CURENTE LITERARE Curentul literar este mişcarea de idei şi principii artistice care reuneţte scriitorii ce adera la aceleasşi concepţii

literare faţa de care se simt atraşi spiritual, înscriindu+se astfel în maniera literară respectivă. De obicei, ideile estetice şi literare ale unei astfel de grupări se fac publice printr-un manifest sau program literar. Umanismul Termenul de Umanism are două semnificaţii: Poziţie filozofică care pune omul şi valorile umane mai presus de orice, orientându-se în special asupra omului ca individ. Omul constituie astfel valoarea supremă, este un scop în sine şi nu un mijloc. Umanismul implică un devotament pentru căutarea adevărului şi moralităţii prin mijloace umane, în sprijinul intereselor umane. Axându-se pe capacitatea de autodeterminare, umanismul respinge validitatea justificărilor transcendentale cum ar fi dependenţa de credinţă, supranaturalul sau textele pretinse a fi revelaţii divine. Umaniştii susţin moralitatea universală bazată pe condiţia umană ca loc comun, sugerând că soluţiile problemelor sociale şi culturale umane nu pot fi provincialiste. 2. Mişcare spirituală care stă la baza Renaşterii, apărută în Italia în secolul al XIVlea şi care s-a extins în mod progresiv în Europa apuseană până în secolul al XVII-lea. Ea este marcată de reîntoarcerea la textele antichităţii greco-romane, care servesc ca modele ale modului de viaţă, de gândire şi de creaţie artistică.
1.

Reprezentanţi în cultura universală: F. Petrarca, G. Boccaccio, Pico della Mirandola, Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarroti - Italia; F. Rabelais, P. Ronsard - Franţa; Martin Luther Germania; Thomas Morus, W. Shakespeare - Anglia; Erasmus din Rotterdam supranumit prinţul umanismului - Ţările de Jos. În cultura română: Nicolaus Olahus - Transilvania, Ştefan cel Mare, Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu; Udriste Năsturel, Nicolae Milescu, Simion Ştefan, Dosoftei, Antim Ivireanu, Grigore Ureche, Miron Costin, Stolnicul Constantin Cantacuzino, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir. Ideile sustinute de cronicari: etnogeneza românească (originea română, unitatea şi continuitatea poporului nostru); lupta pentru independenţa naţională; reflecţia filozofică asupra condiţiei. Permanente ale umanismului în cultura română, după secolul al XVIII-lea: I.H. Rădulescu, M. Kogălniceanu, N. Bălcescu, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Titu Maiorescu, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, G. Călinescu. Clasicismul Clasicismul este individualizat prin caracteristici precum: raţiunea domină sentimentele, caracterul moralizator acordând importanţă unor specii literare corespunzătoare (fabula, satira, comedia, tragedia), personajele sunt caractere: caracterul avarului (Arpagon), unitate de timp, loc şi acţiune (un singur cadru, timp scurt, maxim 24h, un singur plan), exces de pudoare, rafinament, personaje oneste, morale.

vitejia.. La Fontaine. Nunta lui Figaro). naivitatea. proporţional. al perfecţiunii formelor. Eminescu. Creanga. armonia. Voltaire (Brutus. I. timp. Zadig. Mollire. avariţia. B. Diderot (Cugetari filozofice. I. constituite în modele durabile şi care se pot regăsi în timp. Slavici. bună-înţelegere şi muncă. emanciparea prin cultură şi educaţie a poporului. Reprezentanţi în cultura universală: Franţa .L. Beaumarchais (Barbierul din Sevilla. Rousseau. Lovinescu. V. complet (ţip social – excepţional. exprimând o atitudine estetică fundamentală ce se caracterizează prin tendinţa de a observa fenomenele în contextul universului şi de a le închega într-un sistem proporţional şi armonios. imitarea modelelor greco-romane. definit ca atitudine estetică fundamentală de observare şi realizare a unui sistem armonios. toleranţă. acţiune). Termenul comportă sensuri largi. Cragiale. Iluminismul Iluminismul este mişcarea filozofică. Se pun în circulaţie concepte ca: egalitatea şi dreptul natural. Racine. care fundamenteaza libertatea şi drepturile omului. Trăsături: raţionalismul. Trăsături: regula celor trei unităţi în dramaturgie (de loc. întâietatea raţiunii. multilateral. dominat de elementele frumosului. suveranitatea poporului. generozitatea sau laşitatea. Mumuleanu. I. echilibrat.Daniel Defoe (Robinson . iluminismul va cunoaşte împliniri şi progrese deosebite prin realizarea strălucitei lucrări de sinteză filozofică. Boileau.). idealul. dHolbach. cultul pentru adevăr şi natural (în literatură). infrumusetarea şi innobilarea naturii (în pictură). S-a manifestat în toate artele – literatură. cultură. În literatura română: T. Puritatea stilului. Reprezentanţi în literatura universală: Corneille. M. termenul se foloseşte şi pentru a denumi perfecţiunea. stiinţifică. E. perfecţiunea. tinde spre un tip ideal. sobrietatea. promovarea virtutii – propunând un tip ideal de om virtuos. Cultivă trăsături distincte – curajul. sistem de guvernare prin monarhia luminată – republica. omul poate ajunge la o percepere raţională şi universală şi la stăpânirea de sine. Alecsandri. Voltaire. Ţările unde se manifestă mai întai sunt Anglia şi Franţa. estetică. Prin extensie. muzică. La Bruyere. la care au colaborat personalităţi ale culturii universale: Montesquieu. Nepotul lui Rameau etc. Curentul clasicismului. Anglia . Prin: luminare. Candid tragedii). unic – un model). natură se subordonează idealului uman – caracter moralizator.. estetică şi social-politică Enciclopedia. În Franţa. senin. Al. arhitectură.P. toleranţa religioasă. Curentul se defineşte ca o mişcare artistică şi literară care promovează ideile de echilibru şi armonie a fiinţei umane. Helvtius.Se mai pot desprinde şi alte trăsături ale operei: simetria şi echilibrul compoziţiei. pictură. Începutul se leagă de anul 1688 cand se votează în parlamentul Angliei Declaraţia drepturilor. stil înalt nu amestecul de stiluri. corespunzător frumosului şi concordant cu norme rationale care impun tipuri model. literară care s-a manifestat în Europa în secolul al XVIII-lea. spiritul laic. Budai Deleanu. I. cunoscută şi sub denumirea de epoca luminilor sau luminism. Odobescu. puritatea genurilor şi a speciilor literare. Diderot. concizia şi rigoarea unor exprimări care capătă uneori caracter de sentinţă. Maioresc.Montesquieu (Scrisori persane). în concordanţă cu norme specifice (cele trei unităţi în dramaturgie). stabil.

Andrei Muresanu. Al. libertatea formelor. 3. Gheorghe Lazar. Afirma factorul emoţional al imaginaţiei. Berlioz. Brahms. B. al fanteziei supunându-se genului liric. Germania. diferite. Italia Carlo Goldoni (Badaranii. Liszt. Romantismul se constituie ca mişcare artistică la sfârşitul secolului al XVIII-lea în Anglia şi Germania. Hugo care publica Prefaţa la drama Cromwell (1827). 2. Strasuss au reprezentat şi postromantismul. D. David. N. grotescul. cultivarea specificului naţional prin istorie. Paganini.Crusoe). Iosif. Rude.D. .Lessig (Laocoon. St. folclor. R. În muzica Schubert. nuvela istorică. iar în secolul al XIX-lea în Franţa. primatul subiectivismului. Rădulescu. în exotism. poemul filozofic. Rusia Radiscev (Calatorie de la Petersburg la Moscova). în Moldova: Gheorghe Asachi. Curentul a fost anticipat de preromantism. macabrul. Bălcescu. Aman. Budai. Rosenthal. folosirea antitezei în structura poeziei şi în conceperea personajelor. afirmându-se ca o reacţie faţa de clasicism. Weber. Lamartine. Reprezentanţi în literatura universală: V. patriotic: I. J. istorice opuse tipurilor eterne şi abstracte ale clasicismului. Vigny. introducerea de noi specii: drama romantică. C. Carlova. Ecouri ale romantismului se regasesc şi în etapele ulterioare ale literaturii până astăzi. În cultura română: Şcoala Ardeleană: Samuil Micu. I.romantism vizionar. Germania . Gh. Keats. Russo. Macedonski. drama muzicala wagneriană. Negruzzi. Caracteristici: introduce noi categorii estetice: urâtul. Grimm (Germania). Gricault. Bruckner. Leopardi (Italia). personaje excepţionale în împrejurări excepţionale. fantasticul. inovaţii prozodice. S-a extins în toată Europa şi aproape în toate ţările lumii. Al. Dinicu Golescu. de Nrval (Franţa). Exprimă atitudinea estetică caracterizată prin relevarea aspectelor concrete. A afirmat specificul naţional. considerată ca un manifest al romantismului european. Th. drama Nathan inteleptul etc. Italia. Scott (Anglia). îmbogaţirea şi lărgirea limbii literare prin includerea limbii populare. M.). Schelley. Bolintineanu. Puskin. arhaismelor. Schiller. Odobescu.H. Romantismul Termenul comportă sensuri largi. V. natură . Manzoni. Verdi. Kogălniceanu. în concordanta cu scopul urmărit. spontaneităţii cu tendinţa de evaziune în vis. Petru Maior. V. Mahler. Chopin. meditaţia. Byron. Goga. simbolism: Al. O. C. În artele plastice: Delacroix. Schumann. romantismul posteminescian identificabil în curentele sămănătorism. Musset. În literatura română cunoaşte trei etape: 1.). Turner. Swift (Calatoriile lui Guliver). Delavrancea. O. Ceaikovski. Sincai. Lermontov (Rusia). G. N. Wagner. în trecut. Haşdeu. al subiectivităţii. Hangita etc.P. Alecsandri. St. romantismul eminescian considerat şi ca ultimă etapă a romantismului universal. Heine. mai ales în Anglia. romantismul şi preromatismul scriitorilor de la 1848-1870 . al sensibilităţii. Apare liedul. G. al pasiunii. aspiraţia spre originalitate. regionalismelor a argoului. Grigorescu. B.

Voronca. Tehnica artistica – dicteul automat – spontan. G. Creangă. I. negatevist-initiat de poetul francez Andre Breton. tendinţa critică. propune un sistem de cunoastere continuind expresionismul si opunindu-se dadaismului. Lacques Prevert si pictorii – Max Ernst. Flaubert. iar în 1857 de romancierul Jules Hussan (Champfleury). stil sobru. A aparut în Franţa. complexe . Stendhal. impersonal. Caragale. Reprezentanti din literatura romana: Arghezi. Pablo Picasso. În literatura română: Nicolae Filimon. continuu al subconstientului. Thackery. a proectiilor onirice. Realismul Termenul denumeşte concepţia artistică.a halucinatiilor. sceleratul. Salvator Dali. Ch. Caracteristici: obiectivitatea. „Alge”. Se exalta psihanaliza. personaje realiste. Reprezentanţi în literatura universală: Balzac. Gogol. inocentul. Trasaturi:crearea unei alte lumi. cultivarea lumii tulburi. A fost folosit pentru prima dată în 1850 aplicat cu intelesul modern în pictura lui Gustave Courbet.arivistul. Marin Preda. care a impus nume referentiale in literatura si arta:scriitorii – Louis Aragon. . avarul. Bogza. Merime. Călinescu. Tolstoi. considerat şi teoreticianul realismului. la mijlocul secolului al XIX-lea ca o reacţie antiromantică.L. Naum. Ibsen.Romatismul poate fi considerat unul din curentele larg reprezentate în cultura universală. Spirit teribilist. Teodorescu etc. Giorgio de Chirico etc. Dikens. personaje tipice). tipicul (împrejurari tipice. veridică a realităţii. Paul Eluard. a complexelor. Un rol deosebit l-au avut tezele filozofului francez Henri Bergson. I. Dostoievski. Liviu Rebreanu. Suprarealismul A fost teoretizat si practicat la revistele: „Urmuz”. fara controlul actiunii. lipsa idealizării. literară care are ca preocupare reprezentarea obiectivă.

Pictura impresionistă s-a dezvoltat în perioada cuprinsă între 1867 şi 1886 . mai ales în Franţa . naturalismul radicalizează principiile estetice ale realismului în direcţia reprezentării aspectelor dure. reprezentanţi ai impresionismului au fost Lovis Corinth şi Max Liebermann. Adesea termenul naturalism este folosit de către criticii literari cu un sens mai general. în Danemarca. brutale ale realităţii. Rebreau. asupra mobilităţii fenomenelor. Peter Krojer. St. Naturaliştii au adoptat de asemenea tehnica descrierii detaliate de la predecesorii lor imediaţi. Naturalismul considera că mediul socio cultural exercită o influenţă absolut covârşitoare în apariţia şi dezvoltarea personalităţii umane. Caragiale. Martin du Gard (Franta) G. Reprezentanţi în literatura universală: E. care îl apropie de cel al termenului realism. A. În literatura română: I. de Maupassant.Naturalism Naturalismul este o ramură a realismului. Aceştia credeau că ereditatea unei persoane şi mediul decid caracterul acesteia. şi care marchează desprinderea artei moderne de academismul tradiţional. Elementele naturaliste se găsesc în literatura română în unele nuvele ale lui Caragiale şi Delavrancea sau în proza lui Liviu Rebreanu. De asemenea studiau elemente umane tarate. Impresionismul Impresionismul este o mişcare artistică. Daudet. criminali.Observaţiile lor în materie de psihologie erau totuşi rudimentare având în vedere că psihologia se dezvoltă abia după apariţia teoriilor lui Sigmund Freud. În Germania. Th. preferând pictura în aer liber şi folosind o cromatică pură şi tuşeuri fine de penel pentru a simula lumina reală. Hugo von Hofmannsthal. În timp ce realismul încearcă doar să descrie subiecţii aşa cum sunt ei în realitate. Joris Karl Huysmans şi fraţii Goncourt. fidelitatea faţă de realitate a reprezentării artistice. L. caracterizată prin concentrarea asupra impresiilor fugitive produse de o scenă sau de un obiect. Arthur Schnitzler. mai mult decât asupra aspectului stabil şi conceptual al lucrurilor. Dreiser (America ). manifestată la început în pictură. Anders Zorn. Hauptmann (Germaia). subliniind conformitatea cu natura. sau persoane alterate genetic de un mediu social viciat. Delavrancea. Rainer Maria Rilke. G. Zola. o mişcare literară proeminentă la sfârşitul secolului XIX în Franţa şi în restul Europei. în Suedia . Scriitorii naturalişti au fost influenţaţi de către teoria evoluţionistă a lui Charles Darwin.L. . mai târziu şi în muzică. Alţi autori francezi influenţaţi de Zola sunt Guy de Maupassant. în Italia. Giorgio Boldini. Simone Lega. B. În Franţa corespondentul impresionismului în literatură este de fapt simbolismul. alcoolici. realiştii. care a scris un tratat despre subiect ("Le roman experimental") şi a folosit stilul în multele sale romane. Principalul susţinător al naturalismului a fost Émile Zola.

Parnasianismul european este bine reprezentat de poeţii francezi: Théophile Gautier. Din cauza unor divergenţe doctrinare. Primul a format Partidul Social Democrat al Muncitorilor. în care ţăranul şi satul tradiţional trebuiau să fie actorii principali ai dezvoltării. Parnasianismul Parnasianismul este denumirea unui curent literar de la sfârşitul secolului XIX. Parnasienii erau de asemenea influentati de Théophile Gautier si de doctrina acestuia a "artei pentru artă". în spiritul curentelor tradiţionaliste care au debutat cu Junimismulanilor 1860 şi Sămănătorismul lui Nicolae Iorga. Charles Leconte de Lisle. François Coppée. Paul Verlaine. glosa. Parnasianismul promova: impersonalismul. Din dorinţa de a elibera poezia din chingile romantismului militau pentru poezia obţinută cu ajutorul meşteşugului. geografia lirică devenind planetară. SullyPrudhomme. de poeţii englezi: Austin Hogaş. Mihail . religiilor. Sully Prudhomme. Constantin Stere şi Constantin Dobrogeanu Gherea s-au despărţit. metalele rare. Stere argumentează că singura formă socială şi politică viabilă în România sfârşitului de secol XIX nu putea fi decât viaţa rurală. pe care o exaltă ca fiind autentică. Gala Galaction. De fapt. Stere a construit o ideologie în jurul conceptului de unicitate a civilizaţiei rurale româneşti. Calistrat Sadoveanu. Parnasul contemporan. a inclus poezii scrise de Charles Leconte de Lisle. Spiridon Popescu. de la cele polare la cele ecuatoriale. Octavian Goga. Théodore de Banville. fiind o civilizaţie de import. descriptivă. Elementele acestei detaşări proveneau in foarte mare masura din Estetica lui Arthur Schopenhauer. cultivarea formelor fixe de poezie (sonetul. dar şi la obiecte de artă. raportată la peisaje exotice. François Coppée şi José María de Heredia. rondel. José-Maria de Hérédia. cărora le consacra poezii de virtuozitate formală (sonet. cultiva expresia impersonală. în timp ce al doilea s-a apropiat de marxism. şi lauda obiectelor sau lucrurilor din sfere înalte (nestematele. la rândul ei aceasta purtând numele muntelui Parnas. Parnasianismul a apărut ca o reacţie (neo-clasică) la romantism. Parnasienii erau o grupare de poeţi din Franţa secolului XIX ce şi-a tras denumirea de la revista în care publicau. natura obiectivată – în viziuni întemeiate pe receptarea strict senzorială a lucrurilor. Constantin Stere s-a inspirat din doctrina curentului narodnicismului rusesc. casa Muzelor înmitologia greacă. Reprezentanţi: Jean Bart. gazelul etc. Catulle Mendès. Publicată între anii 1866 si 1876. rondelul. ornamentală şi cizelată. în opoziţie cu civilizaţia urbană considerată a fi străină de realitatea românească. care a fuzionat cu Partidul Naţional Liberal. podoabele de interior). întemeiată în 1890 de avocatul şi jurnalistul Constantin Stere. tematica lor viza subiecte clasice sau exotice pe care le tratau cu o mare rigiditate a formei si cu o maximă detaşare a emoţiei.) şi a tiparelor prozodice alambicate. deci inorganică. elogiul civilizaţiilor (arhetipale şi interferenţiale). Théodore de Banville . organică. Ion Agârbiceanu. surprinderea spaţiilor exotice sau luxuriante. al mitologiilor.Poporanismul Poporanismul este o ideologie tradiţională românească. rondo).

pictografia.Dobson. Literatorul. Se impune Constantin Brâncusi. Artistul trebue sa fie creator de valori estetice. Au fost incurajate: pictura abstracta. Olavo Bilac e un autor brazilian care a prelucrat versurile şi metrul poetic fara sa elimine complet emoţia poetică. Simbolismul Simbolismul a fost o mişcare artistică şi literară de la finele secolului XIX. de la August Graf von Platen la Stefan George . Edmund Gosse. direcţie promovată – în „simbioza parnasianism-simbolism”. care se opunea naturalismului şi parnasianismului. Ion Barbu. Alexandru Obedenaru. Iuliu Cezar Săvescu. reprezentată de Kostis Palamas. unde curentul şi-a avut „prima şcoală“ între 1866 şi 1880. între 1866 şi 1869. Andriţoiu. În literatura română. Ilarie Hinoveanu. Nicolae Davidescu. functionalismul arhitectural. Eugeniu Speranţia. pe care le-a condus şi în primele două decenii ale secolului al XX-lea. de poeţii iberici având în frunte pe Ruben Dario. cenaclului şi revistei sale. Constructivismul Grupat in jurul revistei „Contemporanul” condusa de I. D. Rarişte. cubismul – perceperea obiectelor. inventind forme noi. Poate cel mai idiosincratic dintre autorii parnasieni . Eugen Dorcescu. Gabriel Donna. Primele semne ale parnasianismului şi-au făcut apariţia în literatura română. de manifestare propriu acestui curent Adesea se consideră că poeţi ca Charles Baudelaire. Alţi parnasieni români sunt Ion Pillat. Mircea Demetriad. căci bardul de la Mirceşti era la curent cu orice noutate / mişcare literară franceză. colajul poetic.a sculpturii. ce concureaza natura. Parnasianismul nu s-a limitat doar la teritoriul european. dar Stephane Mallarmé e cel care îl încarnează cel mai bine în poezie. de poeţii germani. aproape sincron cu cele din Franţa. încă din 1880 şi până în perioada interbelică. Arthur Rimbaud şi Paul Verlaine fac parte din acest curent. Alexandru Petroff. mod de exprimare. parnasianismul a reprezentat o notabilă direcţie modernistă a poeziei noui / decadente. sincretismul artelor. Mircea Ciobanu. Ion Acsan. dar prima veritabilă „şcoală“ parnasiano-simbolistă din literatura română se datorează lui Alexandru Macedonski. de „noua şcoală de la Atena“. stilizarea sculpturii. potrivit căreia valoarea fiecărui obiect şi fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimat şi descifrat cu ajutorul simbolurilor. . Al. prin contributia fundamentala la dezvoltarea artei moderne. Andrew Lang . alături de simbolism.Vinea-milita pentru corespondentele dintre arta si spiritul contemporan al tehnologiei moderne. în «Pasteluri» de Vasile Alecsandri. armonia de senzatii cromatice. Gheorghe Orleanu.

3. imaginea femeii. un exemplu perfect de sinestezie literară şi Charles Baudelaire în poemul Correspondances(„Corespondenţe”). raţionalistă. cultivarea sugestiei cu ajutorul căreia sunt puse în evidenţă stări sufleteşti vagi. sintetizat şi . în care natura este definită drept un "templu de simboluri".vizuale). s-au născut tema lui Charles Baudelaire a corespondenţelor şi una din temele poeziei lui Stephane Mallarmé în care lumea întreagă e doar o imensă carte. arta pentru artă. confuze. cu nuanţe expresioniste sau existenţialiste. auditive. Deşi simbolismul francez a durat foarte puţin. Ultimul a publicat manifestul mişcării în 1886. Alţi reprezentanţi sunt Ştefan Petică. în ziarul Le Figaro. utilizarea simbolurilor. Manifestul simbolist: În acel articol. plictiseală. simbolul oferind posibilitatea unei interpretări multiple. simbolismul reprezintă un cerc literar restrâns din care făceau parte poeţi cum ar fi Stuart Merrill. Albert Samain şi Jean Moréas. La apariţia semănătorismului a contribuit şi interesul crescând care s-a manifestat în acea perioadă faţă de problema ţărănească. a didacticismului sau a falsei sensibilităţi şi proclamă că poezia trebuie să sugereze. aflată în faza unei crize acute. El a asimilat preocupări mai vechi. Dintre temele simboliste pot fi citate: impalpabilul. Semănătorismul Semănătorismul (sau Sămănătorismul) este un curent ideologic şi literar constituit la începutul secolului XX în jurul revistei „Sămănătorul” (1901-1910). negând gândirea ştiinţifică. Pe drumul deschis de simbolism au păşit ulterior Arthur Rimbaud cu experieţa clarviziunii. Ion Minulescu şi mai alesGeorge Bacovia. simbolismul pătrunde prin poemele şi textele teoretice ale lui Alexandru Macedonski. care au culminat cu răscoala din 1907.de melancolie. el a fertilizat poezia modernă. pentru a crea o poezie metafizică. pe care le-a definit. nu să descrie. angoasele identitare ale Eului. marcată prin repetate răscoale.a sonorităţii verbale. decadenta. Trăsăturile simbolismului literar: 1. 4. Principalul teoretician al acestui curent a fost Nicolae Iorga. În literatura română. Manifestul simbolist a fost ulterior pus în versuri de Arthur Rimbaud în poemul Les Voyelles („Vocalele”). Jean Moréas vorbeşte despre o artă care va fi inamica declamaţiei. a metaforelor rafinate şi preţioase şi a versurilor impare ce ar permite reînnoirea limbajului poetic. cultivarea elementului muzical. La acestea adaugă folosirea cuvintelor rare. care foloseşte poezia simbolistă drept pretext.Definit în sens strict. existenţa sinesteziei (perceperea simultană a unui ansamblu de senzaţii. 2.

astfel încât putem vorbi mai curând despre colaboratori. vedeţi articolul despre postmodernism. Nicolae Iorga a considerat opera lui Alexandru Vlahuţă drept un apogeu al semănătorismului. muzica şi literatura progresivă care s-a conturat în circa trei decenii înainte de anii 1910 . tradiţionale – sistemul ierarhic de organizare a muzicii care a ghidat acest domeniu pentru mai bine de două secole şi jumătate – întrucât a descoperit un mod nou de a organiza sunetul. Wassily Kandinsky. au pornit conceptual de la presupunerea că atât culoarea cât şi forma . La 2 decembrie 1901 apare la Bucureşti primul număr al revistei „Sămănătorul”. Această tehnică a rezultat în creerea muzicii seriale a perioadei de după primul război mondial. a luptei de eliberare naţională etc. bazat pe gruparea notelor în rânduri de câte douăsprezece. Ştefan Octavian Iosif. Moderniştii au crezut că prin refuzarea tradiţiei ar fi putut descoperi noi şi radicale feluri de a crea "un altfel de artă". Poziţia critică era întregită de preţuirea tradiţiilor istorice şi folclorice. începând cu cele alesecolului al XIV-lea şi culminând cu rigiditatea şi "osificarea" academismului secolului al 19-lea. Ion Agârbiceanu. inspiraţi de mişcarea impresionistă şi de lucrările lui Paul Cézanne şi Edvard Munch. Astfel. Piet Mondrian şi Kazimir Malevich au încercat să redefinească arta ca şi aranjamentul culorii pure. a valorilor naţionale. Arnold Schoenberg a crezut în ignorarea armoniei tonale. ca: Alexandru Vlahuţă. pe când alţii le văd ca două perioade ale aceleiaşi ere artistice. arhitectura.1914.sunt elementele esenţiale ale artei vizuale.nu reprezentarea lumii naturale . când artiştii s-au revoltat împotriva tradiţiilor academice şi istorice impuse şi considerate standard ale secolelor anterioare.teoretizat. supunând criticii unele aspecte ale societăţii şi atrăgând atenţia asupra necesităţii culturalizării ţărănimii. Unii istorici ai artei împart secolul al XX-lea în perioada modernă şi cea postmodernă. Dezvoltarea fotografiei a afectat puternic acest aspect al modernismului. Nici un scriitor remarcabil nu a fost integral sămănătorist. artistică şi ideatică care include artele vizuale. fiindcă nu mai era nevoie de funcţia pur descriptivă ale niciuneia din artele vizuale. Artiştii abstracţi. Duiliu Zamfirescu. pentru arta după anii 1970. Modernismul Modernismul este o mişcare culturală. sub direcţia lui George Coşbuc şi a lui Alexandru Vlahuţă. George Coşbuc. în prima lor fază şi Mihail Sadoveanu sau Liviu Rebreanu. Prezentul articol prezintă mişcarea care a început la finele secolului al XIX-lea. Aceşti artişti modernişti au crezut cu tărie că . Emil Gârleanu.

pentru a examina stări interioare de conştiinţă (exemplu modernist fiind „fluxul conştiinţei” în maniera Virginiei Woolf sau a lui James Joyce). care se referă la toate fenomenele care au succedat modernităţii.Barbu.S. ale unui conflict interior. cele două literaturi explorează subiectivismul. filosofie postmodernă. H. operele dramaturgului suedez August Strindberg sau ale autorului italian Luigi Pirandello). Reprezentanti: I. utilizat pentru a descrie condiţia sau răspunsul la postmodernitate. postmodernismul atacă ideea unor universalii monolitice şi în schimb încurajează perspectivele fracturate. artistic. literatură postmodernă. pe măsură ce îşi dezvoltă sau rafinează stilul şi devine conştientă de sine şi ironică. G. Un termen înrudit este postmodernitatea.Constantinescu. Sub raportul personajului. şi deconstrucţie. pe de altă parte reprezintă un set de răspunsuri. lumea de coşmar al lui T. I. literatură şi cultură. depăşesc sau sânt o reacţie a modernismului. creaţia modernă a considerat fragmentarea şi extrema subiectivitate drept expresii ale unei crize existenţiale. John Barth. Diversele expresii ale postmodernismului provin. se poate face referinţă la arhitectură postmodernă. A. arta va trece de faza materialistă şi va intra într-una spirituală. renunţă la realitatea exterioară. artă. Împreună. academic. P. cultural. postmodernismul se ocupă de modul în care autoritatea unor entităţi ideale (numite metanaraţiuni) este slăbită prin procesul de fragmentare.Holban. sau Julian . se poate spune că literatura postmodernă nu se raportează la cea modernă. de ordin intelectual. C.Braescu. cultură postmodernă.Petrescu. Spre deosebire de literatura postmodernă. Dacă modernismul se consideră pe sine o culminare a căutării unei estetici a iluminismului. Personajele torturate şi izolate. literatura modernă şi postmodernă reprezintă o ruptură de realismul de secol XIX. Postmodernitatea include un accent pe condiţia sociologică. literatura postmodernă evită această criză. Postmodernismul Postmodernismul este termenul de referinţă aplicat unei vaste game de evoluţii în domeniile de teorie critică.prin refuzarea reprezentărilor reale şi materiale. Un alt termen conex este adjectivul postmodern (deseori folosit incorect sub forma „postmodernist”). anti-eroii lui Knut Hamsun sau Samuel Beckett. 1984). tehnologică sau celelalte condiţii care disting Epoca Modernă de tot ce a urmat după ea. Postmodernismul. o etică.Steinu. În schimb. sunt Virginia Woolf. în viziunea acestuia. În anumite privinţe.a.Calinescu. De exemplu. consumism. şi literatura modernă şi cea postmodernă explorează fragmentarismul în narare şi construcţia (exemplele moderniste. În plus. filozofie.Voronca. unde naraţiunea descrie un fir epic tratat dintr-un punct de vedere obiectiv sau omniscient.Papadat-Bengescu s. G. Eliot din Ţara pierdută fac loc în scrierile postmoderne unor naraţiuni deconstruite şi auto-reflexive din romanele scrise de John Fowles. fluide şi pe cele multiple. Jean-François Lyotard a descris acest curent drept o „neîncredere în metanaraţiuni” (Lyotard. sau filosofic la condiţia postmodernităţii. arhitectură. V.

Gândirismul Gândirismul este un curent ideologic care s-a format în România primelor decenii ale secolului XX. de joc. Curentul gândirist a contribuit. Scriitorii neomodernişti doresc să se despartă de "spiritul veacului". Neomodernismul s-a conturat în doar 7 numere ale revistei "Albatros" editată în 1941 şi condusă de Geo Dumitrescu. Această nouă formă de manifestare a modernismului ce se prelungeşte până prin anii '60 este îndreptată cu faţa spre un trecut exemplar. Gândirismul are afinităţi cu alte curente tradiţionaliste din secolul XIX. acesta din urmă fiind liderul generaţiei anilor '60. la revelarea unor elemente de substrat. la încurajarea preocupărilor folclorice şi etnografice. Principalii exponenţi au fost trei importanţi colaboratori ai revistei: Radu Dragnea. Pamfil Şeicaru şi Nichifor Crainic. literar definit de spiritul creator postbelic. însă se deosebeşte de acesta din urmă prin preocuparea excesivă faţă de rolul social şi cultural pe care ar trebui să-l joace credinţa ortodoxă. s-a dovedit predispus la culminări naţionaliste zise în mod eronat de-a dreapta. ce ascunde însă tragicul. Paul Auster sau Thomas Pynchon în Gravity's Rainbow. operele unor autori cum ar fi David Foster Wallace. Orientarea sa este spreOrtodoxie şi autohtonism. Neomodernismul Neomodernismul este un curent ideologic. Între timp. care este cel al războaielor şi să recupereze valorile şi modelele. Expresionismul . naţionalismul şi unitatea naţională sub egida Ortodoxiei. Literatura neomodernistă este definită printr-un imaginar poetic inedit. iar pe de altă parte.Barnes. pe de o parte. Scriitorii generaţiei şaizeciste aveau o libertate interioară şi protestau împotriva realismului socialist. caracterizat prin respingerea formelor grave şi prin redarea temelor grave într-o manieră ludică. în jurul revistei „Gândirea”. Don De Lillo. redeptând tradiţionalismul. printre care cel mai relevant este Sămănătorismul lui Nicolae Iorga. Printre reprezentanţii de seamă ai ideologiei neomoderniste se numără Gellu Naum şi Nichita Stănescu. limbaj ambiguu. satirizează societatea paranoidă a modernismului. născută din iluminism. de la care îşi trage numele. metafore subtile şi expresie ermetică.

deşi a durat puţin timp. poezia şi muzica. deşi nu erau afiliaţi curentului.grupul Die Brücke ("Puntea") dinDresda . August Strindberg este considerat un precursor al mişcării expresioniste.R. rareori abordând revendicări politice sau sociale. începând din 1933.1918. expresionismul nu a fost niciodată o şcoală în adevăratul sens al cuvântului. iar nu o înregistrare a unor evenimente exterioare surprinse în secvenţa lor logică. Karl Schmidt-Rottluff. În pofida programelor şi periodicilor sale. Numeroase opere literare româneşti au intrat în atingere cu expresionismul. Revolta expresionistă propune o formulă nouă. Expresionismul este reacţia firească a unui grup de pictori germani la academism şi convenţii estetice rigide.acoperind perioada 1905 . În literatură. contrastante. chiar dacă unele au fost deteriorate. Operele lor sunt confiscate şi excluse din muzee. În teatru. Opera lor este caracterizată de o bizară distorsionare a realului. Astfel. (1921) şi Eugene O'Neill în Împăratul Jones (1921). cu compozitori ca Arnold Schönberg şi Alban Berg. stream of consciousness). În afara Germaniei. Alţi dramaturgi. majoritatea poeziilor sau pieselor de teatru ale lui Lucian Blaga pot fi afiliate acestui curent.Expresionismul îşi are originea în Germania (vezi: Expresionismul german). Rezultatul este o artă spectaculoasă din punct de vedere cromatic şi o estetică revoluţionară. de exemplu Karel Čapek în R. de un ritm discontinuu. Vor adera mai târziu Emil Nolde. au scris opere cu tentă expresionistă. August Macke . elveţianul Cuno Amiet. În roman. Expresionismul devine. în ciuda distrugerilor şi a războiului. dar păstrează temele tradiţionale. incluzând pe Georg Kaiser. În anul 1937 se organizează expoziţia "Arta degenerată": expresioniştii sunt prezentaţi aici ca duşmani ai regimului şi rasei germane. expresionismul este adesea considerat o revoltă împotriva realismului sau naturalismului. cei mai cunoscuţi pictori expresionişti sunt norvegianul Edvard Munch.U. a dat un avânt substanţial modernizării teatrului european.şi Franz Marc. s-a reuşit recuperarea multor tablouri. Revolta artiştilor a proclamat libertatea creatoare absolută şi primatul expresiei asupra formei.din jurul Almanahului Der Blaue Reiter ("Călăreţul albastru") din München . termenul este leagat de operele lui Franz Kafka sau James Joyce (vezi: tehnica fluxului conştiinţei. dar şi la autoritarismul celui de-al doilea Reich. Din fericire. o căutare a unei realităţi psihologice sau spirituale. decât ca o mişcare artistică. Săptămâna luminată. ţinta atacurilor naziste. ca o dovadă că violenţa nu poate învinge niciodată frumosul. Un alt exemplu ar putea fi piesa lui Mihai Săulescu. Acest stil va depăşi de altfel repede graniţele picturii: va cuprinde în sfera sa şi sculptura. Este o revoluţie pur estetică. Ele au fost redate patrimoniului universal şi iubitorilor de artă. Max Pechstein . caracterizată de culori ţipătoare. expresionismul se impune mai mult ca un stil. deşi termenul poate fi aplicat unui grup de dramaturgi germani din primele decenii ale secolului al XX-lea. Ernst Toller şi Frank Wedekind. fiind reprezentat de către Ernst Ludwig Kirchner. Mişcarea. Paul Klee şi Wassily Kandinsky. olandezii Lambertus Zijl şi Kees van Dongen. de linii frânte şi curbe. Opera „Săptămâna luminată” de Nicolae Brânzeu pe un libret de Constantin Pavel după . Erich Heckel. cu celebrul său tablou Ţipătul. Reprezentat de artişti foarte diferiţi. finlandezul Akseli Gallen-Kallela precum şi cehul Bohumil Kubista.

Un dadaism mai marcat este vizibil în textele lui Saşa Pană. dadaismul este vizibil. decât prin idei estetice. Aceasta din urmă poate fi considerată prima operă românească de orientare expresionistă. realizat cu o măiestrie uimitoare. logice. ei îşi manifestă revolta mai curând prin provocare. Intelectualii. Dadaismul Generaţia de artişti de după primul război mondial. În România. De aceea un dadaism în stare pură este mai greu de descoperit. în paginile revistei Integral. Caracteristica mişcării româneşti de avangardă literară este chiar eclectismul. capitalaElveţiei. „Contimporanul”. Astfel. ordine-eşentă constructivistă. refugiaţii politici. manifestul dadaist a fost publicat într-un prim şi singur număr al revistei Cabaret Voltaire. publicate în reviste de avangardă precum: „unu”.piesa lui Mihai Săulescu. cubism. în Zürich. Din nefericire. unde alături de elemente suprarealiste se recunosc şi cele futuriste.P. suprarealism etc. „Punct”. Integraliştii urmăreau o "ordine-sinteză. Ideile integralismului se regăsesc. Într-un interviu cu Luigi Pirandello. Integralismul Integralismul este un curent literar românesc de avangardă din epoca interbelică bazat pe constructivism ce conţinea şi elemente de dadaism. „75 H. un paradox ce caracterizează şi alte curente de factură avangardistă. pe atunci stat neutru. dezertorii. Mihail Cosma(cunoscut şi sub numele de Claude Sernet) defineşte integralismul ca "o sinteză ştiinţifică şi obiectivă a tuturor eforturilor estetice încercate până în prezent (futurism. cu premiera în 1943 la Opera Română din Bucureşti. după 1990. Vrând să răspundă absurdului prin absurd. confruntată pentru prima dată cu ororile unui război care nu dădea semne că s-ar apropia de sfârşit a fost una din cele mai radicale din istoria umanităţii. clasică" (Ilarie Voronca). Teoretizat de poetul Ilarie Voronca. se reunesc în mod regulat în jurul scriitorului român Tristan Tzara. de pildă. totul pe fundamente constructiviste şi urmărind să reflecte viaţa intensă şi grandioasă a . nicio Operă din ţară nu a înscris-o în repertoriul ei. etice sau sociale şi promovează o artă a imediatului şi a autenticităţii totale. în unele producţii poetice sau a unora din domeniul artelor plastice. integralismul proclamă eliberarea de sub autoritatea oricăror dogme estetice. „Integral”. expresionism. toţi revoltaţii împotriva absurdităţii acestui conflict.).”. suprarealism sau futurism. organizatorul Cabaretului „Voltaire”. ea reliefează un tragism răscolitor. parţial.

economii inedite sunt construite.. planetă de stindarde. Ritm-viteză. Proletarii impun forme". Manifestul integralismului. Benjamin Fondane. Reprezentanţi: Ilarie Voronca. O încrucişare de ere. prin inteligenţa rece a inginerului şi prin triumful sănătos al sportsmanului". . uzine. publicat în primul număr al revistei Integral. afirma: "Noi trăim definitiv sub semn citadin. Stephan Roll.secolului nostru bulversat de vitezele mecanicismului.. Mihail Cosma. dansul maşinilor pe glorii de bitum. Clase sociale coboară. Ion Călugăru. Filip Brunea-Fox.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful