FRACTURILE OASELOR ANTEBRATULUI

A. Fracturile diafizare ale oaselor antebratului

B. Fracturile extremitatii superioare
C. Fracturile extremitatii inferioare
A. Fracturile diafizare ale oaselor antebratului
Sunt fracturile cuprinse pe toata lungimea membrane interosoase, mai
prcis intre un punct situate la 2 cm sub tuberozitatea bicipitala a
radiusului si altul la circa 4 cm deasupra interliniei radio-carpiene. Este
cea mai frecvent intalnita fractura la copil, urmata in ordine de fractura de
femur si fractura supracondiliana de humerus. Poate fi fracturat numai
radiusul sau numai ulna, dar cel mai des fractura intereseaza ambele
oase.
ETIOLOGIE
Fracturile de antebrat se pot produce prin doua mecanisme:
- Direct, atunci cand agentul vulnerant actioneaza la nivelul antebratului
(accidente rutiere, cadere cu antebratul pe corpuri dure)
- Indirect, in marea majoritate a cazurilor, cand copilul cade si
sprijinindu-se pe mana, socul se transmite la nivelul oaselor
antebratului sau la nivelul extremitatii distale a humerusului.
ANATOMIE PATOLOGICA
Supletea oaselor la copil, grosimea periostului si fragilitatea zonei
spongioase de la nivelul metafizelor explica prncipalele leziuni intalnite.
In cadrul fracturilor ambelor oase ale antebratului Chigot si Esteve descriu
trei varietati de fracture:
1. Fracturi ale treimii medii
a) Fractura in lemn verde intalnita in 2/3 cazuri la copii sub 7-8 ani.
Deplasarea cea mai frcventa este angulatia cu unghiul deschis
posterios. Uneori angulatia intereseaza numai radiusul, ulna
pastrandu-si traiectul rectiliniu.
b) Fractura completa, intalnita de regula la copii intre 8-12 ani.
Traiectul reste neregulat, putandu-se intalni angulatie, deplasare
laterala, incalecare sau decalaj.
2. Fracturi diafizare joase, cele mai multe prezentand angulatie si rareori
fiind complete
3. Fracturi diafizare inalte, rar intalnite (cca. 2% din fracturile de
antebrat). Sunt fracturi in lemn verde sau complete de radius si in
lemn verde pe ulna. Deplasarea este de regula moderata, fragmentul
radial deplasanduse inainte si spre ulna.

Fracturile isolate de radius sau de ulna sunt mult mai putin frecvente
decat fractura ambelor oase dar au o simptomatologie asemanatoare.
SIMPTOMATOLOGIE
In fracturile fara deplasare semnele clinice sunt sterse: durere discrete,
tumefactie moderata a partilor moi, echimoza aparuta la cateva ore de la
producerea accidentului si o redusa impotenta functionala.
In fracturile cu deplasare simptomatologia este evidenta: copilul tine
antebratul in supinatie si in flexie de brat, sustinandu-l cu mana
sanatoasa:
-

Angulatie a antebratului cu unghiul deschis posterior

Tumefactie a partilor moi
Mobilitate anormala in focar
Crepitatii osoase
Durere
Impotenta functionala marcata a membrului toracic.
EXAMEN RADIOLOGIC

Radiografia trebuie efectuata indata dupa prezentarea copilului la

medic, din doua incidente, fata si profil si este obligatoriu sa prinda articulatia
cotului si a pumnului pentru a nu trece cu vederea o fractura de cap radial, olecran
sau o fractura-luxatie Monteggia. Examenul radiologic arata prezenta fracturii,
sediul acesteia, traiectul si deplasarea.
COMPLICATII
In general fracturile diafizare ale oaselor antebratului au o evolutie
benigna dar trebuie tinut cont si de eventualele complicatii.
Complicatiile imediate sunt foarte rare si se produc de obicei in
fracturile cu traiect oblic, in baioneta, prin leziuni musculare, vasculare sau
nervoase. Complicatia cea mai redutabila este sindromul Volkmann mult mai intalnit
la copil decat la adult datorita particularitatilor morfofiziologice ale acestei varste.
Complicatiile tardive ce pot aparea sunt : retard in consolidare,
deplasare secundara, fractura iterativa si exceptional de rar, pseudartroza.
TRATAMENT
Fracturile in lemn verde fara deplasare se imobilizeaza intr-o atela
gipsata posterioara pentru 21 de zile. Cand fractura intereseaza ambele oase, atela
va fi trecuta peste cot ca si in cazul fracturii unui singur os in treimea proximala.

Atunci cand fractura ambelor oase este cu deplasare, la camera de garda se

incearca reducere ortopedica, urmata de imobilizare in atela gipsata. Se urmareste
continuu coloratia, tumefactia, temperature si mobilitatea degetelor precum si
pulsul la artera radial, iar a doua zi se face o noua radiografie fata si profil prin gips.
Daca reducerea nu a fost satisfacatoare se incearca o reducere ortopedica sub
anestezie generala, care confera analgezie si relaxare musculara. Timpii reducerii
sunt : extensia, contraextensia, reducerea propriu-zisa si mentinerea reducerii prin
imobilizare in aparat gipsat.