Figuri de stil
Denumirea figurii
Epitetul – figura de stil
prin care un
determinant pune în
lumină însușirea
estetică a unui obiect
sau a unei acțiuni.
Personificarea - figură
de stil prin care se atribuie
ființelor necuvântătoare,
obiectelor, elementelor
din natură, sau ideilor
abstracte însuşirile
omeneşti de a vorbi, de a
gândi, de a avea
sentimente, de a acționa
ca oamenii, într-un
cuvânt, de a face din ele
persoane. A înzestra cu
însuşiri omeneşti;
Comparația – figură de
stil ce constă în
stabilirea unei
asemănări între un
termen folosit cu sens
propriu și altul folosit
cu sens figurat.
Metafora - figura de „Viața-i fu o primăvară,
stil prin care se trece de la moartea - o părere de
Exemplu Structura Procedeul de
formare
„înger blând”, „limbă Substantiv + Adjectiv determinarea unui
sfântă” substantiv sau verb
„pădure de argint”, „codri Substantiv + substantiv printr-un adjectiv,
de aramă” adverb
Verb + Adverb
„Sună-ncetișor” Determinatul (cu
sens propriu) +
Epitet și inversiune: Determinant (cu
„mândra glăsuire” sens figurat)
„blând îngânat” Adjectiv+ substantiv
Adverb+ verb
„Și melodia a întins spre atribuirea unui
tine brațele ei reci” obiect sau
(N. Stănescu) abstracțiuni
„vânturile țipă” însușiri omenești
Termenul 1 (cu sens propriu, alăturarea a doi
Versul: „Râul luciu se- subiectul comparației) legat termeni (obiecte,
ncovoaie sub copaci ca prin elemente morfologice persoane, idei,
un balaur” diverse: ca, precum, asemenea, fenomene, acţiuni
Comparația: „Râul (...) aidoma, cât, a părea, a semăna etc.) cu însuşiri
comune;
se-ncovoaie (...) ca un etc + Termenul II (cu sens
exprimă un raport
balaur” figurat, obiectul comparației). de asemănare
Prezența ambilor termeni e între două obiecte
„Râul (T1, subiectul obligatorie. Baza de
comparației) se-ncovoaie comparație (însușirea
(baza de comparație) ca comună, cea care apropie cei
(element morfologic) un doi termeni) poate fi prezentă
balaur” (T2, obiectul sau poate lipsi. În cazul că
comparației) lipsește, ea trebuie dedusă.
„tinereţe (T1, subiectul
„tinereţe ca o floare” comparației) ca (elementul
morfologic) o floare” (T2,
obiectul comparației)
Baza de comparație
lipsește, dar dedusă ar fi:
frumuseţe, prospeţime, fragilitate.
Termenul I propriu = transferul de
Termenul II (cuvânt-imagine, sens
semnificaţia obişnuită a rău” (M. Eminescu) cu sens figurat) (metasemia) –
unui cuvânt sau a unei „Limba noastră-i o vorbitorii
expresii la o altă comoară” (A. Mateevici) utilizează pentru
semnificaţie, trecerea expresivitatea
făcându-se pe baza unei „Prin care trece albă Termenul II („regina nopții”) comunicării, un
comparaţii subînţelese. regina nopții moartă” de multe ori formează singur cuvânt în locul
Metafora - este figura de (M. Eminescu) metafora! altuia.
stil prin care un aspect al
realității primește un nou
nume, pe baza unui raport Termenul I propriu – luna - substituirea
de asemănare. poate lipsi = Termenul II asemănarea
(cuvânt-imagine, cu sens compararea
figurat) e neapărat prezent!!!!
ENUMERAŢIA este „Deci nu era nici Substantive
figura de stil care constă scamator,/ Înşiruirea,
într-o înşiruire de termeni Nici acrobat, nici Enunțarea
de acelaşi fel sau cu dansator…” (Gellu Naum) succesivă
sensuri apropiate, făcută „Să strecor pe-un fir de aţă
Adjective
cu scopul de a evidenţia Micşorata, subţiata şi
ideea exprimată. nepipăita viaţă.” (T.
Arghezi)
„Ziua ninge, noaptea Adverbe
ninge, dimineața ninge
iară...” (V. Alecsandri) etc.
Repetiția - constă în „Care vine, vine, vine, verb reluarea
reluarea imediată a unui calcă totul în picioare…”
cuvânt în propoziţie sau în (M. Eminescu)
vers. substantiv
„Stăpâne, stăpâne,
Îţi cheamă ş-un câne…”
adjectiv
„O furnică mică, mică,
Dar înfiptă, vasăzică…” etc.
Antiteza - este figura „Ea un înger ce se roagă Substantive opoziția
de stil care constă în – El un demon ce
punerea în opoziţie a visează...” (Eminescu)
două cuvinte, idei,
imagini, personaje, „Copacii albi, copacii adjective
situaţii menite să se negri...”
reliefeze reciproc
Exclamația retorică – „Oh! Oh! Oh! Săraca țară Enunț exclamativ exclamarea
exprimarea unui a Moldovei!” (Ion Interjecție urmată de semn de
sentiment puternic prin Neculce) exclamare
exclamații și interjecții.
Interogația retorică - figura „De ce nu voi pentru Enunț interogativ, la final este interogarea
de stil constând într-o nume, pentru glorie să plasat semnul întrebării.
întrebare adresată unui
auditoriu de la care nu se
scriu?
aşteaptă niciodată răspuns. E Oare glorie să fie a vorbi
folosită pentru a convinge, într-un pustiu?”
pentru a-și exprima stări sau (M. Eminescu)
sentimente, dar niciodată
îndoieli.
Invocația retorică – „Cum nu vii tu, Țepeș Substantive proprii, nume de adresarea,
figură de retorică prin doamne…” (M. personalități, zei, divinități chemarea
care poetul se adresa Eminescu) protectoare etc.
unui personaj imaginar „Muză! Ce lui Omir Substantive comune generice:
sau absent. odinioară….” muză, zeiță etc.