UNIVERSITATEA „BABEȘ- BOLYAI” CLUJ- NAPOCA

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZAREA EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI AGREMENT ÎN TURISM

METODOLOGII DE OPTIMIZARE A EFORTULUI FIZIC

LA ALTITUDINE

Cadru didactic: Prof. univ. dr. Sandor Iosif

Masterand: Rus Raluca

Cluj-Napoca

23.05.2020
Importanța antrenamentului la altitudine

S-a demonstrat ca antrenamentul la altitudine este o necesitate. Este o formă de pregătire

pentru competițiile care au loc la altitudini medii și mai mult de atât, duce la creșterea
capacității de performanță la șes. (Sandor, I., 2005).

”Putem spune că sportivii ce se pregătesc la altitudine în vederea participării la competiţii la

nivelul mării, în probele cu predominantă aerobă, obţin rezultate foarte bune, pe când
rezultatele celor care se pregătesc şi concurează în probe cu predominantă anaerobă sunt, în
mare măsură, îmbunătăţite.” (Sandor, I., 2005).

”Calităţile motrice, reprezentând viteza, îndemânarea, forţa şi rezistenţa fac parte, alături de
deprinderile şi priceperile motrice, din sfera capacităţilor motrice şi, ca şi acestea, se dezvoltă
în mod individual, de la naştere şi până la moarte, fiind determinate de sex, vârstă, ereditate,
factori genetici, experienţa motrică anterioară, mediul geografic natural şi de factori sociali.”
(Sandor, I., 2005)

Între factorii care determină performanţa se impune şi mediul geografic, căci adaptarea fiinţei
la mediu, cu scop de conservare şi dezvoltare ( Mărgineanu, 1973) este şi fiziologică şi
biofizică şi biochimică, nu numai psiho-socială.

Un studiu a fost făcut pe zece sportivi de biatlon care au participat la antrenament timp de 28
zile, la altitudine medie, în scopul de a îmbunătăți efortul aerob, urmând protocolul (Hi-Hi-
Lo). Au fost investigate trei categorii de parametri funcționali și biochimici care vizează
modificările hematologice (RBC, HCT, HGB), balanța oxidativă (lipoperoxid,
malondialdehida liberă și malondialdehida totală) și antioxidativă (capacitatea de donor de
hidrogen, ceruloplasmina și acidul uric) și capacitatea de efort (puterea maximă aerobă,
economia cardiovasculară în efort, consumul maxim de O2).

Introducere
Aclimatizarea corpului la clima alpină cu altitudinea medie induce modificări fiziologice și
biochimice în organism, printre care sistemele circulatorii și respiratorii sunt esențiale. La
1000 m altitudine corpul uman intră în hiperventilație pentru a asigura nivelul optim de O₂
de care este nevoie pentru aclimatizarea corpului; cresterea în altitudine implică o creștere
proporțională a intensitații hiperventilației. (Dana B., Anca B., Ramona U., Adela B., Alina
M., 2016)
 Corpul are mecanisme de prevenire a hipoxiei - hipoxia reprezintă incapacitatea
ţesuturilor de a primi cantitatea necesară de oxigen la un moment dat. (Sandor, I.,
2005). Cauzele instalării hipoxiei pot fi (Drăgan, 1977, Brătucu, 1996, Tache şi
Artino, 1996 ):
o oxigenarea deficitară la nivelul plămânilor (anoxia);
o capacitatea redusă a oxigenului din sânge (anemia);
o încetinirea deplasării sângelui prin vasele sanguine (stagnant);
o blocarea proceselor oxidative ale ţesuturilor (histotoxic), modificând
parametrii sângelui, astfel, la altitudine mare concentrația de hemoglobină
(HGB) și numărul de globule roșii (RBC) cresc, atingând valori de
8.000.000 / mm³ la 500m altitudine, rezultând dublarea valorii normale.
 Apar și modificări ale aparatului cardiovascular:
Drăgan (1977) arată că cele mai importante modificări ale aparatului cardiovascular
se referă la:
o creşterea debitului cardiac;
o creşterea volumului sanguin circulant;
o creşterea volumului sanguin pe bătaia cardiacă;
o creşterea procentului de hemoglobină şi de globule roşii;
o creşterea frecvenţei cardiace (tahicardie) şi a celei respiratorii;
o revenirii întârziate după efort şi reacţii inadecvate exagerate;
o dereglări în proba clino-ortostatică.
 Modificări ale aparatului respirator:
- oxigenarea ţesuturilor este redusă, (în loc de 96-98 % numai 92-94 %);
- ”La sfârşitul perioadei de pregătire la altitudine, în urma antrenamentelor specifice,
ca rezultat al adaptării organismului, creşte capacitatea vitală a plămânilor, toracele
se dezvoltă şi capacitatea ventilaţiei se măreşte. Ritmul respirator se adaptează,
astfel încât se produce o creştere a presiunii oxigenului în aerul alveolar, de la 60
mm Hg, la valori de 66 mm Hg ”(Tache, Artino 1996).
 Stresul bioclimatic pulmonar
 - ”Caracterul dinamic al climei din zonele altitudinale determină apariţia stresului
bioclimatic pulmonar; acesta este cu atât mai mare cu cât acţiunea vaporilor de apă
asupra mucoaselor căilor respiratorii este mai pronunţat.” (Sandor, I., 2005)
 Stresul bioclimatic total
- ”Solicitarea globală la nivelul tegumentului şi a plămânilor este foarte bine redată
de stresul bioclimatic total, ce reprezintă însumarea stresului cutanat cu cel
pulmonar. Corelarea dintre altitudine şi stresul bioclimatic total scoate în evidentă
faptul că în zona munţilor înalţi stresul bioclimatic total se face simţit în 100 zile, la
1800 m, şi în 180 zile la 2500 m altitudine.” (Sandor, I., 2005)

După o perioadă de 2-4 săptămâni de antrenament și expunere la altitudine, corpurile

sportivilor se adaptează crescând rata formării RBC și prin mobilizarea rapidă a rezervelor de
sânge; in caz că coboară la o altitudine mai mică unde pO₂ este normal, atât transportul de
oxigen cât și capacitatea de consum de oxigen crește, determinând îmbunătățirea capacității
de efort pe termen scurt sau lung.

Aceste adaptări sunt ajustate în funcție de mai mulți factori, inclusiv gradul de hipoxie legat
de altitudine, timpul de expunere, intensitatea efortului și condiții individuale. S-a stabilit că
expunerea la altitudine mare este un factor de stres al mediului care generează un răspuns
care contribuie la numeroase ajustări și adaptări care influențează capacitatea de efort și
performanță de anduranță. Aceste adaptări includ creșterea concentrației de HGB, ventilația,
densitatea capilară și mioglobina.

Dana Bădău , Anca Bacârea, Ramona Natalia Ungur, Adela Bădău, Alina Mirela Martoma,
prezintă o extensie a unei anterioare cercetări efectuate în perioada 15 iulie - 11 august 2014
pe același grup de sportivi, când antrenamentul a avut loc la centrul sportiv din Râșnov la o
altitudine de 676 m, au fost înregistrate doar modificări ale capacității funcționale.

Cercetarea actuală a fost realizată pe un grup de 10 atleți biatloniști, doar băieți, care au urmat
un program de pregătire de 28 de zile la altitudine medie pentru a îmbunătăți efortul aerob.

Expunerea la hipoxie și antrenament a fost efectuat între 13 iulie și 9 august 2015, în centrul
sportiv Cheile Gradistei – Fundata la o altitudine de peste 1500 m și în Postavarul, Lanțul
montan la o altitudine de peste 1700 m. (Dana B., Anca B., Ramona U., Adela B., Alina M.,
2016).
Studiul a cuprins trei categorii de explorări biochimice și funcționale: explorarea parametrilor
hematologici, determinarea echilibrului oxidativ și antioxidativ și explorarea capacității de
efort. (Dana B., Anca B., Ramona U., Adela B., Alina M., 2016).

Pentru determinarea echilibrului oxidativ și antioxidativ am colectat sânge venos probe, pre-
aclimatizare, pre-instruire și post-aclimatizare, post-instruire și am vizat următorii markeri:

o Pentru balanța oxidativ: lipoperoxid (LPx), malondialdehida liberă (MDAfree) și

malondialdehida totală (MDAtotal), toate exprimate în nmol/ml;
o Pentru echilibrul antioxidativ: capacitatea donatoare de hidrogen (HD%),
ceruloplasmină (Crp mg/dl) și acidul uric (UA mgdl). (Dana B., Anca B., Ramona U.,
Adela B., Alina M., 2016).

S-a constatat că după o perioadă de pregătire la altitudine de 21-28 de zile, în primele 24-48
de ore după revenirea la altitudine joasă, organismul sportivilor se comportă normal, conform
gradului lor de pregătire. Însă începând cu ziua a treia, se constată o înrăutățire a
randamentului și o instabilitate psiho-fiziologică. Înrautățirea stării funcționale este doar o
stare de moment. Faza de reclimatizare este diferențiată individual și durează până în ziua a
zecea sau a douăsprezecea de stat la șes, după care urmează o perioadă de randament fizic
superior. (Sandor, I., 2005)

Studiile au arătat că masa celulelor roșii crește lent odată cu hipoxia prelungită. Concentrația
HGB crește peste 18 g/dl de la valoarea de la nivelul mării de 14-15 g/dl și HCT crește de la
40-45% la mai mult de 55%.(Dana B., Anca B., Ramona U., Adela B., Alina M., 2016).

Chapman și colab. a propus o modificare în LH-TL conform noii soluții:

- sportivii ar trebui să efectueze antrenament cu intensitate redusă la o altitudine de

2500 m timp de patru săptămâni, în timp ce antrenamentul cu intensitate mare trebuie
să fie efectuat la 1250 m. Această metodă a fost numită Hi-Hi-Lo (live high-base train
high-interval train low). În acest sens, alte studii au constatat o creștere semnificativă
a VO₂ max însoțită de îmbunătățirea mai multor parametri hematologici (masa de
hemoglobină și hematocrit) care a rezultat în îmbunătățirea semnificativă a timpului
de alergare după protocolul Hi-Hi-Lo. (Dana B., Anca B., Ramona U., Adela B.,
Alina M., 2016).
Efectul Hi-Lo asupra cantității de HGB și asupra volumului de RBC studiat pe sportivi de
rezistență / anduranță, sportivi de elită, ghizi de munte, care trăiesc la 2500 m, 18 ore pe
zi și se antrenează la 1000 și 1800 m timp de 24 de zile, a prezentat o creștere a masei de
HGB și a volumului de celule roșii, care poate ajuta la creșterea performanței sportivilor
de anduranță. (Dana B., Anca B., Ramona U., Adela B., Alina M., 2016).

Aclimatizare la mare altitudinea nu mărește numai eliberarea O₂ de la periferie, ci

mărește și absorbția O₂ din țesuturi.

Efortul aerob scade sensibilitatea țesutului la insulină. Aceasta determină scăderea

transportului de glucoză în mușchi, crescând reconversia în acizi grași liberi și
economisirea glicogenului muscular. (Dana B., Anca B., Ramona U., Adela B., Alina M.,
2016)

Ca rezultat al acestui studiu s-a observat că toți parametrii biochimici și funcționali

evaluați au prezentat creșteri semnificative între testarea pre-antrenament și testarea post-
antrenament și capacitatea de efort aerob a sportivilor de biatlon a crescut în perioada
post-antrenament, folosind protocolul Hi-Hi-Lo.
Bibliografie

Brătucu, L., (1996): Fiziologia efortului sportiv – curs, FEFS,Cluj – Napoca.

Drăgan, I., (1977): Cura de altitudine, Ed. Sport – Turism, Bucureşti.

Mărgineanu, N., (1973): Condiţia umană, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti

Sandor, I. – Antrenamentul la altitudine, 2005, Cluj-Napoca, editura RISOPRINT

Tache, Simona, şi Artino, Maria, Gabriela, (1996): Fiziologia aparatului respirator, Ed.
Dacia, Cluj-Napoca.

Dana Bădău , Anca Bacârea, Ramona Natalia Ungur, Adela Bădău, Alina Mirela Martoma,
(2016): Revista Română de Medicină de Laborator Vol. 24, Nr. 3, UMF, Târgu-
Mureș.