Din ceas, dedus...

- Ion Barbu

Personalitate emblematică a literaturii române, alături de Tudor ARGHEZI, și Lucian Blaga, Ion Barbu
impune în lirica interbelică modernismul de tip ermetic.
Paradigmă culturală, curent- literar artistic, modernismul se manifestă la începutul secolului al XX-lea.
Opunându-se tradiționalismului, modernismul promovează formule novatoare de creație. Lirica
modernistă se distinge prin aspirația spre cunoaștere și reflexivitate. Metaforismul, imagismul,
ambiguitatea și cultivarea ingambamentului sunt alte trăsături ale esteticii moderniste.
În literatura română, modernismul este promovat de Eugen Lovinescu, în cadrul cenaclului și revistei „
Sburătorul”.
Publicată în 1930 , în volumul„ Joc secund”, poezia „ Din ceas, dedus” este o sinteză a modernismului
de tip ermetic. Constituindu-se ca o artă poetică modernă, poezia„Din ceas,dedus ...” exprimă crezul
artistic barbian.
Poezia se înscrie în modernism prin tema, motivele literare și mijloacele artistice care construiesc
viziunea despre lume a poetului- matematician. În concepția lui Barbu„ există undeva în domeniul
înalt al geometriei un loc luminos în care se întâlnește cu poezia”. În acest context, supratema poeziei
este cunoașterea. Tema cunoașterii se asociază cu cea a creației , definite ca act intelectual, ca „ joc
secund”.
Tot de modernism amintește dimensiunea ermetică, marcată prin tendința de încifrare a expresiei în
formule accesibile doar inițiaților.
Deși inițial autorul nu a pus un titlu, critica literară a oferit textului un titlu fragmentar, numindu-l
după primul vers sau după numele volumului.
Element de structură paratextual, titlul „ Din ceas, dedus...” anticipează tema , reprezentând o
definișie metaforică a poeziei. În egală măsură, titlui „Joc secund” reiterează dimensiunea ludică a
actului creator, plasând poetul în ipostaza unui „ homo ludens”. De altfel, poezia este o reinterpretare
a concepției lui Platon, conform căreia creația artistică este „ o reflectare de gradul al doilea a
realității”.
Compozițional, poezia e alcătuită din două strofe care compun două secvențe lirice care definesc
metaforic creația și condiția creatorului. Cele două catrene stabilesc subtile relații de simetrie și de
opoziție între creație și realitate, contingent și transcendent, profan și sacru.
Incipitul reiterează titlul, dezvoltându-i sfera de semnificații:„ Din ceas dedus adâncul acestei calme
creste”. Din perspectiva lui Ion Barbu, poezia se definește ca o ieșire din timpul real, din contingent.In
opoziție, poezia construiește un univers ideal , cu o topografie mitică ce unește„ adâncul ” cu înaltul”.
Metafora oximoronică „ adâncul acestei calme creste” sugerează aspirația spre absolut specifică liricii
moderne. Motivul oglinzii trimite la mitul lui Narcis, exprimând ideea că poezia este o reflectare
purificată a realității, după cum sugerează metafora:„mântuit azur” din versul:„ Intrată prin oglindă ân
mântuit azur”. Aceeași idee a rolului cathartic(purificator ) al poeziei e susținută în versurile:„Tăind pe
ânecarea cirezilor agreste/ În grupurile apei un joc secund mai pur”. Metafora:„ cirezilor agreste”
desemnează realitatea, lumea comună, în timp ce metafora:„ grupurile apei” desemnează funcția
purificatoare a poeziei. Purificată prin „ oglindirea” în minte și în cuvânt , creația este un„ joc secund”,
iar poetul însuși este un Demiurg , care creează noi lumi prin forța cuvântului creator.
Se remarcă lirismul obiectiv , care susține ideea că actul creației este un act intelectual, „ un semn al
minții”.
A doua secvență lirică plasează poezia , numită „ nadir latent ” în opoziție cu zenitul.„ Nadirul”
definește un spațiu spiritual, al imaginației pure, în care ideile poetice converg către un univers artistic
unic. Poetul are menirea de a transforma realitatea în , cântec”, într-un demers artistic istovitor:
„Nadir latent! Poetul ridică însumarea de harfe resfirate/ Ce-n zbor invers le pierzi”. Metafora:„ zbor
invers” desemnează actul artistic orientat dinspre lumea exterioară spre lumea spiritului. Mesajul
artistic este comparat cu imaginea meduzelor, care , prin transparența lor înșelătoare , „ sub clopotele
verzi”schimbă culoarea mării. Motivul acvatic reiterează motivul oglinzii , căci „ marea” e o uriașă
oglindă cosmică ce captează infinitele imagini ale universului.
Artist al imaginii și al cuvântului, Ion Barbu valorifică genial toate nivelurile de expresivitate ale
limbajului artistic, fiind considerat de T. Vianu„ poetul care a spus cel mai mult, în cele mai puține
cuvinte”.
La nivel lexico- semantic, poezia se distinge prin utilizarea unor neologisme care amintesc de
domeniul științific:„ dedus”, „grupurile”, „nadir”, „ latent”. De aici vine caracterul ermetic al poeziei
care- și încifrează sensurile în simboluri accesibile doar inițiaților.
La nivel morfo -sintactic, se observă că prima strofă este eliptică de predicat. In plus, în a doua strofă,
verbele la prezent :„ ridică”, „pierzi ”, creează senzația de continuitate, permanență și repetabilitate
subliniind caracterul gnomic al poeziei.
La nivel stilistic, efecte deosebite sunt produse prin metafore precum:„ mântuit azur”, joc secund”,
„nadir latent” , „ clopotele verzi”. De altfel, metaforismul excesiv generează un imagism puternic ,
creând ambiguitatea specifică liricii moderne.
Nivelul prozodic susține atmosfera poemului modernist. Versurile lungi , cu măsura de 13-14 silabe,
ritm iambic și rimă încrucișată degajă o muzicalitate inconfundabilă..
Expresie sintetică a concepției despre creație și misiunea artistului, poezia „ Din ceas, dedus...” este,
alături de „ Testament” și „Eu nu strivesc..” una dintre cela mai cunoscute arte poetice moderniste.