Figuri de stil

• Alegoria
Alegoria este un procedeu stilistic ce facilitează sensul literar al unui text să se releve într-altul ascuns; altfel spus,
este ca o amplă metaforă ce permite un transfer din planul abstract / profund al înțelesurilor, într-un plan de
suprafață, figurativ, oferind și o „dezlegare implicită“, destul de transparentă.»
Alegoria «concretizează de obicei idei generale (ura, prietenia, iubirea, războiul etc.), dându-le o formă sensibilă»;
din simplă figură stilistică, alegoria poate «ajunge să capete proporțiile unei forme de viziune creatoare, devenind o
figură de compoziție»

• Antiteză
Antiteza (cf. franceză antithèse, din greacă ἀντίθέσις antithesis, „opoziție”) este o figură de stil care constă în
proiectarea a două entități sau elemente în antonimie, în „panoul central” al unei poeme, al unei opere, în general,
încât să se pună reciproc mai bine în lumină.
Prin antiteză, se reliefează mai adânc „opoziția” dintre două personaje, situații, idei sau concepte, fapte etc.
Romanticii apelează adeseori la antiteză; amplele construcții poematice eminesciene sunt concepute în planuri sau
tablouri în antiteză: planul teluric și planul celest, în „Luceafărul”, planul istoriei de aur a neamului și planul
prezentului epigonic, în „Scrisoarea III”, în „Epigonii”.

• Comparație
Comparația este un procedeu artistic care constă în alăturarea a doi termeni (obiecte, persoane, idei, fenomene,
acțiuni etc.) cu însușiri asemănătoare, urmărindu-se evidențierea anumitor caracteristici ale primului (de comparat),
prin intermediul celui de-al doilea (cu care se compară). Relația de asemănare este pusă în evidență prin folosirea
unor grupuri de cuvinte sau a unor cuvinte cum ar fi: ca, precum, asemenea, la fel ca etc.

• Enumerație
Enumerația este o figură de stil care constă în înșiruirea unor termeni cu sensuri apropiate pentru accentuarea ideii
exprimate.

• Epitetul
Epitetul (din greacă — ἐπίθετον (epitheton) și latină — (epitheton; are sensul care e pus lângă, adăugat) este un
cuvânt descriptiv sau frază cu funcție expresivă, care determină un substantiv sau un verb. El exprimă o însușire
deosebită a unui obiect, prezentându-l într-o lumină nouă, aparte. În funcție de termenii din care este alcătuit,
epitetul poate fi simplu, dublu sau triplu. Epitetele care se folosesc de o culoare se numesc „cromatice”. Epitetul
care exprima o însușire umană și are la bază o personificare se numește epitet personificator. Poate descrie un
tablou din natură transfiguarat prin contemplarea sentimentelor autorului.

• Hiperbola
Hiperbola este un procedeu literar artistic prin care se exagerează intenționat însușirile unei ființe sau
caracteristicile unui obiect, fenomen, sau ale unei întâmplări, cu scopul de a-l impresiona mai puternic pe cititor.
Hiperbola este exagerarea în plus sau în minus a calităților sau cusururilor pe care le au ori le pot avea lucrurile,
ființele sau ideile. Hiperbola se exprimă mai des cu ajutorul comparațiilor și al metaforelor.
 • Metafora
Metafora (din greacă: metapherin) este o figură de stil prin care se trece de la sensul obișnuit al unui cuvânt la alt
sens, prin intermediul unei comparații subînțelese. Procesul de realizare a metaforei constă în "punerea semnului
identității între două obiecte diferite (lucruri, ființe, persoane) prin numele lor, pe baza unei analogii".
Figură de stil/trop prin care se trece de la semnificația obișnuită a unui cuvânt (expresie), la o altă semnificație, pe
care cuvântul (expresia) nu o poate avea, decât în virtutea unei analogii, fără unificarea totală de sens. Transferul
conduce la imagini artistice, inedite și implică, adesea, termeni distincți ca înțeles ori chiar aflați în opoziție:
concret - abstract.

• Oximoron
Prin oximoron (plural oximoroane, din greacă ὀξύς (oxus) și μωρός (mōros)) se înțelege o figură de stil care
combină doi termeni contradictorii.
Cuvântul “oximoron” este oximoronic în sine, fiind compus din doi termeni care se opun ca semnificații: oxus
(ascuțit, pătrunzător; deștept -fig.) și moros – (tocit, prost). Se aseamănă cu antiteza și paradoxul, însă poate fi
considerat sinonim doar cu paradoxismul.

• Paralelismul sintactic
Paralelismul sintactic este un procedeu compozițional cu efect de intensificare, constând in reluarea mai multor
cuvinte în aceeași ordine sau din construcția simetrică a două sau mai multe propoziții, versuri sau strofe. De
asemenea, poate desemna identitatea structurii sintactice din două sau mai multe enunțuri apropiate din text, astfel
încât asemănarea lor să fie perceptibilă. Procedeul este specific poeziei populare.

• Personificarea
Personificarea este o figură de stil prin care li se atribuie lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri
omenești (de exemplu: norii plâng; pisica vorbește; soarele râde; stelele clipesc; păsărelele șoptesc; vântul aleargă;
sălciile triste).

• Repetitia
Repetiția este o figură de stil (procedeul artistic) care constă în folosirea de mai multe ori a aceluiași cuvânt sau a
mai multor cuvinte, spre a întări o idee sau o impresie. În poezie, susține ritmul și cadența versurilor, iar în proză
întărește imaginea.

• Sarcasmul
Sarcasmul este o remarcă „amară, ascuțită sau batjocură”. Deși ironia și subestimarea este prezentă în contextul
imediat, majoritatea oamenilor disting sarcasmul de ironie; sarcasmul a fost catalogat ca o posibilă hărțuire în
anumite circumstanțe.