CURENTE LITERARE

UMANISMUL, ILUMINISMUL, PAŞOPTISMUL, ROMANTISMUL, REALISMUL, NATURALISM,

SIMBOLISMUL, EXPRESIONISMUL, MODERNISMUL, TRADIŢIONALISMUL, AVANGARDA,
NEOMODERNISMUL,

UMANISMUL reprezintă un curent literar apărut în timpul Renașterii (sec al XIV-lea – al XVI-lea), mai
întâi în Italia, extinzându-se apoi la nivelul întregii Europe, care promova o cultură laică și milita pentru o
dezvoltare armonioasă a personalității umane, bazându-se pe redescoperirea valorilor Antichității greco-latine.
Umanismul are în centrul preocupărilor sale omul și problematica sa, considerând că ființa umană este
perfectibilă.
Trăsături: - omul este văzut drept ființă rațională, liberă, înzestrată cu demnitate si liber arbitru, cu caracter
perfectibil;
-orientarea învățământului către disciplinele umaniste: limbile vechi, retorica, poetica, istoria, filozofia,
morala, educația fizică, igiena, enciclopedismul.
-creațiile Antichității devin surse de inspirație;
-apare conceptul de mecenat;
-anticlericalismul.
Reprezentanți: Dante Alighieri, Francesco Petrarca, Niccolo Machiavelli, Francois Rabelais, William
Shakespeare, Miguel de Cervantes, Erasmus din Rotterdam.

Umanismul românesc s-a manifestat mai târziu, în secolele al XVI-lea – al XVIII-lea.

Trăsături: -umaniștii români reprezintă tipul curteanului, fiind domnitori sau boieri;
-se dezvoltă tipografiile și circulă tipăriturile în limba română;
-umaniștii români sunt educați în străinătate, în Polonia, Italia sau Constantinopol;
- umaniștii români sunt preocupați de studiul istoriei neamului și de originea latină a poporului și limbii
române, punând bazele istoriografiei românești;
-argumentează în scrierile lor originea comună a tuturor românilor, romanitatea poporului și a limbii române,
continuitatea elementului roman in Dacia;
-în politica antiotomană, caută ajutor la tările creștine catolice;
- umaniștii români se implică în problem religioase, fac cunoscută ortodoxia în spațiul european.
Reprezentanți: Nicolaus Olahus, Petru Cercel, Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Dosoftei,
Dimitrie Cantemir.

ILUMINISMUL este un curent ideologic si cultural, apărutîn Franța în secolul al XVIII-lea ( numit secolul
luminilor) și care se extinde apoi în întreaga Europă. Iluminismul se caracterizează prin cultul rațiunii și al
științei, idea de bază fiind emancipare (luminarea, educarea) popoarelor prin cultură.
Trăsături: - are caracter antifeudal și antidespotic;
-are un spririt raționalist și materialist;
-caracter anticlerical și laic;
-propune accesul poporului la educație;
- este curent ideologic și cultural, nu literar;
Reprezentanți: Voltaire, Denis Diderot, Jean-Jacques Rousseau, Daniel Defoe, Jonathan Swift, Henri
Fielding, Johann Wolfgang Goethe.
 Iluminismul românesc este o mișcare culturală și ideologică, care se manifestă între 17860-1830. În Ţara
Românească și Moldova mișcare are slabe ecouri, deoarece coincide cu perioada domniilor fanariote, în
schimb, în Transilvania, Iluminismul își găsește o coordonată specifică în mișcarea cunoscută sub numele
Şcoala Ardeleană.
Trăsături: - încercarea de a dovedi cu argumente științifice latinitatea limbii române, continuitatea
elementului roman în Dacia și unitatea poporului roman;
-cărturarii iluministi încearcă să purifice limba română de toate elementele lexicale care nu sunt de origine
latină;
-se pledează pentru accesul poporului la educație și emanciparea lui prin cultură.
Reprezentanți, corifeii Şcolii Ardelene: Samuil Micu-Klein, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Ion Budai-
Deleanu.

PAŞOPTISMUL
Perioada pașoptistă (1830-1860) are ca nucleu revoluția de la 1848. Modernizarea societății românesti,
independența politică, libertatea națională, unirea provinciilor române sunt obiectivele social-politice ale
mișcării pasoptiste.
Epoca pașoptistă marchează începutul literaturii române moderne.
Pașoptismul este o ideologie literară niciodată sintetizată într-un program particular, supusă unor
comandamente exterioare: mesianism cultural și revoluționar, spirit critic, deschidere spre Occident, lupta
pentru impunerea unui specific național, constiință civică și patriotică.
Rol de îndrumător al acestui fenomen cultural-literar au două personalități: Ion Heliade-Rădulescu și
Mihail Kogălniceanu.
Într-o primă etapă, Ion Heliade-Rădulescu are rolul de îndrumător, prin articolele sale, apărute în Curierul
românesc. Datorită îndemnului său: ,,Nu e vreme de critică, copii; e vreme de scris; să scrieți cât veți putea și
cât veți putea", a fost posibil debutul unei întregi generații, între 1830-1840: Vasile Cârlova, Grigore
Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac.
O altă etapă este marcată de contribuția lui Mihail Kogălniceanu, redactorul revistei Dacia literară, care are
ca obiectiv exclusiv literatura. Programul revistei orientează literatura timpului, în paginile sale apărând opere
ale celor mai valoroși scriitori ai vremii: Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu.

Revista Dacia literară: Articolul Introducție

Publicat în primul număr al revistei, articolul-program Introducție, reprezintă manifestul literar al
romantismului românesc, prin precizarea surselor de inspirație/a temelor literare, din ultimul punct al
articolului, și prin diversele trimiteri la trăsăturile romantismului ( aspirația spre originalitate, refugiul în
trecutul istoric, aprecierea valorilor naționale și a folclorului, îmbogățirea limbii literare cu termeni populari,
arhaici sau regionali).
La începutul articolului, axat pe evidențierea necesității unei literaturi originale si naționale, Kogălniceanu
prezintă activitatea gazetelor românești mai vechi. Se respinge coloratura locală și amestecul politic, revista
adresându-se scriitorilor români de pretutindeni: ,,[…] Așadar foaia noastră va fi un repertoriu general al
literaturei românești”.
Cele patru puncte ale articolului-program sunt:
-întemeierea spiritului critic în literature română, pe principiul estetic: ,,Critica noastră va fi nepartinitoare;
vom critica cartea, iar nu persoana.”
-afirmarea idealului de realizare a unității limbii și a literaturii române: ,,[…]românii să aibă o limbă și o
literaură comună penru toți.”
-combaterea imitațiilor și a traducerilor mediocre: ,,Dorul imitației s-a făcut la noi o manie primejdioasă[…]
Traducțiile nu fac însă o literatură.”
-promovarea unei literaturi originale, prin indicarea unor surse de inspirație în conformitate cu specificul
național si cu estetica romantică: ,,Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre țări sunt destul
de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitorești și de poetice pentru ca să găsim și la noi sujeturi de scris,
fără să avem pentru aceasta trebuință să ne împrumutăm de la alte nații.”
Reprezentanți: Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Nicole Bălcescu, Alecu Russo, Ion Ghica, Grigore
Alexandrescu, Ion Heliade-Rădulescu, Dimitrie Bolintineanu, Gh. Asachi, Cezar Bolliac, Andrei Mureșanu,
Vasile Cârlova, Matei Millo, Costache Caragiale.

ROMANTISMUL este o orientare ideologică, artistică și literară care a marcat prima jumătate a secolului al
XIX-lea (aproximativ 1790-1850) în spațiul european. Apare ca reacție împotriva raționalismului și a
clasicismului rigid. La noi, romantismul pătrunde pe filieră franceză, datorită scriitorilor pașoptiști, iar
articolul Introducție, scris de M. Kogălniceanu, susține ideologia romantică.
Apariția romantismului este favorizată de factori social-istorici (de revoluțiile burghezo-democratice, lupta
pentru independență și libertate națională) și de filozofia idealist- germană (Schelling, Fichte, Hegel,
Schopenhauer).
Trăsături: -afirmarea individualității, a originalității, a spontaneității; expansiunea eului.
-primatul sentimentului și al fanteziei creatoare.
‫٭‬-cultivarea emoției și a sentimentului; lirismul ca expresie a subiectivității.
-revolta împotriva convențiilor sociale sau artistice.
-respingerea regulilor impuse de clasicism; libertatea de creație.
‫٭‬-amestecul genurilor, speciilor și stilurilor literare.
-fascinația pentru mister și excepțional.
‫٭‬-predilecția pentru mit și simbol, pentru inspirația din folclor, atracția pentru natură și trecutul istoric.
-tendința de evadare din realitate spre lumi imaginare: Evul Mediu, spații exotice, vis, reverie, iubire.
-cultivarea unor “stări de spirit”: melancolia, nostalgia, reveria, voluptatea suferinței,
-personajele romantice sunt personaje excepționale, puse în situații de excepție, eroii romantici fiind mari
singuratici.
-lărgirea și îmbogățirea limbii literare prin elemente de limbaj popular, arhaic, regional.
‫٭‬-figuri tutelare: titanul, geniul, profetul, regale, demonul, îngerul.
-supremația liricului asupra epicului și dramaticului.
‫٭‬-procedeul artistic, prin excelență romantic, este antiteza (trecut-prezent, înger-demon).
*-teme și motive specifice: iubirea, natura, timpul, condiția omului de geniu; lacul, marea, izvorul, codrul,
stelele, noaptea, luceafărul, salcâmul, teiul, întâlnirea, întâlnirea, așteptarea, dorul, regale, sacrificiul, moartea,
viața ca vis, viața ca teatru, fortuna labilis, fugit irreparabile tempus,vanitas vanitatum, geniul, magul, cerul
strâmt, nemurirea, singurătatea.
Reprezentanți: Leopardi, Shelley, Victor Hugo, Novalis, Byron, Pușkin, Mihai Eminescu.
REALISMUL este un curent literar din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, (aproximativ 1830-1880),
care pune accentul pe relația dintre artă și realitate și care ia naștere ca reacție împotriva romantismului,
respingând idealizarea, fantezia, subiectivismul excesiv al acestuia.
Trăsături: ‫٭‬-reprezentarea veridică a realității, surprinsă obiectiv ca într-o oglindă.
‫٭‬-interesul pentru moravurile unei epoci, pentru influența mediului asupra individului, pentru aspecte ale
societății burgheze a vremii.
‫٭‬-teme preferate: averea, familia, parvenirea.
‫٭‬-obiectivitatea perspectivei narative: narator omniprezent,omniscient.
-personaje tipice: representative pt anumite categorii sociale; destinul personajelor este condiționat de mediu,
epocă și ereditate.
-ca tip uman caracteristic se impune parvenitul, iar ca voloare banul sau pozitia socială dobândită in mod
necinstit.
‫٭‬-utilizarea unor techici ale analizei psihologice.
-limbajul este utilizat ca mijloc de individualizare a personajelor.
-descrieri minuțioase.
-tehnica detaliului veridic, semnificativ.
-scriitorii au o atitudine critică față de societate.
‫٭‬-stilul este sobru și impersonal.
-absența idealizării, respingerea lirismului.
-specii literare cultivate: roman, schită, nuvelă psihologică; comedie, drama.
Reprezentanți: Balzac, Stendhal, Tolstoi, Dickend, Mark Twain, Cehov, Ioan Slavici, I.L.Caragiale, Liviu
Rebreanu, G. Călinescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Marin Preda.

NATURALISMUL este o doctrină estetică aflată în strânsă legătură cu realismul, care se concentrează pe
aspectele dure, brutale ale realității, a cazurilor patologice, reducând adesea ființa umană lqa datele sale strict
biologice. Pentru scriitorul naturalist, importante sunt mai ales stările fizice ale individului, manifestările
instinctuale datorate cel mai adesea unor dereglări organice de natură nervoasă, ereditatea si mediul social
fiind principalele cauze care influențează comportamentul uman.
Reprezentanți: Cel mai cunoscut scriitor naturalist a fost scriitorul francez Émile Zola.
În literatură română, influențe naturaliste se întâlnesc mai ales în operele lui I.L.Caragiale, Barbu Ştefănescu
Delavrancea, Liviu Rebreanu.

SIMBOLISMUL este un curent literar apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, in Franța. Numele
curentului a fost dat de Jean Moréas, care publică un articol intitulat Manifeste du symbolisms, în suplimentul
revistei ,,Le Figaro littéraire”. Simbolismul apare ca reacție împotriva retorismului romantic și a
impersonalității parnasiene, pe care le înlocuiește cu o perspectivă interiorizată și folosind sugestia, simbolul.
Cele două direcții simboliste, direcția decadentă, reprezentant Paul Verlaine, definită de spirit întunecat,
preferința pentru macabru și funest; direcția simbolistă propriu-zisă, reprezentant Stéphane Mallarmé,
definite de evadarea in timp si spațiu, preferința pentru exotism.
Trăsături ale esteticii simboliste:
-teme și motive predilecte: orașul provincial, moartea, angoasa, spleenul, nevroza, solitudinea.
-valorificarea sugestiei.
-utilizarea simbolurilor ce fac legătura între universul tangibil și cel intangibil.
-folosirea sinesteziei.
-valorificarea teoriei corespondențelor.
-preferința pentru stări vagi, nedefinite.
-muzicalitatea versurior.
-cromatica: violet, alb, negru, gri.
-valorificarea categoriilor negative.
-inovația prozodică și lexicală.

Simbolismul românesc este teoretizat de Alexandru Macedonski în articolele: ,,Despre logica poeziei”
și ,,Poezia viitorului” și de Ştefan Petică, în articolul ,,Noul corent literar”.
Simbolismul românesc cunoaște mai multe etape: etapa tatonărilor, ce presupune o teoretizare a
simbolismului, ce îi are ca reprezentanti pe AL. Macedonski, Ştefan Petică, Dimitrie Anghel; etapa
pseudosimbolistă, caracterizată de o atitudine antisămănătoristă, reprezentant fiind Ovid Densușianu; etapa
simbiolismului exterior, ce propune o poezie retorică, muzicală, reprezentant Ion Minulescu; etapa
simbolismulul autentic, al cărui reprezentant este George Bacovia.

MODERNISMUL reprezintă, în sens larg, o tendință de înnoire în arta si literatura secolului XX,
caracterizată prin negarea tradiției si prin impunerea unor noi principii de creație. Astfel, modernismul include
și curentele artistice novatoare, precum simbolismul, expresionismul, dadaismul sau suprarealismul.
În literatura română, modernismul este o doctrină estetică promovată de Eugen Lovinescu, din 1919, prin
intermediul revistei si cenaclului literar Sburătorul. În esență, teoriile lui Lovinescu pornesc de la ideea că
există un spirit al veacului, care determină sincronizarea literaturilor europene, deci a literaturii române cu
celelalte literaturi.
Eugen Lovinescu trasează câteva direcții pentru evoluția spre modernitate a literaturii române: trecerea de la
tematica preponderent rurală la una de inspirație urbană; cultivarea prozei obiective; evoluția poeziei de la
epic la liric; intelectualizarea prozei și a poeziei; cultivarea romanului analitic, de analiză psihologică și a
autenticității, a personajului intelectual.
Trăsături: - înnoirea la nivelul prozodiei, vers liber, măsură variabilă, folosirea ingambamentului.
-fragmentarism (discontinuitate – la nivelul expresiei şi limbajului).
-se face apel la funcția simbolică a limbajului, apar simboluri personale.
-noutatea metaforei, originalitate în crearea de metafore.
-îmbinarea în imagini a concretului cu abstractul.
-ermetism (limbaj încifrat).
-ambiguitatea exprimării.
-utilizarea limbajului neologic și tehnic.
-sintaxă contorsionată a propoziției și a frazei.
Specii literare: jurnalul, romanul-eseu, colajul de scrisori sau documente, în toate accentul fiind pus pe ideea
de autenticitate și, ca o consecintă, pe relatarea subiectivă la persoana I, din perspectiva personajului- narator.
Reprezentanți: Joseph Conrad, Marcel Proust, James Joyce, Virginia Woolf, Eugen Lovinescu, Ion Barbu,
Camil Petrescu, Ilarie Voronca, Tudor Vianu, Mircea Eliade.