arpele referine critice

Roxana Aurora Du
La un prim nivel al lecturii sau, altfel spus, la nivel profan, ,,arpele poate fi considerat o povestire erotic.
Un grup de vilegiaturiti iau parte la o petrecere organizata intr-un conac boieresc, undeva la tara. Grupul se
deplaseaza la o mnstire din apropiere pentru a continua petrecerea. Intlnirea cu Andronic va schimba
cursul firesc al lucrurilor, el implicndu-i pe eroii povestirii ntr-o practic magic. n aceast structur de
suprafa se insereaz discret procedee specifice epicii fantastice, ceea ce impune un alt nivel al
interpretrii, o interpretare dup alt cod. La acest al doilea nivel se intersecteaza trasee mitice, cum sunt cel
al labirintului, al cuplului primordial. Este prima scriere eliadesc n care ambiguitatea dintre semnificaia
magic i aceea profan prevaleaz asupra clasicei ambiguiti raional-fantastic, cultivate n proza
fantastic.
Complexul mitico-fantastic pornete de la elemente simbolice, culminnd cu cel al arpelui, care prin
plurisemantismul su mitic impune o cutare a sensurilor celor mai profunde. n concepia si creaia lui
Mircea Eliade, arpele este un semn al renaterii, al infinitului i al dedublrii. Aezat la originea oricrei
cosmogonii, arpele este considerat un animal lunar, fertilizator i regenerator. Fiind epifanie a lunii, arpele
controleaz ritmul vieii i devenirea feminin. Spirit al adncurilor, reprezentnd forele necontrolate ale
naturii, el este cunosctor al secretelor, izvor de nelepciune. Legtura magico-religioas cu apele l
asociaz ploii fertilizatoare (arpele cu pene este un simbol al norilor i al curcubeului.). arpele care-i
nghite coada sugereaz venica prefacere a morii n via i a vieii n moarte, infinitul. Prototip al roii
zodiacale, emblema transformrii continue a materiei, simbol al lumii limitate, prin evocarea imaginii cercului
el este, de asemenea, obstacolul de care se lovete omul n cutarea absolutului.
Dupa alungarea din Rai a lui Adam i a Evei, arpele a fost considerat un simbol al ispitei i al vicleniei, o
transfigurare a diavolului. Pentru cretinism, el are un dublu simbolism: cel care o tenteaz pe Eva l
reprezint pe cel descendent (cderea n pcat), iar toiagul lui Moise, ce se transform n arpe, reprezint
simbolul ascendent (valorile spirituale). Acest dublu simbolism este ntrezrit i n simbologia oriental, care
vorbete de Ida i Pingala, cei doi erpi nchii n centrul coccigian, cu tendine de micri contrare
n ,,Tratatul de istoria religiilor, Mircea Eliade acord un spaiu important polisimbolismului arpelui,
punndu-l n legtur cu simbolismul lunar. ,,Astfel ntlnim - scrie M.Eliade - ansamblul Lun-PloaieFertilitate-Femeie-arpe-Moarte-Regenerare periodic, dar, uneori avem de-a face numai cu ansamblurile
pariale arpe- Femeie-Fecunditate sau arpe-Ploaie-Fecunditate, sau, nc, Femeie-arpe- Magie, acesta
din urm fiind evident n nuvela ,,arpele.
Exist n opera lui Eliade un substrat livresc sau chiar scientist al fantasticului. n ,,arpele, acest substrat
constituie schema povestirii, pe care ne-o ofer nsui autorul, prin replica personajului principal,
Andronic: ,,Dumneata tii cte simboluri se leag de arpe n credina tuturor popoarelor [...]
ntr-un studiu aparinnd lui Sorin Alexandrescu, s-a remarcat modul subtil n care se face trecerea spre
sacru n scrierile lui M.Eliade. n ,,arpele, jocul este mijlocul de anticipare a seduciei fantastice, avnd loc
o trecere a ludicului n sacru. Jocul gratuit, apoi jocul ritual i cel ceremonial al fugii lui Andronic i al reunirii
din insul reprezint ipostaze ale seduciei, dispuse concentric n jurul insulei, i ea prezentat gradat, dar
continuu, ca un ,,spaiu de excepie: la nceput n legtur cu ntmplarea necului, apoi ca adpost al
arpelui, n fine, ca locus paradisiac i n anume msur predestinat pentru ntlnirea dintre Andronic i
Dorina(Marian Papahagi, Eros i utopie).
Revenind la jocul ce anticipeaz seducia fantastic, este important de remarcat cadrul natural n care se
desfoar. Jocul propus de Sergiu Andronic tovarilor si ncepe ntr-un decor ce sugereaz erosul, dar i
nceputul probei labirintului: ,,Parc ntreaga pdure respira acum omenete, cald, carnal. Parc nvleau
din toate prile aburi de trup dezvelit, i n toate boschetele respirau perechi nlnuite. Acesta este
momentul n care se face prima aluzie la arpe, la fiorul produs de teama existenei unui arpe n apropiere.
Este punctul de pornire n ncercrile labirintului, ncercri ce converg spre un spaiu privilegiat, acela al
insulei edenice. Seductorul Andronic joac rolul iniiatului; el pregtete ,,punerea n scen a mplinirii
erotice a Dorinei, fiind n acelai timp regizor i actor. Ambiguitatea personajelor deriv din dubla participare
a lor ntr-un timp profani unul sacru.
Din momentul nceperii jocului de gajuri, mai multe serii simbolice se vor ntreptrunde n naraiune pn la
nunta cosmic, din spaiul privilegiat, insula magic, ce-i exercit magnetismul asupra tuturor personajelor.
Dei un joc inocent n aparen, el exercit asupra participanilor presimiri nelinititoare. ntoarcerea la
mnstire pare a fi un antract n cadrul spectacolului aflat n derulare. Coborrea lui Andronic n beciul
mnstirii, chiar nainte de servirea mesei, evocarea povetii despre moartea Arghirei, ,,frumoasa din lapte,

ca i mrturisirea c are sentimentul c a trit continuu la mnstire, dau noi fiori martorilor. Motivul beciului,
prezent i n ,,Domnioara Christina, constituie o transfigurare spaial, dar i una magic.
Urmeaz momentul de mare tensiune al invocrii i alungrii arpelui. Andronic i vorbete arpelui i afl
c ,,dobitocul blestemat, rmas fr soa a venit la nunta Dorinei, logodnica lui Manoil. Aici, arpele apare
ca un simbol al mormintelor, revenit n lumea celor vii ca s cear un suflet. arpele i caut mireasa pentru
a rupe blestemul despririi lor. Povestea Arghirei, ca i jocul iniiat converg spre asumarea de ctre Andronic
a rolului arpelui, plecarea arpelui pe insul fiind echivalent cu plecarea ulterioar a lui Andronic. Este
momentul n care Dorina ,,se vede atrnat de braul lui. Liza, ns, crede c ea este aleasa, fascinat fiind
de ,,jocul obraznic, brbtesc al arpelui, acest lucru constituind pentru Dorina o provocare.
Dup plecarea lui Andronic-necatul-arpele-mirele Arghirei-seductorul, visul i releveaz Dorinei c ea este
mireasa moart a arpelui i imediat ce se trezete pleac n insula din mijlocul lacului, unde Andronic o
ateapt. La fel ca insula lui Euthanasios din povestirea eminescian ,,Cezara, insula, aceast axis mundi,
devine loc al celebrrii erosului. ,,Dorina simte chemarea originilor ei i nelege c prototipul su este cel de
mireas a arpelui. Puterea ritualului o sustrage pe Dorina destinului su i o apropie de condiia
primordial. Se reface astfel unitatea cuplului primordial, cei doi pesc pe insul ca n Edenul odat promis
i refuzat mai apoi. Apariia ,,ochiului sngeriu al soarelui simbolizeaz reinstaurarea supremaiei spiritului
asupra materiei. Nunta cosmic s-a mplinit i cei doi adorm goi, somnul lor simboliznd trecerea de la
profan la sacru.
Mircea Eliade, n lucrarea sa ,,Ocultism, vrjitorie i mode culturale explic: ,,Sacralitatea vieii sexuale nu
putea fi nlturat radical nici n iudaism, i nici n cretinism. Pentru c nuditatea ritual i relaia sexual
liber nu erau numai puternice fore magico-religioase; ele exprim totodat nostalgia pentru o existen
uman cuprins de beatitudine, ce corespunde n acest context iudeo-cretin strii paradiziace de dinaintea
Cderii.
n ceea ce privete toponimia i onomastica din nuvela ,,arpele, ar fi de remarcat denumirea localitii
,,Fierbini n deplin concordan cu erosul torid, numele Dorina ca fiind echivalentul dorinei, al unei dorine
ndelung refulate i cel al lui Andronic, ducnd desigur cu gndul la ,,androginizarea omului prin dragoste,
despre care vorbete i Mircea Eliade ntr-unul din capitolele ,,Tratatului de istoria religiilor.
SIMBOLISTICA SARPELUI
Fiind o epifanie a lunii, sarpele controleaza viata ritmica si devenirea feminina: Acelasi simbolism central de
fecunditate si de regenerare supuse lunii si distribuite de astrul insusi sau prin forme consubstantiale (Magna
Mater, Terra Mater) explica prezenta sarpelui in iconografia sau riturilor Marilor Zeite ale fertilitatii universale.
Ca atribut al Marii Zeite, sarpele isi pastreaza caracterul lunar (de regenerare ciclica) unit cu caracterul
teluric.
Spirit al adancurilor, reprezentand fortele necontrolate ale naturii, sarpele este totodata si cunoscator al
secretelor, izvor de intelepciune. Avand legaturi magico-religioase cu apele, el este socotit adesea un spirit
acvatic protector, asociat ploii fertilizatoare Sarpele cu pene simbol al norilor si al curcubeului. Animal
magic, salvator sau dusman al omului, sarpele este dupa cum spune Durand, un recensamant complet al
posibilitatilor naturale, dar atributul sau simbolic dominant este dat de sensul transformarilor, echivalent cu
timpul si curgerea lui; in ipostaza de uroborus sarpele care-si inghite coada el sugereaza vesnica
prefacere a mortii in viata si invers, infinitul, sensul dumnezeirii si imago mundi. Prototip al rotii zodiacale,
emblema a materiei in continua transformare, dar si simbol al lumii limitate prin evocarea imaginii cercului
, uroborus a fost pentru primii alchimisti greci si semnul disparitiei materiei compozitia care este in
intregimea ei devorata si topita, dizolvata si transformata prin fermentatie. De asemenea sarpele este si
obstacolul de care se loveste omul in cautarea absolutului; el apare in multe mituri ca paznic al Arborelui
Vietii, ca adversar al nemuririi desi Ghilgames si Adam pierd dreptul la eternintate nu doar din cauza
sarpelui, ci si a propriei lor prostii.
Pentru crestinism sarpele reprezinta ispita si viclenia, fiind o transfigurare a diavolului.
In opera artistica a lui Eliade, simbolul apare doar ca sens mitic ca duh al apelor, ca mire etern si dezamagit.
Aici sarpele apare ca spirit al mormintelor, revenit in lumea celor vii, ca sa ceara un suflet: Cine stie cine nu
are odihna pe lumea cealalta si a trimis sarpele asta necurat atat de departe, tocmai in casa Numai sa nu
ceara si pe altcineva. Sa nu mai ceara vre-un mormant, ca sunt si semne din astea. Sarpele isi cauta
mireasa pentru a rupe blestemul despartirii lor; mire si stapan al adancurilor el traieste la nesfarsit devenirea
prin nunta si moarte; la inceputul lumii, el si-a pierdut mireasa care nu a stiut sa respecte interdictia de a nu-i
rosti numele si de atunci revine periodic pentru a recupera experienta ratata; povestea despre fata
moruzestilor, Arghira, reprezinta o astfel de devenire. Fata este adusa la manastire, si dupa trei zile moare in

chip misterios. Dorina este pregatita prin intermediul visului, ea isi invinge frica, ajunge in insula si respecta
interdictia.
Conform credintei populare, sarpele intors din mormant bea lapte sau vin indulcit cu miere, simboluri ale
vietii profane, daruite de cei vii pentru a-l imblanzi, pentru a-l integra in lumea vie. Andronic bea vin cu
lacomie si uitand de sine, ca in somn savarseste un act de hipnoza colectiva: el aduce in hora fetelor un
sarpe mare si sur, ale carui miscari molatice intretin starea generala de transa: Cand se apropie de lacul de
lumina, se opri o clipa ametit. Apoi se indrepta spre Andronic. Parca lumina lunii il vrajise si pe el, caci se
tara acum cu o gratie somnoroasa si in fiecare noua impletitura ii infiora solzii intunecati.
Sub imperiul lunii, vrajiti de descantecul lui Andronic, toti au stari halucinatorii, sarpele rascoleste complexele
fiecaruia, ia forme care ilustreaza obsesii adanci. Liza are in minte o romanta (In parul meu odata blond / E
o suvita argintie) care o face sa se gandeasca la imbatranire si degradare si de aceea sarpele pentru ea se
transfigureaza in fasii de lumina, care ii trezesc melancoliile si dorintele, apoi devine o nefireasca sageata de
carne.
Motiv ezoteric in scrierile gnostice, coloana de lumina sau de foc sugereaza teofaniile. Lumina mistica are ca
scop revelarea florii de aur, contopirea extatica a sufletului cu trupul de lumina al zeului.
Pentru Dorina, sarpele inseamna chemare, groaza si dezgust: Dorinei i se paru ca sarpele vine de-a dreptul
spre ea si o subita teroare lua locul vrajei dinainte. Ca si cum s-ar fi trezit deodata in fata unui lucru cu
neputinta de privit cu ochii, a unui lucru groaznic si primejdios, neingaduit vreunei fete sa-l vada. Apropierea
sarpelui ii sugea parca rasuflarea, risipindu-i sangele din vine, topindu-i carnea intreaga intr-o groaza
impletita cu fiori necunoscuti, de dragoste bolnava. Era un amestec straniu de moarte si respiratie erotica in
leganarea aceea hidoasa, in lumina rece a reptilei.
Sub impresia recenta a jocului cu gajuri, cand vazuse ceasul lui Stamate, Vladimir asociaza sarpele cu acest
obiect: Un cadran de ceas fosforescent, care se facea tot mai mare, pana ce-l orbi cu luminile lui verzi,
lunare; si in mijloc, sarpele. Asadar transformarea, teroarea mortii si chemarea iubirii, timpul insusi, sugera
de sarpele ceas sunt semnele magice pe care le percep oamenii in intimitatea si sub vraja sarpelui.
Simbol al seductiei si al inlantuirii, sarpele fascineaza si induce sensul si metamorfozele devenirii. El
reprezinta aici forta unui loc sacru, este spiritul teluric si stapanul apelor, inspaimantator, vrajit si ispititor, el
reuneste chiar sensurile vietii.
Se reface imaginea ingerului Lucifer, care, in Noul Testament, cade din Cer ca un Fulger, sub forma Sarpelui.
In alta scriere, sarpele apare ca marele zeu, datator de viata, Sarpa-raja, Marele Sarpe, duhul adormit al
lumii, care nu trebuie deranjat de om. Dupa ce cineva ucide un sarpe timpul este bulversat, iar personajele
patrund intr-o alta dimensiune temporala.
Simbolul ezoteric reveleaza aspecte ale realului, omologheaza in planul cunoasterii sistemele simboloce.
Sarpele, identificat cu Sakti, Kundalini, Isvari, odata trezit in fiinta devine cruce, arbore sacru, scara ce leaga
pamantul de cer.Corelat cu energia focului si a creatiei activeaza complexul mitic: soare-eroufecunditate.Corespondent simbolic al sarpelui prin allegoria in factis, Andronic este eroul spiritual care
salveaza lumea si se lasa salvat de lume, inaugurand o noua etapa.
Lectura anagogica desprinde semnificantul spiritual. Imaginea simbolica se inscrie in contextul anglologiei de
influenta gnostica in care ingerii poarta nume formate cu adjective referitoare la distrugere, negare, ura, desi
numelor lor li se adauga particula EL Dumnezeu.Pentru ca a ispitit prima pereche, sarpele este pedepsit sa
sufere transformarea starii sale de animal fericit-in rau, pana cand se va putea reintoarce in Eden, dupa
judecata eschatologica.
In Sarpele, recunoastem unul din motivele mitului cosmogonic romanesc reprezentat de apele primordiale
generatoare, frecvent ilustrat in literatura indiana, cufundarea in ape avand un sens mitic profundcunoasterea naturii lui Dumnezeu.
Acest motiv, impreuna cu cel al insulei erotice apare si in Cezara eminesciana.
Insula lui Euthanasius este apropiata insulelor transcedentale indiene Svetadvipa ("dvipa" insemnand in
limba sancrita "insula") si Sukhavai din legenda hindusa si lacului Anovatapa in cea buddhista (Amita
Bhose). In aceasta insula intalnim elemente paradisiace: cele patru izvoare care sunt o reminescenta a celor
patru fluvii ale Raiului (Facerea,2,10), vegetatia luxurianta din insula mica este o replica a "gradinii" din
mijlocului Paradisului. Insula lui Euthanasius, cu structura ei de cercuri concentrice (pestera din insula aflata
in mijlocul lacului de pe insula din mijlocul marii) este un evident centru al lumii, reeditand, prin topografia sa
(raurile care se varsa in lac) si prin intreaga-i infatisare, Paradisul. Un Paradis interzis privirilor, caci, din
afara, insula lui Euthanasius nu este decat un grup de stanci sterpe, prin care poate trece numai cel chematpurificat prin somn (ca Ieronim), purificat prin scufundarea in apele marii (ca Cezara), dar oricum desprins si
dezbracat de straiele conventionale ale existentei sale sociale. Insula nu are un rol intamplator in istoria
pasiunii lui Ieronim si a Cezarei, ea reprezentand adevaratul centru al povestirii datorita faptului ca, nu numai
ca face posibila intalnirea finala intre indragostiti, dar mai ales pentru ca magia insulei, ea singura, rezolva
drama personajelor. Ieronim nu izbuteste sa se indragostesca de Cezara decat dupa ce o contempla, pe
malul lacului din insula. Nuditatea acesteia nu are nimic licentios; ea pastreaza, in proza lui Eminescu,
sensul originar, metafizic de "dezbracare de orice forma" reantoarcerea la primordial, la preformal. De
"aceasta" Cezara se indragosteste Ieronim. Repetatele lor intalniri in "cetate", cu toata pasiunea dezlantuita

a fecioarei, nu izbutisera sa topeasca rezerva, placiditatea, melancolica sovaire a lui Ieronim. "Insula", insa,
participa la o geografie mitica, nu reala. Aici, Ieronim regaseste starea edenica. "Adesea, in noptile calde se
culca gol pe malurile lacului, acoperit numai cu o panza, de in, si atunci natura intreaga, murmurul izvoarelor
albe, vuirea marii, maretia noptii, il aducea intr-un somn atat de tare si fericit, in care traia doar ca o planta,
fara durere, fara vis, fara dorinta". Beatitudinea adamica a lui Ieronim se repudiaza vointa schopenhaueriana
de a trai prin confuzie cu natura in ipostaza de apa, se completeaza cu ivirea Evei-Cezarei, o Venus,
emanatie a apelor feminine. Un alt ciclu al erosului simbolic transforma insa inotul ei intr-o cuplare cu
Oceanul (masculin) Eminescu inchipuind o apa bivalenta, inzestrata cu magnetismul dorintei: "Cand piciorul
ei etingea marea, cand simtea apele mangaindu-i corpul, surasul sau devenea iar nervos si salbatec, cu
toata copilaria ei; in lupta cu oceanul batran, ea se simtea reantinerind ()si se lasa imbratisarii zgomotoate
a oceanului () tologindu-se voluptos de patul de valuri". Apa vie, apa vietii se prezinta ca un simbol
cosmogonic. Ea este o poarta a vesniciei tocmai pentru ca purifica, vindeca si intinereste. Pe langa virtutea
purificatoare, apa mai are si o putere soteriologica. Inversiunea este regeneratoare, este un fel de renastere,
in sensul ca plaseaza fiinta intr-o stare noua ().
Insula lui Euthanasius este un taram paradisiac in care beatitudinea vietii adamice nu o exclude pe cea a
"mortii frumoase"; si una si alta, sunt stari in care conditia umana drama, durerea, devenirea a fost
suspendata. Euthanasius isi inchipuie cea mai lina dintre morti, aceea acvatica (apa, la Eminescu, este
materia extinctiei integrand fiinta in circuitul universal al elementelor) si mioritica, in scrisoarea catre Ieronim
lasata in pestera: "Ma voi aseza sub cascada unui parau, liane si flori de apa sa inconjoare cu vegetatia lor
trupul meu si sa-mi stretesc parul si barba cu firele lor si in palmele-mi intoarse spre izvorul extrem al vietii
Raul curgand in veci proaspat sa ma dizolve si sa ma uneasca cu ingerul naturii: dar sa ma fereasca de
putreziciune." Insula lui Euthanasius este transcedentala, participa la realitatea absoluta, diferita de restul
creatiei stapanite de legile devenirii si ale mortii: cadavrul lui Euthanasius nu se descompune, iar dragostea
lui Ieronim si a Cezarei nu este o "experienta", ci o "stare", adica, redusi la arhetipuri ei se pot cunoaste fara
sa "devina". Este vorba de o reintegrare in arhetip, de abolire a experientei umane; reintoarcerea la starea
adamica de dinaintea caderii, care nu vor cunoste "experienta", nu vor avea "istorie []".
Intocmai cum in mijlocul apelor amorfe insula simbolizeaza Creatia, forma, tot asa, in mijlocul lumii in eterna
devenire, in oceanul de forme trecatoare ale Cosmosului, insula transcendenta simbolizeaza realitatea
absoluta, paradisiaca.
Nuditatea descoprita de Cezara si Ieronim in insula este o stare ambigua, de viata plenara si de moarte
simbolica. Cei doi tineri au depasit conditia umana patrunzand intr-o zona sacra, adica "reala", spre
deosebire de spatiul inconjurator, "profan", macinat de vesnica devenire si surpat de iluzii, durere si
zadarnicii.
Aceeasi insula apare si in Sarpele. Ea este un taram transcendent, simbol al realitatii absolute, de fapt
echivalenta Paradisului. Sarpele constituie un simbol mitologic central, foarte raspandit, reprezentand, pe de
o parte, inteligenta ispititoare, viclenia (episodul fructului oprit din Biblie), dar, pe de alta parte intelepciunea,
puterea creatoare, timpul si fortele naturale sau supranaturale. Influenta poate fi ostila sau
binevoitoare,legata uneori si de venin. "Sarpele poate fi socotit un arhetip al ambivalentei specifice tuturor
simbolurilor fundamentale si o ilustrare vie a anularii sau contopirii contrariilor in gandire arhaica" arata Ivan
Evseev.
Insulele magice indiene sunt simboluri ale nemuririi, iar o conditie de acces la ele este magia (pe care
Andronic o implineste). Magia constituie elementul care determina inversarea tuturor valorilor umane,
oficiantul participand, in timpul si dupa imdeplinirea actului sacrificial, la o alta realitate, transcendenta fata
de conditia umana, inaccesibila profanilor. Prin parasirea relativului se accede in Absolut.