26 octombrie 2010 Profesor consilier psiholog

Silvia Diaconu
 Formele comunicării

• Verbală : 7%

• Paraverbală: 38 %
- expresivitate: accent,intonaţie,topică,timbru

• Nonverbală : 55%
- mimică,gesturi,postură

 Proxemica este ştiinţa spaţiului în relaţiile dintre oameni.Au fost descrise

patru tipuri de distanţe:
- zona intimă : 16 -46 cm
- zona personală: 46 – 1,22cm
- zona socială: 1,22 – 3,60 cm
- zona publică : peste 3,60 cm
 Schema clasică a sistemului comunicaţional

mesaje semnale RASPUNS

emitator canal receptor
zgomot ( decodificare mesaje)

conexiune inversa
• Comunicarea verbală (Shannon, Weaver )
M1 S S M2
E T C Re R

B
• Paradoxul comunicării: comunicarea trebuie sa transmita
mesaje, dar mesajele nu sunt transmisibile ca atare, ci prin
transformarea lor în semnale. Mesajul 1 (M1 ) e întotdeauna diferit
de mesajul 2 ( M2) , din cauza ( B ) sursei de zgomot ,diferentei
dintre codul de transmisie(T)si cel de receptie (R)
Auto-bruiajul : afecteaza reacţia ( Re ): creierul prelucrează mai
multe informatii decât un emiţător (E ) poate sa producă  fuga a
gândurilor
(a auzi  a asculta)
Avem patru activitati de comunicare:
• scris se învaţă didactic
• citit
• vorbit nu se învaţă, dar ocupă cel mai mult timp (42%)
• ascultat
Comunicarea nonverbală
Comunicarea nonverbală se referă la mesajele transmise de la o persoană
la alta prin alte căi decât cele lingvistice.
Acestea includ:
• Mesaje corporale – poziţia corpului,gesturi,mimică,contact vizual şi contact
fizic
• Comunicare spaţială – distanţa dintre două persoane care conversează (
spaţiu intim împărtaşit - 20 cm până la 1 m/1m şi jumătate )
• Paralimbajul - tonul ,intonaţia sau accentul folosit.
Cea mai mare a mesajelor se comunică prin mesaje nonverbale ( Towne şi
Adler,1990 )
Comunicarea prin limbaj non-verbal permite:
• Trasmiterea unui mesaj de sine-stătător;
• Accentuarea unui mesaj verbal pe care îl trasmitem;
Limbajul non-verbal are o pondere de aproximativ 85% în comunicare.
 Bariere în comunicarea eficientă ( I )

• Tendinţa de a judeca,de a aproba sau de a nu fi de acord cu părerile

interlocutorului.Convingerea unor persoane că cei din jurul lor nu îşi vor
îmbunătăţi comportamentul decât dacă sunt criticaţi este o barieră în calea
unei comunicării eficiente.Comunicarea poate fi stânjenită de folosirea
etichetelor de genul: “Esti un naiv ca ai facut…” consecinţa fiind blocarea
comunicării;
• Oferirea de soluţii este o altă modalitate de a bloca procesul
comunicării,fie direct,prin oferirea de sfaturi sau indirect ,prin folosirea
întrebărilor într-un mod agresiv,autoritar sau cu o notă evaluativă;
• Recurgerea la ordine este un mesaj care are ca efecte reacţii defensive,de
rezistenţă,reacţii pasive sau agresive – consecinţele unei astfel de
conversaţii sunt scăderea stimei de sine a persoanei receptoare;
• Folosirea ameninţărilor este o modalitate prin care se transmite mesajul
că dacă soluţiile propuse nu sunt puse în practică persoana va suporta
consecinţele negative;
 Bariere în comunicarea eficientă (II )

• Moralizarea este o altă manieră neadecvată în comunicare ce include

formulări de genul: “ ar trebui” sau “ ar fi cea mai mare greşeală din
partea ta să…”
• Evitarea abordării unor probleme importante: cea mai frecventă metodă
de a schimba cursul conversaţiei de la preocupările celeilalte persoane la
propriile preocupări este folosirea tacticii devierii,abaterii – “ mai bine să
vorbim despre ….”
• Încercarea de a rezolva problema comunicării prin impunerea unor
argumente logice propii: situaţiile în care o persoană încearcă în mod
repetat să găsească soluţii logice la problemele unei alte persoane conduce
la frustrare prin ignorarea sentimentelor şi opiniilor celeilalte persoane.
MODALITAŢI DE AMELIORARE A COMUNICĂRII

I. LIMBAJUL RESPONSABILITĂŢII

Limbajul responsabilităţii este o forma de comunicare prin care îţi exprimi

propriile opinii şi emoţii fără să ataci interlocutorul.Ea se focalizează conversaţia
asupra comportamentului şi nu a persoanei.Limbajul responsabilităţii utilizează
trei componente:
• Descrierea comportamentului – “când nu dai un telefon acasă…”,“când
vorbeşti urât cu mine…”
• Exprimarea propriilor emoţii şi sentimente ca şi consecinţă a
comportamentului interlocutorului – “ mă supără când….”,”sunt furios
când….”,”
• Formularea consecinţelor comportamentului asupra propriei persoane –
“…..pentru că nu ştiu unde ai putea fi”,” pentru că nu-mi place să nu
respectăm regulile”
Limbajul la persoana a II a “tu” implică judecarea interlocutorului şi
întrerupere comunicarea datorită reacţiilor defensive pe care le declanşează
– “Vezi-ţi de treaba ta!’, “Nu-mi spui adevărul!”

Mesajele la persoana a I a - sunt focalizate pe ceea ce simte persoana

care comunică şi pe comportamentului interlocutorului şi astfel previn
reacţiile defensive în comunicare.
“ Sunt stânjenit ( emoţia – ce simt faţă de un comportament ) când vorbeşti
despre notele mele de faţă cu prietenii mei ( comportamentul care m-a
deranjat).O să creadă despre mine că sunt prost( consecinţa
comportamentului asupra mea).”

Avantajele comunicării mesajelor la persoana I a:

Previne declanşarea reacţiilor defensive în comunicare prin evitarea criticii şi a
evaluării persoanei cu care comunici.
Persoana îţi poate comunica emoţiile şi descrie cu exactitate comportamentul
persoanei cu care comunică.Permite îmbunătăţirea relaţiei şi modificarea
comportamentelor care nu sunt adecvate într-o relaţie.
 Prevenirea reacţiilor defensive în comunicare (I)
Tipuri de mesaje care duc la declanşarea reacţiilor defensive şi modalităţile de
prevenire a acestora:

1. Evaluarea vs. descrierea- cel mai frecvent mod de a provoca o reacţie

defensivă este comunicarea evaluativă.Pentru a preveni reacţiile
defensive şi blocarea comunicării,cea mai eficientă modalitate de
comunicare este comunicarea descriptivă- în loc de “Vorbeşti prea mult! “
poţi spune “ Când nu îmi dai posibilitatea să spun ce cred ( descrierea
comportamentului) devin nervos şi frustrat! (emoţia şi consecinţa)”

2. Control vs. orientare spre problemă – mesaj implicit “Numai eu ştiu

ce este mai bine pentru tine,aşa că trebuie să mă asculţi ca să-ţi
meargă bine!”.Comunicarea orientată spre problemă ajută interlocutorul
să identifice alternativele problemei fără a-i impune soluţia.

3. Manipulare vs. spontaneitate – manipularea este o formă de comunicare

care transmite mesajul de non-acceptare şi neîncredere în deciziile
celorlalţi.Exprimarea spontană a opiniilor personale,fără a încerca să-ţi
impui punctul de vedere.
Prevenirea reacţiilor defensive în comunicare (II)

4. Neutralitate vs. empatie – neutralitatea sau indiferenţa în comunicare

transmite mesajul că persoana cu care comunici nu este importantă pentru
tine.Comunicarea empatică este forma de comunicare care previne reacţiile
negative despre sine şi ceilalţi.

5. Superioritate vs. egalitate – atitudinea de superioritate determină formarea

unei relaţii defectuoase de comunicare şi încurajează dezvoltarea
conflictelor.
II. EXPLORAREA ALTERNATIVELOR

• Explorarea alternativelor este o altă modalitate de comunicare .

• Modalităţi de dezvoltare a explorării alternativelor:

1. Ascultarea reflexivă ajută la înţelegerea şi clarificarea sentimentelor –

”Fă asta…..”, “ Mi se pare că te deranjează….”
2. Folosirea brainstormingului pentru explorarea alternativelor – “Care ar fi
alternativele acestei probleme?”
3. Asistarea în alegerea soluţiei optime – “Care dintre soluţii crezi că ar fi
cea mai bună ?”
4. Se recomandă discutarea posibilelor rezultate ale alegerii uneia dintre
alternative – “Ce crezi că s-ar putea întâmpla dacă faci aşa cum spui?”
5. Obţinerea unui angajament – “ Ce ai ales să faci?”,” Ce decizie ai luat?”
6. Planificarea pentru evaluare- “ Când vom discuta din nou despre asta?”
7. Identificarea avantajelor şi dezavantajelor opţiunilor
III. EXPRIMAREA EMOŢIONALÃ
A comunica eficient presupune a şti să îţi exprimi emoţiile

Modalităţi de îmbunătăţire a exprimării emoţionale ( I )

• Discutarea,provocarea şi contracararea miturilor despre emoţii
prin:conştientizarea propriilor mituri legate de emoţii,identificarea situaţiilor
în care comportamentul este influenţat de mituri sau când acestea nu sunt
valide.
• Identificarea şi recunoaşterea diferitelor tipuri de emoţii prin:exerciţii de
exprimare verbală a emoţiei,de asociere a stării subiective cu eticheta
verbală a emoţiei.Indicatorii utilizaţi sunt: modificările fiziologice,
monitorizarea comportamentului non-verbal,monitorizarea mesajelor
verbale trasmise celorlalţi a gândurilor şi a relaţiei
gând – emoţie- comportament.
• Identificarea modalităţilor de exprimare comportamentală a emoţiei prin:
recunoaşterea reacţiilor comportamentale ale emoţiilor,diferenţierea dintre
emoţie şi comportament,învăţarea modului de înţelegere a mesajelor
emoţionale transmise de alte persoane,conştientizarea relaţiei
gând – emoţie- comportament.
Modalităţi de îmbunătăţire a exprimării emoţionale ( II )
• Identificarea evenimentelor sau situaţiilor care declanşează emoţia prin: exerciţii
de asociere a unor evenimente ( comportamente,gânduri) care declanşează
emoţia,înţelegerea importanţei modului de interpretare a evenimentelor
declanşatoare a emoţiilor.
• Exprimarea emoţiei printr-un limbaj adecvat: învăţarea vocabularului
emoţiilor pentru a nu reduce comunicarea afectivă în termenii de bine sau
rău.Emoţia poate fi exprimată:printr-un cuvânt : “Sunt supărat/bucuros/curios”;
prin descrierea a ceea ce s-a întâmplat cu tine: “Îmi tremură vocea când
vorbesc cu el”; prin descrierea a ceea ce-ţi doreşti să faci: “ Simt că_mi vine să
o iau la fugă”
• Exprimă clar ceea ce simţi: sumarizează printr-un cuvânt ceea ce simţi:
bucuros,confuz; evită evaluarea emoţiei: “Mă simt puţin neliniştit”;evită
exprimarea emoţiei într-un mod codat: “Mă simt singur”/”m-aş bucura dacă ne-
am întâlni”;exprimă mai frecvent emoţii faţă de un comportament specific: “
Sunt nemulţumit”/ “ Sunt nemulţumit când nu îţi respecţi promisiunile”
• Acceptă responsabilitatea pentru ceea ce simţi:” M-ai supărat”/”Sunt supărată”
 DECALOGUL COMUNICĂRII

1. Nu poţi să comunici.
2. A comunica presupune cunoaşterea de sine.
3. A comunica presupune conştientizarea nevoilor celuilalt.
4. A comunica presupune a şti să asculţi
5. A comunica presupune a înţelege mesajele.
6. A comunica presupune a da feed-beck-uri.
7. A comunica presupune a înţelege procesualitatea unei relaţii.
8. A comunica şti să iţi exprimi sentimentele.
9. A comunica presupune a accepta conflictele.
10. A comunica presupune asumarea rezolvării conflictelor.
 Rezolvarea de probleme presupune doua componente:

1. Atitudinile faţă de problema implică existenţa unui set

atitudinal format din valori,convingeri despre lume si despre sine.

2. Abilitaţiile rezolutive ( de rezolvare a problemelor) reprezintă

operaţii specifice implicate :
a. Gândirea alternativă- abilitatea de a genera soluţii
alternative multiple,depăşind stereotipia şi rigiditatea convingerii
ca o problema are o singură şi unica soluţie ideală

b. Gândirea anticipatorie- abilitatea de a anticipa

consecinţele pe termen scurt şi lung a anumitor situaţii

c. Gândirea planificată- abilitatea de a planifica o serie

de acţiuni specifice pentru a implementa o anumită soluţie
 Principiile rezolvării de probleme

PRINCIPIILE PRESUPUN O ABORDARE POZITIVĂ A VIEŢII,în care omul se

percepe pe sine ca o persoană capabila să îşi rezolve problemele şi să îşi
asume responsabilitatea rezolvării lor.

Principiile rezolvării de probleme sunt:

1. Problemele sunt naturale
2. Majoritatea problemelor pot fi rezolvate
3. Asumarea responsabilităţii pentru probleme
4. Defineşte problema înainte de a acţiona
5. Rezolvarea de probleme înseamna să stabileşti ceea ce poţi să faci şi
ceea ce nu poţi face.
6. Soluţiile trebuie selectionate în funcţie de abilitaţile şi cunoştinţele
personale.
7. Rezolvarea problemelor presupune respectarea drepturilor personale şi
ale celorlalti indivizi.
Etapele rezolvării de probleme
1. Recunoaşterea problemei
2. Definirea problemei
3. Generarea unor soluţii alternative
4. Luarea deciziei
5. Punerea în aplicare a soluţiei selecţionate
6. Evaluarea consecinţelor aplicării soluţiei
1. Recunoaşterea problemei
Recunoaşterea problemei se bazează pe identificarea unor indici
cognitivi,comportamentali şi emoţionali relevanţi pentru existenţa unei
probleme.
• Indicii cognitivi sunt acele cogniţii sau gânduri care conţin afirmaţii ce
exprima expectanţele,predicţii,evaluări sau descrieri care trimit implicit la
existenta unor dorinţe neîmplinite. Ex. “Nu sunt in stare sa fac nimic”.
Criterii care pot fi utilizate pentru a facilita identificarea problemei sunt:
- caractereul nerealist al cognitiei “ as dori sa fiu cel mai popular elev
din scoala”
- caracterul negativ al cognitiei “Nu stiu sa lucrez pe computer”
- caracterul subiectiv de nemultumire “ as dori sa invat sa inot”
• Indicii afectivi Emoţiile sunt o parte constitutivă importantă a vieţii
psihice.
Caracteristicile emoţiilor - ca indicatori ai unei probleme constau în:
- frecventa mare a apariţiei sale
- persistenţa în timp a trăirii subiective
-inadecvarea lor situaţională
• Indicii comportamentali sunt comportamente neadecvate unei situaţii
specifice.Identificarea lor se realizează în funcţie de caracterul nefamiliar al
comportamentului,frecvenţa crescută a unor comportamente de evitare.
2.Definirea şi formularea problemei
O problema bine definită conţine informaţiile privind componentele
esenţiale ale acesteia:
- Datele sau starea actuala
- Scopurile sau starea dorita
- Restrictii sau obstacole
Problema permite organizarea şi dirijarea conţinutului procesului
rezolutiv,determinarea acţiunilor posibile şi evaluarea eficacităţii soluţiei
problemei.
Intrebarile care conduc procesul de definire sunt: “Ce/ cu cine/
unde/ cand/cat timp si cum s-a intamplat?”,” Care a fost raspunsul tau /al
altora?”, “Cum te-ai simtit si ce ai simtit in acele momente si dupa aceea?”
Problemele care necesită anumite resurse sau abilităţi se pot
formula:” Ce abilităţi,resurse,informaţii îmi lipsesc?”, “Ce soluţii am
încercat deja în rezolvarea acestei probleme?”,”Ce gânduri şi emoţii sunt
asociate problemei?”
După formularea scopurilor: “Cum să realizez scopul,dorinţa
personala?
Formularea scopului trebuie să respecte urmatoarele criterii:
- Să fie o formulare pozitivă ( să se focalizeze pe ce se poate face şi nu pe
ceea ce nu poate fi făcut)
- Să fie un scop realist şi acceptabil social
- Să depindă doar de abilitaţiile ,cunoştintele şi resursele elevului
- Să fie măsurabil si planificat în timp
3.Generarea soluţiilor alternative

Aceasta fază constă în identificarea a cât mai multe idei sau soluţii
pozitive care maximizeze probabilitatea de a găsi cea mai eficientă
soluţie.Este recomandat generarea a cel putin trei soluţii.
Metodele utilizate pentru maximizarea numărului de soluţii generate sunt :
1. Brainstorming se bazează pe două principii: acela al cantităţii şi cel al
suspendării judecăţii evaluative.Aplicarea lor permite depăşirea
rigidităţii,stereotipiei şi gândirii convergente.
2. Modificarea cadrului de referinţă presupune evaluarea şi
interpretarea problemei dintr-un alt punct de vedere – “Cu alţi ochi”.
3. Imprumutarea unei soluţii de la o problemă similară rezolvată în
situaţii anterioare.Apelarea la experienţa altor persoane permite achiziţia
unor soluţii a căror eficacitate a fost probată anterior de către alta
persoană.
Toate soluţiile,indiferent de calitatea lor,sunt notate pe o listă ,urmând
a fi supuse examinării evaluative.
 4.Evaluarea soluţiilor alternative şi luarea deciziei ( I )

După realizarea listei de soluţii se aplică criteriile de evaluare a utilităţii fiecărei

alternative. Utilitatea se evaluează făcând la următoarele criterii:
- Rezultatele posibile ( beneficii)
- Riscuri asociate
- Resurse interne şi externe necesare implementării
- Timpul necesar implementării
- Interferenţa negativă a soluţiei cu alte situaţii,opţiuni ale celor implicaţi în decizie.
Evaluarea probabilităţii eficienţei unei soluţii:
- Poate fi atins scopul iniţial propus?
- Poate fi atins acest scop prin realizarea acestei acţuni?
- Pot realiza acţunea respectivă?
- Realizarea scopului va facilita atingerea scopului final sau a altui scop
instrumental,asociat celui final?
Valoarea unei acţiuni este dată de evaluarea în urmatoarele arii:
1.Consecinţe personale – cât timp,cât efort sau alte consecinţe sunt necesare?
2.Consecinţe sociale – care este efectul acţiunii asupra familiei,prietenilor?
3. Efecte pe termen scurt – care va fi impactul imediat al manifestării problemei asupra
altor domenii?
4.Efecte pe termen lung – care sunt consecinţele asupra
valorilor,atitudinilor,competentelor, scopurilor finale,stării de bine
4.Evaluarea soluţiilor alternative şi luarea deciziei ( II )
Strategiile de formare a abilitaţilor de anticipare presupune
modelarea lor iniţiala şi exersarea lor pe situaţii generale şi de interes
pentru elevi.
Luarea deciziei presupune aplicarea unei analize cost- beneficiu.
PROBLEMA SAU NEVOIA:……………………………………

Solutia 1 Solutia 2 Solutia 3

Consecinte + Consecinte + Consecinte+

Consecinte - Consecinte - Consecinte -

Decizia:……………………………………………………………………..

Decizia este influenţata de mai multi factori:

-Valorile şi atitudinile elevului RELEVANTA CRITERIILOR
-Starea afectivă în momentul deciziei ESTE DETERMINATA
-Informaţiile pe care le are despre acea temă DE CONTEXT
-Valoarea funcţionala depinde de contex
5. Implementarea soluţiilor selecţionate
Etapa implică realizarea sarcinilor în diferite contexte sociale – la
şcoala.
Planificarea presupune:
- Organizarea sarcinilor în funcţie de anumite criterii- complexitate
timp,relaţii cauzale

- Descrierea modului în care subacţiunile vor trebui completate.

- Stabilirea criteriului de realizare a scopului

- Identificarea persoanei care realizează monitorizarea implementării

planului de rezolvare.
6.Evaluarea efectelor

Evaluarea efectelor parţiale,finale şi compararea cu cele anticipate

determina stabilirea unei concluzii finale.
Dacă rezultatele nu sunt cele aşteptate se reiniţiaza procesul rezolutiv
pentru a identifica sursa eşecului.Planul de rezolvare se reia de la prima etapă
şi se evaluează fiecare componentă:
-definirea problemei
- generarea de alternative
- selectarea alternativei
-planul de implemetare
-monitorizarea si evaluarea planului

ESTE IMPORTANT SĂ SE PERCEAPĂ REZULTATUL CA

UN EFECT ŞI PROCESUL DE REZOLVARE CA UN PROCES CONTINUU DE
REZOLVARE.