Din ceas, dedus…

de Ion Barbu

Volumul “Joc secund” publicat de Ion Barbu în anul 1930, se deschide cu poezia “Din
ceas, dedus...” căreia editorii i-au schimbat numele în anul 1964 cu titlul volumului. Autorul nu
i-a dat un titlu, intenția lui fiind ca această poezie să inițieze cititorul întru-un univers liric
inconfundabil. Cuvântul “joc” sugerează “o combinație a fanteziei, liberă de orice tendință
practică.” (Tudor Vianu)
Tematic poezia exprimă viziunea omului superior asupra lumii, este și artă poetică; în
sprijinul afirmarii artei și al artistului, sunt folosite următoarele motive: motivul cântecului /
oglinzii / apei / zenitului și nadirului.
La nivel formal, textul este alcătuit din două catrene reprezentând concepția autorului, un
joc al esteticului pur, ideea exprimată concis de Tudor Vianu: “Nu există un alt poet român care
să spună mai mult în mai puține cuvinte. Concizia este virtutea esențială a stilului său.”
Primul vers al strofei I cuprinde epitetul metaforic situat într-o inversiune “calma creastă”
figură de stil ce desemnează lumea ideilor în sensul pe care Platon îl dădea acestui concept: “arta
este o copie a lumii reale; ea însăși o copie a lumii ideilor; ele însale sunt o imitație la puterea a
doua, conturând o reflexie a acestora” (Tudor Vianu). Substantivul “ceas” de la inceputul poeziei
apartine campului semantic al timpului barbian – este un timp static, fara scurgere, sustras
oricarei legaturi cu realitatea. Asadar poezia este o extragere din temporal, accidental si efemer
prin reflectarea artistica.
In conceptia lui Ion Barbu, “prin oglinda lumea intra in mantuit azur”, Iar daca lumea
experientei se inalta in piramida pana la zenid, rasfrangerea acesteia alcatuieste nadirul ei. Arta
presupune o filtrare a realitatii prin oglinda “totul se reduce la o imagine dematerializata”, iar
“mantuitul azur” este momentul propice aceste transgenderi. Poezia este pentru Barbu “un zbor
invers” întors către profunzimile ființei, către esențele nevăzute ale lumii.
În strofa a II- a se reflectă nadirul latent, dar care poate oricând să devină Zenit, așa cum
planul subconștientului poate să producă oricând valori. Nadirul este postura increatului.
Metafora “însumarea” reprezintă sintetizarea esențelor, deoarece Ion Barbu refuză in mod
tranșant poezia facială, “poezia leneșă” așa cum obișnuia să o numească. Apa este simbolul
prezent în ambele strofe, având însă conotații diferite. În prima strofă înseamnă reflectare a lumii
ideilor, iar în a doua este asociată genezei, locul unde se naște un univers secund, cel al poeziei.
Poetul trece din ipostaza lui Hermes către posteaza oritică, transfigurand lumea prin intermediul
cântecului. Acest cântec este capabil insă doar inițiaților.
“Poezia (“adâncul calmei creste”) este o ieșire (“de dus”) din (“din
ceas”) în pură gratuitate (“mântuit Azur”), un joc secund ca imagine a cirezii în apă. Este un
Nadir latent, o oglindire a zenitului în apă, o sublimare a vieții prin retrosiune.” (George
Călinescu)
 Organizarea metrică a poemului este simplă, poetul urmărind o cadență, mereu egală de
sine. Măsura versurilor de 13-14 silabe, ritmul iambic și rimă încrucișată.
La nivel lexical se observă prezența unor termeni abstracti, familiari matematicianului și
firești în limbajul specific: “de dus”, “latent”, etc. Prin intermediul acestora termeni se obține
efectul de imobilitate, de profundă contemplație.
La nivel stilistic este de remarcat abundența metaforelor care justifică oarecum incifrarea
textului: “calmă creastă”, “mântuit Azur”, etc. Acestora se adaugă inversiunea “calma crească”,
“mântuit Azur”, dar și a epitetelor “cântec ascuns”, “Nadir latent”, etc.
In concluzie lirica barbiana se evidențiază prin profunda ei originalitate; fiind o sinteză
între poezie și geometrie; artă poetică pledează în favoarea ideii că “poezia este un semn al
minții”, iar autorul are menirea de a iniția cititorul prin intermediul creației. Astfel poezia “Din
ceas, dedus...” este “artă poetică” modernă prin concepții și limbaj, accesibilă doar cititorilor
inițiați.