c

Jurnalul este o specie a genului autobiografic ce conţine însemnări zilnice ale cuiva
despre anumite evenimente: operaţiuni militare, ale unei expediţii, ale unei călătorii pe mare
(jurnal de bord). Am selectat câteva definiţii ale acestui gen, date de unii critici români. Eugen
Lovinescu într-un interviu din 1937, în Adevărul literar şi artistic definea jurnalul ca ,,o
aruncătură de peniţă, lavă izbucnită sub presiunea unei emoţii, impresii nemijlocite şi
pasionale´. Eugen Simion clasifică jurnalul ca pe o confesiune (literatură autobiografică), care
poate fi de trei tipuri: tipul oratoric: -sf. Augustin; tipul dramatic- Cellini, tipul poetic sau
problematic Jean Jeacgues Rousseau.[i] ,,Orice jurnal de călătorie este un extaz al şocului şi al
meditaţiei´, continua Eugen Simion[ii]. Jurnalul este o literatură a confesiunii, sinceritatea fiindu-i
caracteristică ,,Dacă am avea curajul să scriem o carte cu viaţa noastră, cu condiţia să fim
absolut sinceri, am face o capodoperă´, nota Baudelaire. Ca gen literar, jurnalul este la graniţă
cu celelalte genuri ale biograficului (autobiografia, memoriile). Totuşi există diferenţe între jurnal
şi memorii. Jurnalul poate începe la orice vârstă. G. Călinescu spunea că ţin jurnale intime cu
precădere adolescenţii şi tinerele femei romanţioase. Este şi nu este adevărat, este de părere
E. Simion. E drept cã tinerii şi femeile au predilecţie pentru introspecţie si confesiune. Alţii ţin
toată viaţa un jurnal (Amid, Tolstoi, Gide, Junger, Eliade). Jurnalul merge paralel cu
desfăşurarea vieţii lor. >>
Termenul jurnal provine din limba franceză veche, journal, care, la rîndul său, descinde
din latinescul tîrziu diurnalis. Un jurnal este, de obicei, un caiet în care există ni te intrări
aranjate, de cele mai multe ori, în ordine cronologică. Poate fi folosit pentru a planifica ni te
activită i viitoare sau doar pentru a înregistra ceea ce s-a întîmplat în cursul unei zile.
Asemenea caiete pot con ine informa ii din domenii foarte diferite ale civiliza iei umane, cum
ar fi înregistrarea etapelor unei opera iuni militare, a unei expedi ii, a unei călătorii pe
mare(jurnal de bord), a unor cota ii bursiere, a unor evenimente climaterice sau personale.

O variantă a acestora sunt jurnalele literare, de obicei jurnalele intime ale unor scriitori,
care formează o specie literară aparte a genului memorialistic. Acestea sunt o formă a scrisului
autobiografic, o înregistrare regulată a activită ilor i reflec iilor unui diarist. Dacă a fost scris
doar pentru uzul scriitorului, el face acest lucru cu o sinceritate care este improbabilă în
jurnalele scrise pentru publicare. În limba română, termenul păstrează o legătură cu Äjour´, în
timp ce termenul englezesc "diary" are un ascendent în latinescul Ädiarium´, (por ie zilnică)
derivat din latinescul diaria, pluralul lui dies Äzi´.

Cuvîntul jurnal are exact aceea i rădăcină i provine din latinescul diurnus = Äal zilei,
de-a lungul zilei´. În limba engleză, diary, etimonul latinesc este mult mai vizibil.
Jurnalul, din antichitate pînă azi

Cele mai vechi jurnale se găsesc în cultura japoneză, unde au existat încă din perioada
medievală celebrele căr i sau caiete de pernă (Makura no soshi, a lui Sei Shonagon este cea
mai cunoscută), dar i jurnale de călătorie răspîndite în China Japonia sau Coreea sunt printre
cele mai vechi specimene a acestui tip aparte de scriitură (în limba engleză ele se numesc
travel log, jurnale de călătorie). Ultima modă în materie de jurnal este jurnalul care folose te
drept suport Internetul, cu mare succes după cîte se pare( un asemenea jurnal se nume te
web log sau blog). În lumea occidentală, jurnalele au fost folosite ini ial pentru a înregistra
tranzac ii de tip comercial; casele de comer sau de export ineau asemenea registre, unele
vechi de cîteva sute de ani. Samuel Pepys este primul autor de jurnal în sens modern, căci
jurnalul său este primul în care evenimentele personale ocupă un spa iu mai mare decît cel
consacrat acestor tranzac ii comerciale.Jurnalul ca specie literara a început să înflorească în
perioada Rena terii, cînd importan a individualului a început să crească. Pe lîngă puterea lor
de revelare a personalită ii diaristului, jurnalele au o importan ă enormă prin materialul socio-
istoric pe care îl stochează. Journal d'un bourgeois de Paris, inut de un preot francez anonim
din 1409 pînă în 1431 i continuat de altcineva pînă în 1449, de exemplu, este de nepre uit
pentru istoricii domniilor lui Carol al VI-lea i Carol al VII-lea. Aceea i aten ie pentru
evenimentele istorice caracterizează i Memorialul afacerilor engleze al avocatului i omului
politic, parlamentarul Bulstrode Whitelocke (1605-75), precum i jurnalul francezului Marquis de
Dangeau (1638-1720), care se întinde din 1684 pînă la moartea acestuia.
Terminologie
În limba română, jurnalist (spre exemplu Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, titlul celebrului
jurnal al lui I. D. Sîrbu, publicat postum) circulă în paralel cu un barbarism, diarist, calchiat din
limba franceză i folosit, între al ii, de Eugen Simion. Este posibil ca acest termen să se
extindă i să devină un termen generic pentru autorul de jurnale. Jurnalele pot fi divizate în linii
mari în două categorii: intime i anecdotice. În prima categorie pot intra jurnalele lui Amiel,
Shelley, Benjamin Constant, Lev Tolstoi, Franz Kafka i André Gide, în cea de-a doua cele ale
lui Samuel Pepys, sau Thomas Creevey
Func ia psihologică a jurnalului
Unii autori de jurnale consideră că jurnalul pe care îl in e un prieten aparte i îi dau
chiar un nume. Celebra Anna Frank, feti a evreică ce a supravie uit ani de zile în
ascunzătoarea unei case din Amsterdam, î i botezase jurnalul "Kitty". Jurnalele au un efect
psihologic foarte puternic i îi dau autorului senza ia unui public, a unui spa iu personal,
protector, sau a unui ascultător, chiar dacă în cele mai multe cazuri cel care îl scrie este i
singurul cititor al jurnalului.

Acest mecanism este folosit recent în forme moderne de terapie, unde bolnavilor psihici
li se propune i o formă de terapie cu ajutorul inerii unui jurnal. De i numărul celor care in
un jurnal este uria , foarte pu ine asemenea opere sînt publicate i mai ales publicabile.
Cititorii sînt atra i ca un magnet de lectura jurnalelor personalită ilor, la baza mecanismului
psihologic al cititorilor de jurnale stînd un anumit tersitism, un comportament de paparazzi, o
mentalitate de voyeur, o dorin ă de a pătrunde în budoarul unei persoane de geniu politic,
literar sau istoric. Ca observa ie generală, cei care scriu un jurnal sunt de obicei i cititori ai
jurnalelor altor scriitori. Cu toate acestea, mai mult de 16.000 de jurnale au fost publicate de la
inventarea tiparului i pînă azi.
Jurnalele scriitorilor englezi
Diaristul englez John Evelyn a fost depă it doar de cel mai prodigios diarist al tuturor
timpurilor, Samuel Pepys, al cărui jurnal se întinde de la data de 1 ianuarie 1660 i durează
pînă la 31 mai 1669, înfă i înd via a londoneză, cu teatrele i via a de curte, via a familiei
sale i activitatea biroului său naval. În genul acestuia sunt Însemnările zilnice ale lui Titu
Maiorescu, pe care criticul le-a inut timp de 54 de ani, probabil cel mai lung jurnal al literaturii
române. În secolul al XVIII-lea, un jurnal de un interes emo ional desebit a fost inut de
Jonathan Swift i apoi trimis spre Irlanda cu titlul Jurnal pentru Stella (scris între 1710-13;
publicat în 1766-68. În acela i secol au mai fost scrise jurnalele lui Boswell (de exemplu, A
Journal of a Tour to the Hebrides), i romanul-jurnal al lui Daniel Defoe, Jurnal din anul ciumei.
Interesul pentru jurnale a crescut în prima parte a secolului al XVIII-lea, perioadă în care au
apărut cîteva jurnale mari, inclusiv cel al lui Samuel Pepys.

Lista jurnalelor literare engleze ti ar putea include: cel al lui Sir Walter Scott (publicat în
1890), jurnalul lui Dorothy Wordsworth (publicat postum în 1855), în care era narată influen a
asupra fratelui său William, i cel al lui Henry Crabb Robinson (1775-1867), publicat în 1869,
con inînd un material auto-biografic în care sînt descrise întîlnirile cu mari personalită i, printre
care figurează Goethe, Schiller, Wordsworth i Coleridge. Alte jurnale importante ale secolului
XIX , scrise de femei, sînt al lui George Eliot i al reginei Victoria. Publicarea postumă a
jurnalului artistei ruse Maria Bashkirtseff (1860-84) a produs senza ie în 1887, ca i publicarea
jurnalului fra ilor Goncourt, începută în 1888.
Jurnalele scriitorilor francezi
Al i scriitori francezi care au inut jurnal sînt Charles Baudelaire, Stendhal, Leon Bloy,
Charles Du Bos, Jules Renard i Alfred de Vigny, Julien Green.
Jurnalele din secolul XX

În secolul XX, pe această listă ar putea fi adăugate jurnalele lui Katherine Mansfield
(1927), cele două volume ale jurnalului lui André Gide (1939, 1954) i cele cinci volume ale
jurnalului lui Virginia Woolf (1977-84), precum i jurnalele unor mari scriitori cum ar fi Ernst
Jünger, Cesare Pavese, Anäis Nin, Witołd Gombrowicz.
Jurnalele scriitorilor români

Între autorii de jurnale intime figurează Titu Maiorescu, autorul celui mai lung jurnal din
literatura română, Gala Galaction, Eugen Lovinescu, Octavian Goga, Liviu Rebreanu, Geo
Bogza, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Octav ulu iu, Jeni Acterian, Ar avir Acterian, Petru
Comarnescu, Alice Voinescu, Ion D. Sîrbu, Nicolae Steinhardt, Dumitru epeneag, Mircea
Zaciu. Pe lista diari tilor români ar mai putea figura alte nume celebre, precum: Petre Pandrea,
Eugen Ionescu, Camil Petrescu, Miron Radu Paraschivescu, Paul Goma, Nicolae Balotă,
Mircea Cărtărescu i mul i al ii. Au existat două momente speciale în istoria genului la noi.

Primul autor de jurnal în sens modern a fost criticul Titu Maiorescu, cel care a lăsat un
jurnal impresionant care se întinde pe vreo 50 de ani. Al doilea moment fast a fost perioada
anilor '30 a secolului XX cînd, în mare parte sub influen a teoriilor lui André Gide, intelectualii,
scriitorii sau filozofii români au început să ină jurnale. Din această perioadă datează jurnalele
lui Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Octav ulu iu, Jeni Acterian, Ar avir Acterian, Petru
Comarnescu, Alice Voinescu, Petre Pandrea, etc. Un capitol aparte ar trebui să vizeze coala
de la Tîrgovi te, reprezentată prin membrii ei, scriitorii Radu Petrescu, Tudor opa, Mircea
Horia Simionescu, care au îmbogă it această specie literară i au acordat poeticii jurnalului o
aten ie specială. Scriitorii contemporani au dat i ei aten ie acestei specii, fiind publicate pînă
în prezent jurnalele lui Paul Goma, Monica Lovinescu, Mircea Zaciu, Livius Ciocârlie, Ioana Em.
Petrescu,Gabriela Melinescu, Mircea Cărtărescu etc.

Cu siguran ă că viitorul ne rezervă încă surprize în privin a manuscriselor jurnalelor

unor personalită i din via a culturală i literară, întîmpinate întotdeauna cu curiozitate i
bucurie de cititori. Uneori, din pricina faptului că persoanele i evenimentele descrise în jurnal
pot leza imaginea unor indivizi în via ă, autorii aleg în mod con tient să elimine anumite pasaje
din operă, urmînd ca acestea să fie publicate postum, într-o edi ie integrală. Alte asemenea
jurnale există, dar autorii lor sunt încâ în via ă i, prin intermediul unor clauze testamentare
speciale, au amînat data publicării lor la cîteva zeci de ani după dispari ia lor fizică.