Opera Bacoviană se caracterizează printr-un simbolism decadent cu stări

profund negative care-l aproprie de expresionism. Poezia „Plumb” a apărut în 1916 în

volumul omonim și este o creație definitorie pentru întreaga operă bacoviană.

Poezia se încadrează în simbolism prin: folosirea simbolurilor și a sugestiei,

utilizarea corespondențelor, sinestezie, stările sufletești nedefinite, prin tematică,
muzica

O primă trăsătură este folosirea simbolului și a sugestiei. Astfel, se remarcă

imaginea centrală a plumbului, laitmotivul fiind asociat cu moartea. Plumbul este un
metal greu, toxic ceea ce sugerează o stare de apăsare, disconfort și înghesuială. De
asemenea, simbolistica este realizată și la nivel cromatic: griul este un amestec de
non-culori, asociat unei stări de monotonie și vid. Alte simboluri sunt cavoul, prezent
în prima strofă a poeziei, reprezentând mediul înconjurător, redus la un spațiu închis,
respectiv, ideea iubirii pierdute, prezentă în cea de-a doua strofă, unde metafora
„amor de plumb” simbolizează moartea trăirilor instanței lirice.

O altă trăsătură a simbolismului prezentă în text este utilizarea corespondenței.

În cadrul poeziei se observă un plan exterior, al lumii și al naturii, și un plan interior
al sentimentelor poetului. Atmosfera acesta poezii este tulburătoare, mai întâi prin
simpla evocare a una realități: moartea la nivel semantic prin folosirea cuvintelor:
„sicriele”, „cavou”, „coroanele”, dar și prin folosirea obsesiva a cuvântului „plumb”
pentru a marca faptul ca materia nu intră în putrefacție, ci în împietrire. În plan
interior sunt evidențiate apărarea sufletească, răceala, senzația de moarte și de
prăbușire sufletească. Sentimentul de iubire care „dormea întors” sugerează disperarea
poetului într-o solitudine morbida, dragostea nefiind înălțătoare, ci dimpotrivă este
rece și fără nici un fel de perspective de împlinire.

Tema poeziei este condiția poetului damnat într-o societate superficială, într-
un spațiu al claustrării din are nu poate evada, cât și moartea văzută ca element
nemetafizic și ca distrugere totală a trupului și a sufletului.

O primă imagine poetică reprezentativă pentru temă este dezvoltată în incipitul

poeziei. Prima strofa cuprinde elemente ale spațiului închis, sufocant, in care eul
poetic se simte claustrat: cavoul și sicriele. Reluarea epitetului metaforic „de plumb”
accentuează existenta mohorâtă, anostă. Personificarea „Dormeau adânc sicriele de
plumb” sugerează ideea morții ca un somn profund. Cadrul spațial apăsător, sufocant
este înfățișat printr-o enumerație de elemente ale decorului funerar: „flori de plumb”,
„funerar veșmânt”. Întregul ambient capătă greutatea apăsătoare a plumbului, iar eul
poetic se retrage în spațiul închis al „cavoului”, simbolul izolării.

A doua imagine semnificativă este cea simbolică a „amorului de plumb”.

Strofa a doua debutează sub semnul tragicului existențial, generat de moartea iubirii:
„Dormea întors, amorul meu de plumb”. Metafora „amorul de plumb” sugerează
degradarea lumii interioare. Eul liric devine spectator al propriului trup prin imagine
tragică și absurdă a înstrăinării de sine: „stam singur lângă mort”. Încercarea de
salvare este iluzorie: „ș-am început să strig”, iar metafora „aripile de plumb”,
presupune zborul în jos, moartea afectivității.

Un prim element de structură semnificativ este titlul care are valențe simbolice
și conține laitmotivul „plumb”. Titlul este un cuvânt ce definește în sens denotativ un
metal toxic, greu, de culoare cenușie, folosit la confecționarea sigiliilor, iar în sens
conotativ exprimă ideea de moarte, de stări nedefinite prin cenușiul cromatic și
greutatea sufletească. Cuvântul „plumb” este format din patru consoane și o vocală
închisă, ceea ce sugerează ideea de sufocare și apăsare. Simbol recurent, repetat de
șase ori simetric, el conferă muzicalitate textului.

Un alt element de compoziție îl reprezintă nivelurile textului poetic. La nivel

fonetic, cuvântul „plumb” cuprinde o vocală închisă de câte două consoane grele, ceea
ce evidențiază o închidere a spațiului. În restul poeziei predomină vocalele e, i, u, care
redau sentimentul golului existențial și al claustrării. La nivel lexical, folosirea
cuvintelor din câmpul semantic al morții are ca efect monotonia: „sicriu”, „cavou”,
„funerar”, „coroană”, „mort”. La nivel morfologic se remarcă prezența verbelor
statice la imperfect ce desemnează permanența unei stări de angoasă: „dormeau”,
„stam”, „era”, „scârțâiau”, „dormea”, „atârnau”. Cele două verbe la perfect compus
–,,am început’’ și conjunctiv –„să strig”, evidențiază disperarea eului atunci când
conștientizează că întreg universul este cuprins de atmosfera sumbră a morții. Nivelul
stilistic se individualizează prin simbolul „plumb”, asociat unor metafore cu ajutorul
cărora se creează sinestezii: „scârțâiau coroanele de plumb”. Nivelul prozodic este
caracterizat de sobrietate. Muzicalitatea exterioara data de rima îmbrățișată și măsura
fixa de zece silabe este completata de muzicalitatea interioara simbolista.

În concluzie, poezia „Plumb” de George Bacovia este reprezentativa pentru

toată lirica bacoviana prin atmosfera specifica de solitudine, amprentată de conceptul
„morții”, prin exprimarea stărilor de angoasa, nevroza, spleenul existential cat și prin
stările specifice simbolismului.