Din ceas, dedus...

de Ion Barbu

Modernismul este o mișcare culturală, manifestată, cu predilecție, în perioada interbelică, ale

cărei trăsături sunt teoretizate de Eugen Lovinescu și promovate, în special, prin intermediul cenaclului și
al revistei „Sburătorul”. Orientarea artistică promovează o înnoire a literaturii, prin desprinderea de trecut
și prin crearea unei modalități inovatoare de exprimare. În ceea ce privește poezia, sunt formulate
următoarele deziderate: crearea unui lirism subiectiv ca expresie a profunzimilor sufletești și înlăturarea
totală a obiectivității, abiguitatea limbajului, prin folosirea, în primul rând, a metaforei, inovația formală,
prin renunțarea la prozodia tradițională.
Ion Barbu este un poet modernist, ca și Tudor Arghezi și Lucian Blaga, aparținând perioadei
interbelice a literaturii. Numele său este un pseudonim literar pentru Dan Barbilian, un matematician de
reputație europeană, care cochetează înițial cu literatura pentru a-i demonstra lui Tudor Vianu că o minte
luminată poate transpune liric produsele propriei imaginații. Ulterior, se afirmă ca „poet nou”, original, la
cenaclul condus de Eugen Lovinescu.
Opera lirică „Din ceas, dedus...” („Joc secund”) apare în deschiderea singurului său volum de
versuri antum, apărut în 1930. Încadrată în etapa ermetică a liricii barbiene, pentru că limbajul ei este greu
accesibil, iar detectarea semnificațiilor presupune un deosebit efort intelectual, opera „Din ceas, dedus...”
(„Joc secund”) este o artă poetică, prezentând viziunea despre menirea creatorului și a creației sale în
univers.
Cele două titluri ale poeziei sunt sugestive; metafora „Din ceas, dededus...” exprimă abolirea
timpului real în favoarea celui imaginar, iar metafora „Joc secund” enunță ideea artei ca joc-aspirație către
perfecțiune, prin reflectarea imaginativă și propulsarea ei spre cer, către absolut.
Arta poetică este compusă din două secvențe lirice grupate în două catrene, exprimând viziunea
inedită a poetului în ceea ce privește creația literară. Criticul literar George Călinescu oferă o interpretare
sintetică a poeziei: „Poezia (adâncul acestei calme creste) este o ieșire (dedus) din contingent (din ceas) în
pură gratuitate (mântuit azur), joc secund ca imaginea cirezii în apă. E un nadir latent, o oglindire a
zenitului în apă, o sublimare a vieții prin retorsiune.”.
Poezia debutează cu definirea timpului creaţiei „din ceas, dedus”. Timpul acesta este subiectiv,
sustras din cel obiectiv. Astfel, timpul creaţiei neagă timpul obiectiv care se scurge ireversibil. Opera
artistică se naşte din adâncuri, din mintea poetului („calme creste”), dar şi din adâncul sufletului său.
Așadar, poezia este rezultatul gândirii şi al fanteziei creatorului, al artistului. Pentru definirea actului de
creaţie poetul valorifică motivul oglinzii „intrată prin oglindă”. Arta, creaţia se inspiră din realitate, dar nu
o redă cu exactitate ci o reflectă doar. Astfel opera, metaforizată prin „mântuit azur” este reflectarea lumii
reale în mintea şi în sufletul poetului. Sintagma „joc secund, mai pur” este expresia metaforică a operei de
artă, care se inspiră, dar se desprinde de realitate. Poezia este deci o negare a lumii materiale, a
concretului; totul vine din lumea imaginară, este un „joc secund, mai pur”. Poetul redă lumea reală aşa
cum o vede şi aşa cum o simte el.
A doua secvență lirică definește poezia, imaginată ca „nadir latent”, implicând antinomia cu
zenitul, punct al strălucirii solare, corespondent al realității. Simbolul nadirului, căruia i se adaugă un
epitet semnificativ, delimitează un spațiu spiritual, al imaginației pure, în care ideile poetice converg către
un univers artistic unic. Poetul are menirea de a transforma elementele componente ale realității în
imagini artistice, numite metaforic „harfe resfirate”. Ermetic și subtil, scăpând interpretării umane
superficiale, „ascuns”, mesajul artistic este comprarat cu imaginea meduzelor, componente palpabile ale
universului, dar care tind spre imaterialitate prin transparența lor înșelătoare, aflate sub „clopotele verzi”
și dând farmec inestimabil valurilor mării.
Asftel, poezia se constituie ca o cale de cunoaștere, un act intelectual de factură apolinică.
Procedeele moderniste evidente în textura lirică sunt: viziunea asupra artei literare, intelectualizarea
poeziei (considerată „semn al minții”), criptarea metaforelor și ambiguitatea mesajului poetic, adâncirea
lirismului în subiectiv
Poezia „Din ceas, dedus...” este o artă poetică modernistă reprezentativă pentru lirica barbiană,
care pledează pentru intelectualizarea lirismului; ideea ei centrală este purificarea realității prin
intermediul artei, produs exclusiv al minții creatorului.