CURENTUL CULTURAL ȘI CURENTUL LITERAR

Procesul evolutiv al literaturii din perspectivă istorică se împarte în perioade sau epoci,
noţiuni utilizate adeseori ca sinonime pentru curent literar. Faptul este considerat de
teoreticianul A. Marino drept un caz tipic de sinonimie sau, mai curînd, pseudosinonimie,
pentru că utilizarea termenilor de epocă, perioadă literară se sprijină pe criteriul pur istoric,
sociologic, didactic etc., iar noţiunea de curent literar vizează criteriul literar-estetic.

Noţiunea de perioadă, epocă se utilizează într-un sens mult mai larg decît curentul literar.
Curentul cultural este o orientare cuprinzătoare a activităţii oamenilor de cultură, a savanţilor,
a scriitorilor, orientare de puternică influenţă asupra gîndirii acestora, dominată de o sumă de
principii sociologice, filozofice, politice, istorice, religioase etc., ce conturează mentalitatea şi
viziunea asupra lumii într-o epocă. Curentul cultural este o mişcare de idei, pe cînd curentul
literar este o mişcare cu dominantă estetică, ce însumează principii literare, artistice ca
orizont de aşteptare al scriitorilor, al operelor create în baza unei viziuni artistice asupra
lumii.

Deşi se referă la fenomene artistice foarte complexe, curentul literar poate fi definit ca
manifestare activă, determinată de condiţiile social-istorice, a scriitorilor trăind, cu
aproximaţie, în aceeaşi epocă şi avînd un crez estetic comun concretizat în operele lor.
(Viorel Alecu) Dicţionarele de terminologie literară vehiculează, în fond, următoarea
definiţie: Categorie istorico-literară menind asocierea mai multor scriitori care împărtăşesc
concepţii estetice şi ideologice comune, scriitori înrudiţi stilistic şi între care se stabilesc
relaţii de ordin practic.

Curentul literar este o rezultantă a unei epoci. Nu se poate stabili cu exactitate timpul
precis al apariţiei sau dispariţiei unui curent literar, dar el poate fi anunţat de anumite
evenimente: apariţia unor reviste (Dacia literară – romantismul românesc), constituirea unui
cenaclu literar, societăţi literare (Junimea – realismul românesc), publicarea unui manifest
literar (Poezia viitorului de Al. Macedonski – simbolismul românesc) etc. Curentul literar nu
este produsul exclusiv al unei personalităţi, după cum scriitorul nu poate fi apreciat drept
simplu produs sau ecou fidel al unui curent. De aceea în creaţia unui scriitor reprezentativ se
pot întîlni două sau mai multe manifestări ale curentelor literare.

Curentele literare se impun, afirmîndu-şi principiile şi programul estetic, fiind adesea în

opoziţie cu cele precedente, dar pot şi să coexiste în aceeaşi perioadă istorică sau culturală. În
literatura română, curentele literare se afirmă în perioada modernă a secolului al XIX-lea,
explorînd cadrul benefic al iluminismului, care este un curent cultural.