Figuri de stil
Denumirea figurii
Epitetul – figura de stil
prin care un
determinant pune în
lumină însușirea
estetică a unui obiect
sau a unei acțiuni.
Personificarea - figură „Și melodia a întins spre
de stil prin care se atribuie tine brațele ei reci”
ființelor necuvântătoare,
obiectelor, elementelor
din natură, sau ideilor
abstracte însuşirile
omeneşti de a vorbi, de a
gândi, de a avea
sentimente, de a acționa
ca oamenii, într-un
cuvânt, de a face din ele
persoane. A înzestra cu
însuşiri omeneşti;
Comparația – figură
de stil ce constă în
stabilirea unei
asemănări între un
termen folosit cu sens
propriu și altul folosit
cu sens figurat.
Metafora - figura de
stil prin care se trece de la
semnificaţia obişnuită a
unui cuvânt sau a unei
Exemplu
„înger blând”, „limbă
sfântă”
„pădure de argint”, „codri
de aramă”
„Sună-ncetișor”
„mândra glăsuire”
„blând îngânat”
(N. Stănescu)
„vânturile țipă”
Versul: „Râul luciu se-
ncovoaie sub copaci ca
un balaur”
Comparația: „Râul (...)
se-ncovoaie (...) ca un
balaur”
„Râul (T1, subiectul
comparației) se-ncovoaie
(baza de comparație) ca
(element morfologic) un
balaur” (T2, obiectul
comparației)
„tinereţe ca o floare”
„Viața-i fu o primăvară,
moartea - o părere de
rău” (M. Eminescu)
„Limba noastră-i o
Structura Procedeul de
formare
Substantiv + Adjectiv determinarea unui
substantiv sau verb
Substantiv + substantiv printr-un adjectiv,
adverb
Verb + Adverb
Determinatul (cu
sens propriu) +
Epitet și inversiune: Determinant (cu
sens figurat)
Adjectiv+ substantiv
Adverb+ verb
atribuirea unui
obiect sau
abstracțiuni
însușiri omenești
Termenul 1 (cu sens propriu, alăturarea a doi
subiectul comparației) legat termeni (obiecte,
prin elemente morfologice persoane, idei,
diverse: ca, precum, asemenea, fenomene, acţiuni
etc.) cu însuşiri
aidoma, cât, a părea, a
comune;
semăna etc + Termenul II (cu exprimă un raport
sens figurat, obiectul de asemănare
comparației). Prezența ambilor între două obiecte
termeni e obligatorie. Baza de
comparație (însușirea
comună, cea care apropie cei
doi termeni) poate fi prezentă
sau poate lipsi. În cazul că
lipsește, ea trebuie dedusă.
„tinereţe (T1, subiectul
comparației) ca (elementul
morfologic) o floare” (T2,
obiectul comparației)
Baza de comparație
lipsește, dar dedusă ar fi:
frumuseţe, prospeţime, fragilitate.
Termenul I propriu = transferul de
Termenul II (cuvânt-imagine, sens
cu sens figurat) (metasemia) –
vorbitorii
expresii la o altă comoară” (A. Mateevici) utilizează pentru
semnificaţie, trecerea expresivitatea
făcându-se pe baza unei „Prin care trece albă Termenul II („regina nopții”) comunicării, un
comparaţii subînţelese. regina nopții moartă” de multe ori formează singur cuvânt în locul
Metafora - este figura de (M. Eminescu) metafora! altuia.
stil prin care un aspect al
realității primește un nou
Termenul I propriu – luna - substituirea
nume, pe baza unui raport
de asemănare. poate lipsi = Termenul II asemănarea
(cuvânt-imagine, cu sens compararea
figurat) e neapărat prezent!!!!
ENUMERAŢIA este „Deci nu era nici Substantive
figura de stil care constă scamator,/ Înşiruirea,
într-o înşiruire de termeni Nici acrobat, nici Enunțarea
de acelaşi fel sau cu succesivă
dansator…” (Gellu Naum)
sensuri apropiate, făcută
„Să strecor pe-un fir de aţă Adjective
cu scopul de a evidenţia
ideea exprimată. Micşorata, subţiata şi
nepipăita viaţă.” (T.
Arghezi) Adverbe
„Ziua ninge, noaptea
ninge, dimineața ninge etc.
iară...” (V. Alecsandri)
Repetiția - constă în „Care vine, vine, vine, verb reluarea
reluarea imediată a unui calcă totul în picioare…”
cuvânt în propoziţie sau în (M. Eminescu)
vers. substantiv
„Stăpâne, stăpâne,
Îţi cheamă ş-un câne…”
adjectiv
„O furnică mică, mică,
Dar înfiptă, vasăzică…” etc.
Antiteza - este figura „Ea un înger ce se roagă Substantive opoziția
de stil care constă în – El un demon ce
punerea în opoziţie a visează...” (Eminescu)
două cuvinte, idei,
imagini, personaje, „Copacii albi, copacii adjective
situaţii menite să se negri...”
reliefeze reciproc
Exclamația retorică – „Oh! Oh! Oh! Săraca țară Enunț exclamativ exclamarea
exprimarea unui a Moldovei!” (Ion Interjecție urmată de semn de
sentiment puternic prin Neculce) exclamare
exclamații și interjecții.
Interogația retorică - figura „De ce nu voi pentru Enunț interogativ, la final este interogarea
de stil constând într-o nume, pentru glorie să plasat semnul întrebării.
întrebare adresată unui
auditoriu de la care nu se
scriu?
aşteaptă niciodată răspuns. E Oare glorie să fie a vorbi
folosită pentru a convinge, într-un pustiu?”
pentru a-și exprima stări sau (M. Eminescu)
sentimente, dar niciodată
îndoieli.
Invocația retorică – „Cum nu vii tu, Țepeș Substantive proprii, nume de adresarea,
figură de retorică prin doamne…” (M. personalități, zei, divinități chemarea
care poetul se adresa Eminescu) protectoare etc.
unui personaj imaginar „Muză! Ce lui Omir Substantive comune generice:
sau absent. odinioară….” muză, zeiță etc.