CURENTE LITERARE Curentul literar este mişcarea de idei şi principii artistice care reuneţte scriitorii ce adera la aceleasşi concepţii

literare faţa de care se simt atraşi spiritual, înscriindu+se astfel în maniera literară respectivă. De obicei, ideile estetice şi literare ale unei astfel de grupări se fac publice printr-un manifest sau program literar. Umanismul Termenul de Umanism are două semnificaţii: Poziţie filozofică care pune omul şi valorile umane mai presus de orice, orientându-se în special asupra omului ca individ. Omul constituie astfel valoarea supremă, este un scop în sine şi nu un mijloc. Umanismul implică un devotament pentru căutarea adevărului şi moralităţii prin mijloace umane, în sprijinul intereselor umane. Axându-se pe capacitatea de autodeterminare, umanismul respinge validitatea justificărilor transcendentale cum ar fi dependenţa de credinţă, supranaturalul sau textele pretinse a fi revelaţii divine. Umaniştii susţin moralitatea universală bazată pe condiţia umană ca loc comun, sugerând că soluţiile problemelor sociale şi culturale umane nu pot fi provincialiste. 2. Mişcare spirituală care stă la baza Renaşterii, apărută în Italia în secolul al XIVlea şi care s-a extins în mod progresiv în Europa apuseană până în secolul al XVII-lea. Ea este marcată de reîntoarcerea la textele antichităţii greco-romane, care servesc ca modele ale modului de viaţă, de gândire şi de creaţie artistică.
1.

Reprezentanţi în cultura universală: F. Petrarca, G. Boccaccio, Pico della Mirandola, Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarroti - Italia; F. Rabelais, P. Ronsard - Franţa; Martin Luther Germania; Thomas Morus, W. Shakespeare - Anglia; Erasmus din Rotterdam supranumit prinţul umanismului - Ţările de Jos. În cultura română: Nicolaus Olahus - Transilvania, Ştefan cel Mare, Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu; Udriste Năsturel, Nicolae Milescu, Simion Ştefan, Dosoftei, Antim Ivireanu, Grigore Ureche, Miron Costin, Stolnicul Constantin Cantacuzino, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir. Ideile sustinute de cronicari: etnogeneza românească (originea română, unitatea şi continuitatea poporului nostru); lupta pentru independenţa naţională; reflecţia filozofică asupra condiţiei. Permanente ale umanismului în cultura română, după secolul al XVIII-lea: I.H. Rădulescu, M. Kogălniceanu, N. Bălcescu, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Titu Maiorescu, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, G. Călinescu. Clasicismul Clasicismul este individualizat prin caracteristici precum: raţiunea domină sentimentele, caracterul moralizator acordând importanţă unor specii literare corespunzătoare (fabula, satira, comedia, tragedia), personajele sunt caractere: caracterul avarului (Arpagon), unitate de timp, loc şi acţiune (un singur cadru, timp scurt, maxim 24h, un singur plan), exces de pudoare, rafinament, personaje oneste, morale.

M. stil înalt nu amestecul de stiluri. Termenul comportă sensuri largi. toleranţa religioasă. pictură. Diderot (Cugetari filozofice. Racine. Cragiale. Alecsandri..Montesquieu (Scrisori persane). Trăsături: regula celor trei unităţi în dramaturgie (de loc. Trăsături: raţionalismul. exprimând o atitudine estetică fundamentală ce se caracterizează prin tendinţa de a observa fenomenele în contextul universului şi de a le închega într-un sistem proporţional şi armonios. Reprezentanţi în literatura universală: Corneille. estetică şi social-politică Enciclopedia. echilibrat. Cultivă trăsături distincte – curajul. Creanga. omul poate ajunge la o percepere raţională şi universală şi la stăpânirea de sine. În literatura română: T. Maioresc. definit ca atitudine estetică fundamentală de observare şi realizare a unui sistem armonios. naivitatea. Lovinescu. care fundamenteaza libertatea şi drepturile omului.. Anglia . E. Nepotul lui Rameau etc. perfecţiunea. arhitectură. muzică. Diderot. Nunta lui Figaro). sistem de guvernare prin monarhia luminată – republica. complet (ţip social – excepţional. emanciparea prin cultură şi educaţie a poporului. Puritatea stilului. dHolbach. V. bună-înţelegere şi muncă. Budai Deleanu. multilateral. Voltaire. idealul. Curentul se defineşte ca o mişcare artistică şi literară care promovează ideile de echilibru şi armonie a fiinţei umane. Curentul clasicismului. Boileau. natură se subordonează idealului uman – caracter moralizator. Reprezentanţi în cultura universală: Franţa . întâietatea raţiunii. toleranţă.P. Prin extensie. Beaumarchais (Barbierul din Sevilla. Rousseau. spiritul laic. stiinţifică. Slavici. acţiune). puritatea genurilor şi a speciilor literare. cultul pentru adevăr şi natural (în literatură). Zadig. estetică. Se pun în circulaţie concepte ca: egalitatea şi dreptul natural. avariţia. timp. Odobescu. I. armonia. I. proporţional. Ţările unde se manifestă mai întai sunt Anglia şi Franţa. imitarea modelelor greco-romane. literară care s-a manifestat în Europa în secolul al XVIII-lea. Candid tragedii).Se mai pot desprinde şi alte trăsături ale operei: simetria şi echilibrul compoziţiei.L. stabil. Începutul se leagă de anul 1688 cand se votează în parlamentul Angliei Declaraţia drepturilor. Mumuleanu. Eminescu. În Franţa. senin. Iluminismul Iluminismul este mişcarea filozofică. promovarea virtutii – propunând un tip ideal de om virtuos. concizia şi rigoarea unor exprimări care capătă uneori caracter de sentinţă. iluminismul va cunoaşte împliniri şi progrese deosebite prin realizarea strălucitei lucrări de sinteză filozofică. termenul se foloseşte şi pentru a denumi perfecţiunea. La Bruyere. al perfecţiunii formelor. Helvtius. S-a manifestat în toate artele – literatură.). Voltaire (Brutus. B. I. I. constituite în modele durabile şi care se pot regăsi în timp. tinde spre un tip ideal. generozitatea sau laşitatea. Mollire. cultură. La Fontaine. la care au colaborat personalităţi ale culturii universale: Montesquieu. cunoscută şi sub denumirea de epoca luminilor sau luminism. corespunzător frumosului şi concordant cu norme rationale care impun tipuri model. vitejia. suveranitatea poporului. dominat de elementele frumosului. sobrietatea. Al. unic – un model). infrumusetarea şi innobilarea naturii (în pictură). în concordanţă cu norme specifice (cele trei unităţi în dramaturgie). Prin: luminare.Daniel Defoe (Robinson .

Rude. Romantismul Termenul comportă sensuri largi. al subiectivităţii. cultivarea specificului naţional prin istorie. 2. Al. B. Curentul a fost anticipat de preromantism. Musset. Alecsandri. Wagner. Apare liedul. Delavrancea. Macedonski. Brahms. Andrei Muresanu. Rosenthal. istorice opuse tipurilor eterne şi abstracte ale clasicismului. C. Negruzzi. Romantismul se constituie ca mişcare artistică la sfârşitul secolului al XVIII-lea în Anglia şi Germania. Caracteristici: introduce noi categorii estetice: urâtul. . Schiller. Bălcescu. B. 3. A afirmat specificul naţional. romantismul eminescian considerat şi ca ultimă etapă a romantismului universal. J. libertatea formelor. Strasuss au reprezentat şi postromantismul. Germania . Rădulescu. D. Al. Rusia Radiscev (Calatorie de la Petersburg la Moscova). patriotic: I. Paganini.Lessig (Laocoon. personaje excepţionale în împrejurări excepţionale. de Nrval (Franţa). Gh. În literatura română cunoaşte trei etape: 1. folclor. S-a extins în toată Europa şi aproape în toate ţările lumii. C. introducerea de noi specii: drama romantică.romantism vizionar. În artele plastice: Delacroix. O. Th. Lermontov (Rusia). St.D. drama Nathan inteleptul etc. primatul subiectivismului. drama muzicala wagneriană. fantasticul. V. spontaneităţii cu tendinţa de evaziune în vis. Verdi.Crusoe).P. Russo. afirmându-se ca o reacţie faţa de clasicism. Swift (Calatoriile lui Guliver). St. în exotism. simbolism: Al. romantismul posteminescian identificabil în curentele sămănătorism. folosirea antitezei în structura poeziei şi în conceperea personajelor. Schelley. meditaţia. Budai. arhaismelor. În cultura română: Şcoala Ardeleană: Samuil Micu. Ceaikovski. al fanteziei supunându-se genului liric. poemul filozofic. N. Mahler. V. aspiraţia spre originalitate. considerată ca un manifest al romantismului european.). Bruckner. Haşdeu. Heine. Germania.). Odobescu. mai ales în Anglia. Carlova. I. Kogălniceanu. N. Liszt. Chopin. îmbogaţirea şi lărgirea limbii literare prin includerea limbii populare. grotescul. G. Byron. M. Keats. David. Scott (Anglia). Gricault. Gheorghe Lazar. Dinicu Golescu. Goga. în concordanta cu scopul urmărit. al sensibilităţii. În muzica Schubert. Berlioz. O. Vigny. Grimm (Germania). regionalismelor a argoului. Weber. Leopardi (Italia). Exprimă atitudinea estetică caracterizată prin relevarea aspectelor concrete. în Moldova: Gheorghe Asachi. Ecouri ale romantismului se regasesc şi în etapele ulterioare ale literaturii până astăzi. în trecut. Iosif. Reprezentanţi în literatura universală: V.H. Hugo care publica Prefaţa la drama Cromwell (1827). inovaţii prozodice. Petru Maior. Schumann. G. iar în secolul al XIX-lea în Franţa. diferite. Afirma factorul emoţional al imaginaţiei. al pasiunii. Lamartine. romantismul şi preromatismul scriitorilor de la 1848-1870 . Italia. R. Aman. Sincai. Grigorescu. macabrul. Manzoni. Turner. nuvela istorică. Italia Carlo Goldoni (Badaranii. Puskin. natură . Bolintineanu. Hangita etc.

Teodorescu etc. Thackery. propune un sistem de cunoastere continuind expresionismul si opunindu-se dadaismului. I. Ch. Marin Preda. Merime. continuu al subconstientului. G. la mijlocul secolului al XIX-lea ca o reacţie antiromantică. fara controlul actiunii. Reprezentanti din literatura romana: Arghezi. Pablo Picasso. Tehnica artistica – dicteul automat – spontan. considerat şi teoreticianul realismului. stil sobru. Bogza. Flaubert. Caragale. a complexelor. veridică a realităţii. a proectiilor onirice. Se exalta psihanaliza. literară care are ca preocupare reprezentarea obiectivă.arivistul. avarul. Reprezentanţi în literatura universală: Balzac. impersonal. negatevist-initiat de poetul francez Andre Breton. Salvator Dali. complexe . „Alge”.L. Călinescu. Ibsen. tendinţa critică. care a impus nume referentiale in literatura si arta:scriitorii – Louis Aragon. Realismul Termenul denumeşte concepţia artistică. Voronca. Suprarealismul A fost teoretizat si practicat la revistele: „Urmuz”. I. Un rol deosebit l-au avut tezele filozofului francez Henri Bergson. Creangă. Naum. Gogol. În literatura română: Nicolae Filimon. Spirit teribilist. Caracteristici: obiectivitatea. Stendhal. A fost folosit pentru prima dată în 1850 aplicat cu intelesul modern în pictura lui Gustave Courbet. sceleratul. lipsa idealizării. Giorgio de Chirico etc. Lacques Prevert si pictorii – Max Ernst.Romatismul poate fi considerat unul din curentele larg reprezentate în cultura universală. Tolstoi. Paul Eluard.a halucinatiilor. . cultivarea lumii tulburi. Liviu Rebreanu. Dikens. Dostoievski. inocentul. personaje tipice). personaje realiste. A aparut în Franţa. tipicul (împrejurari tipice. Trasaturi:crearea unei alte lumi. iar în 1857 de romancierul Jules Hussan (Champfleury).

realiştii. brutale ale realităţii. Martin du Gard (Franta) G. Delavrancea. Naturalismul considera că mediul socio cultural exercită o influenţă absolut covârşitoare în apariţia şi dezvoltarea personalităţii umane. L. Hauptmann (Germaia). A. subliniind conformitatea cu natura. manifestată la început în pictură. care îl apropie de cel al termenului realism. mai mult decât asupra aspectului stabil şi conceptual al lucrurilor. Principalul susţinător al naturalismului a fost Émile Zola. reprezentanţi ai impresionismului au fost Lovis Corinth şi Max Liebermann. Aceştia credeau că ereditatea unei persoane şi mediul decid caracterul acesteia. alcoolici. Impresionismul Impresionismul este o mişcare artistică.Observaţiile lor în materie de psihologie erau totuşi rudimentare având în vedere că psihologia se dezvoltă abia după apariţia teoriilor lui Sigmund Freud. o mişcare literară proeminentă la sfârşitul secolului XIX în Franţa şi în restul Europei. Naturaliştii au adoptat de asemenea tehnica descrierii detaliate de la predecesorii lor imediaţi. mai târziu şi în muzică. . Pictura impresionistă s-a dezvoltat în perioada cuprinsă între 1867 şi 1886 . În Germania. Joris Karl Huysmans şi fraţii Goncourt. Th. criminali. caracterizată prin concentrarea asupra impresiilor fugitive produse de o scenă sau de un obiect. care a scris un tratat despre subiect ("Le roman experimental") şi a folosit stilul în multele sale romane. Alţi autori francezi influenţaţi de Zola sunt Guy de Maupassant. Hugo von Hofmannsthal. de Maupassant. mai ales în Franţa . B. În timp ce realismul încearcă doar să descrie subiecţii aşa cum sunt ei în realitate. Rainer Maria Rilke. Scriitorii naturalişti au fost influenţaţi de către teoria evoluţionistă a lui Charles Darwin. Caragiale. De asemenea studiau elemente umane tarate. Zola. Giorgio Boldini. Arthur Schnitzler. G. preferând pictura în aer liber şi folosind o cromatică pură şi tuşeuri fine de penel pentru a simula lumina reală. Adesea termenul naturalism este folosit de către criticii literari cu un sens mai general. asupra mobilităţii fenomenelor. Rebreau. Peter Krojer. Reprezentanţi în literatura universală: E. în Italia. Dreiser (America ). Anders Zorn. în Suedia . naturalismul radicalizează principiile estetice ale realismului în direcţia reprezentării aspectelor dure. şi care marchează desprinderea artei moderne de academismul tradiţional. Daudet.Naturalism Naturalismul este o ramură a realismului. St. fidelitatea faţă de realitate a reprezentării artistice. sau persoane alterate genetic de un mediu social viciat. Elementele naturaliste se găsesc în literatura română în unele nuvele ale lui Caragiale şi Delavrancea sau în proza lui Liviu Rebreanu. În literatura română: I. Simone Lega. în Danemarca.L. În Franţa corespondentul impresionismului în literatură este de fapt simbolismul.

surprinderea spaţiilor exotice sau luxuriante. în spiritul curentelor tradiţionaliste care au debutat cu Junimismulanilor 1860 şi Sămănătorismul lui Nicolae Iorga. Catulle Mendès. Din dorinţa de a elibera poezia din chingile romantismului militau pentru poezia obţinută cu ajutorul meşteşugului. Parnasienii erau de asemenea influentati de Théophile Gautier si de doctrina acestuia a "artei pentru artă". François Coppée şi José María de Heredia. metalele rare. Paul Verlaine. fiind o civilizaţie de import. Mihail . Parnasianismul promova: impersonalismul. rondel. François Coppée. Din cauza unor divergenţe doctrinare. Parnasianismul a apărut ca o reacţie (neo-clasică) la romantism. tematica lor viza subiecte clasice sau exotice pe care le tratau cu o mare rigiditate a formei si cu o maximă detaşare a emoţiei. la rândul ei aceasta purtând numele muntelui Parnas. ornamentală şi cizelată.) şi a tiparelor prozodice alambicate. Primul a format Partidul Social Democrat al Muncitorilor. Stere argumentează că singura formă socială şi politică viabilă în România sfârşitului de secol XIX nu putea fi decât viaţa rurală. casa Muzelor înmitologia greacă. José-Maria de Hérédia. geografia lirică devenind planetară. cultiva expresia impersonală. Spiridon Popescu. Sully Prudhomme.Poporanismul Poporanismul este o ideologie tradiţională românească. Parnasianismul Parnasianismul este denumirea unui curent literar de la sfârşitul secolului XIX. elogiul civilizaţiilor (arhetipale şi interferenţiale). rondelul. religiilor. în timp ce al doilea s-a apropiat de marxism. Parnasienii erau o grupare de poeţi din Franţa secolului XIX ce şi-a tras denumirea de la revista în care publicau. Elementele acestei detaşări proveneau in foarte mare masura din Estetica lui Arthur Schopenhauer. descriptivă. de la cele polare la cele ecuatoriale. podoabele de interior). Gala Galaction. Ion Agârbiceanu. De fapt. care a fuzionat cu Partidul Naţional Liberal. raportată la peisaje exotice. Publicată între anii 1866 si 1876. pe care o exaltă ca fiind autentică. Théodore de Banville . deci inorganică. a inclus poezii scrise de Charles Leconte de Lisle. Théodore de Banville. al mitologiilor. şi lauda obiectelor sau lucrurilor din sfere înalte (nestematele. cultivarea formelor fixe de poezie (sonetul. Charles Leconte de Lisle. SullyPrudhomme. gazelul etc. Octavian Goga. în care ţăranul şi satul tradiţional trebuiau să fie actorii principali ai dezvoltării. cărora le consacra poezii de virtuozitate formală (sonet. Parnasianismul european este bine reprezentat de poeţii francezi: Théophile Gautier. Reprezentanţi: Jean Bart. în opoziţie cu civilizaţia urbană considerată a fi străină de realitatea românească. întemeiată în 1890 de avocatul şi jurnalistul Constantin Stere. rondo). Stere a construit o ideologie în jurul conceptului de unicitate a civilizaţiei rurale româneşti. Parnasul contemporan. glosa. de poeţii englezi: Austin Hogaş. Calistrat Sadoveanu. organică. Constantin Stere s-a inspirat din doctrina curentului narodnicismului rusesc. natura obiectivată – în viziuni întemeiate pe receptarea strict senzorială a lucrurilor. Constantin Stere şi Constantin Dobrogeanu Gherea s-au despărţit. dar şi la obiecte de artă.

mod de exprimare. Gheorghe Orleanu. Mircea Ciobanu. de poeţii germani. Gabriel Donna. cenaclului şi revistei sale. Al. prin contributia fundamentala la dezvoltarea artei moderne. functionalismul arhitectural. pictografia. de manifestare propriu acestui curent Adesea se consideră că poeţi ca Charles Baudelaire. Poate cel mai idiosincratic dintre autorii parnasieni . Artistul trebue sa fie creator de valori estetice. D. care se opunea naturalismului şi parnasianismului. Se impune Constantin Brâncusi. Nicolae Davidescu. ce concureaza natura. Iuliu Cezar Săvescu. Literatorul. Ion Barbu. Alexandru Petroff. încă din 1880 şi până în perioada interbelică. Alexandru Obedenaru. Andriţoiu. cubismul – perceperea obiectelor. Alţi parnasieni români sunt Ion Pillat. În literatura română. căci bardul de la Mirceşti era la curent cu orice noutate / mişcare literară franceză. alături de simbolism.a sculpturii. Ilarie Hinoveanu. parnasianismul a reprezentat o notabilă direcţie modernistă a poeziei noui / decadente. armonia de senzatii cromatice. de „noua şcoală de la Atena“. Andrew Lang . aproape sincron cu cele din Franţa. Eugen Dorcescu. Constructivismul Grupat in jurul revistei „Contemporanul” condusa de I. Simbolismul Simbolismul a fost o mişcare artistică şi literară de la finele secolului XIX. pe care le-a condus şi în primele două decenii ale secolului al XX-lea. Olavo Bilac e un autor brazilian care a prelucrat versurile şi metrul poetic fara sa elimine complet emoţia poetică. sincretismul artelor. în «Pasteluri» de Vasile Alecsandri. Ion Acsan. de poeţii iberici având în frunte pe Ruben Dario. între 1866 şi 1869. Primele semne ale parnasianismului şi-au făcut apariţia în literatura română. dar Stephane Mallarmé e cel care îl încarnează cel mai bine în poezie. colajul poetic. inventind forme noi. Eugeniu Speranţia. Arthur Rimbaud şi Paul Verlaine fac parte din acest curent. dar prima veritabilă „şcoală“ parnasiano-simbolistă din literatura română se datorează lui Alexandru Macedonski. Au fost incurajate: pictura abstracta. de la August Graf von Platen la Stefan George . Edmund Gosse.Vinea-milita pentru corespondentele dintre arta si spiritul contemporan al tehnologiei moderne. unde curentul şi-a avut „prima şcoală“ între 1866 şi 1880. potrivit căreia valoarea fiecărui obiect şi fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimat şi descifrat cu ajutorul simbolurilor. direcţie promovată – în „simbioza parnasianism-simbolism”. Rarişte. . reprezentată de Kostis Palamas.Dobson. stilizarea sculpturii. Mircea Demetriad. Parnasianismul nu s-a limitat doar la teritoriul european.

La apariţia semănătorismului a contribuit şi interesul crescând care s-a manifestat în acea perioadă faţă de problema ţărănească. a metaforelor rafinate şi preţioase şi a versurilor impare ce ar permite reînnoirea limbajului poetic. decadenta. simbolismul pătrunde prin poemele şi textele teoretice ale lui Alexandru Macedonski. a didacticismului sau a falsei sensibilităţi şi proclamă că poezia trebuie să sugereze. auditive.vizuale). La acestea adaugă folosirea cuvintelor rare. Ion Minulescu şi mai alesGeorge Bacovia. existenţa sinesteziei (perceperea simultană a unui ansamblu de senzaţii. Semănătorismul Semănătorismul (sau Sămănătorismul) este un curent ideologic şi literar constituit la începutul secolului XX în jurul revistei „Sămănătorul” (1901-1910).de melancolie. cultivarea elementului muzical. aflată în faza unei crize acute. nu să descrie. care au culminat cu răscoala din 1907.a sonorităţii verbale. 3. care foloseşte poezia simbolistă drept pretext. negând gândirea ştiinţifică. simbolismul reprezintă un cerc literar restrâns din care făceau parte poeţi cum ar fi Stuart Merrill.Definit în sens strict. plictiseală. Deşi simbolismul francez a durat foarte puţin. Albert Samain şi Jean Moréas. Trăsăturile simbolismului literar: 1. Dintre temele simboliste pot fi citate: impalpabilul. Manifestul simbolist: În acel articol. Ultimul a publicat manifestul mişcării în 1886. Jean Moréas vorbeşte despre o artă care va fi inamica declamaţiei. utilizarea simbolurilor. El a asimilat preocupări mai vechi. Alţi reprezentanţi sunt Ştefan Petică. s-au născut tema lui Charles Baudelaire a corespondenţelor şi una din temele poeziei lui Stephane Mallarmé în care lumea întreagă e doar o imensă carte. simbolul oferind posibilitatea unei interpretări multiple. el a fertilizat poezia modernă. raţionalistă. Principalul teoretician al acestui curent a fost Nicolae Iorga. cultivarea sugestiei cu ajutorul căreia sunt puse în evidenţă stări sufleteşti vagi. Manifestul simbolist a fost ulterior pus în versuri de Arthur Rimbaud în poemul Les Voyelles („Vocalele”). cu nuanţe expresioniste sau existenţialiste. pentru a crea o poezie metafizică. 2. în care natura este definită drept un "templu de simboluri". în ziarul Le Figaro. Pe drumul deschis de simbolism au păşit ulterior Arthur Rimbaud cu experieţa clarviziunii. În literatura română. sintetizat şi . pe care le-a definit. 4. angoasele identitare ale Eului. imaginea femeii. arta pentru artă. confuze. marcată prin repetate răscoale. un exemplu perfect de sinestezie literară şi Charles Baudelaire în poemul Correspondances(„Corespondenţe”).

Duiliu Zamfirescu. Ştefan Octavian Iosif.sunt elementele esenţiale ale artei vizuale. Aceşti artişti modernişti au crezut cu tărie că . ca: Alexandru Vlahuţă. au pornit conceptual de la presupunerea că atât culoarea cât şi forma . inspiraţi de mişcarea impresionistă şi de lucrările lui Paul Cézanne şi Edvard Munch. vedeţi articolul despre postmodernism. muzica şi literatura progresivă care s-a conturat în circa trei decenii înainte de anii 1910 . arhitectura. tradiţionale – sistemul ierarhic de organizare a muzicii care a ghidat acest domeniu pentru mai bine de două secole şi jumătate – întrucât a descoperit un mod nou de a organiza sunetul. Artiştii abstracţi. George Coşbuc. Prezentul articol prezintă mişcarea care a început la finele secolului al XIX-lea.1914. Unii istorici ai artei împart secolul al XX-lea în perioada modernă şi cea postmodernă. sub direcţia lui George Coşbuc şi a lui Alexandru Vlahuţă. Această tehnică a rezultat în creerea muzicii seriale a perioadei de după primul război mondial. Piet Mondrian şi Kazimir Malevich au încercat să redefinească arta ca şi aranjamentul culorii pure. Emil Gârleanu.teoretizat. Wassily Kandinsky. astfel încât putem vorbi mai curând despre colaboratori. Nici un scriitor remarcabil nu a fost integral sămănătorist. pentru arta după anii 1970. Moderniştii au crezut că prin refuzarea tradiţiei ar fi putut descoperi noi şi radicale feluri de a crea "un altfel de artă". începând cu cele alesecolului al XIV-lea şi culminând cu rigiditatea şi "osificarea" academismului secolului al 19-lea. supunând criticii unele aspecte ale societăţii şi atrăgând atenţia asupra necesităţii culturalizării ţărănimii. bazat pe gruparea notelor în rânduri de câte douăsprezece.nu reprezentarea lumii naturale . fiindcă nu mai era nevoie de funcţia pur descriptivă ale niciuneia din artele vizuale. Arnold Schoenberg a crezut în ignorarea armoniei tonale. Poziţia critică era întregită de preţuirea tradiţiilor istorice şi folclorice. Nicolae Iorga a considerat opera lui Alexandru Vlahuţă drept un apogeu al semănătorismului. când artiştii s-au revoltat împotriva tradiţiilor academice şi istorice impuse şi considerate standard ale secolelor anterioare. artistică şi ideatică care include artele vizuale. a valorilor naţionale. Dezvoltarea fotografiei a afectat puternic acest aspect al modernismului. Ion Agârbiceanu. a luptei de eliberare naţională etc. pe când alţii le văd ca două perioade ale aceleiaşi ere artistice. în prima lor fază şi Mihail Sadoveanu sau Liviu Rebreanu. Modernismul Modernismul este o mişcare culturală. La 2 decembrie 1901 apare la Bucureşti primul număr al revistei „Sămănătorul”. Astfel.

şi literatura modernă şi cea postmodernă explorează fragmentarismul în narare şi construcţia (exemplele moderniste. În plus. I. lumea de coşmar al lui T. arta va trece de faza materialistă şi va intra într-una spirituală. pentru a examina stări interioare de conştiinţă (exemplu modernist fiind „fluxul conştiinţei” în maniera Virginiei Woolf sau a lui James Joyce).Holban. o etică. sau filosofic la condiţia postmodernităţii. literatură şi cultură. sunt Virginia Woolf.S. cultură postmodernă.Petrescu. Postmodernismul Postmodernismul este termenul de referinţă aplicat unei vaste game de evoluţii în domeniile de teorie critică. cultural. Reprezentanti: I. se poate face referinţă la arhitectură postmodernă. unde naraţiunea descrie un fir epic tratat dintr-un punct de vedere obiectiv sau omniscient.Steinu.a. Postmodernismul. anti-eroii lui Knut Hamsun sau Samuel Beckett. Diversele expresii ale postmodernismului provin.Voronca.Braescu. John Barth. care se referă la toate fenomenele care au succedat modernităţii. şi deconstrucţie. cele două literaturi explorează subiectivismul. pe de altă parte reprezintă un set de răspunsuri. academic. A. pe măsură ce îşi dezvoltă sau rafinează stilul şi devine conştientă de sine şi ironică. ale unui conflict interior. sau Julian . literatura postmodernă evită această criză. C.Papadat-Bengescu s. artistic. utilizat pentru a descrie condiţia sau răspunsul la postmodernitate. de ordin intelectual. filozofie. 1984). De exemplu. literatură postmodernă. P. în viziunea acestuia. G. În schimb. filosofie postmodernă. Un alt termen conex este adjectivul postmodern (deseori folosit incorect sub forma „postmodernist”). Sub raportul personajului. operele dramaturgului suedez August Strindberg sau ale autorului italian Luigi Pirandello). postmodernismul atacă ideea unor universalii monolitice şi în schimb încurajează perspectivele fracturate. Jean-François Lyotard a descris acest curent drept o „neîncredere în metanaraţiuni” (Lyotard. Personajele torturate şi izolate. creaţia modernă a considerat fragmentarea şi extrema subiectivitate drept expresii ale unei crize existenţiale. postmodernismul se ocupă de modul în care autoritatea unor entităţi ideale (numite metanaraţiuni) este slăbită prin procesul de fragmentare. Postmodernitatea include un accent pe condiţia sociologică. Eliot din Ţara pierdută fac loc în scrierile postmoderne unor naraţiuni deconstruite şi auto-reflexive din romanele scrise de John Fowles. fluide şi pe cele multiple. V. consumism.Constantinescu.Barbu. Un termen înrudit este postmodernitatea. În anumite privinţe. renunţă la realitatea exterioară. tehnologică sau celelalte condiţii care disting Epoca Modernă de tot ce a urmat după ea. H. literatura modernă şi postmodernă reprezintă o ruptură de realismul de secol XIX. G. depăşesc sau sânt o reacţie a modernismului. Dacă modernismul se consideră pe sine o culminare a căutării unei estetici a iluminismului.prin refuzarea reprezentărilor reale şi materiale. artă. arhitectură. se poate spune că literatura postmodernă nu se raportează la cea modernă. Spre deosebire de literatura postmodernă.Calinescu. Împreună.

de joc. s-a dovedit predispus la culminări naţionaliste zise în mod eronat de-a dreapta. Curentul gândirist a contribuit. Principalii exponenţi au fost trei importanţi colaboratori ai revistei: Radu Dragnea. ce ascunde însă tragicul. Don De Lillo. pe de o parte. Neomodernismul s-a conturat în doar 7 numere ale revistei "Albatros" editată în 1941 şi condusă de Geo Dumitrescu. Scriitorii generaţiei şaizeciste aveau o libertate interioară şi protestau împotriva realismului socialist. Neomodernismul Neomodernismul este un curent ideologic. născută din iluminism.Barnes. Paul Auster sau Thomas Pynchon în Gravity's Rainbow. Orientarea sa este spreOrtodoxie şi autohtonism. în jurul revistei „Gândirea”. care este cel al războaielor şi să recupereze valorile şi modelele. Această nouă formă de manifestare a modernismului ce se prelungeşte până prin anii '60 este îndreptată cu faţa spre un trecut exemplar. caracterizat prin respingerea formelor grave şi prin redarea temelor grave într-o manieră ludică. de la care îşi trage numele. la revelarea unor elemente de substrat. Gândirismul are afinităţi cu alte curente tradiţionaliste din secolul XIX. iar pe de altă parte. Expresionismul . Literatura neomodernistă este definită printr-un imaginar poetic inedit. acesta din urmă fiind liderul generaţiei anilor '60. operele unor autori cum ar fi David Foster Wallace. literar definit de spiritul creator postbelic. metafore subtile şi expresie ermetică. printre care cel mai relevant este Sămănătorismul lui Nicolae Iorga. naţionalismul şi unitatea naţională sub egida Ortodoxiei. Scriitorii neomodernişti doresc să se despartă de "spiritul veacului". Printre reprezentanţii de seamă ai ideologiei neomoderniste se numără Gellu Naum şi Nichita Stănescu. la încurajarea preocupărilor folclorice şi etnografice. limbaj ambiguu. Pamfil Şeicaru şi Nichifor Crainic. Gândirismul Gândirismul este un curent ideologic care s-a format în România primelor decenii ale secolului XX. redeptând tradiţionalismul. satirizează societatea paranoidă a modernismului. Între timp. însă se deosebeşte de acesta din urmă prin preocuparea excesivă faţă de rolul social şi cultural pe care ar trebui să-l joace credinţa ortodoxă.

şi Franz Marc. În literatură. Acest stil va depăşi de altfel repede graniţele picturii: va cuprinde în sfera sa şi sculptura. ca o dovadă că violenţa nu poate învinge niciodată frumosul. În pofida programelor şi periodicilor sale. de un ritm discontinuu. ţinta atacurilor naziste.acoperind perioada 1905 . Reprezentat de artişti foarte diferiţi. Operele lor sunt confiscate şi excluse din muzee. Astfel. În roman.1918. Ele au fost redate patrimoniului universal şi iubitorilor de artă. August Macke .din jurul Almanahului Der Blaue Reiter ("Călăreţul albastru") din München . deşi termenul poate fi aplicat unui grup de dramaturgi germani din primele decenii ale secolului al XX-lea. Mişcarea. expresionismul se impune mai mult ca un stil. elveţianul Cuno Amiet. s-a reuşit recuperarea multor tablouri. Expresionismul este reacţia firească a unui grup de pictori germani la academism şi convenţii estetice rigide. poezia şi muzica. deşi a durat puţin timp. de exemplu Karel Čapek în R. În teatru. Din fericire. Paul Klee şi Wassily Kandinsky. (1921) şi Eugene O'Neill în Împăratul Jones (1921).grupul Die Brücke ("Puntea") dinDresda . cei mai cunoscuţi pictori expresionişti sunt norvegianul Edvard Munch. Revolta artiştilor a proclamat libertatea creatoare absolută şi primatul expresiei asupra formei. Alţi dramaturgi. olandezii Lambertus Zijl şi Kees van Dongen. cu compozitori ca Arnold Schönberg şi Alban Berg. începând din 1933. dar şi la autoritarismul celui de-al doilea Reich.R. a dat un avânt substanţial modernizării teatrului european. Opera „Săptămâna luminată” de Nicolae Brânzeu pe un libret de Constantin Pavel după . finlandezul Akseli Gallen-Kallela precum şi cehul Bohumil Kubista. chiar dacă unele au fost deteriorate. incluzând pe Georg Kaiser. Rezultatul este o artă spectaculoasă din punct de vedere cromatic şi o estetică revoluţionară. fiind reprezentat de către Ernst Ludwig Kirchner. în ciuda distrugerilor şi a războiului. de linii frânte şi curbe. cu celebrul său tablou Ţipătul. Numeroase opere literare româneşti au intrat în atingere cu expresionismul. Revolta expresionistă propune o formulă nouă. În anul 1937 se organizează expoziţia "Arta degenerată": expresioniştii sunt prezentaţi aici ca duşmani ai regimului şi rasei germane. caracterizată de culori ţipătoare. majoritatea poeziilor sau pieselor de teatru ale lui Lucian Blaga pot fi afiliate acestui curent. Erich Heckel. au scris opere cu tentă expresionistă. Max Pechstein . contrastante. Karl Schmidt-Rottluff.Expresionismul îşi are originea în Germania (vezi: Expresionismul german). Este o revoluţie pur estetică. expresionismul este adesea considerat o revoltă împotriva realismului sau naturalismului. deşi nu erau afiliaţi curentului. decât ca o mişcare artistică. Expresionismul devine. Vor adera mai târziu Emil Nolde.U. o căutare a unei realităţi psihologice sau spirituale. expresionismul nu a fost niciodată o şcoală în adevăratul sens al cuvântului. iar nu o înregistrare a unor evenimente exterioare surprinse în secvenţa lor logică. dar păstrează temele tradiţionale. Săptămâna luminată. stream of consciousness). Un alt exemplu ar putea fi piesa lui Mihai Săulescu. Ernst Toller şi Frank Wedekind. Opera lor este caracterizată de o bizară distorsionare a realului. August Strindberg este considerat un precursor al mişcării expresioniste. termenul este leagat de operele lui Franz Kafka sau James Joyce (vezi: tehnica fluxului conştiinţei. rareori abordând revendicări politice sau sociale. În afara Germaniei.

dadaismul este vizibil. „75 H. cu premiera în 1943 la Opera Română din Bucureşti. Aceasta din urmă poate fi considerată prima operă românească de orientare expresionistă. de pildă. suprarealism sau futurism. confruntată pentru prima dată cu ororile unui război care nu dădea semne că s-ar apropia de sfârşit a fost una din cele mai radicale din istoria umanităţii. De aceea un dadaism în stare pură este mai greu de descoperit. pe atunci stat neutru. Ideile integralismului se regăsesc. nicio Operă din ţară nu a înscris-o în repertoriul ei. toţi revoltaţii împotriva absurdităţii acestui conflict. Un dadaism mai marcat este vizibil în textele lui Saşa Pană. Teoretizat de poetul Ilarie Voronca. totul pe fundamente constructiviste şi urmărind să reflecte viaţa intensă şi grandioasă a . în Zürich. logice. integralismul proclamă eliberarea de sub autoritatea oricăror dogme estetice. realizat cu o măiestrie uimitoare. Astfel. unde alături de elemente suprarealiste se recunosc şi cele futuriste. ea reliefează un tragism răscolitor. dezertorii.”.piesa lui Mihai Săulescu. Integralismul Integralismul este un curent literar românesc de avangardă din epoca interbelică bazat pe constructivism ce conţinea şi elemente de dadaism. clasică" (Ilarie Voronca). Mihail Cosma(cunoscut şi sub numele de Claude Sernet) defineşte integralismul ca "o sinteză ştiinţifică şi obiectivă a tuturor eforturilor estetice încercate până în prezent (futurism. capitalaElveţiei. Intelectualii. în unele producţii poetice sau a unora din domeniul artelor plastice. Dadaismul Generaţia de artişti de după primul război mondial.). publicate în reviste de avangardă precum: „unu”. ei îşi manifestă revolta mai curând prin provocare. parţial. cubism. Vrând să răspundă absurdului prin absurd. „Punct”. după 1990. Din nefericire. ordine-eşentă constructivistă. un paradox ce caracterizează şi alte curente de factură avangardistă. Caracteristica mişcării româneşti de avangardă literară este chiar eclectismul.P. etice sau sociale şi promovează o artă a imediatului şi a autenticităţii totale. refugiaţii politici. organizatorul Cabaretului „Voltaire”. Într-un interviu cu Luigi Pirandello. în paginile revistei Integral. suprarealism etc. se reunesc în mod regulat în jurul scriitorului român Tristan Tzara. expresionism. „Contimporanul”. În România. manifestul dadaist a fost publicat într-un prim şi singur număr al revistei Cabaret Voltaire. Integraliştii urmăreau o "ordine-sinteză. „Integral”. decât prin idei estetice.

secolului nostru bulversat de vitezele mecanicismului. uzine.. Proletarii impun forme". Mihail Cosma. Benjamin Fondane. . Clase sociale coboară. Filip Brunea-Fox. dansul maşinilor pe glorii de bitum.. O încrucişare de ere. Stephan Roll. economii inedite sunt construite. afirma: "Noi trăim definitiv sub semn citadin. Manifestul integralismului. planetă de stindarde. Ritm-viteză. Reprezentanţi: Ilarie Voronca. prin inteligenţa rece a inginerului şi prin triumful sănătos al sportsmanului". publicat în primul număr al revistei Integral. Ion Călugăru.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful