Sunteți pe pagina 1din 1

Umanismul European

Termenul de umanism(fr. Humanisme, lat. Humanus- omenesc) insaeamna, in sens larg, o atitudine pozitiva fata de om ca totalitate, ca fiinta plenara si armonios dezvoltata in trupul si spiritul sau. Sursele gandirii umaniste trebuie identificate in Antichitatea greco-latina, unde paideia statua ideea perfectibilitatii fiintei superioare printr-o pedagogie complexa, iar ciceroniana humanitas punea bazele unui sistem educativ si ale unei filosofii despre om, care vor deveni modele europene, integrate unei viziuni rationalist-antropocentrice asupra lumii. Etapa de istorie a culturii astfel denumita este strans legata de Renasterea europeana, ampla miscare literara, stiintifica, in domeniul artelor plastice, definita prin dorinta de valorificare a traditiei culturale a Antichitatii , prin idealul omului universal(uomo universale) , caracterizat prin multilateritatea preocuparilor, libertatea de a gandi si a actiona, prin demnitatea conditiei asumate, perfectibilitatea morala si prin armonizarea cu universul inconjurator. Sporirea virtutilor, impletirea fireasca a indeletnicirilor vietii active cu ale existentei contemplative, dobandirea unor calitati fizice, intelectuale si morale atat prin studiul modelelor antice, cat si prin acela al naturii devin scopurile oricarei atitudini umaniste. De aceea, Rabelais, medicul umanist exclama cu admiratie: Lhomme, ce monde!(Omul, aceasta lume!) Umanismul s-a manifestat intre secolele 14 si 15, initial in Italia (indeosebi in Florenta, in timpul lui Lorenzo de Medicis), avand ca precursori pe Dante, Petrarca si Boccaccio. Ulterior, se va raspandi in toata Europa Medievala, inclusiv in Tarile Romane. Prin Melanchton si Hutten, umanismul german are legaturi cu miscare Reformei; prin Erasmus din Rotterdam si Thomas Morus, umanismul apara libertatea omului; prin Lorenzo Valla, acesta contesta puterea seculara a Bisericii, bazandu-se pe critica filologica a textelor. Umanismul romanesc valorifica traditia culturala a Antichitatii in scopul demonstrarii originii romane a poporului nostru si a originii latine a limbii romane. In spatiul autohton de civilizatie, umanismul a avut o dezvoltare mai speciala, legata de redescoperirea romanitatii noastre si de comunitatea surselor de limba si cultura a multor tari europene. Legaturile celor mai de seama voievozi ai nostri din secolele 15 si 16 cu papii si principii umanisti s-au datorat, intai, necesitatilor istorice, observandu-se o incipienta comunitate de spirit europeana, pentru apararea valorilor crestine si spiritual-laice ale batranului continent, aflat fata in fata cu agresiunea turceasca si a mahomedanismului (a paganismului).