Sunteți pe pagina 1din 2

„Plumb” de George Bacovia

Simbolismul a apărut în Franța la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind un curent de


circulație universală. Acest curent este o reacție antiromantică și antiparnasiană. Curentul
promovează emoția și muzicalitatea interioară a ideii. Numele provine de la poezia lui Jean
Moreas, „Le symbolisme” din 1886.

Poezia „Plumb” aparține simbolismului datorită corespondențelor muzicale și olfactive.


Cuvântul „plumb” reprezintă un simbol si oferă muzicalitate poeziei.
Muzicalitatea mai este oferită și de verbele auditive cu o sonoritate apăsătoare, o neputință
care duce la disperare, „să strig”, dar și o stare de spaimă/de frică „scârțâiau”.

Natura este descrisă prin fenomene neplăcute, care reprezintă o stare de spirit a unui
suflet pustiu. Evenimentele meteorologice din poezie, descriu și ele tristețea și răceala
interioară „era frig”, dar si singurătatea „era vânt”.
Tristețea este regăsită și în cromatica care sugerează culori închise, apăsătoare, precum
„funerar veșmânt”.

Poezia „Plumb” a apărut in anul 1916 în revista „Versuri”. A deschis volumul cu


același nume și este o artă poetică, în care autorul își exprimă viziunea despre lume.

Titlul este metaforic, simbol care creează legătura dintre „plumb” ca element al naturii
și stările sufletești exprimate. Gramatical, „plumb” este un substantiv comun, nearticulat, ceea
ce sugerează generalitatea. În sens denotativ, plumbul este un metal greu, de culoare gri, iar in
sens conotativ, plumbul reprezintă apăsarea sufletească, obsesia morții, tristețea, monotonia și
disperarea.

Din punct de vedere al muzicalității, cuvântul „plumb” este compus din patru consoane
și o vocală, având o structură închisă, care sugerează imposibilitatea de evadare.

Principala temă a poeziei este condiția creatorului într-o societate în care aspirațiile îi
sunt limitate, fiind neînțeles, ceea ce conduce la starea de angoasă în raport cu cele două
elemente capitale ale vieții, iubirea, moartea, împlinirea și sfârșitul.

Poezia este împărțită în două catrene care încep cu verbul „dormeau” și reprezintă cele
două planuri, cel exterior și cel interior. Măsura versurilor este de 10 silabe, rima fiind
îmbrățișată și ritmul fiind iambic.
Primul plan este creat de cuvintele „cavouri” și „coroane” și este regăsit în prima strofă.
Aici spațiul este sufocant și corespunde cu realitatea în care trăiește creatorul. Regăsim si
elemente din câmpul lexical al cuvântului „moarte”, precum „sicriele”, „cavou”, „funerar”,
dar și metafora „flori de plumb”, care reprezintă etapele vieții, trecerea de la viață la moarte,
de la material la spiritual. Alte motive regăsite în strofă sunt cel al somnului, cel al izolării,
dar și un decor funebru, creat de imagini artistice precum „sicriele de plumb”, „flori de
plumb”.

Al doilea plan este cel interior, unde întâlnim un „amor întors”, un amor trist, descris în
cea de-a doua strofa a poeziei. Aici spațiul este izolat, iar sentimentele sunt inabordabile. Este
o iubire ieșită din tipare, o iubire rece și neîmplinită, aflată într-o constantă cădere, sugerată
prin intermediul metaforei „aripile de plumb”, care sunt grele din cauza metalului, făcând
înălțarea prin zbor imposibilă.

Cromatica este alcătuită din culori închise, precum negru și gri, iar timpul imperfect
reprezintă o acțiune fără final, o tristețe infinită sugerată prin verbele „stam”, „dormea”, „era”.

Versul „și-am început să-l strig” exprimă neputința eului liric de a evada, o senzație intensă de
disperare a acestuia.
„Plumb” este un simbol și un cuvânt cheie în poezie, care apare de 3 ori în fiecare
catrenă și ajută la formarea rimei. Atomosfera acestei poezii este una amorțită, sugerând
nemișcarea și imposibilitatea de depășire a acestei etape.

Poetul simbolist George Bacovia, își compune întreg conținutul volumului „Plumb” în
jurul ideii unei vieți agonizate, triste, neînțelese, cu o incapacitate de evadare.