Umanismul – curent cultural

Motto: Omul este valoarea supremă a universului

Termenul umanism (fr. humanisme, lat. humanus - ,,omenesc”) înseamnă, în sens larg, o atitudine
pozitivă faţă de om ca totalitate, ca fiinţă complexă şi armonios dezvoltată fizic şi spiritual. Sursele
gândirii umaniste se regăsesc în Antichitatea greco-latină, prin redescoperirea filozofiei greco-latine.
Umanismul, ca etapă a istoriei culturii, e strâns legat de Renaşterea europeană, fiind o amplă
mişcare literară, ştiinţifică, în domeniul artelor plastice, definită prin dorinţa de valorificare a tradiţiei
culturale a Antichităţii.

Principii ale umanismului:

-promovarea idealului de ,,om universal” (,,uomo universale”), un spirit enciclopedic, al cărui prototip
a fost considerat Leonardo da Vinci;
-libertatea de gândire şi acţiune, demnitatea condiţiei asumate, omul ca ființă rațională homo
cogitans sau trestie gânditoare cum îl numește Blaise Pascal;
-perfectibilitatea morală, armonizarea cu natura, cu universul, emanciparea personalităţii umane de
sub orice formă de oprimare dogmatică;
-preţuirea erudiţiei şi a libertăţii;
-dobândirea unor calităţi fizice, morale şi intelectuale prin studiul modelelor antice şi al naturii.
Umanismul s-a manifestat între secolele XIV – XVI, iniţial în Italia, îndeosebi în Florenţa și Roma, în
timpul lui Lorenzo de Medicis. Ulterior, se va răspândi în toată Europa medievală, inclusiv în Ţările
Române, până către secolele XVII-XVIII.

Reprezentanţi ai umanismului european:

-Italia – Leonardo da Vinci, Michelangelo, Machiavelli, Pico della Mirandola, Ariosto, Petrarca;
-Franţa – Rabelais, Montaigne, Ronsard;
-Olanda – Erasmus din Rotterdam (,,prinţul umaniştilor”)-Elogiul nebuniei
-Anglia – Thomas Morus – Utopia; Shakespeare, Spencer (sociolog);
-Germania – Martin Luther (primul reformator protestant), Nicolaus Cusanus (filosof, teolog, jurist,
astronom).

Umanismul românesc

Se impune tardiv, abia în secolul XVII, din cauza condiţiilor istorice nefavorabile, prin primii cărturari
cunoscători ai literaturii clasice şi ai limbilor greacă şi latină. Aceştia pun bazele istoriografiei
naţionale. Cărturarii români valorifică tradiţia culturală a Antichităţii în scopul argumentării originii
romane a poporului nostru şi a originii latine a limbii române - este elementul de specificitate al
umanismului românesc.

1
Idei fundamentale susţinute de umaniştii români:
-etnogeneza (continuitatea existenţei poporului nostru pe teritoriul ţării, unitatea naţională şi
latinitatea poporului român şi a limbii române);
-alte principii umaniste: rolul civilizator al cărţii tipărite; respectul pentru adevăr şi documente; forţa
educativă a istoriei; convingerea că trebuie să ieşim din întunericul neştiinţei prin cultură, prin
educaţie; lupta pentru independenţa naţională; elogiul luptei Ţărilor Române împotriva
expansionismului militar şi religios otoman.

Un rol important l-au avut domnitorii luminaţi:

-Neagoe Basarab (Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie – o sinteză a gândirii şi
experienţei umaniste a Evului Mediu românesc);
-Constantin Brâncoveanu; Dimitrie Cantemir (spirit enciclopedist şi poliglot); Ştefan cel Mare
(înfiinţează şcoli domneşti, biblioteci ale familiilor voievodale).

Apar primele forme de cultură în evoluţia scrisului la noi:

-la Târgovişte, va apărea tiparul înaintea altor state din Europa Răsăriteană. Aici se vor scoate primele
tipărituri de cult religios în limba slavonă şi cărţi populare: Esopia, Alexandria.

Apariţia cronicilor (,,letopiseţe”): un prim mijloc de afirmare a conștiinței istorice a românilor. Au

valoare istorică, lingvistică și literară (includ structuri incipiente ale prozei artistice).
-la sfârşitul secolulul XV, în timpul lui Ştefan cel Mare;
-în secolul XVI apar primele letopiseţe în limba slavonă – Macarie, Eftimie, Azarie;
-în secolele XVII şi XVIII – Grigore Ureche, Miron Costin, Stolnicul Constantin Cantacuzino, Radu
Greceanu, Radu Popescu, Ion Neculce;
-în Țara Românească: Letopisețul Cantacuzinesc, Letopisețul Bălenilor, Anonimul Brâncovenesc;
-după 1800 – Dionisie Eclesiarhul, Naum Râmniceanu.

Alţi reprezentanţi ai umanismului românesc: Petru Cercel, Nicolaus Olahus (umanist de anvergură
europeană, istoric şi poet în limba latină, corespondează cu Erasmus din Rotterdam; în opera Hungaria
formulează ideea originii romane a poporului nostru şi a unităţii şi originii latine a limbii noastre),
Udrişte Năsturel, Varlaam, Simion Ştefan, Dosoftei, Nicolae Milescu Spătarul, Radu Greceanu, Radu
Popescu.