rupte vor fi reparate prin sutură sau reinserție.

• Reeducarea funcțională este obligatorie, parametrii funcționali fiind cu atât mai apropiați de
normal cu cât mobilizarea articulației luxate a fost mai rapidă.
 • În cazul luxațiilor însoțite de fractură, principiul reducerii urgente a luxației rămâne nemodificat.
Fractura asociată va fi tratată rapid în a doua intenție. În aceste cazuri osteosinteza poate fi în
măsură să stabilizeze luxația.

10. Definitia fracturii

întreruperea continuităţii unui os rezultată în urma unui traumatism

11. Tipuri de fracturi (in functie de mecanismul de producere)

• Fracturi ale oaselor sănătoase

• Fracturi de oboseală (de stress)

• Fracturi ale oaselor bolnave (pe os patologic)(slabirea rezistentei osului datorita

unei metastaze)

12. Mecanismul de producere in fracturile oaselor sanatoase

Se produc direct si indirect

Mecanisme indirecte : complexia flexia rotatia smulgerea

13. Enumerati tipuri de traiecte de fractura

Spiroid ,Oblic,Transvers, Cu al treilea traiect. Bifocal.Cominutiv. Infundare

14..Enumerati tipuri de deplasare in fracture

Traslatie . Incalecare. Angulatie. Rotatie. Diastazis .Infundare

15. Semne generale in fracture

Traumatisme de mare intensitate : socul hemoragic ; socul traumatic

Traumatisme de mică intensitate : inconfort ; febra traumatic

16. Semne locale de probabilitate in fracture

• deformare

• scurtare

• echimoză

• durere la palpare

17. Semne locale de certitudine in fracturi

 • mobilitate anormală

• crepitaţie osoasă

• netransmisibilitatea mişcării

• întreruperea continuităţii osoase

18. Care sunt conditiile unei radiografii osoase ideale ? !

Fracturi diafizare

os

sediu

traiect

deplasare

stabilitate

19. Ce examene paraclinice (imagistice) cunoasteti in ortopedie??

Tomografia computerizată

Scintigrafia

Rezonanţa magnetică nuclear

20. Complicatii generale ale fracturilor-Enumerare

• Şocul traumatic

• Afecţiuni respiratorii

• Afecţiuni cardiace

• Afecţiuni urinare

• Agravarea sau manifestarea unor boli cronice

• Embolia grăsoasă

21. Complicatii locale imediate – Enumerare

• fractura deschisă

• vasculare
 • nervoase

• sdr. compartimental

• interpoziţia

22. Complicatii locale tardive – Enumerare

calusul hipertrofic

calusul vicios întîrzierea în consolidare

pseudartroza

fractura iterativă

osteoporoza posttraumatică

23. Semne clinice in sindromul compartimental ?!?

Edem,singerare

Presiuni

Intreruperea returului venos

Presiuni

Intreruperea fluxului arterial

Ischemie acuta

24. Care este diferenta intre intarzierea in consolidare si

pseudartroza?
 Imposibilitatea osului fracturat de a se vindeca poarta numele de „pseudartroza".
O „consolidare intarziata" apare atunci cand vindecarea fracturii dureaza mai
mult decat este normal.

25. Primul ajutor in fracturi la locul accidentului

• manipulare corectă a bolnavului

• tracţiune în ax

imobilizare provizorie

26. Primul ajutor in fracturi in ambulanta

 calmarea durerii

pansament

profilaxie AT

imobilizare corectă

27. Principii de baza in tratamentul fracturilor

• TRATAMENTUL GENERAL PRIMEAZĂ ASUPRA CELUI LOCAL

• TREBUIE RESTABILITĂ ÎNTÎI FUNCŢIA ŞI ÎN AL DOILEA RÎND FORMA

28. Tipuri de tratament conservator

• metoda ortopedică pură

• extensia continuă

• tratamentul funcţional

29.Metoda ortopedica pura

• Reducere

– extensie

– contraextensie

– manipulare în focar

• Imobilizare ghipsată

• Reeducare funcţională

30.Principii in imobilizarea in aparat ghipsat

Trebuie să fie bine mulat, dar NU constrictiv

Extremităţile trebuie să rămîmă libere

Trebuie să fie modelat cu palma, nu cu degetele

Trebuie să imobilizeze ambele articulaţii, proximal şi distal de focarul de fractură

31. Reeducarea functionala (recuperare functionala) in cadrul

tratamentului conservator. (in ce consta, momentul cand incepe si
cat dureaza)
Imediat după imobilizare

– contracţii izometrice

– mobilizarea articulaţiilor vecine

După suprimarea imobilizării

– kinetoterapie

După 6 luni

– balneoterapia

– fizioterapia

32. Metoda functionala Lucas-Championierre – indicatie, principii,

recomandari
• Indicaţii: bătrîni, taraţi

• Principiu: abandonarea fracturii

• Recomandări: mobilizare precoce

33. Principii de tratament in fracturile deschise

• Lavaj

• Antibioterapie

• Seroprofilaxie AT

• Prelucrare chirurgicală primară

• Stabilizarea focarului

• Acoperirea plăgii

• Grefarea

• !!!!!!! DILUTION is SOLUTION for POLUTION (Chapman)

34. Osteoporoza posttraumatica: factori favorizanti, semne clinice si

radiografice
Factori favorizanţi:
 • teren psihic

• teren endocrin

Semne clinice:

• căldură locală

• edem

• cianoză

• redoare articulară

• atrofie musculară

Radiografia:

• demineralizare lacunară, apoi globală

Patogenie:

• tulburări vasomotorii

• activitate osteoclastică

35. Kinetoterapia articulatiei cotului

Kinetoterapia articulatiei cotului sau reducerea functionala a articulatiei incepe cu mobilizarea
articulatiei pumnului si degetelor care pot fi afectate din cauza imobilizarii de tip Velpeau sau ortezei.
Kinetoterapeutul va efectua mobilizari pasive ale articulatiilor degetelor si pumnului. Kinetoterapia
pasiva este urmata dupa 5-10 minute de mobilizari de cea activo-pasiva. Gimnastica activo-pasiva se va
concentra pe miscarile de flexie-extensie a articulatiei pumnului, rotatia in sensul acelor de ceasornic si
invers acelor de ceasornic din articulatia pumnului.
Kinetoterapia cotului este foarte dureroasa si de regula redoarea articulara se manifesta in
pozitia imobilizarii adica in flexie. Capsula articulara este micsorata si tendonul bicipital este scurtat,
ingreunand astfel miscarea de flexie.
Pronatia este miscarea de rotatie a palmei in jos, in sensul acelor de ceasornic. Kinetoterapeutul
va efectua activ si va forta miscarea de supinatie apoi pacientul va trebui sa execute activ pronatia.
Exercitiul se va repeta de 15-20 de ori.
Supinatia este miscarea inversa pronatiei. Kinetoterapeutul va efectua miscarea de pronatie
urmand ca pacientul, ajutat, sa execute miscarea de supinatie.
Flexia articulatie cotului: kinetoterapia flexiei se face dupa reeeducarea extensiei.
Tehnica hold-relax (contractie-relaxare) este o tehnica pentru redobandirea mobilitatii in
articulatiile cu redoare. Se bazeaza pe faptul ca dupa o contractie activ mentinuta urmeaza o relaxare
fiziologica. Pe parcursul relaxarii kinetoterapeutul forteaza mobilitatea articulatiei castigand grade de
mobilitate.
 Redoarea articulara- Stiffnes- intepenirea unei articulatii, pierderea mobilitatii unei articulatii
avand consecinta imobilizarea prelungita mai mult de 3 saptamani in urma unei fracturi sau traumatism.
Extensia din articulatia cotului: kinetoterapeutul executa miscarea de flexie pana la limita durerii
apoi i se spune pacientului sa faca o extensie activa. Dupa 5-10 repetari se executa aceeasi miscare
pornind de la extensia pasiva maxima cu ingreunarea din partea terapeutului apoi de la flexia maxima,
pacientul trebuie sa lase mana relaxata timp in care kinetoterapeutul executa extensia cu putina durere
si mentinerea 2-3 minute. Exercitiul se repeta de 10-15 ori.
Reeducarea flexiei se face dupa ce s-au redobandit cateva grade de libertate pe extensie.
Pacientul executa extensia pornind din flexie maxima si executa cateva repetari fara rezistenta. Apoi se
face acelasi exercitiu pornind din flexie maxima si cu rezistenta din partea kinetoterapeutului pe
suprafata cubitala a antebratului, apoi pacientului i se spune sa relaxeze bratul timp in care
kinetoterapeutul forteaza flexia putin dureroasa 3-4 minute. Exercitiul se repeta de 10-15 ori.

36. Kinetoterapia articulatiei umarului

Este cea mai flexibila articulatie din organism, asigurand miscarile de mare amplitudine a
bratului. Umarul este format din 3 oase: humerus, scapula, clavicula. Se formeaza 5 articulatii: scapulo-
humerala, sterno-claviculara, acromio-claviculara, scapulo-toracica, bursa subacromiala.
Decoaptarile- tractionarile usoare articulare avand ca scop distensia capsulei articulare si
repozitionarea capului humeral in cavitatea glenoida. Se executa decoaptari in sensul gravitational si
antigravitational. Se repeta exercitiul de 5-10 ori.
Exercitiile de tip Codzman sau exercitiile de pendulare ajuta la recastigarea mobilitatii.
Kinetoterapia pentru recapatarea mobilitatii flexie-extensie sau ante-retro-ductiei
Exercitiile se executa pasivo-activ de catre pacient pana la momentul dureros al ante-ductiei
apoi kinetoterapeutul va suplini miscarea ajutand pacientul prin sustinerea membrului superior. Se
executa miscari de flexie pana la nivelul umarului cu repetare (5-10 repetari) pe care pacientul le
efectueaza aproape singur apoi pacientul continua miscarea ajutat de kinetoterapeut pana la ajungerea
membrului superior la nivelul urechii (5-10 repetari) apoi se efectueaza miscare globala (5-10 repetari)
cu ajutor .
Reeducarea mobilitatii adductie-abductie. Pacientul va fi asezat pe o suprafata orizontala. Se va
folosi o metoda de facilitare a abd-adductiei cu ajutorul unei suprafete alunecoase pe care bratul va
executa miscarea abductee pana la durere (5-10 repetari) apoi cu durere suportabila ajutat de
kinetoterapeut (5-10 repetari) urmand apoi miscarea globala , cu amplitudine mai mare. Acest exercitiu
este foarte important pentru ca miscarea in articulatie se face cu anularea gravitatiei si a greutatii
partiale a membrului superior. Dupa cateva zile de repetare a exercitiului pacientul va repeta abductia
din vertical, asezat sau in picioare.
Mecanoterapia sau exercitiul cu scripeti este foarte important pentru recastigarea abductiei si
flexiei in articulatie.
 Circumductia este miscare cea mai complexa care inglobeaza in ea toate celelalte miscari.
Pacientul este pus cu fata la perete si trebuie sa deseneze un cerc imaginar pe perete, intai mai mic apoi
din ce in ce mai mare odata cu cresterea amplitudinii.
Rotatia interna-externa: reeducarea acestor miscari se executa dupa reeducarea miscarilor
enumerate mai sus si se executa aceleasi miscari combinate cu rotatie.

37. Reeducarea functionala a articulatiei gleznei

Articulatia talo-crurala sau articulatia gleznei este o articulatie foarte importanta asigurand autonomia
de deplasare si stabilitatea in timpul deplasarii.Complexitatea kinetoterapiei creste odata cu perioada
de imobilizare iar perioada de imobilizare creste cu complexitatea traumatismelor ce implica aceasta
articulatie.
Dupa o perioada indelungata (45 zile) de imobilizare in aparat gipsat, se incepe kinetoterapia
avand ca scopuri principale tonifierea musculaturii flexorilor labei piciorului si asuplierea, cresterea
mobilitatii si totodata relaxarea musculaturii gambei urmand si flexia plantara a labei piciorului dar fara
tonifierea musculaturii care efectueaza aceasta miscare, deci pasiv de catre kinetoterapeut.
Se incep mobilizari pasive ale degetelor labei piciorului simultan si alternativ apoi se trece la
articulatia talo-crurala propriu-zisa. Se executa miscari si mobilizari pasive insistandu-se pa asuplierea
tendonului Achilian care ramane scurtat in urma imobilizarii pozitionand laba piciorului in equin.
Se executa apoi si miscari de circumductie pasive apoi cu rezistenta si participarea pacientului
urmand apoi miscarile de inversie-eversie a labei piciorului. Dupa 90 de zile pacientul incepe sa incarce
articulatia treptat, cu ajutorul unui cantar pe care va apasa progresiv 20-30 kg pe saptamana. Refacerea
totala a stabilitatii se realizeaza atunci cand pacientul poate sta in echilibru numai pe membrul inferior
interesat. Urmeaza apoi corectarea viciilor de mers si exercitii de stretching pentru asuplierea in
continuare a tendonului achilian (ex. pe prag: pacientul va sta cu antepiciorul pe prag si cu calcaiul in
aer, lasandu-se cu greutatea si incercand sa atinga cu calcaiul pamantul; se mentine 2-3 minute apoi se
repeta). Exercitiul se efectueaza dupa o incalzire in prealabil a articulatiei.

38. Kinetoterapia articulatiei genunchiului

La fel ca si articulatia cotului, articulatia genunchiului este o articulatie “balama” unde redoarea se
instaleaza rapid si recuperarea este foarte dificila si dureroasa. Avand in vedere rolul membrului inferior
in deplasare si stabilitate, imobilizarea gipsata se va face intotdeauna in extensie deci redoarea
articulara se va manifesta pe flexie. Pentru ca articulatia sa fie fiabila trebuie recuperata mobilitatea pe
flexie de cel putin 90 de grade. Imobilizarea indelungata si lipsa kinetoterapiei duce la fibroza musculara,
stramtoarea capsulei articulare, iar apoi la anchiloza, pierderea definitiva a fiabilitatii si mobilitatii
articulatiei.
Obiectivele kinetoterapiei sunt refacerea mobilitatii articulare, iar apoi a fortei musculare si
stabilitatii genunchiului. Ne vom concentra pe asuplierea si relaxarea musculaturii cvadricipitale si
tonifierea musculaturii flexoare a genunchiului. Se efectueaza exercitii de tip hold-relax; se poate
efectua in prealabil inainte de inceperea mobilizarii a unui masaj usor cu unguent antiinflamator. Se pot
efectua si pozitionari la marginea patului cu gamba in exteriorul patului suspendata in aer, pe suprafata
dorsala a labei piciorului se pune o greutate. Pacientului i se spune sa se relaxeze chiar daca durerile
sunt foarte mari. Se evita extensia atunci cand pacientul sta in pat sau pe timp de noapte, punandu-se
sub spatiul popliteu o patura facuta sul pentru ca membrul inferior sa fie pastrat in flexie. Exercitiile se
pot efectua si din decubit ventral, pacientul incercand sa duca calcaiul inspre flexie, ajutat de
kinetoterapeut. Dupa reeducarea flexiei se va pune accent pe reeducarea aparatului extensor al coapsei
pentru a asigura extensia genunchiului si stabilitatea.

39. Reeducarea articulatiei coxofemurale

Afectarea acestei articulatii poate fi din cauza unor fracturi in vecinatatea ei sau a artrozei; afectiune
degenerativa reumatismala care in faza terminala (impotenta functionala a articulatiei si pierderea
mobilitatii) se ajunge la inlocuirea ortopedica a articulatiei cu o endoproteza de sold.

Reeducarea abductiei-adductiei se poate face cu pacientul in decubit dorsal, cu membrul

inferior afectat asezat pe o suprafata alunecoasa (nailon) care elimina forta de frecare partial si
faciliteaza abductia. Apoi se pot efectua miscari si din decubit lateral sau din picioare impotriva
gravitatiei.
Reeducarea flexiei-extensiei se poate face strict prin extensia si flexia membrului inferior fata de
trunchi sau prin mobilizarea genunchiului.
Kinetoterapia trebuie inceputa prin mobilizarea genunchiului apoi ajungandu-se la flexia fata de
trunchi. Extensia membrului inferior (revenirea la pozitia initiala a membrului inferior) se poate reeduca
prin miscarea de presiune, impingere din pozitia de flexie.
Exercitiul se executa cu rezistenta din partea kinetoterapeutului care nu trebuie sa depaseasca
forta musculara a pacientului.
Dupa recastigarea mobilitatii si tonusului muscular se urmareste refacerea stabilitatii prin
exercitii de basculare a greutatii de pe un membru inferior pe celalalt, cu mentinere si stand pe membrul
inferior afectat cu toata greutatea, cu mentinere.
Reeducarea esteticii de mers de cele mai multe ori leziunile osoase ce afecteaza articulatia coxo-
femurala se vindeca complet dar pacientii raman cu o schiopatare produsa ori de pierderea capitalului
osos si scurtarea membrului inferior afectat, ori de lipsa de a efectua exercitii de estetica de mers sau
mers constientizat.
Incarcarea greutatii dupa o fractura ce implica aceasta articulatie se face cu ajutorul unui cantar
incarcandu-se greutatea treptat, ca in decurs de 4 saptamani pacientul sa poata mentine toata
greutatea pe membrul inferior afectat.