REFERAT

Emfizemul pulmonar
Definiție

Emfizemul pulmonar este o boală pulmonara obstructivă (precedată de bronșita cronică și de

bronșita obstructivă cronică), care se caracterizează prin distensia parenchimului pulmonar
datorită dilatării până la pocnire a alveolelor pulmonare.

Etiologie

În funcție de cauză, emfizemul pulmonar se poate manifesta în:

 Formă acută
 Cronică.

Emfizemul pulmonar acut reprezintă distensia reversibilă a plămânilor datorată stenozării

bronhiilor subsegmentare în criza de astm bronșic.
Se presupune că una din cauzele emfizemului pulmonar cronic este un dezechilibru între
enzimele cu rol de protecție și cele cu rol de distrugere din alveole. În cazul proceselor
inflamatorii la nivel pulmonar, granulocitele (leucocite cu rol de apărare) eliberează enzime cu
rol de scindare a țesuturilor. Prevenirea reacțiilor extreme se face cu ajutorul unei enzime cu rol
de neutralizare, care circulă în sânge: inhibitorul de alfa-1-proteinază (numită și alfa-1-
antitripsină). De aceea, persoanele care au o lipsă congenitală a enzimei inhibitoare de alfa-1-
proteinază dezvoltă o formă gravă de emfizem pulmonar. Această lipsă enzimatică congenitală
se întâlnește însă foarte rar (1-2 % din totalul cazurilor).

Cea mai frecventă cauză a

emfizemului pulmonar cronic o
reprezintă fumatul. Pe lângă faptul
că fumul de țigară conține
substanțe care inactivează
inhibitorii de α1-proteinază,
fumătorii prezintă un risc crescut
de infecție. Inflamația repetată a
bronhiior duce la bronșita cronică.
O manifestare tipică o constituie
tusea matinală, la trezire, numită
„tusea fumătorilor”, care se
asociază cu expectorație urât
mirositoare. Ca urmare a distensiei
căilor respiratorii, elasticitatea
plămânilor cedează odată cu anii,
plămânii se dilată, sunt insuficient
vascularizați, iar țesutul pulmonar
se atrofiază ireversibil.

Apariția emfizemului pulmonar poate fi determinată și de cauze profesionale:

  supradestinderea mecanică a plămânilor (prin suflat);
 expunerea la pulberi și substanțe iritante. Aceste pulberi se găsesc în fragmentele de
piatră, în minerit în general, dar și în diferite combinații organice cum ar fi furajele,
bumbacul neprelucrat;
 factorii chimici cu potențial de risc sunt aluminiul,beriliu,cadmiu.

Supradestinderea mecanică a plămânilor determină distensie alveolară, urmată de emfizem.

Categoriile profesionale supuse constant acestui risc sunt:

 muzicienii profesioniști (trompetiștii);

 suflătorii în sticlă (în trecut).

Dacă pentru fiecare caz particular se aduc dovezi care să certifice că apariția emfizemului a fost
determinată de una din cauzele enumerate, există posibilitatea recunoașterii acestei afecțiuni ca
boală profesională.

Simptome

În stadiile de debut ale emfizemului pulmonar, principale simptome sunt tusea cronică şi senzaţia
de lipsă de aer, mai ales în timpul mişcării, dar poate fi prezentă şi în repaus. Boala evoluează
lent, pe parcursul mai multor ani, iar în stadiile tardive, manifestările pot include:

 Infecţii pulmonare frecvente

 Tuse cu expectoraţie
 Wheezing (respiraţie şuierătoare)
 Lipsa poftei de mâncare şi scăderea în greutate
 Oboseală cronică
 Cianozarea (învineţirea) buzelor şi a patului unghial, ca urmare a lipsei de oxigen
 Anxietate şi/sau depresie
 Tulburări de somn
 Dureri de cap, în special dimineaţa
 Palpitaţii sau aritmii cardiace

Astfel de simptome pot fi specifice şi altor afecţiuni, aşa că este important să vă adresaţi
medicului pentru un diagnostic corect.

Manifestări clinice

Emfizemul pulmonar se poate manifesta prin scăderea capacității de efort, dispnee severă, tuse
cu expectorație, în funcție de modificările apărute. Caracteristic este și toracele în formă de
butoi. Faza expiratorie a respirației este prelungită, iar pacienții folosesc adesea buzele ca pe un
mecanism de frânare, expirând cu gura strânsă, pentru a împiedica colapsul bronhiilor mici.

În funcție de tabloul clinic, se disting două tipuri de bolnavi cu emfizem pulmonar:

Tipul A - „pink puffer” sau „rosu gâfâitor” cu predominanța emfizemului.Bolnavul este slab,
suferă de dispnee severă cu hipoxie, dar cu procent normal de dioxid de carbon în sânge, însă
fără semne de cianoză. Ocazional apare tuse seacă. Decesul survine de cele mai multe ori
datorită insuficienței respiratorii.
Tipul B - „blue bloater” .
Bolnavul este supraponderal și cianotic, cu buzele și unghiile de culoare  violacee datorită lipsei
de oxigen. Dispneea este mai moderată decât în cazul tipului „pink puffer” și se acompaniază
adesea cu tuse productivă. Insuficiența cardiacă dreaptă poate duce în acest caz la deces.

Diagnostic

Diagnosticul de emfizem pulmonar se pune în primul rând pe baza anamnezei și a rezultatelor de

la examenul clinic. Auscultația pulmonară relevă diminuarea zgomotelor respiratorii, iar sunetul
la percuție este sonor. Pacienții respiră cu gura strânsă.

Radiografia pulmonară evidențiază semnele indirecte de emfizem:

 coastele orizontale;
 lățirea spațiului intercostal;
 aplatizarea diafragmei, cu reducerea mișcărilor respiratorii;
 transparența mărită a plămânilor pe filmul radiografic.

În stadiile avansate, parenchimul pulmonar se fibrozează. Pot să apară de asemenea spații

cavitare pline cu aer, numite bule de emfizem.
Cu ajutorul spirometriei se măsoară volumele de gaz care intervin în respirație și anumiți
parametri funcționali, care consolidează diagnosticul și facilitează o clasificare precisă a bolii.

Tratament

Modificările parenchimului pulmonar apărute în urma unui emfizem sunt ireversibile, astfel încât
tratamentul vizează încetinirea evoluției bolii și utilizarea cât mai eficientă a rezervelor existente.
Se recomandă evitarea substanțelor iritante și tratarea consecventă și la timp a infecțiilor
respiratorii. Întărirea  musculaturii respiratorii se face prin fizioterapie. În cazul unui deficit
enzimatic major se poate recurge la un inhibitor uman de alfa 1-proteinază. Bulele de emfizem
de mărimi mari pot fi îndepărtate chirurgical.
În stadiile avansate de emfizem pulmonar se impune administrarea constantă de oxigen, iar în
cele foarte grave singura soluție este transplantul pulmonar.

Tratamentul emfizemului pulmonar cuprinde:

 Medicamente : Bronhodilatatoarele, steroizii, antibioticele sunt printre cele mai folosite

medicamente, de la caz la caz.
 Terapia cu oxigen: prin intermediul unui aparat și al unei măști.
 Intervenția chirurgicală
 Terapia cu proteina alfa-1-antitripsină
  Recuperarea pulmonară ce include educarea, nutriția și învățarea unor tehnici de
respirație.

Prevenție

Cea mai bună metodă de prevenire a unui emfizem pulmonar este evitarea fumului de țigară.
Infecțiile care pot să apară în bolile obstructive cronice pot fi prevenite prin două vaccinări:

 Vaccinarea antigripală se recomandă doar persoanelor din grupele de risc și trebuie

repetată în fiecare an, deoarece tulpinile virusului gripal se diversifică de la an la an.
Vaccinul este eficient doar în caz de gripă (influenza) și nu acționează în virozele
respiratorii.
 Vaccinul antipneumococic acționează împotriva unor bacterii foarte răspândite care
determină pneumonia. Se recomandă repetarea vaccinului la fiecare 6 ani. Întervalele mai
mici nu sunt indicate datorită riscului de efecte secundare grave. Grupele de risc în cazul
cărora se recomandă efectuarea vaccinului antipneumococic sunt astmaticii și cei cu
bronhopneumonii obstructive cronice.

Complicatii

Emfizemul pulmonar se poate complica atât acut, cât și cronic. Una din cele mai frecvente
complicații este pneumotoraxul spontan, caracterizat prin pătrunderea de aer în spațiul
intrapleural, datorită faptului că alveolele pulmonare pocnesc. Emfizemul pulmonar poate fi
agravat și de infecții respiratorii, deoarece acestea suprasolicită rezervele sistemului respirator.
Complicațiile cronice sunt determinate de creșterea presiunii în circulația pulmonară, ceea ce
duce la insuficiență cardiacă dreaptă și cor pulmonale.

Prognostic

Prognosticul bolnavului cu emfizem este mai puțin bun, deoarece modificările din structura
parenchimului pulmonar nu regresează nici măcar în urma tratamentului. Persoanele care au un
deficit congenital al inhibitorului de alfa 1-proteinază manifestă primele simptome de emfizem
pulmonar în jurul vârstei de 30-40 de ani. Prognosticul se înrăutățește dacă boala se asociază cu
afecțiuni secundare (cum ar fi cor pulmonale).