Sunteți pe pagina 1din 2

Rezumatul Odiseei

Au trecut zece ani de la căderea Troiei și eroul grec Odiseu (Odysseus) nu s-a întors încă în
regatul său din Itaca. O mare și nerușinată mulțime de pețitori, care dăduseră năvală în
palatul lui Odiseu și îi jefuiseră pământurile, continuă să îi curteze soția, Penelopa. Ea i-a
rămas însă credincioasă lui Odiseu. Prințul Telemah (Telemachus), fiul lui Odiseu, vrea, cu
disperare, să-i alunge pe pețitori, dar nu are încrederea în sine însuși și experiența necesare
pentru a se lupta cu ei. Unul dintre aceștia, Antinous, plănuiește să-l ucidă pe tânărul prinț,
eliminând astfel singura opoziție față de punerea sub stăpânirea lor a palatului.

Un lucru neștiut de pețitori este că Odiseu este, în continuare, în viață. Frumoasa nimfa
Calypso, stăpânită de dragostea pentru el, l-a făcut prizonier pe insula sa, Ogygya. Odiseu
tânjește să revină la soția lui și fiul său, însă nu are la dispoziție nici o corabie și nici un
echipaj care să-i permită să evadeze. În vreme ce zeii și zeițele de pe muntele Olimp dezbat
viitorul lui Odiseu, Atena, cel mai mare suporter al lui printre divinități, se hotărăște să-l
ajute pe Telemah. Deghizată ca un prieten al bunicului prințului, ea îl convinge pe Telemah
să convoace o adunare a tuturor aspiranților la mâna mamei sale, în cadrul căreia să le facă
reproșuri. Atena îl pregătește, totodată, pentru o mare călătorie spre Pylos și Sparta, unde
regii Nestor și Menelau, tovarășii lui Odiseu din decursul războiului, îi dau de veste că Odiseu
este în viață și este captiv pe insula lui Calypso. Telemah își trasează planuri de întoarcere
acasă și, între timp, în Itaca, Antinous și ceilalți pețitori pun la punct o ambuscadă prin care
să-l omoare atunci când ajunge în port.

De pe muntele Olimp, Zeus îl trimite pe Hermes pentru a-l salva pe Odiseu de Calypso.
Hermes o convinge pe Calypso să-l lase pe Odiseu să-și construiască un vas și să plece. Eroul
dornic să revină casă începe să navigheze pe noua sa corabie dar, când Poseidon, zeul marii,
îl află îndreptându-se spre Itaca, stârnește o furtună pentru a-i scufunda vasul. Poseidon îi
poartă pică lui Odiseu de când acesta i-a orbit fiul, ciclopul Polifem (Polyphemus). Atena
intervine pentru a-l izbăvi pe erou de mânia zeului marii, și acesta acostează la Scheria,
regatul feacilor. Nausica, prințesa feaca, îi arată palatul regal, și Odiseu este întâmpinat
călduros de rege și regină. Când îl identifică drept Odiseu, gazdele sale, care auziseră de
faptele sale de la Troia, sunt uimite. Ele îi promit să-i ofere un drum sigur către Itaca dar, mai
întâi, îl roagă să le spună povestea aventurilor sale. 

Odiseu își petrece noaptea descriind înlănțuirea fantastică de evenimente care l-au condus la
sosirea sa pe insula lui Calypso. El își amintește și de călătoria sa pe Tărâmul Mâncătorilor de
Lotus., lupta lui cu ciclopul Polifem, și cu monstrul  mării Scila (Scylla). Când își termină
povestea, feacilor îl readuc în Itaca, unde el găsește coliba credinciosului său porcar,
Eumaneas. Deși Atena l-a deghizat pe Osdiseu ca un cerșetor, Eumaneas îl primește pe
acesta afectuos, și-l hrănește în casa sa. Odiseu îl întâlnește pe Telemah, întors din Pylos și
Sparta, în ciuda ambuscadei pusă la cale împotriva sa, și îi arata acestuia cine este el de fapt.
Oreste și Telemah își întocmesc un plan de a-i masacra pe pețitori și a recâștiga conducerea
asupra regatului. 

Atunci când Odiseu ajunge la palat, a doua zi, deghizat încă asemeni unui cerșetor, el este
abuzat și insultat de pețitori. Singura persoană care-l recunoaște este bătrâna sa doică,
Eurycleia, deși această jură că-i va păstra secretul. Penelopa devine interesată de acest
cerșetor ciudat, bănuind că poate fi soțul ei de mult timp pierdut. Isteață, Penelopa 
organizează un concurs de tras cu arcul în ziua următoare și pretinde că se va mărita cu cel
care poate întinde coarda marelui arc al Odiseu și va trimite o săgeată printr-un șir de 12
topoare, un lucru pe care numai Odiseu fusese vreodată capabil să-l facă. La competiție, toții
pețitorii, unul după altul, încearcă în zadar să întindă coarda arcului. Odiseu îl ia în mâinile
sale și, cu puțin efort, trage o săgeată printre cele 12 topoare. Apoi își întoarce arcul spre
pețitori. El și Telemah, sprijiniți de câțiva servitori fideli, îi omoară până la unul pe pețitori.

Odiseu își dezvăluie identitatea întregului palat și se reunește cu iubitoarea sa Penelopa.


Călătorește spre marginea regatului pentru a-și vedea tatăl îmbătrânit, Laertes. Cei doi sunt
atacați de membrii familiilor răzbunătoare ale pețitorilor morți, însă Laertes, reînvigorat de
întoarcerea fiului său, reușește să-l omoare pe tatăl lui Antinous și pune capăt atacului. Zeus
o însărcinează pe Atena să reinstaureze pacea. Cu puterea sa asigurată în Itaca și cu familia
sa reîntregită, calvarul lui Odiseu ajunge să se sfârșească. 
 

S-ar putea să vă placă și