UMANISMUL UNIVERSAL ȘI CEL ROMÂNESC

A existat dintotdeauna noţiunea logică a umanităţii, dar numai Renaşterea a cunoscut-o cu

adevărat ca pe o realitate. Pe lîngă descoperirea lumii, cultura Renaşterii aduce o altă realizare, de o
însemnătate şi mai mare: Renaşterea descoperă şi scoate la lumină omul în întregul său. Înainte de
toate, această epocă dezvoltă individualismul într-o măsură nemaiîntîlnită pînă atunci; apoi îl aduce
în lumina cunoaşterii, studiind cu pasiune şi sub toate aspectele tot ce este individual. Dezvoltarea
personalităţii este esenţial legată de capacitatea cunoaşterii de sine şi a altora. Privind aceste două
mari fenomene, nu trebuie să uităm influenţa literaturii antice, căci modul de a cunoaşte şi a descrie
elementul individual şi elementul uman, în genere, a fost determinat şi nuanţat, în mod esenţial, de
acest intermediar. Cît priveşte puterea de cunoaştere, ea era inerentă vremii şi raţiunii. Omul şi
umanitatea au fost pentru întîia oară în adevărata şi profunda lor natură. Apariţia conceptului de om
universal (homo universalis) a pus în mişcare noi forţe creatoare şi nobile competiţii, care au adus în
prim-planul ştiinţelor şi artelor nume ce au rămas pentru totdeauna înscrise în memoria umanităţii:
Botticelli, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael, Tiziano, Ariosto, Torquato Tasso, François
Rabelais, Thomas Morus, Erasmus din Rotterdam, Shakespeare, Miguel de Cervantes, Lope de Vega
etc. (Jacob BURCKHARDT)

Umanismul românesc vădeşte un acut sentiment al istoriei, o superioară conştiinţă istorică. În

cultura română umanismul a jucat un rol similar celui îndeplinit de umanismul Renaşterii în cultura
europeană, a deplasat solidarităţile fundamentale în sfera activităţii sociale şi politice, a dezvoltat
spiritul civic, a conturat şi amplificat domeniul în care s-au implantat faptele de civilizaţie, ceea ce
este un umanism românesc de tip renascentist. Un element esenţial al umanismului de tip
renascentist a rămas a fi valoarea culturală a Antichităţii. ( Alexandru DUŢU)

Trăsătura fundamentală specifică a umanismului românesc, nucleul însuşi în jurul căruia s-a
cristalizat acest curent a fost teoria originii romane a poporului român, cu corolarul ei, unitatea de
origine şi limbă a poporului român. Umanismul românesc s-a născut astfel prin contactul dintre
problematica politică generată de condiţiile istorice de existenţă a poporului român, în secolul XVII,
şi umanismul european. Ideea romanităţii – valoarea originii romane a poporului moştenitor al
fondatorilor civilizaţiei europene – a fost pusă în slujba luptei pentru independenţă şi demnitate
naţională şi este trăsătura distinctivă a umanismului românesc. Petru VAIDA Întreaga concepţie este
dominată de idealul omului perfect educat şi deci desăvîrşit spiritual. Această culme a gîndirii
umaniste este legată indisolubil de litterae, mijloc prin care omul se descoperă pe sine, îşi dezvoltă
toate facultăţile şi dobîndeşte toate virtuţile. ( Adrian MARINO)