CURENTE LITERARE Curentul literar este mişcarea de idei şi principii artistice care reuneţte scriitorii ce adera la aceleasşi concepţii

literare faţa de care se simt atraşi spiritual, înscriindu+se astfel în maniera literară respectivă. De obicei, ideile estetice şi literare ale unei astfel de grupări se fac publice printr-un manifest sau program literar. Umanismul Termenul de Umanism are două semnificaţii: Poziţie filozofică care pune omul şi valorile umane mai presus de orice, orientându-se în special asupra omului ca individ. Omul constituie astfel valoarea supremă, este un scop în sine şi nu un mijloc. Umanismul implică un devotament pentru căutarea adevărului şi moralităţii prin mijloace umane, în sprijinul intereselor umane. Axându-se pe capacitatea de autodeterminare, umanismul respinge validitatea justificărilor transcendentale cum ar fi dependenţa de credinţă, supranaturalul sau textele pretinse a fi revelaţii divine. Umaniştii susţin moralitatea universală bazată pe condiţia umană ca loc comun, sugerând că soluţiile problemelor sociale şi culturale umane nu pot fi provincialiste. 2. Mişcare spirituală care stă la baza Renaşterii, apărută în Italia în secolul al XIVlea şi care s-a extins în mod progresiv în Europa apuseană până în secolul al XVII-lea. Ea este marcată de reîntoarcerea la textele antichităţii greco-romane, care servesc ca modele ale modului de viaţă, de gândire şi de creaţie artistică.
1.

Reprezentanţi în cultura universală: F. Petrarca, G. Boccaccio, Pico della Mirandola, Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarroti - Italia; F. Rabelais, P. Ronsard - Franţa; Martin Luther Germania; Thomas Morus, W. Shakespeare - Anglia; Erasmus din Rotterdam supranumit prinţul umanismului - Ţările de Jos. În cultura română: Nicolaus Olahus - Transilvania, Ştefan cel Mare, Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu; Udriste Năsturel, Nicolae Milescu, Simion Ştefan, Dosoftei, Antim Ivireanu, Grigore Ureche, Miron Costin, Stolnicul Constantin Cantacuzino, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir. Ideile sustinute de cronicari: etnogeneza românească (originea română, unitatea şi continuitatea poporului nostru); lupta pentru independenţa naţională; reflecţia filozofică asupra condiţiei. Permanente ale umanismului în cultura română, după secolul al XVIII-lea: I.H. Rădulescu, M. Kogălniceanu, N. Bălcescu, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Titu Maiorescu, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, G. Călinescu. Clasicismul Clasicismul este individualizat prin caracteristici precum: raţiunea domină sentimentele, caracterul moralizator acordând importanţă unor specii literare corespunzătoare (fabula, satira, comedia, tragedia), personajele sunt caractere: caracterul avarului (Arpagon), unitate de timp, loc şi acţiune (un singur cadru, timp scurt, maxim 24h, un singur plan), exces de pudoare, rafinament, personaje oneste, morale.

Maioresc. La Bruyere. exprimând o atitudine estetică fundamentală ce se caracterizează prin tendinţa de a observa fenomenele în contextul universului şi de a le închega într-un sistem proporţional şi armonios. pictură. M. timp. sistem de guvernare prin monarhia luminată – republica. Voltaire (Brutus..P. senin. unic – un model). naivitatea. constituite în modele durabile şi care se pot regăsi în timp. Cultivă trăsături distincte – curajul. Trăsături: raţionalismul. estetică. promovarea virtutii – propunând un tip ideal de om virtuos. La Fontaine. Prin extensie. complet (ţip social – excepţional. Racine. iluminismul va cunoaşte împliniri şi progrese deosebite prin realizarea strălucitei lucrări de sinteză filozofică. toleranţă. În literatura română: T. dHolbach. Boileau. Al.Montesquieu (Scrisori persane). În Franţa.L. estetică şi social-politică Enciclopedia. E. Lovinescu. Termenul comportă sensuri largi. concizia şi rigoarea unor exprimări care capătă uneori caracter de sentinţă. I. Anglia . Slavici. Zadig.Daniel Defoe (Robinson . în concordanţă cu norme specifice (cele trei unităţi în dramaturgie). muzică. I. Voltaire. multilateral. Se pun în circulaţie concepte ca: egalitatea şi dreptul natural. întâietatea raţiunii. arhitectură. I. spiritul laic. stiinţifică. Iluminismul Iluminismul este mişcarea filozofică. Trăsături: regula celor trei unităţi în dramaturgie (de loc. corespunzător frumosului şi concordant cu norme rationale care impun tipuri model. dominat de elementele frumosului. definit ca atitudine estetică fundamentală de observare şi realizare a unui sistem armonios. Ţările unde se manifestă mai întai sunt Anglia şi Franţa. Nunta lui Figaro). Diderot. Budai Deleanu. Diderot (Cugetari filozofice. Reprezentanţi în cultura universală: Franţa .Se mai pot desprinde şi alte trăsături ale operei: simetria şi echilibrul compoziţiei. Helvtius. acţiune). S-a manifestat în toate artele – literatură. sobrietatea. avariţia. Beaumarchais (Barbierul din Sevilla. armonia.. perfecţiunea. omul poate ajunge la o percepere raţională şi universală şi la stăpânirea de sine. imitarea modelelor greco-romane. puritatea genurilor şi a speciilor literare. literară care s-a manifestat în Europa în secolul al XVIII-lea. Cragiale. proporţional. care fundamenteaza libertatea şi drepturile omului. al perfecţiunii formelor. Prin: luminare. Curentul clasicismului. tinde spre un tip ideal. natură se subordonează idealului uman – caracter moralizator. Nepotul lui Rameau etc. suveranitatea poporului. cultul pentru adevăr şi natural (în literatură). Odobescu. idealul. generozitatea sau laşitatea. V. Rousseau.). Eminescu. infrumusetarea şi innobilarea naturii (în pictură). cunoscută şi sub denumirea de epoca luminilor sau luminism. stabil. Mumuleanu. Candid tragedii). Alecsandri. vitejia. bună-înţelegere şi muncă. Curentul se defineşte ca o mişcare artistică şi literară care promovează ideile de echilibru şi armonie a fiinţei umane. Începutul se leagă de anul 1688 cand se votează în parlamentul Angliei Declaraţia drepturilor. la care au colaborat personalităţi ale culturii universale: Montesquieu. cultură. B. Puritatea stilului. emanciparea prin cultură şi educaţie a poporului. stil înalt nu amestecul de stiluri. echilibrat. I. toleranţa religioasă. Creanga. termenul se foloseşte şi pentru a denumi perfecţiunea. Mollire. Reprezentanţi în literatura universală: Corneille.

grotescul. Verdi. Manzoni. M. V. O. folclor. Petru Maior. C. Hugo care publica Prefaţa la drama Cromwell (1827). Dinicu Golescu. O. David. N.Lessig (Laocoon. G. cultivarea specificului naţional prin istorie. Schelley. Sincai. Al. Lamartine. 2. Keats. Liszt. Alecsandri. Strasuss au reprezentat şi postromantismul. poemul filozofic. al fanteziei supunându-se genului liric. A afirmat specificul naţional. spontaneităţii cu tendinţa de evaziune în vis. libertatea formelor.). introducerea de noi specii: drama romantică. Bruckner. 3. mai ales în Anglia. Negruzzi. În artele plastice: Delacroix. . Russo. regionalismelor a argoului. Mahler. Rădulescu. Schumann. Haşdeu. macabrul. Schiller. Grimm (Germania). Italia Carlo Goldoni (Badaranii. Scott (Anglia). Italia. G.H. D. Kogălniceanu. B. simbolism: Al. Apare liedul. Curentul a fost anticipat de preromantism. Romantismul Termenul comportă sensuri largi. drama Nathan inteleptul etc. al pasiunii.). în concordanta cu scopul urmărit. Romantismul se constituie ca mişcare artistică la sfârşitul secolului al XVIII-lea în Anglia şi Germania. Gh. Hangita etc. aspiraţia spre originalitate. în trecut. meditaţia. I. J. romantismul eminescian considerat şi ca ultimă etapă a romantismului universal. Goga. Berlioz. istorice opuse tipurilor eterne şi abstracte ale clasicismului. Brahms. afirmându-se ca o reacţie faţa de clasicism. Rude.D. diferite. folosirea antitezei în structura poeziei şi în conceperea personajelor. Weber. Lermontov (Rusia). V. Musset. Swift (Calatoriile lui Guliver). Afirma factorul emoţional al imaginaţiei. personaje excepţionale în împrejurări excepţionale. Carlova. B. Wagner. Rusia Radiscev (Calatorie de la Petersburg la Moscova). primatul subiectivismului. Turner. Aman. Germania. în Moldova: Gheorghe Asachi. al sensibilităţii. iar în secolul al XIX-lea în Franţa. în exotism. Chopin. Delavrancea. În literatura română cunoaşte trei etape: 1. arhaismelor.Crusoe). patriotic: I. Th.P. Grigorescu. S-a extins în toată Europa şi aproape în toate ţările lumii. Al. drama muzicala wagneriană. St. de Nrval (Franţa). Ceaikovski. În cultura română: Şcoala Ardeleană: Samuil Micu. natură . considerată ca un manifest al romantismului european. Exprimă atitudinea estetică caracterizată prin relevarea aspectelor concrete. fantasticul. C. romantismul posteminescian identificabil în curentele sămănătorism. Puskin. Macedonski. Heine. Iosif. Odobescu. Ecouri ale romantismului se regasesc şi în etapele ulterioare ale literaturii până astăzi. Germania . Rosenthal. îmbogaţirea şi lărgirea limbii literare prin includerea limbii populare. N. Bolintineanu. al subiectivităţii. Leopardi (Italia). Andrei Muresanu. Bălcescu. Reprezentanţi în literatura universală: V.romantism vizionar. În muzica Schubert. Budai. St. R. Gheorghe Lazar. Gricault. inovaţii prozodice. nuvela istorică. Caracteristici: introduce noi categorii estetice: urâtul. Paganini. Vigny. Byron. romantismul şi preromatismul scriitorilor de la 1848-1870 .

Caragale. Bogza. Suprarealismul A fost teoretizat si practicat la revistele: „Urmuz”. la mijlocul secolului al XIX-lea ca o reacţie antiromantică. tipicul (împrejurari tipice.a halucinatiilor. Tehnica artistica – dicteul automat – spontan. Trasaturi:crearea unei alte lumi. .L. complexe . lipsa idealizării. A fost folosit pentru prima dată în 1850 aplicat cu intelesul modern în pictura lui Gustave Courbet. I. Pablo Picasso. propune un sistem de cunoastere continuind expresionismul si opunindu-se dadaismului. impersonal. Liviu Rebreanu. care a impus nume referentiale in literatura si arta:scriitorii – Louis Aragon. Realismul Termenul denumeşte concepţia artistică. sceleratul. a complexelor. personaje realiste. Voronca. I. personaje tipice). a proectiilor onirice. Ch. veridică a realităţii. Caracteristici: obiectivitatea. Lacques Prevert si pictorii – Max Ernst. Călinescu. Paul Eluard. cultivarea lumii tulburi. Teodorescu etc. Reprezentanti din literatura romana: Arghezi. Giorgio de Chirico etc. iar în 1857 de romancierul Jules Hussan (Champfleury). continuu al subconstientului. Dikens. Stendhal. tendinţa critică. Flaubert. Ibsen.arivistul. stil sobru. considerat şi teoreticianul realismului. Naum. fara controlul actiunii. A aparut în Franţa. Merime. Spirit teribilist. Marin Preda. inocentul. avarul. Dostoievski.Romatismul poate fi considerat unul din curentele larg reprezentate în cultura universală. Creangă. Thackery. Gogol. Un rol deosebit l-au avut tezele filozofului francez Henri Bergson. În literatura română: Nicolae Filimon. „Alge”. Reprezentanţi în literatura universală: Balzac. Se exalta psihanaliza. Salvator Dali. Tolstoi. negatevist-initiat de poetul francez Andre Breton. G. literară care are ca preocupare reprezentarea obiectivă.

De asemenea studiau elemente umane tarate. Th. Aceştia credeau că ereditatea unei persoane şi mediul decid caracterul acesteia. Dreiser (America ). G. Hugo von Hofmannsthal. A. L. Adesea termenul naturalism este folosit de către criticii literari cu un sens mai general. mai târziu şi în muzică. Joris Karl Huysmans şi fraţii Goncourt. Delavrancea. criminali. Giorgio Boldini. Zola. În Germania. caracterizată prin concentrarea asupra impresiilor fugitive produse de o scenă sau de un obiect. Impresionismul Impresionismul este o mişcare artistică. naturalismul radicalizează principiile estetice ale realismului în direcţia reprezentării aspectelor dure. În literatura română: I. Elementele naturaliste se găsesc în literatura română în unele nuvele ale lui Caragiale şi Delavrancea sau în proza lui Liviu Rebreanu. brutale ale realităţii. Caragiale. În timp ce realismul încearcă doar să descrie subiecţii aşa cum sunt ei în realitate. în Italia. Naturaliştii au adoptat de asemenea tehnica descrierii detaliate de la predecesorii lor imediaţi. în Suedia . Rainer Maria Rilke. Hauptmann (Germaia). Scriitorii naturalişti au fost influenţaţi de către teoria evoluţionistă a lui Charles Darwin. asupra mobilităţii fenomenelor. de Maupassant.Naturalism Naturalismul este o ramură a realismului. Alţi autori francezi influenţaţi de Zola sunt Guy de Maupassant. B. Principalul susţinător al naturalismului a fost Émile Zola.L. Daudet. fidelitatea faţă de realitate a reprezentării artistice. în Danemarca. Rebreau. Pictura impresionistă s-a dezvoltat în perioada cuprinsă între 1867 şi 1886 . Reprezentanţi în literatura universală: E. reprezentanţi ai impresionismului au fost Lovis Corinth şi Max Liebermann. St.Observaţiile lor în materie de psihologie erau totuşi rudimentare având în vedere că psihologia se dezvoltă abia după apariţia teoriilor lui Sigmund Freud. Peter Krojer. mai mult decât asupra aspectului stabil şi conceptual al lucrurilor. care a scris un tratat despre subiect ("Le roman experimental") şi a folosit stilul în multele sale romane. Simone Lega. Arthur Schnitzler. subliniind conformitatea cu natura. şi care marchează desprinderea artei moderne de academismul tradiţional. Naturalismul considera că mediul socio cultural exercită o influenţă absolut covârşitoare în apariţia şi dezvoltarea personalităţii umane. În Franţa corespondentul impresionismului în literatură este de fapt simbolismul. mai ales în Franţa . preferând pictura în aer liber şi folosind o cromatică pură şi tuşeuri fine de penel pentru a simula lumina reală. Anders Zorn. . Martin du Gard (Franta) G. care îl apropie de cel al termenului realism. o mişcare literară proeminentă la sfârşitul secolului XIX în Franţa şi în restul Europei. realiştii. manifestată la început în pictură. alcoolici. sau persoane alterate genetic de un mediu social viciat.

Stere argumentează că singura formă socială şi politică viabilă în România sfârşitului de secol XIX nu putea fi decât viaţa rurală.) şi a tiparelor prozodice alambicate. Ion Agârbiceanu. descriptivă. Théodore de Banville. gazelul etc. întemeiată în 1890 de avocatul şi jurnalistul Constantin Stere. pe care o exaltă ca fiind autentică. Spiridon Popescu. François Coppée şi José María de Heredia. Catulle Mendès. tematica lor viza subiecte clasice sau exotice pe care le tratau cu o mare rigiditate a formei si cu o maximă detaşare a emoţiei. şi lauda obiectelor sau lucrurilor din sfere înalte (nestematele. raportată la peisaje exotice. rondel. SullyPrudhomme. surprinderea spaţiilor exotice sau luxuriante. în spiritul curentelor tradiţionaliste care au debutat cu Junimismulanilor 1860 şi Sămănătorismul lui Nicolae Iorga. Din cauza unor divergenţe doctrinare. Constantin Stere şi Constantin Dobrogeanu Gherea s-au despărţit. François Coppée. la rândul ei aceasta purtând numele muntelui Parnas. cultiva expresia impersonală. în timp ce al doilea s-a apropiat de marxism. religiilor. Parnasianismul a apărut ca o reacţie (neo-clasică) la romantism. Paul Verlaine. Gala Galaction. Parnasianismul promova: impersonalismul. rondo). José-Maria de Hérédia. Elementele acestei detaşări proveneau in foarte mare masura din Estetica lui Arthur Schopenhauer. De fapt. care a fuzionat cu Partidul Naţional Liberal. metalele rare. al mitologiilor.Poporanismul Poporanismul este o ideologie tradiţională românească. cultivarea formelor fixe de poezie (sonetul. în opoziţie cu civilizaţia urbană considerată a fi străină de realitatea românească. Din dorinţa de a elibera poezia din chingile romantismului militau pentru poezia obţinută cu ajutorul meşteşugului. Primul a format Partidul Social Democrat al Muncitorilor. Parnasianismul Parnasianismul este denumirea unui curent literar de la sfârşitul secolului XIX. podoabele de interior). Charles Leconte de Lisle. Parnasienii erau o grupare de poeţi din Franţa secolului XIX ce şi-a tras denumirea de la revista în care publicau. de poeţii englezi: Austin Hogaş. Stere a construit o ideologie în jurul conceptului de unicitate a civilizaţiei rurale româneşti. Théodore de Banville . Parnasienii erau de asemenea influentati de Théophile Gautier si de doctrina acestuia a "artei pentru artă". cărora le consacra poezii de virtuozitate formală (sonet. Constantin Stere s-a inspirat din doctrina curentului narodnicismului rusesc. dar şi la obiecte de artă. casa Muzelor înmitologia greacă. organică. glosa. Mihail . fiind o civilizaţie de import. Octavian Goga. de la cele polare la cele ecuatoriale. a inclus poezii scrise de Charles Leconte de Lisle. Parnasianismul european este bine reprezentat de poeţii francezi: Théophile Gautier. ornamentală şi cizelată. Calistrat Sadoveanu. elogiul civilizaţiilor (arhetipale şi interferenţiale). Parnasul contemporan. în care ţăranul şi satul tradiţional trebuiau să fie actorii principali ai dezvoltării. Publicată între anii 1866 si 1876. Sully Prudhomme. natura obiectivată – în viziuni întemeiate pe receptarea strict senzorială a lucrurilor. geografia lirică devenind planetară. Reprezentanţi: Jean Bart. deci inorganică. rondelul.

căci bardul de la Mirceşti era la curent cu orice noutate / mişcare literară franceză. Olavo Bilac e un autor brazilian care a prelucrat versurile şi metrul poetic fara sa elimine complet emoţia poetică. prin contributia fundamentala la dezvoltarea artei moderne. ce concureaza natura. Literatorul. Simbolismul Simbolismul a fost o mişcare artistică şi literară de la finele secolului XIX. de poeţii germani. Gheorghe Orleanu. Ion Barbu. Alexandru Petroff. potrivit căreia valoarea fiecărui obiect şi fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimat şi descifrat cu ajutorul simbolurilor. de poeţii iberici având în frunte pe Ruben Dario. Al. Eugeniu Speranţia. cubismul – perceperea obiectelor. În literatura română. sincretismul artelor. Andriţoiu. colajul poetic. reprezentată de Kostis Palamas. Iuliu Cezar Săvescu. armonia de senzatii cromatice. Se impune Constantin Brâncusi. aproape sincron cu cele din Franţa. Ion Acsan. Edmund Gosse. parnasianismul a reprezentat o notabilă direcţie modernistă a poeziei noui / decadente. . Au fost incurajate: pictura abstracta. pe care le-a condus şi în primele două decenii ale secolului al XX-lea. Gabriel Donna. dar Stephane Mallarmé e cel care îl încarnează cel mai bine în poezie. stilizarea sculpturii. Andrew Lang . Primele semne ale parnasianismului şi-au făcut apariţia în literatura română.Dobson. de la August Graf von Platen la Stefan George . Alexandru Obedenaru. mod de exprimare. de „noua şcoală de la Atena“. care se opunea naturalismului şi parnasianismului. alături de simbolism. în «Pasteluri» de Vasile Alecsandri. de manifestare propriu acestui curent Adesea se consideră că poeţi ca Charles Baudelaire. încă din 1880 şi până în perioada interbelică. direcţie promovată – în „simbioza parnasianism-simbolism”. pictografia. D. între 1866 şi 1869. Constructivismul Grupat in jurul revistei „Contemporanul” condusa de I. functionalismul arhitectural. Parnasianismul nu s-a limitat doar la teritoriul european. Artistul trebue sa fie creator de valori estetice. Alţi parnasieni români sunt Ion Pillat.Vinea-milita pentru corespondentele dintre arta si spiritul contemporan al tehnologiei moderne. Ilarie Hinoveanu. Arthur Rimbaud şi Paul Verlaine fac parte din acest curent. Nicolae Davidescu. unde curentul şi-a avut „prima şcoală“ între 1866 şi 1880. Eugen Dorcescu.a sculpturii. Poate cel mai idiosincratic dintre autorii parnasieni . Rarişte. Mircea Ciobanu. inventind forme noi. cenaclului şi revistei sale. dar prima veritabilă „şcoală“ parnasiano-simbolistă din literatura română se datorează lui Alexandru Macedonski. Mircea Demetriad.

Manifestul simbolist a fost ulterior pus în versuri de Arthur Rimbaud în poemul Les Voyelles („Vocalele”). Albert Samain şi Jean Moréas. În literatura română. Jean Moréas vorbeşte despre o artă care va fi inamica declamaţiei. el a fertilizat poezia modernă. pentru a crea o poezie metafizică. simbolismul reprezintă un cerc literar restrâns din care făceau parte poeţi cum ar fi Stuart Merrill. Semănătorismul Semănătorismul (sau Sămănătorismul) este un curent ideologic şi literar constituit la începutul secolului XX în jurul revistei „Sămănătorul” (1901-1910). a metaforelor rafinate şi preţioase şi a versurilor impare ce ar permite reînnoirea limbajului poetic. auditive. decadenta. imaginea femeii. care au culminat cu răscoala din 1907. Manifestul simbolist: În acel articol. Alţi reprezentanţi sunt Ştefan Petică. în care natura este definită drept un "templu de simboluri".vizuale). sintetizat şi . raţionalistă. 4. Ion Minulescu şi mai alesGeorge Bacovia. negând gândirea ştiinţifică. 2. în ziarul Le Figaro. Dintre temele simboliste pot fi citate: impalpabilul. plictiseală. un exemplu perfect de sinestezie literară şi Charles Baudelaire în poemul Correspondances(„Corespondenţe”).Definit în sens strict. nu să descrie. Trăsăturile simbolismului literar: 1. Deşi simbolismul francez a durat foarte puţin. cultivarea sugestiei cu ajutorul căreia sunt puse în evidenţă stări sufleteşti vagi. care foloseşte poezia simbolistă drept pretext. utilizarea simbolurilor. existenţa sinesteziei (perceperea simultană a unui ansamblu de senzaţii. a didacticismului sau a falsei sensibilităţi şi proclamă că poezia trebuie să sugereze. simbolismul pătrunde prin poemele şi textele teoretice ale lui Alexandru Macedonski. marcată prin repetate răscoale. aflată în faza unei crize acute. Ultimul a publicat manifestul mişcării în 1886. Pe drumul deschis de simbolism au păşit ulterior Arthur Rimbaud cu experieţa clarviziunii. arta pentru artă. La apariţia semănătorismului a contribuit şi interesul crescând care s-a manifestat în acea perioadă faţă de problema ţărănească. cultivarea elementului muzical. Principalul teoretician al acestui curent a fost Nicolae Iorga.de melancolie. confuze. simbolul oferind posibilitatea unei interpretări multiple. 3. cu nuanţe expresioniste sau existenţialiste. La acestea adaugă folosirea cuvintelor rare.a sonorităţii verbale. El a asimilat preocupări mai vechi. pe care le-a definit. s-au născut tema lui Charles Baudelaire a corespondenţelor şi una din temele poeziei lui Stephane Mallarmé în care lumea întreagă e doar o imensă carte. angoasele identitare ale Eului.

arhitectura. Aceşti artişti modernişti au crezut cu tărie că . Duiliu Zamfirescu. Această tehnică a rezultat în creerea muzicii seriale a perioadei de după primul război mondial. supunând criticii unele aspecte ale societăţii şi atrăgând atenţia asupra necesităţii culturalizării ţărănimii. ca: Alexandru Vlahuţă. Piet Mondrian şi Kazimir Malevich au încercat să redefinească arta ca şi aranjamentul culorii pure. astfel încât putem vorbi mai curând despre colaboratori. artistică şi ideatică care include artele vizuale. George Coşbuc. Emil Gârleanu.teoretizat. inspiraţi de mişcarea impresionistă şi de lucrările lui Paul Cézanne şi Edvard Munch. vedeţi articolul despre postmodernism. Astfel. sub direcţia lui George Coşbuc şi a lui Alexandru Vlahuţă. Ion Agârbiceanu. începând cu cele alesecolului al XIV-lea şi culminând cu rigiditatea şi "osificarea" academismului secolului al 19-lea. a luptei de eliberare naţională etc. în prima lor fază şi Mihail Sadoveanu sau Liviu Rebreanu. Modernismul Modernismul este o mişcare culturală. tradiţionale – sistemul ierarhic de organizare a muzicii care a ghidat acest domeniu pentru mai bine de două secole şi jumătate – întrucât a descoperit un mod nou de a organiza sunetul. Wassily Kandinsky.1914.sunt elementele esenţiale ale artei vizuale. Unii istorici ai artei împart secolul al XX-lea în perioada modernă şi cea postmodernă. pe când alţii le văd ca două perioade ale aceleiaşi ere artistice. Nici un scriitor remarcabil nu a fost integral sămănătorist. Arnold Schoenberg a crezut în ignorarea armoniei tonale. au pornit conceptual de la presupunerea că atât culoarea cât şi forma . Artiştii abstracţi. La 2 decembrie 1901 apare la Bucureşti primul număr al revistei „Sămănătorul”. bazat pe gruparea notelor în rânduri de câte douăsprezece. când artiştii s-au revoltat împotriva tradiţiilor academice şi istorice impuse şi considerate standard ale secolelor anterioare. muzica şi literatura progresivă care s-a conturat în circa trei decenii înainte de anii 1910 . Dezvoltarea fotografiei a afectat puternic acest aspect al modernismului. Poziţia critică era întregită de preţuirea tradiţiilor istorice şi folclorice. pentru arta după anii 1970. Moderniştii au crezut că prin refuzarea tradiţiei ar fi putut descoperi noi şi radicale feluri de a crea "un altfel de artă". Ştefan Octavian Iosif.nu reprezentarea lumii naturale . a valorilor naţionale. Prezentul articol prezintă mişcarea care a început la finele secolului al XIX-lea. Nicolae Iorga a considerat opera lui Alexandru Vlahuţă drept un apogeu al semănătorismului. fiindcă nu mai era nevoie de funcţia pur descriptivă ale niciuneia din artele vizuale.

A.prin refuzarea reprezentărilor reale şi materiale. depăşesc sau sânt o reacţie a modernismului. sunt Virginia Woolf. Jean-François Lyotard a descris acest curent drept o „neîncredere în metanaraţiuni” (Lyotard. Postmodernismul Postmodernismul este termenul de referinţă aplicat unei vaste game de evoluţii în domeniile de teorie critică. o etică. pe măsură ce îşi dezvoltă sau rafinează stilul şi devine conştientă de sine şi ironică. Împreună.Holban. sau Julian . se poate spune că literatura postmodernă nu se raportează la cea modernă. operele dramaturgului suedez August Strindberg sau ale autorului italian Luigi Pirandello). literatura modernă şi postmodernă reprezintă o ruptură de realismul de secol XIX. renunţă la realitatea exterioară. Spre deosebire de literatura postmodernă. În schimb.Calinescu. anti-eroii lui Knut Hamsun sau Samuel Beckett. ale unui conflict interior. în viziunea acestuia. P. literatură şi cultură. artă. pentru a examina stări interioare de conştiinţă (exemplu modernist fiind „fluxul conştiinţei” în maniera Virginiei Woolf sau a lui James Joyce). se poate face referinţă la arhitectură postmodernă. literatura postmodernă evită această criză. V. În plus. cultural. Diversele expresii ale postmodernismului provin. sau filosofic la condiţia postmodernităţii.a. Personajele torturate şi izolate.Braescu. H. tehnologică sau celelalte condiţii care disting Epoca Modernă de tot ce a urmat după ea. cultură postmodernă. academic. filosofie postmodernă.Papadat-Bengescu s. G. Un termen înrudit este postmodernitatea.Constantinescu. G.Voronca. filozofie. literatură postmodernă. creaţia modernă a considerat fragmentarea şi extrema subiectivitate drept expresii ale unei crize existenţiale. de ordin intelectual.Steinu. Postmodernitatea include un accent pe condiţia sociologică. I. 1984). care se referă la toate fenomenele care au succedat modernităţii.Petrescu. arhitectură. Un alt termen conex este adjectivul postmodern (deseori folosit incorect sub forma „postmodernist”). şi deconstrucţie. arta va trece de faza materialistă şi va intra într-una spirituală. fluide şi pe cele multiple. Sub raportul personajului. Eliot din Ţara pierdută fac loc în scrierile postmoderne unor naraţiuni deconstruite şi auto-reflexive din romanele scrise de John Fowles. C. consumism. Reprezentanti: I. postmodernismul se ocupă de modul în care autoritatea unor entităţi ideale (numite metanaraţiuni) este slăbită prin procesul de fragmentare. unde naraţiunea descrie un fir epic tratat dintr-un punct de vedere obiectiv sau omniscient. pe de altă parte reprezintă un set de răspunsuri. John Barth. De exemplu.Barbu. lumea de coşmar al lui T. În anumite privinţe. artistic. Postmodernismul. postmodernismul atacă ideea unor universalii monolitice şi în schimb încurajează perspectivele fracturate. Dacă modernismul se consideră pe sine o culminare a căutării unei estetici a iluminismului.S. utilizat pentru a descrie condiţia sau răspunsul la postmodernitate. şi literatura modernă şi cea postmodernă explorează fragmentarismul în narare şi construcţia (exemplele moderniste. cele două literaturi explorează subiectivismul.

redeptând tradiţionalismul. de joc. metafore subtile şi expresie ermetică. ce ascunde însă tragicul. s-a dovedit predispus la culminări naţionaliste zise în mod eronat de-a dreapta. Neomodernismul s-a conturat în doar 7 numere ale revistei "Albatros" editată în 1941 şi condusă de Geo Dumitrescu. limbaj ambiguu. Principalii exponenţi au fost trei importanţi colaboratori ai revistei: Radu Dragnea. născută din iluminism. caracterizat prin respingerea formelor grave şi prin redarea temelor grave într-o manieră ludică. de la care îşi trage numele. operele unor autori cum ar fi David Foster Wallace. Gândirismul Gândirismul este un curent ideologic care s-a format în România primelor decenii ale secolului XX. Gândirismul are afinităţi cu alte curente tradiţionaliste din secolul XIX. Don De Lillo. care este cel al războaielor şi să recupereze valorile şi modelele. Scriitorii neomodernişti doresc să se despartă de "spiritul veacului". însă se deosebeşte de acesta din urmă prin preocuparea excesivă faţă de rolul social şi cultural pe care ar trebui să-l joace credinţa ortodoxă. naţionalismul şi unitatea naţională sub egida Ortodoxiei. Această nouă formă de manifestare a modernismului ce se prelungeşte până prin anii '60 este îndreptată cu faţa spre un trecut exemplar.Barnes. pe de o parte. Printre reprezentanţii de seamă ai ideologiei neomoderniste se numără Gellu Naum şi Nichita Stănescu. Literatura neomodernistă este definită printr-un imaginar poetic inedit. Paul Auster sau Thomas Pynchon în Gravity's Rainbow. Neomodernismul Neomodernismul este un curent ideologic. printre care cel mai relevant este Sămănătorismul lui Nicolae Iorga. Scriitorii generaţiei şaizeciste aveau o libertate interioară şi protestau împotriva realismului socialist. literar definit de spiritul creator postbelic. Pamfil Şeicaru şi Nichifor Crainic. Expresionismul . acesta din urmă fiind liderul generaţiei anilor '60. la revelarea unor elemente de substrat. Orientarea sa este spreOrtodoxie şi autohtonism. iar pe de altă parte. în jurul revistei „Gândirea”. Între timp. la încurajarea preocupărilor folclorice şi etnografice. satirizează societatea paranoidă a modernismului. Curentul gândirist a contribuit.

Din fericire. termenul este leagat de operele lui Franz Kafka sau James Joyce (vezi: tehnica fluxului conştiinţei. elveţianul Cuno Amiet. Opera lor este caracterizată de o bizară distorsionare a realului. Erich Heckel.1918. În afara Germaniei. stream of consciousness). decât ca o mişcare artistică. de un ritm discontinuu.R. chiar dacă unele au fost deteriorate. (1921) şi Eugene O'Neill în Împăratul Jones (1921). Expresionismul devine. de exemplu Karel Čapek în R. Vor adera mai târziu Emil Nolde. cei mai cunoscuţi pictori expresionişti sunt norvegianul Edvard Munch. Ele au fost redate patrimoniului universal şi iubitorilor de artă. deşi nu erau afiliaţi curentului. În roman. s-a reuşit recuperarea multor tablouri. Astfel. fiind reprezentat de către Ernst Ludwig Kirchner. Revolta artiştilor a proclamat libertatea creatoare absolută şi primatul expresiei asupra formei. Este o revoluţie pur estetică. cu celebrul său tablou Ţipătul. În pofida programelor şi periodicilor sale. Operele lor sunt confiscate şi excluse din muzee.Expresionismul îşi are originea în Germania (vezi: Expresionismul german). În literatură. August Strindberg este considerat un precursor al mişcării expresioniste. contrastante. Revolta expresionistă propune o formulă nouă. ţinta atacurilor naziste. În teatru. deşi termenul poate fi aplicat unui grup de dramaturgi germani din primele decenii ale secolului al XX-lea. expresionismul nu a fost niciodată o şcoală în adevăratul sens al cuvântului. începând din 1933. În anul 1937 se organizează expoziţia "Arta degenerată": expresioniştii sunt prezentaţi aici ca duşmani ai regimului şi rasei germane. o căutare a unei realităţi psihologice sau spirituale. ca o dovadă că violenţa nu poate învinge niciodată frumosul. expresionismul se impune mai mult ca un stil. Reprezentat de artişti foarte diferiţi. Ernst Toller şi Frank Wedekind. incluzând pe Georg Kaiser. olandezii Lambertus Zijl şi Kees van Dongen. cu compozitori ca Arnold Schönberg şi Alban Berg. Un alt exemplu ar putea fi piesa lui Mihai Săulescu. rareori abordând revendicări politice sau sociale. Alţi dramaturgi. dar şi la autoritarismul celui de-al doilea Reich. Acest stil va depăşi de altfel repede graniţele picturii: va cuprinde în sfera sa şi sculptura. August Macke .acoperind perioada 1905 . poezia şi muzica. iar nu o înregistrare a unor evenimente exterioare surprinse în secvenţa lor logică. Rezultatul este o artă spectaculoasă din punct de vedere cromatic şi o estetică revoluţionară.grupul Die Brücke ("Puntea") dinDresda . Expresionismul este reacţia firească a unui grup de pictori germani la academism şi convenţii estetice rigide. deşi a durat puţin timp. Max Pechstein . Numeroase opere literare româneşti au intrat în atingere cu expresionismul. au scris opere cu tentă expresionistă.şi Franz Marc. Săptămâna luminată. majoritatea poeziilor sau pieselor de teatru ale lui Lucian Blaga pot fi afiliate acestui curent.din jurul Almanahului Der Blaue Reiter ("Călăreţul albastru") din München . Mişcarea. în ciuda distrugerilor şi a războiului.U. caracterizată de culori ţipătoare. finlandezul Akseli Gallen-Kallela precum şi cehul Bohumil Kubista. de linii frânte şi curbe. Karl Schmidt-Rottluff. expresionismul este adesea considerat o revoltă împotriva realismului sau naturalismului. Paul Klee şi Wassily Kandinsky. dar păstrează temele tradiţionale. Opera „Săptămâna luminată” de Nicolae Brânzeu pe un libret de Constantin Pavel după . a dat un avânt substanţial modernizării teatrului european.

logice.”. unde alături de elemente suprarealiste se recunosc şi cele futuriste. Vrând să răspundă absurdului prin absurd. publicate în reviste de avangardă precum: „unu”. Aceasta din urmă poate fi considerată prima operă românească de orientare expresionistă. Ideile integralismului se regăsesc. nicio Operă din ţară nu a înscris-o în repertoriul ei. expresionism. Într-un interviu cu Luigi Pirandello.piesa lui Mihai Săulescu. De aceea un dadaism în stare pură este mai greu de descoperit. manifestul dadaist a fost publicat într-un prim şi singur număr al revistei Cabaret Voltaire. dadaismul este vizibil. în unele producţii poetice sau a unora din domeniul artelor plastice.). etice sau sociale şi promovează o artă a imediatului şi a autenticităţii totale. decât prin idei estetice. Integraliştii urmăreau o "ordine-sinteză. clasică" (Ilarie Voronca). realizat cu o măiestrie uimitoare. ei îşi manifestă revolta mai curând prin provocare. Un dadaism mai marcat este vizibil în textele lui Saşa Pană. „Integral”. confruntată pentru prima dată cu ororile unui război care nu dădea semne că s-ar apropia de sfârşit a fost una din cele mai radicale din istoria umanităţii. ordine-eşentă constructivistă. suprarealism etc. Caracteristica mişcării româneşti de avangardă literară este chiar eclectismul. integralismul proclamă eliberarea de sub autoritatea oricăror dogme estetice. „Punct”.P. capitalaElveţiei. Din nefericire. În România. toţi revoltaţii împotriva absurdităţii acestui conflict. Intelectualii. Mihail Cosma(cunoscut şi sub numele de Claude Sernet) defineşte integralismul ca "o sinteză ştiinţifică şi obiectivă a tuturor eforturilor estetice încercate până în prezent (futurism. cubism. ea reliefează un tragism răscolitor. „Contimporanul”. suprarealism sau futurism. refugiaţii politici. în paginile revistei Integral. „75 H. parţial. Astfel. Integralismul Integralismul este un curent literar românesc de avangardă din epoca interbelică bazat pe constructivism ce conţinea şi elemente de dadaism. se reunesc în mod regulat în jurul scriitorului român Tristan Tzara. de pildă. totul pe fundamente constructiviste şi urmărind să reflecte viaţa intensă şi grandioasă a . Teoretizat de poetul Ilarie Voronca. organizatorul Cabaretului „Voltaire”. în Zürich. Dadaismul Generaţia de artişti de după primul război mondial. după 1990. un paradox ce caracterizează şi alte curente de factură avangardistă. cu premiera în 1943 la Opera Română din Bucureşti. dezertorii. pe atunci stat neutru.

Stephan Roll. Mihail Cosma. publicat în primul număr al revistei Integral. afirma: "Noi trăim definitiv sub semn citadin. Ritm-viteză. dansul maşinilor pe glorii de bitum. Filip Brunea-Fox. planetă de stindarde. . prin inteligenţa rece a inginerului şi prin triumful sănătos al sportsmanului". Benjamin Fondane.secolului nostru bulversat de vitezele mecanicismului. Ion Călugăru. Reprezentanţi: Ilarie Voronca.. Clase sociale coboară. Manifestul integralismului. uzine. O încrucişare de ere. economii inedite sunt construite.. Proletarii impun forme".