Canonul literar in Romania de azi

Ce este canonul? In Dictionarul de neologisme (1978) gasim urmatoarea explicatie: canon- s. n.(arte) regula care face parte dintr-un ansamblu de norme artistice obligatorii intr-o anumita epoca; regula rigida, obligatorie. In Dictionarul de estetica generala (1972) gasim urmatoarea explicatie: norma caracteristica artei a anumitor epoci care prescrie obligatia creatorului de a respecta cu strictete anumite proportii, tehnici de compozitie, modalitati iconografice. Plecand de la definitiile conceptului, e usor de inteles ca termenul in discutie are o determinare in primul rand estetica pentru ca literatura este arta a cuvantului si mai apoi determinare istorica, ideologica. Ideea care se impune imediat este aceea a existentei unui canon al clasicismului, romantismului, modernismlui, postmodernismului la care se adauga subvariantele acestora: neoclasicism, baroc, simbolism etc. Conceptul de canon numeste ceea ce intelegem prin literatura oficiala, recunoscuta, adica totalitatea operelor carora o epoca, un curent le atribuie, in urma unei selectii riguroase, anumite valori. Conceptul trebuie abordat diacronic si sincronic pentru ca el apare, evolueaza, este impus, sustinut de critica si istoria literara. . Canonul se impune si prin studiul operelor literare in scoli, universitati si este sustinut de critica literara, de cititorii calificati, editori, redactori de carte, profesori sau de unele grupuri interesate. Teoreticienii pot impune opere care corespund unui canon sau dimpotriva sa le marginalizeze. In felul acesta literatura devine un termen in intregime functional, o categorie determinata din punct de vedere social si arbitrara din punct de vedere formal. Fiecare curent, gen literar are canonul sau si cel mai important ar fi acceptarea coexistentei mai multor canoane pentru ca sa nu se ajunga la exagerari. Odata cu afirmarea postmodernismului a inceput negarea canonului literar- artistic, acestuia imputandu-i-se toate relele din literatura si arta. Este bine sa se evite excesele mai ales ca negatia insistenta a unor reguli devine ea insasi un canon. Mihaela Anghelescu, n postfaa cartii lui Harold Bloom, Canonul occidental, definea canonul ca o list de autori socotii fundamentali ntr-o literatur anume. Cu alte cuvinte, canonul poate fi privit ca punctul culminant al ierarhiei literare dintr-o epoc istoric dat, dar i ca o anume dominant expresiv determinat de context dar i de evoluia intrinsec a literaturii. Canonul nu conine numai lista de opere, dar i criteriile, principiile dup care acestea au fost
1

alese. nsi discuia n jurul canonului ridic probleme de limbaj - teoretic i tehnic - de terminologie. i, mai departe, nu numai selecia operelor i a autorilor canonici are importan, ci i interpretarea lor. Aa cum exist un corpus de texte literare canonice, exist i unul de comentarii critice aferente. Mai mult, interpretrile pot intra ntr-un anumit canon chiar dac nu se refer neaprat la acele opere literare care l constituie. Canonul nu are o conformaie imuabil, o fizionomie prestabilit, de neclintit. Dimpotriv, el e supus schimbrii, revizuirii, e sortit unei perpetue metamorfoze. Canonul e aadar, pe de o parte, rezultatul unei voine de limitare i, pe de alt parte, de ierarhizare. El funcioneaz pe baza unor limite impuse sau autoimpuse de metabolismul literaturii, de mecanismele receptrii i pe baza unor ierarhii stabilite mai ales de instituia criticii literare. Schimbarea de canon presupune o bruscare a ateptrilor receptorilor, o mutaie spectaculoas de coninut i de form, o contrazicere a orizontului de ateptare al publicului. Este limpede, pe de alt parte, c un nou canon se impune tot cu complicitatea, mai mult ori mai puin tacit, a receptorilor dintr-o anume epoc. Exist, astfel, epoci literare refractare la noutate, dup cum exist altele mai permeabile la schimbare, la tentaia novatoare. Canonul nu poate fi privit ca o entitate abstract, ori ca o noiune desprins cu totul de realitatea estetic particular i de un anumit context. Canonul estetic prinde fiin ntr-un spaiu socio-cultural bine precizat, ntr-o ambian estetic ce-i pune amprenta asupra conformaiei sale, l determin cu o anumit stringen. Canonul unui anumit moment istoric se situeaz, ntr-un anumit sens, la punctul de interferen dintre tradiie i inovaie, n msura n care i alimenteaz energiile semnificante att din canonul estetic ce l-a precedat, ct i din ncercarea de depire a acestuia. Fr ndoial c schimbarea de canon e precedat de fiecare dat de o situaie de criz. n momentul n care literatura nu mai ofer soluii estetice viabile, n momentul n care expresia nu-i mai e suficent siei, nu mai rspunde cu eficien gnoseologic menirii sale primordiale se produce un moment de ruptur, de criz, att la nivelul viziunii asupra lumii, ct i la nivelul formei artistice. Schimbarea de canon poate prea i uneori chiar este o modalitate de adaptare a literaturii la context, la o nou sensibilitate, la fluxul i dinamismul vieii. Primul canon este cel al generatiei de la 1848 formulat de Mihail Kogalniceanu in Introductiune la Dacia literara. Poezia, proza, teatrul de la Negruzzi la Ghica, de la I. Radulescu la M. Eminescu a urmat canonul impus de M. Kogalniceanu. Incepand cu Junimea si
2

cu revista Convorbiri literare canonul de la Dacia literara este negat. Junimistii revizuiesc canonul romantic si o fac cu spirit critic si polemic. T. Maiorescu, mentorul grupului, dar si I. L. Caragiale ironizeaza grupul romantic si impun unul clasic. In numele modernismului, acelasi critic literar considera ca se declanseaza o alta batalie canonica prin Eugen Lovinescu. Nascut pe canonul junimist, cel modernist este continuator, cuprinde perioada de dupa primul razboi mondial, se intinde in toata epoca interbelica, este anticipat de miscarea simbolista si revigorat de neomodernismul anilor `60- `70. Nicolae Manolescu respinge existenta unui proletcultism impus de puterea politica pentru ca acest canon nu a stat la baza unor opere valoroase din punct de vedere estetic. Odata cu micsorarea presiunii ideologice oficiale asupra literaturii romane, acest asa- numit canon dispare si se revine la cel modernist. Teoreticienii literari vorbesc de un canon neomodernist pentru deceniile 70- 80. De aici se ajunge la un nou canon al optzecistilor si anume la postmodernism. N. Manolescu nu impartaseste ideea existentei unui nou canon dupa `89, pentru ca noua putere politica nu a schimbat canonul modernist, nu a impus altul. Ion Simut considera ca s-a incercat doar o revizuire morala a literaturii anterioare, idee impartasita si de N. Manolescu. Canonul modernist, constituit spre sfarsitul anilor `60, continua si astazi, pentru ca nu s-a schimbat paradigma estetica si prin urmare a patra batalie canonica nu se stie cum se va desfasura, considera N. Manolescu. Se stie ca selectia operelor care formeaza canonul literar actual s-a facut prin critica modernista interbelica a lui G. Calinescu si E. Lovinescu pentru toata literatura dinainte de al doilea razboi mondial. Pentru literatura de dupa razboi, canonul a fost stabilit de critica generatiei `60 nascuta din critica modernista calinesciana si lovinesciana. Canonul literar al anilor `60 si-a impus norma estetica in ciuda presiunii politice. Modelul estetic venea de la cel interbelic in ciuda asa- numitului proletcultism. Critica literara si-a redescoperit modelul in Lovinescu, Calinescu, Streinu, Cioculescu. Literatura contemporana si-a impus canonul artistic prin opera scriitorilor valorosi care au debutat la mijlocul anilor '60. Regimul totalitar a eliminat literatura buna a transfugilor. Iar generatia '80 a patruns in scoli odata cu manualele alternative 1999/2000. O alta observatie care se impune este aceea ca literatura si-a schimbat tematica si a devenit din ce in ce mai critica la adresa realitatilor sociale, chiar daca sub o forma oarecum voalata. Critica literara a urmat, apoi a incurajat aceasta literatura, incat s-au impus doua sintagme: obsedantul deceniu pentru roman si pentru critica romanul politic.

Batalia canonica continua cu postmodernismul care vrea sa inlature neo-modernismul. Postmodernismul s-a impus mai mult teoretic, operele realizate ramanand in urma. Abia spre sfarsitul secololui XX cand optzecistii se apropiau de mijlocul vietii si cand reforma scolii le deschidea accesul spre manuale putem vorbi de o schimbare de canon. Factorii de natura istorica, sociala au jucat un rol mult mai mare in impunerea noului canon literar al postmodernismului. Postmodernismul apare ca o reactie impotriva modernismului. Gh. Craciun vorbeste de existenta unui canon al optzecistilor care cultivau o poezie tranzitiva, un poetic narativ. Sunt voci care afirma ca postmodernismul ar fi o forma fara fond. George Balaita afirma ca postmodernismul romanesc exista mai mult in cartea lui Cartarescu decat in realitate. Poetii anilor 80 sunt niste sceptici si niste lucizi care isi asuma o conduita literara avangardista si experimentala. Ei privesc cu suspiciune stilul, formele incetatenite ale comunicarii prin literatura, ideea de poeticitate, structurile date ale genurilor si speciilor promovand indoiala metodica fata de tot ceea ce inseamna tema importanta, subiect de succes, orizont de asteptare garantat. E o batalie impotriva limbii de lemn, iar ironia lor descinde din comicul lui I. L. Caragiale. Dupa Gh. Craciun, canonul tranzitiv al poeziei romanesti se impune odata cu noua generatie: M. Cartarescu, I. Flora, Romulus Bucur, Florin Iaru, Al. Musina, Bogdan Ghiu, I. Stratan, Mariana Marin, Calin Vlasie. In poezia tranzitiva se regasesc: biografia omului comun, adevarurile vietii cotidiene, colocvialitatea vorbirii, anonimatul existentei vietii cotidiene, revolta morala, atitudinea civica, meditatia deschisa, autenticitatea, sinceritatea si discretia rostirii. A crede astzi n ideea canonic nseamn, ntr-un fel, o revenire la clasicism, la un clasicism care cultiv specificitatea i valoarea estetic, dar nu absolutismul valorilor, cum s-a crezut i nc se mai crede uneori. Clasicismul autentic nu este absolutist, ci, mai degrab, sceptic; ns nu nihilist, cum se vrea (prea) adesea post-modernismul din zilele noastre. Conform acestuia din urm, canonul i pierde actualitatea ntr-o epoc n care nu numai filosofia este "terminat", dar sensul nsui - nu al vieii n genere, ci al textului, al oricrui text - devine problematic. Descentrarea canonului i mai ales multiplicarea lui apar ca nite consecine aproape fireti n climatul ideologic actual, dominat de nihilism teoretic pe de-o parte, i de fundamentalisme politice i religioase, pe de alt parte, fundamentalisme care nu concep s nu-i

anexeze i domeniul estetic. Un canon monolitic, un canon unic i indivizibil rmne greu de imaginat n asemenea condiii. Ce nseamn ns multiplicitatea canonului estetic propus n numele pluralismului i al liberalismului contemporan? Mai nti, literatura i artele snt pluraliste prin nsi natura lor, prin esena demersului i mesajului lor; ele n-au nevoie s li se inculce, s li se adauge principiul pluralist din afar, n virtutea unei ideologii sau a alteia; ele au fost dintotdeauna pluraliste. A accepta existena simultan a mai multor canoane estetice nu nseamn a nutri o concepie tolerant, liberal etc. asupra literaturii, ci, pur i simplu, una inadecvat. Canonul estetic nu poate fi - ntr-un spaiu dat i ntr-un timp dat - dect unul singur. Altfel ce consisten ar mai avea nsui termenul de canon? Epoca pe care o parcurgem e traversat de acute crize identitare i disciplinare la a cror origine se afl, pe de-o parte, sentimentul alienrii, pe de alt parte, o criz a reprezentrii nsei. Confuzia valorilor, care nu e doar suportat, ci chiar cultivat n zilele noastre, contribuie, fr nici un dubiu, la agravarea acestor crize. Canonul estetic repune problematica identitii n termenii ei fireti, o modereaz i o nuaneaz prin chiar tipul de exemplaritate complex pe care l promoveaz. Aprarea canonului astzi poate fi considerat o reacie fa de entropia crescnd, social i intelectual, o surdin pus pe isteria milenarist. ntr-un cuvnt, o form de fundamentalism estetic opus fundamentalismelor social-politice i religioase.

Bibliografie
Achim, Ionel; Breazu, Marcel; Matei, Dumitru; Dictionar de estetica generala, Editura Politica, Bucuresti, 1972.

Bloom, Harold, Canonul occidental, Editura Art, Bucuresti, 2007.

Craciun Gheorghe, Aisbergul poeziei moderne , Editura Paralela 45, Pitesti, 2002;

Maneca, Constant; Marcu, Florin; Dictionar de neologisme, Bucuresti, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, 1978.

Manolescu Nicolae, Literatura romana postbelica, Editura Aula, Bucuresti, 2001;

Voica Simona Maria Master TPE (anul I).