Visatorul

Lucian Blaga

Poezia Visătorul, de Lucian Blaga, exprimă puterea iluziei şi rolul acesteia în

învingerea obstacolelor pe care le întâmpinăm atunci când încercăm să ne depăşim
condiţia. Păianjenul care „se frământă”, „se zbate”, „s-azvârle” este simbolul omului
temerar, visător care doreşte cu orice preţ să înfăptuiască un act măreţ, acela de a
transcede „până-n ceruri”. Visul, năzuinţa joacă un rol esenţial în existenţa
individului, determinându-l să ignore existenţa comună, limitată („Spânzurat…”) şi să
aspire la un ideal mai presus de puterile sale. „Îndrăzneala” lui îi pune, însă, în pericol
viaţa pentru că orice încercare de a trece dincolo de limite este pedepsită de puterea
divină. În finalul poemului, eul liric îşi exprimă compasiunea şi admiraţia totodată
pentru sacrificiul pe care este gata să-l săvârşească visătorul de dragul unei iluzii: „Se
tot zbate îndrăzneţul / şi s-azvârle. / Şi mi-e teamă / c-o să cadă visătorul”.
Trăsăturile care încadrează poezia Visătorul în genul liric sunt următoarele: eul liric îşi
exprimă în mod direct sentimentele, convingerile, iar modalitatea fundamentală de
expunere este descrierea, valorificarea figurilor de stil. În poezia Visătorul, păianjenul
simbolizează omul visător, temerarul care se agaţă de o iluzie pentru a-şi lărgi
orizontul de cunoaştere. În dorinţa de a-şi îndeplini idealurile, el nu precupeţeşte nici
un efort, mergând până la sacrificiul suprem.