Literatura paşoptistă şi postpaşoptistă

Lector dr. Catrinel Popa

Curs III

Definiţii ale romantismului.

Personalitatea lui Ion Heliade Rădulescu
Definiţii ale romantismului

 Ce este romantismul? De unde

provine termenul?
 Care este data de naştere a acestui
curent?
 Ce trăsăturile îl caracterizează?
 Ce particularităţi putem identifica în
cazul romantismului românesc şi
sud-est european?
Romantism (fr. romantisme < romantique) :
Atitudine, stil, curent 1.
artistic, dominante în
literaturile europene de
la sfârşitul secolului al 2.
XVIII-lea şi până către
deceniul al patrulea al 3.
secolului al XIX-lea, şi
chiar mai târziu în sud-
estul continentului, 4.
caracterizate prin
câteva trăsături
specfice:
Preeminenţa
sentimentului asupra
raţiunii
- a individului asupra
colectivităţii
- a particularului
asupra generalului
Interesul deosebit
pentru natură, mediu,
culoare locală.
De când, până când?
 În cultura română există
În cultura occidentală elemente romantice
romantismul a apărut difuze încă din perioada
pe la sfârşitul secolului de tranziţie (graniţa
al XVIII-lea. secolelor XVIII- XIX);
 despre romantism
A rămas curentul
propriu-zis putem vorbi
estetic dominant până
abia după 1830 (data
către deceniul al
debutului lui Vasile
patrulea al secolului
Cîrlova în Curierul
următor. românesc)
 Victor Hugo, Prefaţa
la Cromwell

“De fapt, numai în Franţa

afirmarea puternică a
romantismului a coincis cu
lansarea unui manifest-
program prin care
obiectivele noului crez erau
enunţate în mod explicit, în
scopul delimitării polemice
de vechile tendinţe.”

(Paul Cornea)
 Honoré Daumier, Discussion littéraire

“Dacă riscul
manifestului- program
[…] e că transformă
gestul eliberator într-o
rutină şi noutatea în
procedeu, în schimb
primejdia pătrunderii
prin infiltrare lentă e a
ştergerii frontierelor, a
ivirii de hibrizi artistici.”

(Paul Cornea)
 Un romantism sau mai multe?
 Utopia romantismului
unificat (René Wellek,
 Teoria relativistă a lui
“Romantismul
reexaminat”, în
Conceptele criticii,
1970):
• imaginaţia (pentru poezie)
• natura (pentru concepţia
despre om)
• simbolul şi mitul (pentru
stilul poetic)
Arthur Lovejoy (“The
Meaning of
Romanticism for the
Historian of Ideas”, în
Journal of the History of
Ideas, 1941):
“Cuvântul romantism
înseamnă atât de multe
lucruri, încât în el însuşi
nu mai înseamnă nimic.”
Trei forme de romantism:

• romantismul apusean de dinainte de 1830

(antiluminist; religios; medievalizant;
deziluzionat şi contemplativ)

• acela apusean de după 1830 (umanist,

socializant, energetic, titanian);

• acela răsăritean (proluminist; naţional;

idealist, folclorizant şi militant)
Fondul comun al tuturor acestor forme > un
principiu intern similar de structurare :

a. ruptura de prezent şi de formele

realului;

b. revendicarea intensivă sub raport afectiv

a eliberării de diversele constrângeri
(sociale, politice, religioase, estetice, etice)

c. depăşirea autentică a contradicţiei dintre

subiect şi obiect.
Virgil Nemoianu,
Îmblânzirea romantismului (1984)

 Romantism înalt  Romantism

(înainte de 1815, în Biedermeier (circa
Occident) 1815-1848):
- înclinaţie spre
- radicalism ideologic moralitate
- vizionarism - valori domestice
- simţ cosmic - intimism; idilism
- integrarea - confort spiritual
contrariilor - pasiuni temperate
- intensitate - militantism
pasională - ironie şi resemnare
Romantismul îmblânzit (Biedermeier)

Gottlieb
Biedermaier,
personaj satiric,
inventat, pe la mijlocul
secolului al XIX-lea de
doi gazetari germani,
desemnând un tip de
filistin mic burghez
Stilul Biedermeier în modă şi mobilier:

Termenul şi-a extins

semnificaţia la
fenomene de modă şi
mobilier, fiind în cele
din urmă preferat altora
pentru definirea celui
de-al doilea romantism
în ansamblul său.
“Romantismul trebuie să devină tăcere –
sau adaptare. Orice romantism practic e
un romantism îmblânzit”
(Virgil Nemoianu)
Romantismul Romantismul Înalt:
Biedermeier:
C. Negruzzi  Ion Heliade
M. Kogălniceanu Rădulescu
Ion Ghica  Bogdan Petriceicu
Al. Odobescu Hasdeu
Alecu Russo  Mihai Eminescu
V. Alecsandri
Ion Heliade Rădulescu (1802-1872)
“Personaj cel puţin
interesant, scriitor,
gazetar, lingvist,
istoric, traducător şi,
nu în cele din urmă,
om politic, a cărui
activitate prodigioasă
a marcat jumătate din
secolul care a văzut
născându-se România
modernă.”
(Mircea Anghelescu)
Principalele proiecte culturale ale lui
Ion Heliade Rădulescu :
 Profesor la şcoala de la Sf. Sava
 Membru fondator al Societăţii literare şi Societăţii
filarmonice
 Întemeietor al presei româneşti (Curierul
românesc-1829; Muzeu naţional – 1836; Curier
de ambe sexe-1837 etc.)
 Tipograf, editor şi critic; păşeşte înaintea tuturor
contemporanilor săi în domeniul comerţului
modern de carte (plănuieşte înfiinţarea unei
“biblioteci universale”, după modelul lui Aymé
Martin)
 Traducător şi scriitor
“…Foile lui stau de faţă
de la 1829 la 1836. N-
a fost începător care
să nu afle coloanele
lui deschise, opitaliere
şi amicale. Sublim,
mediocru, copilăresc,
tot era bun pentru
Curierul român ce
încuragia pe toţi.”

(Ion Heliade Rădulescu)

Personalitate complexă, controversată
Gramatica românească,
1828

Culegere din scrierile lui

Ion Heliade Rădulescu
de prose sci de poesie,
1836

Equilibru între anthitesi

sau Spiritul şi materia,
1859-1869

Curs întregu de poesie

generale, I-IV, 1868-
1880
Poezia lui Ion Heliade Rădulescu
 În primii ani a scris o poezie evident
neo-clasică(ode, sonete, elegii etc.)

 Preia apoi temele predilecte ale

romantismului (meditaţia asupra
trecerii timpului, melancolia,
motivul îngerului şi al demonului)
Aspiraţia spre monumentalitate
 Anatolida sau Omul şi forţele –
poem cosmogonic, antropogonic şi
sociogonic, cu subtitlul “poema în
douăzeci de cânturi”(doar cinci
cânturi au fost efectiv redactate).
 Michaida (epopee naţională în spirit
romantic, poemă a întrupării
Logosului în istorie).
Nicolae Manolescu:

“Capodopera High Romanticismului său

şi a întregii lui poezii este Anatolida […],
poem miltonian în care celestul, divinul,
extazele sau angelismul sunt convocate
împreună cu infernalul, apocalipticul şi
demonicul, într-o unitate a contrariilor rareori
atinsă în lirica noastră.”
Concluzii:

 Romantismul perioadei paşoptiste este aproape în

întregime de tip Biedermeier
 Heliade Rădulescu poate fi socotit mai curând o
excepţie – singurul poet român de inspiraţie
cosmogonică dinaintea lui Eminescu.
 Enciclopedismul şi anvergura “urieşească”
proiectelor sale.
 Ilustrează aproape toate genurile şi speciile
literare cunoscute până la acea dată.
 Amestecul şi încălcările de graniţe se pot detecta
şi în cazul său: cele mai cunoscute opere
heliadeşti au o intensitate romantică
incontestabilă, apropiindu-se totuşi de fondul
local, istoric, etnologic.