Sunteți pe pagina 1din 2

Lauda omului

Din punctul de vedere-al copacilor,


soarele-i o dung de cldur,
oamenii - o emoie copleitoare...
Ei sunt nite fructe plimbtoare
ale unui pom cu mult mai mare!

Din punctul de vedere-al pietrelor,


soarele-i o piatr cztoare,
oamenii-s o lin apsare...
Sunt micare-adaugat la micare
i lumina ce-o zreti, din soare!

Din punctul de vedere-al aerului,


soarele-i un aer plin de psri,
arip n arip zbtnd.
Oamenii sunt psri nemaintlnite,
cu aripi crescute nluntru,
care bat plutind, plannd,
ntr-un aer mai curat - care e gndul!

Poezia Lauda omului a lui Nichita Stanescu este cea care deschide volumul
O viziune a sentimentelor aparut n anul 1964. Lauda este o forma mai
veche de poezie, derivata din discursurile ocazionale de preamarire a
meritelor cuiva. Poetul modifica structura laudei traditionale n care orice
lauda se foloseste de epitete elogioase, de superlative rasunatoare, iar omul
este definit n aceasta poezie din mai multe puncte de vedere: al copacilor,
al pietrelor si al aerului, elemente din natura cu care acesta vine n
contact.
Expresia care apare n primul vers al fiecarei strofe din punctul de vedere-
al este o expresie administrativ, nu una poetica. Aceasta devine poetica abia
atunci cnd poetul adauga la sfrsitul versului elementele naturii din prisma
carora este vazut omul: copacii, pietrele si aerul. Acest lucru este evidentiat si
de structura ritmica diferita a primului vers unde avem ritmul iambic, fata de
restul poeziei unde ritmul trohaic predomina. Versurile care pot fi considerate
martor sunt: versul XI pentru ritmul iambic si versul XVI pentru cel
trohaic. Alternanta celor doua ritmuri nu dau muzicalitate poeziei
stanesciene. Monorima poeziei este cea care asigura aceasta muzicalitate.