Joc secund

Ion Barbu

Cuprins
1. Introducere
2. Tema si viziunea despre lume
3. Semnificația titlului
4. Arta poetica
5. Poem modernist ermetic
6. Concluzie

Introducere
Modernismul este un curent literar constituit la sfârşitul secolului al XlX-
lea, promovat în literatura română de Eugen Lovinescu prin revista
„Sburătorul”. Prin intermediul acestei reviste se promovează o orientare bazată
pe ideea sincronizării literaturii române cu literatura europeană, prin imitaţie şi
adaptare.
"Joc secund” de Ion Barbu face parte din seria artelor poetice modern-
interbelice, alaturi de “Testament” de Tudor Arghezi si “Eu nu strivesc corola
de minuni a lumii” de Lucian Blaga.
Opera citata se inscrie in curentul literar numit modernism, initiat la noi
in 1919. Poezia a aparut in 1930 sub numele “Din ceas dedus”, dar la indicatii
editorialele, titlul a fost schimbat in “Joc secund” in 1964.
Poezia aparține modernismului de factură ermetică prin încifrarea
mesajului într-un limbaj cripat, sub cheie. Cuvintele rare, termenii științifici,
lipsa unor cuvinte fac aproape imposibilă înțelegerea textului fără a fi explicat
inainte, fara a avea o cheie de citire. Ermetismul lui Barbu din ”Joc secund” este
în principal unul de expresie și mai puțin unul de sens.

Tema si viziunea despre lume

Tema poeziei exprima in principal ideea lumii purificate prin reflectarea
in oglinda, ideea autocunoasterii si ideea actului intelectual ca afectivitate lirica.
Titlul
Titlul este sugestiv in ceea ce priveste continutul discursului liric. Acesta
este unul metaforic: ”Joc secund” este “jocul poeziei”, care presupune
respectarea anumitor reguli.

Arta poetica
Pentru Barbu, actul poetic este similar cu cel geometric. In acceptiunea
acestuia exista trei tipuri de joc si anume: jocul prim care apartine demiurgului,
jocul secund care apartine mestesugarului soare si jocul tert care apartine
poetului.
In poezia sa, Ion Barbu tinde spre jocul secund, spre perfectiune.

Poem modernist ermetic

Poezia debutează cu definirea timpului creaţiei „din ceas, dedus”. Timpul
acesta este subiectiv, sustras din cel obiectiv. Astfel timpul creaţiei neagă timpul
obiectiv care se scurge ireversibil.
Opera artistică se naşte din adâncuri, din mintea poetului („calme
creste”), dar şi din adâncul sufletului său. Astfel poezia este rezultatul gândirii şi
al fanteziei creatorului, al artistului. Pentru definirea actului de creaţie poetul
valorifică motivul oglinzii „intrată prin oglindă”. Arta, creaţia se inspiră din
realitate, dar nu o redă cu exactitate ci o reflectă doa
O prima scena semnificativa este insasi prima strofa in care autorul
surprinde lumea inca de la inceputul timpului, aceasta fiind prima dimensiune,
de unde totul ia nastere, idee dedusa din epitetul “din ceas, dedus”.
O a doua scena semnificativa este in a doua strofa, in care poetul isi
extrage substanta lirica din nadir. Din ipostaza intelectualizata a lui Hermes,
devine o ipostaza lirica a lui Orfeu. Astfel poezia devine un cantec de Harfe,
deziderat comun cu poetul francez Malarmè. Cantecul vizat este insa incifrat,
accesibil numai celor initiati.
Ion Barbu isi proiecteaza poezia pe doua componente si anume: zenitul
(cel mai inalt punct vertical) si nadirul (cel mai jos punct vertical).
Poezia citata este organizata in doua catrene, masura versurilor fiind
inegala, este specific modernismului.
Concluzie
Poezia „Din ceas, dedus…” prin modernitatea ei, prin imaginile
neobişnuite şi prin vocabularul şocant este o poezie modernă, este un elogiu
adus actului de creaţie şi al frumosului eternizat prin poezie.

Joc second

Din ceas, dedus adancul acestei calme creste,

Intrata prin oglindă în mantuit azur,
Taind pe inecarea cirezilor agreste,
In grupurile apei, un joc secund, mai pur.

Nadir latent! Poetul ridică insumarea

De harfe resfirate ce-în sbor invers le pierzi
Si cantec istoveste: ascuns, cum numai marea,
Meduzele când plimba sub clopotele verzi.