„Joc Secund” de Ion Barbu – Tema și viziunea despre lume

Poezia „Joc secund” este scrisă de către Ion Barbu și face parte din volumul cu același nume, apărut
în anul 1930. Opera este una ce se încadrează în curentul modernist. Tema poeziei și viziunea despre
lume a poetului sunt unele specifice modernismului, acestea fiind reprezentate de ideea
autocunoașterii și cea a lumii purificate prin reflectarea în oglindă, exprimându-se concepția
autorului despre artă și rolul artistului în lume. Prin intermediul poemului „Joc secund”, autorul
explorează lumea poetică, dar și cea înconjurătoare, prin introspecție și autoreflecție. 

Inițial autorul a publicat poezia fără titlu, criticii literari referindu-se la aceasta prin versurile primei
strofe, „[Din ceas, dedus]”. Titlul a fost dat în anul 1964, de către editori, identic cu titlul volumului în
care a fost publicat poemul: „Joc secund”. În opinia scriitorului și criticului Tudor Vianu, cuvântul
„joc” semnifică „o combinație a fanteziei, liberă ca orice tendință practică”. Potrivit viziunii poetului,
redată în titlu, poezia în sine este o copie a realității, un joc secund, exprimată prin imaginația
acestuia, aceasta în condițiile în care realitatea este o copie a lumii ideilor. 

Poeziile lui Ion Barbu, autor de profesie matematician, sunt originale, ilustrând ermetismul, o
variantă extremă a modernismului, care se caracterizează prin crearea de metafore complexe,
construcții sintactice neobișnuite sau încifrarea mesajului poetic. Specifice modernismului sunt
și sintagmele ce conțin figuri de stil diferite, cum sunt „ceas dedus”, „calmei creste” sau „mântuit
azur”, ce au rol atât de metafore, cât și de epitete. De asemenea, neologismele ce descriu termeni
abstracți, preluați din limbajul științific: „nadir”, „latent”, „însumarea”, „dedus” conferă caracterul
modernist și ermetic al poemului.

Din punct de vedere compozițional, poezia „Joc secund” este structurată în două secvențe lirice, ce
corespund celor două strofe care o alcătuiesc. În aceste versuri se evidențiază atât tema operei, cât și
viziunea despre lume a autorului. Ion Barbu reflectă aceste idei în stilul propriu, unul original, specific
modernismului și ermetismului.

Elemente moderniste, cum sunt construcțiile originale ale textului, ce nu respectă structura
tradițională a frazei, regăsim în prima secvență lirică, echivalentul primei strofe, ce are un caracter
descriptiv și nu conține niciun predicat. Metaforele utilizate de către autor sunt și ele specific
moderniste, fiind greu de descifrat și conținând mai multe idei și concepte încriptate, inspirate din
cariera matematică a poetului. 

Tema poeziei explorează ideea autocunoașterii eului liric, în același timp ilustrând viziunea autorului
despre creație. Aceste idei se desprind încă din primul vers al primei strofe, ce corespunde primei
secvențe lirice. Astfel, concepția autorului despre poezie este prezentată ca fiind asemănătoare cu
cea a lui Platon. Potrivit acesteia, lumea este compusă din realitatea înconjurătoare, pe care Ion
Barbu o descrie prin sintagma „calma creastă” și realitatea ideilor, care este exprimată de către poet
prin sintagma „adâncul crestei”. În acest context, arta și implicit poezia sunt copii ale ideilor, poetul
având rolul de a le lega pe cele două. Această conexiune este realizată de către Ion Barbu prin
motivul oglinzii, folosit ca mijloc de autoanaliză, ce are menirea de a reflecta imaginea lumii
înconjurătoare, prin metafora „grupurile apei”. 

În viziunea lui Ion Barbu, ce reiese din prima strofă a poeziei, rolul artistului este acela de a separa
cele două lumi, cea omenească, de cea divină, a artei și a frumosului. Folosind metafora „un joc
secund mai pur”, autorul exprimă ideea că arta este o copie a realității, una mai pură și mai apropiată
de universul ideilor. 
Prima strofă exprimă universalitatea lirismului, transmițând ideea că poezia este
atemporală. Autorul descrie procesul de materializare a poeziei în realitate, destructurând
concepte, analizându-le sub propria lupă, în oglindă și remodelându-le după bunul plac,
transformând elementele concrete în elemente abstracte. 

Atât tema poeziei, cât și viziunea poetului despre lume se regăsesc și în cea de-a doua strofă, ce
corespunde celei de-a doua secvențe lirice. După ce a delimitat cele două aspecte ale realității, lumea
omenească și cea a ideilor, în prima strofă, Barbu continuă explicând rolul poetului în societate. În
viziunea autorului, rolul poetului este acela de a sintetiza ideile și de a duce poezia pe noi culmi,
căutând inspirație în realitatea înconjurătoare. Sursele de inspirație ale poetului trebuie căutate în
realitatea concretă și nu în universul ideilor. Cei care se abat de la acest tipar și nu reușesc să atingă
aceste idealuri sunt departe de a crea arta, potrivit sintagmei „zbor invers le pierzi”. Aceștia sunt, în
viziunea autorului, artiști falși, care nu înțeleg lumea înconjurătoare, și în consecință, nu o pot
modela pentru a o transforma într-o formă pură de artă.

În opinia mea, tema poeziei „Joc secund” și viziunea despre lume a poetului sunt redate
prin procesul de introspecție și observație prin care trebuie să treacă artistul, pentru a reuși să
creeze adevărate opere de artă, inspirate din realitatea înconjurătoare și care reușesc să o descrie
fidel. Poezia este un elogiu adus artei pure, dar totodată și un exercițiu de explorare și purificare al
eului liric. 

În concluzie, poezia lui Ion Barbu, „Joc secund” este una dintre cele mai reprezentative pentru
curentul modernist în literatura română. Aceasta descrie procesul creator al artistului, în încercarea
de a aduce la viață adevărate opere de artă, ce ies din tiparele convenționale. Viziunea modernistă a
autorului reflectă ideea creării prin explorarea sinelui, aceasta fiind singura rețetă prin care se poate
atinge cea mai pură formă de artă.