Sunteți pe pagina 1din 2

Eneida – proiect la limba latină

„Eneida” este o epopee scrisă de Vergilius între anii 29 și 19 înaintea lui


Hristos. Această operă urmărește povestea legendară a lui Enea, erou troian care
apare episodic și în „Iliada” lui Homer. Vergilius, în poemul său epic, aduce însă în
prim plan acest personaj, care atinge statutul unui erou întemeietor al culturii
romane. Enea întruchipează prin caracterul său și prin faptele sale glorioase,
virtuțile tradiționale ale Romei antice, iar opera în sine, care îi poartă numele, este
considerată epopeea națională a romanilor. Ambele epopei homerice, „Iliada” și
„Odiseea” au constituit împreună un model literar suprem în compunerea „Eneidei”.
Astfel, aceasta din urmă cuprinde 12 cărți. Primele șase, prezintă călătoria lui
Enea, din Troia care fusese cucerită de greci, până pe tărâmurile viitoarei Rome
antice. Această parte corespunde, ca structură narativă, cu înfățișarea călătoriei lui
Ulise din „Odiseea”. Următoarele șase cărți ale epopeii latine, ilustrează luptele
dintre troienii conduși de Enea, împotriva populațiilor din Hesperia. Această parte,
prin abordarea epică a temei războiului, corespunde „Iliadei”.

Luptând glorios până la sfârșit, Enea reușește să scape din Troia mistuită de
flăcări. Câștigă admirația tuturor troienilor supraviețuitori, care îl aleg drept
conducător. Însoțit de ei, Enea călătorește pe mare, în căutarea unui noi patrii. Îi este
prezis ca în Hesperia să devină părintele unui nou popor, nobil și triumfător. Parte
din această previziune e ca urmașii lui Enea să distrugă cetatea Cartagina, care e
preferată și ocrotită de zeița Junona. Aceasta îi poruncește lui Eolus, zeul vântului, să
sfarme în valuri corăbile lui Enea. Dar Neptun, zeul mărilor, intervine, furios pe
Junona pentru vijelia pe care o stârnește fără drept în domeniul său. El liniștește
valurile și Enea e salvat, din flota de douăzeci de corăbii, cu care plecase din Troia,
rămânând numai șapte. Astfel, ironia sorții e ca Enea să naufragieze, tocmai din vina
lui Junona, în cetatea iubită de ea, pe care urmașii săi, într-adevăr o vor distruge mai
târziu.

În Cartagina, Enea e ajutat de mama sa, Venus. Conform firii sale zeiești și prin
mijlocirea lui Amor, ea reușește să o facă pe Dido (Didona), frumoasa regină a cetății,
devenită recent văduvă, să se îndrăgostească de fiul ei. La banchetul ținut în onoarea
sa, Enea povestește cum a fost capturată Troia; cum a scăpat cărându-și în spate tatăl,
pe Anchise și trăgându-și de mână fiul, Ascaniu – soția, Creusa, murise în timpul
asediului. Enea relatează și aventurile pe mare, descinderile pe diferite insule. Aflați
pe una din acestea, oamenii săi au tăiat boii harpilor, niște făpturi mitologice deosebit
de firoase. Harpile au fost cât pe ce să îi omoare, însă troienii au scăpat. Fiindu-le
ciudă pentru fapta lor, creaturile i-au blestemat să ajungă abia cu greu în Hesperia,
înfruntând nenumărate obstacole; să sufere pe mare cea mai cumplită foame, așa
încât să ajungă să-și roadă și mesele. Povestea lui Enea se termină cu descrierea
morții tatălui său.

Troienii rămân peste iarnă în Cartagina, Enea fiind acum soțul lui Dido. Jupiter
însă e îngrijorat să vadă eroul complăcut în fericirea sa domestică și se gândește că
din cauza ei e în pericol să își abandoneze destinul de fondator al gloriosului Imperiu
Roman. Astfel, zeul îl trimite la Enea pe Mercur, iar acesta reușește să-l îndeamne pe
erou să-și urmeze calea. Enea pleacă, iar Dido se sinucide din disperarea de a-l
pierde. 
O furtună pe mare îi obligă pe troieni să se refugieze în Sicilia, în același loc unde
Enea își îngropase tatăl cu un an în urmă. În parte pentru a-l comemora pe Anchise,
ei organizează jocuri atletice, dar în timpul lor, Junona reușește să convingă femeile
troienilor (care nu participau la jocuri) să dea foc corăbilor. Însă dezastrul e prevenit
de intervenția lui Enea și a fiului său, Ascaniu. Cel dintâi se roagă lui Jupiter să îi vină
în ajutor, iar zeul trimite o ploaie torențială. Enea e vizitat de o apariție a tatălui său
care îl cheamă în Hades, spunându-i că acolo va avea o viziune a destinului său și a
Romei viitoare. Călătoria în lumea morților e relatată în ultima carte a acestei părți a
epopeii. Pentru a i se garanta o călătorie sigură spre Hesperia, prin ordinul lui
Jupiter, e sacrificat unul din oamenii lui Enea, tocmai cârmaciul corăbiei acestuia. În
Hades, Enea vorbește cu tatăl său, întâlnește alți eroi care au fost răpuși și chiar pe
Dido, care îl respinge.

Enea ajunge după îndelungata sa odisee în Hesperia. Aici, regele Latinus, îi


oferă în căsătorie fiica – fiindu-i prezis ca Lavinia, unicul său urmaș, să se mărite cu
un străin. Regina Amata, însă, se opune, ea dorind să o mărite pe Lavinia cu prințul
Turnus. Junona profită și de această oportunitate pentru a încerca să-l elimine pe
Enea. Ea stârnește furia lui Amata și Turnus împotriva eroului. Apoi, îl păcălește pe
Ascaniu în asemenea fel încât să omoare un cerb care era prețuit de regele Latinus.
Astfel e provocat războiul dintre hesperi și troieni.

În timp ce primii își adună aliați, Enea are o premoniție în vis, care îl îndeamnă
să se alieze cu regele arcadian Evander. Eroul face întocmai și regele respectiv se
dovedește atât de generos încât îi trimite trupe de răzoinici printre care se află și
propriul fiu, Palas. De asemenea, Enea se aliază cu etruscii. Înainte de luptă, zeița
Venus îi aduce o armură făurită de zeul Vulcan, care e decorată cu scene din viitorul
glorios al Romei.

În bătălie, Turnus reușește să-l omoare pe Palas. Iar următoarea zi, cele două
tabere hotărăsc un armistițiu de doisprezece zile, timp ce ar fi fost consacrat
înmormântării eroilor care au căzut în luptă. Armistițiul însă e întrerupt după numai
trei zile. În următoarea bătălie e ucisă Camila, o regină războinică aliată cu Turnus. În
aceeași seară, cei doi mari conducători, decid să lupte în duel pentru tron și mâna
Laviniei. O nimfă, soră a lui Turnus, intervine însă în mod viclean, provocând unul
dintre războinicii hesperi să arunce o suliță în troieni. Astfel, în locul duelului decisiv,
se stârnește o nouă bătălie. Aceasta va fi lungă și deosebit de sângeroasă, dar în
timpul ei, Enea reușește să ajungă față în față cu Turnus, cu care în sfârșit se
confruntă direct. Eroul troian reușește să îl rănească pe celălalt cu sulița. Turnus,
fiind învins, îi cere îndurare lui Enea, iar acesta din urmă se gândește să-l cruțe, însă
descoperă că inamicul său poartă cureaua lui Palas. Orbit de furie, Enea își ucide
rivalul, câștigând bătălia care face din el strămoșul gloriosului neam roman.

De altfel, originea acestui neam se pierde într-un amestec de mit și istorie.


Opera lui Virgilius însă, putem spune cu certitudine că face parte din fundația
marelui edificiu al culturii romane. Și mai mult de atât, „Eneida”, împreună cu
„Iliada” și „Odiseea” sunt asemenea unor piloane ale întregii culturi europene,
ele reprezentând cele două mari civilizații din care aceasta provine, cea greacă și cea
romană.