DINAMICA UNOR

SPECII
-Jurnalul.Memoriile.
Aparitii editoriale dupa
1990 -

Introducere

Literatura este un fenomen viu, a carei evolutie este legata de evolutia societatii in
care se produce. Dupa 1990, nevoia publicului de a cunoaste realitatea netrucata a
ultimei jumatati de veac, corelata cu libertarea publicarii necenzurate a unor
jurnale, memorii, amintiri, confesiuni, volume de corespondenta-scrieri
clandestine, literatura de sertar cu valoare de document, apartinand unor oameni
care au trait o istorie tulbure, declanseaza o spectaculoasa resurectie a literaturii
de frontiera, in special din campul biograficului, care devanseaza interesul pentru
literatura de fictiune(roman).

GENUL BIOGRAFIC
Genul biografic reprezinta literatura de granita,
confesiva. El desemneaza un tip de scriere aflat
la granita dintre realitate si fictiune, ce se
incadreaza totodata in literatura subiectiva.
Autobiografia nu are destinatar precis,este scrisa
cu scopul de a fi publicata , ea reconstituind
formarea unei personalitati.

JURNALUL
Un jurnal este, de obicei, un caiet n care exist nite intrri
aranjate, de cele mai multe ori, n ordine cronologic. Poate fi
folosit pentru a planifica nite activiti viitoare sau doar pentru a
nregistra ceea ce s-a ntamplat n cursul unei zile.
O varianta a acestora sunt jurnalele literare,
literare de obicei jurnalele
intime ale unor scriitori , care formeaza o specie literara aparte a
genului memorialistic. Acestea sunt o forma a scrisului
autobiografic, o inregistrare regulata a activitatilor si reflectiilor
unui diarist.

Tipuri de jurnal:

Jurnal intim;
Jurnal istoric;
Jurnal personal;
Jurnal documentar;
Jurnal de calatorie;
Jurnal marturie;
Jurnal mixt.
In cazul jurnalului intim, cele trei instante narative
coincid: autorul este tot una cu cel care povesteste si se
identifica, in egala masura, cu acela despre care se povesteste.

Jurnalul este o aditiune de fragmente , cu pauze

temporale, mai mari sau mai mici, si fara nicio preocupare de
linearitate,continuitate in cronologie;este istoria unei vieti ,de la
inceputuri pana in momentul scrierii.
Jurnalul mizeaza pe poetica spontanului si a
autenticitatii,dar sinceritatea nu poate fi probata pentru ca
intervine subiectivismul .
Jurnalul intim respinge toate conventiile literaturii , dar isi
construieste propriile conventii ce-i permit sa functioneze.
Respingand sistematic fictiunea, confesiunea diaristica
devine,adesea,o fictiune , si anume: o fictiune a nonfictiunii, o
fictiune a realului , a autenticului. Jurnalul intim este cronica
fidela a lui le dedans,dar si a lui le dehors.
Este scris cu regularitate, fara mari pauze si conform
cu legile diarismului:calendaritate,cotidianitate,simultaneitate,
fictiunea nonfictiunii.

 Jurnalul nu are o misiune literara ;in acest sens, R. Barthes

afirma Jurnalul nu este proiectat sa devina o Carte, si de multe
ori, e condamnat sa raman un Album.
Jurnalul este luat in considerare abia in secolul XIX,insa
momentul de inflorire il constituie aparitia unor noi filosofii de
existenta, o filosofie despre om,despre personalitatea si libertatile
lui. Emergenta jurnalului are legatura si cu aparitia
romantismului care se bazeaza pe cultul eului ,pe o filozofie de
existenta fundamentata pe ideea de unicitate a eului in univers.
Alain Girard identifica 4 functii ale jurnalului :
-psihoterapeutica;
-etica;
-estetica;
-religioasa.

 Jurnalul este un discurs fragmentar.

Fragmentarismul reprezinta o forma de scriitura
in care eul vorbeste despre sine ca si cand ar fi
vorba de un altul si marcheaza ritmurile
timpului subiectiv in raport cu orologiul cosmic.
In jurnalul intim esential este pactul autorului cu
sine. Autobiograficul sau autorul de jurnal intim
se are in vedere in primul rand pe sine si istoria
reprezinta ,de cele mai multe ori, rama acestor
evenimente ale interioritatii.

Intre memorii si jurnale nu exista decat o mica diferenta:

primele vor sa restituie, in chip coerent, o istorie a sufletului,
celelalte vor sa surprinda o cronologie a sufletului in momentul
desfasurarii ei. In cazul autobiografiei se resimte o mai mare
concentrare asupra subiectului narator,pe cand , in cazul
naratiunii memorialistice, accentul cade pe lumea ce poarta
naratorul. In memorii prevaleaza pactul cu istoria,in timp ce
jurnalul intim are in vedere pactul autorului cu sine. Daca
jurnalul este scris sub impulsul evenimentului, memorialul este
o istorie intamplata cu mult timp in urma .

MEMORIILE
Memoriile (din substantivul masculin francez memoire, cu
sensul de nregistrare a unui eveniment,) sunt o specie a
literaturii autobiografice, n care evenimente istorice sau de alt
natur sunt recompuse pornind de la observaii i experine strict
personale. Memoriile formeaz o subclas a
genului autobiografic.
Legate strns de, i adeseori confundate cu autobiografia,
memoriile difer de acesta prin faptul c accentul este pus pe
evenimente exterioare.Ele se concentreaz uneori asupra unui
episod punctual al vieii autorului, asupra unui eveniment istoric
la care acesta a fost martor i nu nareaz viaa n ordinea ei
cronologic, aezand evenimentele ntr-un ir, de la natere i
pan la moarte.

 Autorul de memorii se comporta ca un martor dublu: al

existentei sale si al epocii sale;ceea ce este personal este
punctul de vedere individual,dar obiectul discursului
este istoria grupurilor sociale si istorice carora el le
apartine. La fel ca si in cazul jurnalului intim,
sinceritatea memorialistilor este relativa din cauza
subiectivismului, dar si a distantei mari dintre
momentul trairii si momentul scrierii.
O carte de memorii cuprinde povestea unei vieti si,
indirect, povestea unei istorii.

Memoriile tind sa transforme o viata intr-un destin prin intermediul unei

povestiri care nu respecta legile fictiunii. Acestea intra in logica naratiunii
confesive prin rupturile temporale.
Memorialistul noteaza intamplari de demult, astfel ca naratorul se bazeaza pe
ceea ce isi aminteste.

" Memorialistii apar, de obicei, dupa marile catastrofe ale istoriei. Secolul al
XX-lea este, din acest punt de vedere, foarte rodnic: doua razboaie mondiale,
doua sisteme totalitare, un lung razboi rece si o serie interminabila de revolutii
care in numele umanitatii au sacrificat individul. Cand a iesit la lumina si a
putut respira iber, acesta din urma si-a pus memoria si fantezia la lucru si a
notat ce a vazut si a patit.." Eugen Simion

Dupa prabusirea comunismului, a aparut un nou tip de memorialist: cel care a

trecut prin experienta detentiei.

Anii postcomunsti
A aparut, dupa prabusirea comunismului, un alt tip de memorialist: cel care a
trecut prin experienta detentiei. Cele mai interesante carti vin in ultimele
decenii din aceasta directie, la noi si in alte literaturi. Fenomenul incepuse mai
demult, in masura in care cei care trecusera prin lagarele naziste sau prin
gulagurile comuniste au reusit sa iti publice confesiunile. Cel care se
confeseaza a fost martorul (si victima) unei experiente tragice, pe care acum o
reconstituie fara intentia de a face literatura. Literatura., cand apare, iese din
forta evocarii, din dramatismul faptelor.

Dupa schimbarile politice majore de la inceputul

deceniului,lumea culturala romaneasca s-a vazut pusa in fata unei
dileme noi,nemai intalnite care au produs o stare de panica,
scepticism si ,in fine, resemnare.Chiar din primii ani de dupa
prabusirea comunismului a devenit limpede ca literatura cunostea
un fenomen rapid de devalorizare si de insolutie.

 Cea mai spectaculoasa evolutie a lumii editoriale romanesti in

intervalul 1990-2000 a fost, fara indoiala, explozia documentului
si a literaturii confesive sub toate formele: memorii, jurnal,
corespondenta, evocari, interviuri. Sute si sute de volume, fie cu
scrieri inedite, fie cu primele reeditari dupa 50-60 de ani,
acoperind aproape doua secole de istorie si cultura si apartinand
oamenilor politici (ex.:de la Casa Regala a Romaniei Carol I si
Carol al II-lea) inclusiv figuri ale comunismului din epoca
Gh.Gheorghiu-Dej si N.Ceausescu (precum Belu Silber)
victimelor persecutiilor si inchisorilor comuniste(din zecile de
titluri s-au detasat Ion Ioanid, Adriana Georgescu etc.)
scriitorilor, gazetarilor si artistilor afirmati intre cele doua
razboaie mondiale (precum C. Noica), ori in anii de dupa
instaurarea comunismului (Alexandru Paleologu), ca si unor mari
personalitati ale exilului romanesc (Mircea Eliade).

 Toate stilurile, toate culorile politice, oameni din toate

provinciile romanesti si de toate varstele, unii reprimati
deopotriva de totalitarismul de dreapta si de cel de stanga, apoi
literati si actori, academicieni si tarani, filozofi, preoti, studenti
sau oameni de stiinta, au alimentat aceasta extraordinara foame
de adevar, de viata cruda, de document si marturie nevoalata a
cititorului roman, obosit de fictiune, ostil la orice tentativa de
reinstaurare a evazionismului si mitologizarii istoriei, intoxicat
de manualele oficiale, malformat de propaganda, frustrat de
trairea religioasa si tinut riguros departe de culisele istoriei
mici.

 Multa vreme s-a crezut ca nu exista literatura de sertar in

Romania comunista. Cu putine exceptii, aceste opere nu sunt
de fictiune. Majoritatea apartin memorialisticii ori jurnalului
intim. In acest sens, Annie Bentoiu, in partea a doua a
memoriilor ei ,"Timpul ce mi s-a dat", afirma: "Dupa 1989,sau publicat in Romania si probabil in toate tarile din Estul
Europei o sumedenie de carti de amintiri. Unele erau deja
scrise si asteptau in sertare ;majoritatea au aparut mai tarziu
,pe masura ce acumularea informatiilor dezvaluia o
perspectiva mai larga asupra celor intamplate cu decenii in
urma.

In timpul comunismului, publicarea de memorii, de jurnale, ale clasicilor sau ale autorilor
contemporani, era privit cu mefien de cerberii ideologici. Genul li se prea excesiv de liber,
prezentnd riscul de a face s circule judeci prea subiective, neortodoxe, fie privitoare la
trecut, la istorie, fie la realitile zilei. Ceea ce nu convenea era pur i simplu eliminat, extirpat,
scos din text, uneori indicndu-se operaia mutilant prin nefastul semn al croetelor, iar alteori
nici mcar prin att.

Pn n 1990, aceasta a fost cu totul neprielnic afirmrii genului memorialistic.

A ine atunci jurnale, a scrie memorii era o ndeletnicire care l expunea, pe cel
care ndrznea s o practice, unor mari primejdii, mergnd de la pierderea
libertii pn la pierderea vieii (Gheorghe Ursu). Astfel, jurnalele, crile de
memorii i crile-document, epistolarele erau cutate cu fervoare de cititorii
primului deceniu postdecembrist i mai sunt cutate i azi.

Scriitori precum: Adrian Oprescu, Mircea Cartarescu, Neagu

Djuvara, Nicolae Steinhardt, Mircea Eliade si Sorin Stoica sunt
memorialisti si jurnalisti ce publica in aceasta perioada si se
bucura de un real succes.

Mircea eliade
Informatii din wordul de pe grup
numit http

NICOLAE STEINHARDT(n. 29 iulie

1912 - d. 30 martie 1989)
A fost un scriitor, publicist, critic literar
i jurist romn. . De origine evreiasc,
s-a convertit la religia cretin ortodox
n nchisoarea de la Jilava, i va lua
numele de fratele Nicolae, i se va
clugri dup punerea sa n libertate.
Este autorul unei opere unice n literatura romn, Jurnalul fericirii.
"Jurnalul fericirii", volum aparut postum
(1991),este, in principal, un memorial al anilor de
detentie ai autorului. Amintirile despre intamplari si
oameni din infernul diverselor inchisori, datate
precis, dupa conventia jurnalului, alterneaza cu
altele mai vechi, din copilarie si adolescenta. Pagini
de comentariu moral si spiritual, de multe ori
interpretari ale unor texte evanghelice, nsoesc
rememorrile.

 Din cand in cnd comentariile i interpretrile sunt

datate separat, cu date ulterioare anilor de detenie.
Intr-un scurt preambul autorul justific astfel
construcia textului:
"De vreme ce nu l-am putut insera n durat, cred c
mi este permis a-l prezenta pe srite, asa cum, de
data aceasta n mod real, mi s-au perindat imaginile,
aducerile aminte, cugetele n acel puhoi de impresii
cruia ne place a-i da numele de contiin. Desigur,
efectul bate nspre artificial; e un risc pe care trebuie
s-l accept".
Riscul artificialului pe care memorialistul si-l asum si care e determinat nu numai de construcie, ci i de
utilizarea timpului prezent - e acela de receptare a
textului ca roman, un roman la persoana I. In locul
materialului ficional autorul utilizeaz unul strict
autentic, furnizat de memoria sa.

 Romanul-memorial "Jurnalul fericirii", e ordonat de

tema enunat prin chiar titlul: fericirea. Paradoxul
acestui titlu n fruntea unui volum ce cuprinde n
principal amintiri din infernul nchisorii- expresie
limit a universului concentraionar - e legat de
specificitatea experienei mistice. Calea credinei
-una din cele patru despre care vorbete n
testamentul su politic - a fost gsit i, deopotriv,
i s-a druit "acolo, n celula de la Securitate". "Atunci
- noteaz memorialistul - am cunoscut groaza fa
ctre fa, am tiut ce este "zidul" lui Sartre,
ntunericul, derderea, colul [...]. i atunci m-am
aruncat n apa netiut, fr a fi nvat s not i cu
ochii nchii; "n cuptorul ncins".
Creznd numai pe jumtate, ori pe sfert, ori i mai
puin, aproape deloc, dar att de nenorocit nct,
nenorocirea nsi substituindu-se credinei, m-am
ncredinat. Fr ruine. Nu mi-a fost ruine s m
rog. Poate c de aceea am fost ascultat".

 Detenia n ansamblul ei i n fiecare moment al ei

este o ncercare, att n nelesul capcanelor la care
sant supui cavalerii ciclurilor medievale ale
"questei", ct i n cel religios, de ispit. Incercarea
implic un risc, de aceea depirea ei se constituie
ntr-o aventur, iar "Jurnalul fericirii" poate fi citit ca
roman al aventurii spirituale.
Completare cu informatii din wordul postat pe grup
jurnalul fericirii

Concluzie
Cu teme dintre cele mai diverse,memorialistica are,
in sens etimologic, o supratema, relatia omului cu timpul,
care se manifesta distinct in chiar strategia narativa a
celor doua specii majore: memoriile si jurnalul. In jurnal,
autenticitatea trairilor,consemnarea zilnica a
evenimentelor, relativ simultan cu momentul producerii
lor, fragmentarismul au ca efect construirea sensului pe
masura trairii sau a scrierii textului. In memorii,
distantierea implica selectia si aproximatia faptelor:
relatarea coerenta, adeseori cu valoarea estetica, pune in
valoare semnificatiile generale ale celor traite.
Cultivarea si diversificarea formelor memorialisticii
in ultimul deceniu al secolului al XX-lea raspunde unei
nevoi a publicului si a autorilor de a cunoaste/de a
marturisi adevarul unei vieti, asa cum a fost.

Bibliografie