Curente Literare

~ Teorie ~

UMANISMUL reprezintă un curent literar apărut în timpul Renașterii (sec al

XIV-lea – al XVI-lea), mai întâi în Italia, extinzându-se apoi la nivelul întregii
Europe, care promova o cultură laică și milita pentru o dezvoltare armonioasă
a personalității umane, bazându-se pe redescoperirea valorilor Antichității
greco-latine. Umanismul are în centrul preocupărilor sale omul și
problematica sa, considerând că ființa umană este perfectibilă.

Trăsături:

-omul este văzut drept ființă rațională, liberă, înzestrată cu demnitate si liber
arbitru, cu caracter perfectibil;
-orientarea învățământului către disciplinele umaniste: limbile vechi, retorica,
poetica, istoria, filozofia, morala, educația fizică, igiena, enciclopedismul.
-creațiile Antichității devin surse de inspirație;
-apare conceptul de mecenat;
-anticlericalismul.

Reprezentanți: Dante Alighieri, Francesco Petrarca, Niccolo Machiavelli,

Francois Rabelais, William Shakespeare, Miguel de Cervantes, Erasmus din
Rotterdam.

Umanismul românesc s-a manifestat mai târziu, în secolele al XVI-lea –

al XVIII-lea.

Trăsături: -umaniștii români reprezintă tipul curteanului, fiind domnitori

sau boieri;

-se dezvoltă tipografiile și circulă tipăriturile în limba română;

-umaniștii români sunt educați în străinătate, în Polonia, Italia sau
Constantinopol;
-umaniștii români sunt preocupați de studiul istoriei neamului și de originea
latină a poporului și limbii române, punând bazele istoriografiei românești;
-argumentează în scrierile lor originea comună a tuturor românilor,
romanitatea poporului și a limbii române, continuitatea elementului roman in
Dacia;
-în politica antiotomană, caută ajutor la tările creștine catolice;
-umaniștii români se implică în problem religioase, fac cunoscută ortodoxia
în spațiul european.
Reprezentanți: Nicolaus Olahus, Petru Cercel, Grigore Ureche, Miron Costin, Ion
Neculce, Dosoftei, Dimitrie Cantemir.

Iluminismul

ILUMINISMUL este un curent ideologic si cultural, apărutîn Franța în secolul

al XVIII-lea ( numit secolul luminilor) și care se extinde apoi în întreaga
Europă. Iluminismul se caracterizează prin cultul rațiunii și al științei, idea de
bază fiind emancipare (luminarea, educarea) popoarelor prin cultură.

Trăsături:

-are caracter antifeudal și antidespotic;

-are un spririt raționalist și materialist;
-caracter anticlerical și laic;
-propune accesul poporului la educație;
-este curent ideologic și cultural, nu literar;

Reprezentanți: Voltaire, Denis Diderot, Jean-Jacques Rousseau, Daniel

Defoe, Jonathan Swift, Henri Fielding, Johann Wolfgang Goethe.
 Iluminismul românesc este o mișcare culturală și ideologică, care se
manifestă între 17860-1830.

În Ţara Românească și Moldova mișcare are slabe ecouri, deoarece

coincide cu perioada domniilor fanariote, în schimb, în Transilvania,
Iluminismul își găsește o coordonată specifică în mișcarea cunoscută sub
numele Şcoala Ardeleană.

Trăsături:

-încercarea de a dovedi cu argumente științifice latinitatea limbii române,

continuitatea elementului roman în Dacia și unitatea poporului roman;
-cărturarii iluministi încearcă să purifice limba română de toate elementele
lexicale care nu sunt de origine latină;
-se pledează pentru accesul poporului la educație și emanciparea lui prin
cultură.
Reprezentanți, corifeii Şcolii Ardelene: Samuil Micu-Klein, Petru Maior,
Gheorghe Şincai, Ion Budai-Deleanu.

Paşoptismul

Perioada pașoptistă (1830-1860) are ca nucleu revoluția de la 1848.

Modernizarea societății românesti, independența politică, libertatea
națională, unirea provinciilor române sunt obiectivele social-politice ale
mișcării pasoptiste.

Epoca pașoptistă marchează începutul literaturii române moderne.

Pașoptismul este o ideologie literară niciodată sintetizată într-un program

particular, supusă unor comandamente exterioare: mesianism cultural și
revoluționar, spirit critic, deschidere spre Occident, lupta pentru impunerea
 unui specific național, constiință civică și patriotică.

Rol de îndrumător al acestui fenomen cultural-literar au două

personalități: Ion Heliade-Rădulescu și Mihail Kogălniceanu.

Într-o primă etapă, Ion Heliade-Rădulescu are rolul de îndrumător, prin

articolele sale, apărute în Curierul românesc. Datorită îndemnului său: ,,Nu e
vreme de critică, copii; e vreme de scris; să scrieți cât veți putea și cât veți
putea", a fost posibil debutul unei întregi generații, între 1830-1840: Vasile
Cârlova, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac.

O altă etapă este marcată de contribuția lui Mihail Kogălniceanu,

redactorul revistei Dacia literară, care are ca obiectiv exclusiv literatura.
Programul revistei orientează literatura timpului, în paginile sale apărând
opere ale celor mai valoroși scriitori ai vremii: Costache Negruzzi, Vasile
Alecsandri, Grigore Alexandrescu.

Revista Dacia literară: Articolul Introducție

Publicat în primul număr al revistei, articolul-program Introducție,

reprezintă manifestul literar al romantismului românesc, prin precizarea
surselor de inspirație/a temelor literare, din ultimul punct al articolului, și prin
diversele trimiteri la trăsăturile romantismului ( aspirația spre originalitate,
refugiul în trecutul istoric, aprecierea valorilor naționale și a folclorului,
îmbogățirea limbii literare cu termeni populari, arhaici sau regionali).

La începutul articolului, axat pe evidențierea necesității unei literaturi

originale si naționale, Kogălniceanu prezintă activitatea gazetelor românești
mai vechi. Se respinge coloratura locală și amestecul politic, revista
adresându-se scriitorilor români de pretutindeni: ,,[…] Așadar foaia noastră va
fi un repertoriu general al literaturei românești”.

Cele patru puncte ale articolului-program sunt:

-întemeierea spiritului critic în literature română, pe principiul estetic: ,,Critica
noastră va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana.”
-afirmarea idealului de realizare a unității limbii și a literaturii române:
,,[…]românii să aibă o limbă și o literaură comună penru toți.”
-combaterea imitațiilor și a traducerilor mediocre: ,,Dorul imitației s-a făcut la
noi o manie primejdioasă[…] Traducțiile nu fac însă o literatură.”
-promovarea unei literaturi originale, prin indicarea unor surse de inspirație în
conformitate cu specificul național si cu estetica romantică: ,,Istoria noastră
are destule fapte eroice, frumoasele noastre țări sunt destul de mari,
obiceiurile noastre sunt destul de pitorești și de poetice pentru ca să găsim și
la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuință să ne
împrumutăm de la alte nații.”

Reprezentanți: Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Nicole Bălcescu,

Alecu Russo, Ion Ghica, Grigore Alexandrescu, Ion Heliade-Rădulescu, Dimitrie
Bolintineanu, Gh. Asachi, Cezar Bolliac, Andrei Mureșanu, Vasile Cârlova, Matei
Millo, Costache Caragiale.

Romantismul

ROMANTISMUL este o orientare ideologică, artistică și literară care a

marcat prima jumătate a secolului al XIX-lea (aproximativ 1790-1850) în
spațiul european. Apare ca reacție împotriva raționalismului și a clasicismului
rigid. La noi, romantismul pătrunde pe filieră francază, datorită scriitorilor
pașoptiști, iar articolul Introducție, scris de M. Kogălniceanu, susține ideologia
romantică.

Apariția romantismului este favorizată de factori social-istorici (de

revoluțiile burghezo-democratice, lupta pentru independență și libertate
națională) și de filozofia idealist germană (Schelling, Fichte, Hegel,
Schopenhauer).

Trăsături:

-afirmarea individuaității, a originalității, a spontaneității; expansiunea eului.

-primatul sentimentului și al fanteziei creatoare.
-cultivarea emoției și a sentimentului; lirismul ca expresie a subiectivității.
-revolta împotriva convențiilor sociale sau artistice.
-respingerea regulilor impuse de clasicism; libertatea de creatie.
-amestecul genurilor, speciilor și stilurilor literare.
-fascinația pentru mister și excepțional.
-predilecția pentru mit și simbol, pentru inspirația din folclor, atracția pentru
natură și trecutul istoric.
-tendința de evadare din realitate spre lumi imaginare: Evul Mediu, spații
exotice, vis, reverie, iubire.
-cultivarea unor “stări de spirit”: melancolia, nostalgia, reveria, voluptatea
suferinței.
-personajele romantice sunt personaje excepționale, puse în situații de
excepție, eroii romantici fiind mari singuratici.
-lărgirea și îmbogățirea limbii literare prin elemente de limbaj popular, arhaic,
regional.
-figuri tutelare: titanul, geniul, profetul, regale, demonul, îngerul.
-supremația liricului asupra epicului și dramaticului.
-procedeul artistic, prin excelență romantic, este antiteza (trecut-prezent,
înger-demon).
-teme și motive specifice: iubirea, natura, timpul, condiția omului de geniu;
lacul, marea, izvorul, codrul, stelele, noaptea, luceafărul, salcâmul, teiul,
întâlnirea, întâlnirea, așteptarea, dorul, regale, sacrificiul, moartea, viața ca
vis, viața ca teatru, fortuna labilis, fugit irreparabile tempus,vanitas vanitatum,
geniul, magul, cerul strâmt, nemurirea, singurătatea.

Reprezentanți: Leopardi, Shelley, Victor Hugo, Novalis, Byron, Puskin, Mihai

Eminescu.