Sunteți pe pagina 1din 1

„Testament” de Tudor Arghezi

Modernismul se manifestă începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea și este un curent


literar ale cărui trăsături au vizat diferențierea față de lirismul convențional, amguitatea
limbajului, versul alb și măsura variabilă. Acest curent este opus tradiționalismului, fiind
caracterizat prin ruperea de trecut/istorie, libertatea de exprimare și originalitatea. Spre
deosebire de tradiționalism, care tratează teme precum viața satului românesc sau religia
ortodoxă, modernismul este inspirat din viața citadină, pentru temele recurente numărându-se
explorarea dragostei, tema creației si setea de cunoaștere.

Poezia „Testament” aparține modernismului datorită planului autorului și cel al eului


liric, care sunt identice, a metaforelor, care oferă ambiguitate limbajului, a lirismului subiectiv
și a tuturor trăsăturilor care compun viziunea autorului despre lume și viață, dar și a esteticii
urâtului, tehnică modernistă introdusă în literatura română de către Tudor Arghezi.

Opera deschide volumul „Cuvinte potrivite”, apărut în anul 1927, fiind o artă poetică,
deoarece prin mijloace artistice sunt exprimate crezul liric și viziunea despre lume a autorului.
Poetul are rolul de a transforma cuvintele urâte „bube,mucegaiuri și noroi” în „versuri și-n
icoane”.

Tema poeziei are rolul reliefării artei în univers și importanța acesteia, da și menirea
poetului în lume. Creatorul este asociat cu Dumnezeu, iar cum Dumnezeu a creat lumea, așa
și autorul va crea universul liric, ceea ce sugerează importanța acestuia și a misiunii artei sale.

Titlul este format dintr-un substantiv comun, nearticulat, ceea ce denotă generalitatea.
Este metaforic, în sens denotativ testamentul reprezintă un act juridic prin care cineva își
exprimă ultimele dorințe, dispunând asupra felului cum va fi moștenită averea și de cine, iar
în sens conotativ, reprezintă o moștenire literară pentru urmașii săi, aidcă cititorii.

Poezia este compusă din 51 de versuri, împărțite în 5 strofe inegale, cu o măsură între 9
și 11 silabe, cu rimă împerecheată și un ritm variabil.
În poezia „Testament” întâlnim o serie de motive literare, dintre care remarcăm, întâi
de toate, motivul central al cărții. Aceasta are o semnificație deosebită pentru eul liric, care
vede în cuvânt o adevărată comoară, sensul propriei existențe și „instrumentul” folosit pentru
a se raporta la lumea din jurul său, dar și la strămoși și la urmașii care-i vor citi operele. Pe
lângă motivul cărții, textul cuprinde și motivul timpului („Și frământate mii de săptămâni”) ca
măsură a efortului depus de către artist în decursul procesului creativ.

Poetul este „un cronicar al infernalilor”, așa cum îl descrie Nicolae Balotă pe Tudor
Arghezi, cel care se desprinde de toate înțelesurile artei literare de până atunci, cel care
îmbogățește literatura românească prin „estetica urâtului”.