Referat sociologie

Student

Munteanu(Constantin) Georgiana Vichi -Anul 1 IF

A.1

1. Ce anume problemă a sociologiei vrea să exemplifice în curs teoria ”multiculturalismului”

și în ce anume constă eșecul ei? De ce aceasstă teroie nu a fost adevărată și de ce a fost

un eșec?

RASPUNS:

Un recent exemplu la scară macrosocială îl constituie eșecul teoriei

multiculturalismului, promovată în Occident, în legătură cu integrarea în societate a imigranților

aparținând unor alte culturi și alte religii. Cercetarea sociologică responsabilă și obiectivă ar fi arătat clar
că multiculturalismul nu putea să ducă la”integrare” socială ci, dimpotrivă, la auto segregare sociala si la
ostilitate fata de valorile europene.

Abia după ce realitățile crude, exprimate în atentatele teroriste, au făcut necesară și posibilă o abordare
sociologică, științifică a fenomenului ”integrării”sociale, se vorbește despre ”coliziunea culturilor” și
”războiul civilizațiilor”. Aceeași oameni, care nu vedeau această realitate ar fi fost însă total de acord,
pentru că altfel s-ar fi facut de ras ,ca uleiul si apa nu se pot amesteca omogen decat pentru o scurta
perioada de timp,prin amestec ,agitare,supa care masele lor moleculare diferite le vor separa
inevitabil.Probabil ca pentru inca o lunga perioada de timp politicienii dar si alti decidenti vor considera
ca este suficient sa traiesti in societate pentru a cunoaste legile sale obiective de functionare si
evolutie,confundadnd opiniile personale cu judecati de valoare auutenice bazate pe studiul sociologic.

A.2

Ce popoare se află, în concepția lui Dumitru Drăghicescu, la baza etnogenezei poporului roman si acre
erau trasaturile poporului nostru in secolul al x-lea cand etnogeneza formarii sale se incheiase?

RASPUNS

Vorbind despre etnogeneza românilor, Dumitru Drăghicescu scoate în evidenţă calităţile şi defectele
dacilor, romanilor şi ale slavilor, popoare care au avut cea mai importantă contribuţie în distilarea
poporului român. Astfel că, potrivit luiDrăghicescu, românii secolului al X-lea erau un popor de pastori
cruzi si viloenti,impulsivi,curajosi,nepasatori in fata mortii,inteligenti cu o imaginatie activa si foarte
bogata,inclinati spre poezie,vicleni,perfizi,fatarnici.Alterarea caracterului poporului roman a inceput o
data cu caderea sub turci.Istoria zbuciumată cu desele schimbări de domnie însoţite de corupţie şi de
secătuirea ţării, prin mărirea de la an la an atributului şi a preţului cu care se cumpăra tronul, a inoculat
românilor lipsa de voinţă,caracterul schimbător precum şi lipsa de aplecare către temeinicia lucrului bine
făcut.Trasatura dominanta cu care romanul s-aales dupa anii indelungati de ocuparea turceasca,este
pasivitatea,lipsa de energie,un soi de a se opune si de a rezista prin resemnare si indiferenta.Romanul nu
stie sa zambeasca,viata lui exterioara este aproape in intregime anihilata in schimb e capabil de ironii si
umor distructiv uneori.

A3 Ce afirmă ”teoria adevărurilor multiple”?

”Teoria adevărurilor multiple ,,afirmă că pot exista mai multe ”teorii” asupra societății

umane, care fie nu au nicio legătură unele cu altele, fie sunt chiar contradictorii, dar care s-

au dovedit a fi ”adevărate. Acest lucru este valabil în sociologie,psihologie și celelalte științe sociale – la
polul opus față de științele exacte.Teoria adevărurilor multiple este o teorie a adevărului care presupune
că pot exista mai multe proprietăți care să facă o propoziție adevărată. Majoritatea teoriilor tradiționale
ale adevărului sunt moniste, adică acestea consideră că există o singură proprietate, care reprezintă o
credință sau o propoziție adevărată. Teoria adevărurilor multiple neagă această presupunere. Conform
pluralismului, propozițiile etice ar putea fi adevărate prin mai multe proprietăți, de exemplu în virtutea
coerenței; anumite enunțuri despre lumea fizică ar putea fi adevărate, de asemenea, corespunzând
obiectelor și proprietăților despre care sunt.

B1. În ce anume constă influența revoluțiiei industriale asupra gândirii sociologice a lui

Auguste Comte?

RASPUNS:

Revoluția industrială s-a declanșat la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în primele decenii ale secolului al
XIX-lea mai întâi în Anglia, care a reușit să se mențină ca prima putere industrială a lumii până la sfârșitul
secolului al XIX-lea. În Franța, revoluția industrială a evoluat lent, începuturile ei datând din jurul anilor
1830. Cererea scăzută de produse industriale în condițiile unei populații predominant agrare a făcut că
adevărata eră industrială să înceapă

abia în 1890. Industrializarea Germaniei a fost marcată de fărâmițarea sa politică, condițiile favorabile
declanșării revoluției în acest domeniu fiind create prin anii 1840-1850. Dezvoltarea industrială a SUA a
debutat la mijlocul secolului al XIX-lea prin aplicarea unei multitudini de invenții și inovații. Sosirea
masivă de emigranți după 1865 aantrenat o puternică dezvoltare a economiei americane și astfel în jurul
anului 1900 SUA a devenit prima țară industrială din lume.

Pentru realizarea scopului sãu și pentru a justifica întemeierea noii științe,

care era sociologia, Auguste Comte a procedat de o manierã metodicã. Mai întâi, el

a realizat o analiză asupra societății occidentale din vremea sa.Teoria lui Comte despre societate – care se
numește Legea celor trei stadii are la bază observarea evoluției societății omenești, din faza de
protoistorie, până la cea a revoluției industriale, contemporană lui. El desprinde astfel trei faze ale
evoluției omenirii: Faza teologică – când omenirea era dominată de credința religioasă ce presupune
supunere absolută și care, ca perioadă istorică se

întinde până la începutul Renașterii (sec. al XIV-lea) material – Faza metafizică – când omenirea începe să
caute explicații asupra a tot

ceea ce ne înconjoară, dezvoltându-se astfel filososfia, artele, literatura și apărând

germenii viitoarelor științe, prodominantă fiint rațiunea, gândirea – și Faza

poziitivistă (științifică), care începe odată cu Revoluția industrială (sec. al XVII –

lea) predominant fiind spiritul pozitivist (științific) care, plecând de la rațiune trece

în etapa superioară, cea a experimentului științic, al cercetării științifice.Mutația cea mai profundă în
evoluția societății se produce în cel de-al treilea stadiu.

B2

Cine a pus capăt influenței nefaste a călugărilor greci din Principatele Unite, care

acaparaseră averile mănăstiești, în defavoarea populației locale?

RASPUNS:

Alexandru Ioan cuza a pus capat acestei situatii nefaste.

C1

Care este legătura dintre ”faptul social” și ”raportul dintre societate și individ” în teoria

sociologică a lui Durkheim?

RASPUNS:

Societatea, așa cum se prezintă ea la momentul ”T zero”, ca și evoluția ei în timp nu sunt

variabile dependente de activitațile fiecarui individ luat în parte și nici expresii efective ale psihologiei lor
specifice, ci sunt constituiri în sine sau realitãți cu caracter “sui generis”: socialul se explicã prin social
sau și mai exact: un fapt social nu poate fi explicat decât tot printr-un fapt social. Un astfel de fapt, ca și
legile lui actuale comporta un alt substrat ontologic decât cel personal și se revendicã în alte roluri
comparativ cu cele psihologice.Faptele sociale trebuie considerate ca lucruri (în sensul că au o existență
obiectivă); Fiind exterioare individului particular și exercitând o presiune forțatã asupra acestuia, ele au
un rol coercitiv și îndeplinesc o funcție socializatoare (adică de mențnere a individului în cadrul
societății).

Principiul dominației socialului asupra individului ca și procesul specializãrii absolute efectuat de cãtre cel
dintâi asupra celui de-al doilea, se coreleazã organic cu un cuplu conceptual extrem de important, acela
al reprezentãrilor colective (ceea ce se crede, la nivelul unei colectivități umane, despre o anume parte a
realității înconjurătoare și care se pot transforma în reguli și norme care reglementează comportamentul
indivizilor; prin acest concept Durheim anticipând conceptul de conștiință socială) și alreprezentãrilor
individuale.

C2

Ce diferență este între un grup social și o aglomerare umană?

RASPUNS:

Grupul social reprezintã un ansamblu de persoane caracterizat de o anumitã structurã și cu o

culturã specificã, rezultat din relațiile și procesele psiho-sociale dezvoltate în cadrul sãu.

Conform definiției de mai sus, trebuie înțeles că nu orice aglomerare, sau mulțime de oameni este un
grup social. Spre exemplu, oamenii care călătoresc împreună într-un autobuz, sau tren, nu sunt un grup
social, ci doar un grup de oameni, în sensul de aglomerare umană. Dezvoltând acest exemplu,pentru ca
această aglomerare umană, a călătorilor aflați într-un mijloc de transport, să fie ”grup spocial”, aceștia ar
trebui să aibă și altceva în comun, nu numai simpla deplasare dintr-un punct în altul.

Astfel dacă ei sunt navetiști, care zi de zi se deplasează pe aceeași rută la serviciu sunt un grup social, tot
așa cum turiștii care fac o excursie cu un autocare constiruie un grup social.

C.3 Ce afirmă ”teoria adevărurilor multiple”?

RASPUNS:

Sociologia nu este cu nimic mai puțin științificã decât chimia și astronomia chiar dacã ea nu pare sã aibã
precizia acestora. Aceasta, în parte, din cauza relativei sale tinereți ca științã. Ea nu a avut atât de mult
timp sã-și dezvolte nici metodologia, nici conceptele teoretice. Dar, lipsa de ”precizie” a sociologiei
provine mai ales din faptul că psihicul oamenilor, care le determină atitudinile și comportamentul (la
nivel social vorbind de conștiință socială și comportamentul maselor), este de o complexitate infinit mai
mare, decât realitatea materială care constituie obiectul de studiu al științelor naturii (științele exacte).

De aceea, de multe ori, în sociologie și celelate științe sociale există adevăruri multiple, ceea ce în
științele exacte este de neconceput. Spre exemplu, în psihologie vorbim de ”teorii” (deci la plural)

asupra conștiinței umane, care fie nu au nici o legătură unele cu altele, fie sunt chiar contradictorii, dar
care s-au dovedit, totuși, a fi ”adevărate”.

D1
Care sunt deosebirile esențiale între catolicims și calvinism, care l-au făcut pe Weber să

considere că ”etica protestantă” (calvinismul) a favorizat dezvoltarea capitalismului, iar catolicismul nu?

RASPUNS:

Max Weber demonstrează felul în care biserica protestanta, înaintea celorlalte biserici tradiţionale, a
conciliat principiile dogmei creştine cu acumularea bogăţiei.Inovaţiile aduse de

biserica protestantă -bogăţia ca har de la Dumnezeu şi accesul marginalilor la

competiţia socială - au oferit legitimitate eticii principiilor iluministe.Sarcina calviniştilor în aceasta lume
este sa fie ascetici (să se abţină de la plăcerile lumeşti) şi sa lucreze pentru gloria lui Dumnezeu. Pentru
ei, acumulareaaverii nu este un păcat ci, dimpotrivă, este socotit ca un har dat de Dumnezeu.Diferenţele
dintre catolici şi protestanţi sunt dezvăluite prin multiple exemple pe care Weber ni le oferă :

- protestanţii, ca elevi şi absolvenţi, aveau o pregătire superioară faţă de catolici;

ponderea mare a protestanţiilor mai culţi nu făcea decât să sublinieze slaba participare a

catolicilor la câştigul capitalist;

- dintre calfe, catolicii sunt cei care manifestă o activitate meşteşugărească mai

pronunţată, tot mai mulţi devenind maiştrii meşteşugari, pe când protestanţii se îndreaptă

într-o măsură relativ mai mare spre fabrici pentru a ajunge în eşaloanele superioare ale

muncitorilor calificaţi şi ale funcţionarilor industriali;

Calviniştii, protestanţi care îşi bazează credinţa pe ideile lui John Calvin, cred în

predestinare, actul prin care Dumnezeu predestinează că anumite suflete vor fi osândite şi

altele vor fi mântuite, şi nimic din ceea ce pot face ei în această lume nu poate influenţa

decizia lui Dumnezeu.

Capitalismul, ca tip de organizare economică, a condus la o dezvoltare fără precedent a

societăţilor, ajungând să fie considerat singura cale raţională de dezvoltare modernă.

D2

Care este mecanismul socilizării indivizilor în teoria lui Gabriel Tarde? Ce diferență este

între ”publicuri” și ”mulțimi”?

RASPUNS:
Tarde s-a situat într-o ipostazã absolut opusã teoriei lui Durkheim și a urmãrit constant sã-i

demonstreze inconsistența. Pentru Tarde, existență obiectivă are doar individul, societatea fiind o simplă
însumare a indivizilor, iar socializarea indivizilor a pus-o doar pe seama imitației, iar fenomenul imitației,
la scara societății duce la ceea ce el a numit contagiune. Mergând mai departe cu acest raționament,
contagiunea contribuie la formarea publicurilor care nu sunt tot una cu mulțimile.

Mulțimile sunt grupuri de oameni pur și simplu însumați, în timp ce publicurile sunt tot grupuri de
oameni dar care sunt constituite pe bază de contagiune, ce înseamnă că au anumite trăsături și interese
care le conferă o anumită personalitate. Această concepție este foarte importantă pentru sociologie, mai
ales că Tarde a admis și fenomenul contagiunii la distanță, care este posibil ca urmare a acțiunii mass
media (pe vremea sa, mass media era doar presa scrisă).

Mass media aruncă cititorul în social – afirma Tarde.

Important este și faptul că Tarde a afirmat existența și rolul important al opiniei publice care este
prezentă doar în cadrul publicurilor, nu și al mulțimilor.”Societatea – afirmă G. Tarde – este imitație, iar
imitația este o specie de somnambulism. Trebuie să pornim de acolo că inițiativele renovatoare, aducând
lumii trebuințe și satisfacții noi, se propagă sau tind a se propaga selectiv sau inconștient, mai mult sau
mai puțin rapid, dar de o formă regulată, asemenea unei unde luminoase sauunei... familii de termite”.
Între 1892 şi 1899, Tarde publică patru articole în care elaborează şi dezvoltă noţiunile de mulţime,
public şi opinie.Conceptele-cheie pe care se sprijină această teorie sunt credinţele şi dorinţele: acestea

motivează în mod fundamental individul. Toate credinţele sunt motivante, iar dorinţele sunt

cele care le alimentează. Societatea nu apare decât datorită imitaţiei , care pentru Tarde este

factorul principal şi decisiv al legăturilor sociale între indivizi. Imitația se răspândeşte în

unde concentrice, în jurul modelului. De aceea, sfera socialului este delimitată de graniţa de

propagare a undei imitative, întreţinute de „contagiunea,, faptelor de viaţă care au ecou în

psihologia colectivă a vieţii de grup.

Imitaţia operează urmând două legi fundamentale:

1) dinspre interior spre exterior (astfel, credinţele, dorinţele sunt copiate înaintea actelor,

a modurilor de viaţă);

2) dinspre superior spre inferior (clasele superioare devin model pentru cele inferioare, şi

nu invers). Nici un proces imitativ, însă, nu se derulează fără rezistenţă individuală şi/sau

colectivă. Inovaţia şi invenţia apar, de altfel, printre cei care rezistă şi refuză imitaţia. Pentru

a ajunge la imitaţie, opoziţia trebuie să fie urmată de adaptare.

Revenind la problematica formării opiniei, aceasta este strâns legată de ideea de public.

Publicul este o formă evoluată a mulţimii, o „(...) comunitate pur spirituală, ca o diseminare

de indivizi separaţi fizic şi a căror coeziune este pur mentală . Mulţimea nu era altceva

decât un agregat animal, în care asocierea este legată de vizibilitate, iar contagiunile psihice

sunt produse de contactele fizice, în schimb, publicul acţionează la distanţă, fiind format din

indivizi care nu s-au văzut niciodată, între care se stabileşte o coeziune mult mai puternică,

totuşi, sau cel puţin mai stabilă.

Ce afirmă ”teoria adevărurilor multiple”?

Raspuns:”Teoria adevărurilor multiple afirmă că pot exista mai multe ”teorii” asupra societății umane,
care fie nu au nicio legătură unele cu altele, fie sunt chiar contradictorii, dar care s-au dovedit a fi
”adevărate” . Acest lucru este valabil în sociologie, psihologie și celelalte științe sociale – la polul opus
față de științele exacte.Teoria adevărurilor multiple este o teorie a adevărului care presupune că pot
exista mai multe proprietăți care să facă o propoziție adevărată. Majoritatea teoriilor tradiționale ale
adevărului sunt moniste, adică acestea consideră că există o singură proprietate, carereprezintă o
credință sau o propoziție adevărată. Teoria adevărurilor multiple neagă această presupunere. Conform
pluralismului, propozițiile etice ar putea fi adevărate prin mai multe proprietăți, de exemplu în virtutea
coerenței; anumite enunțuri despre lumea fizică ar putea fi adevărate, de asemenea, corespunzând
obiectelor și proprietăților despre care sunt.