Curs VI

Lector dr. Catrinel Popa

Proza de observaţie.Fiziologia literară

Tipologia prozei literare

 Criteriul tematic  Criteriul structural

- raportul ficţiune/ - prezenţa naraţiunii
realitate
a) proză narativă
a) proză de imaginaţie (roman, nuvelă)
(roman, nuvelă)
b) proză expozitivă
b) proză de evocare (eseu, meditaţie
(amintiri, memorii)
c) proză poematică
c) proză de observaţie (poem în proză)
(fiziologia)
 TERMENI SINONIMI:

CARACTER

“ETUDE DES MOEURS”

PORTRET FIZIOLOGIE “ESQUISSE MORALE”
DE UNDE PROVINE TERMENUL?

“Fiziologie” (fr. physiologie, gr. physiologia)

physiologia
– “tratat/ studiu despre natură”
– termen înrudit cu cel de “fizionomie”
fizionomie /
“fiziognomíe” 
(fr. physionomie, gr. physiognomía, <
 phýsis, natură,
phýsis și gnómon, cunoscător)
 Fiziognomia/ Fiziognomismul

Orientare
(pseudo)ştiinţifică,
popularizată de
poetul şi oratorul
elvețian J.K. Lavater
(1741-1801), care
susţinea că ar exista
o relaţie între
fizionomia indivizilor
şi caracterul lor. 
 “Lafater, din cea întâi vedere, l-ar fi judecat după fruntea
lui strâmtă, buzile groase şi sprâncenele rădicate cu
disproporţie deasupra ochilor.” (C. Negruzzi)

“Fiziognomia este ştiinţa de a

recunoaşte caracterul (…)
omenesc în cel mai larg sens
al cuvântului pornind de la
înfăţişarea lui exterioară;
fizionomia în sensul cel mai
larg ar fi aşadar tot ce ţine de
înfăţişare la un corp omenesc
şi la mişcările acestuia, în
măsura în care din aceasta
putem deduce câte ceva cu
privire la caracterul omului”.
 Frenologia – orientare (pseudo)ştiinţifică, înrudită cu
fiziognomismul

“Frenologie” (gr.: φρήν, phrēn, "minte"; şi

λόγος, logos, “ştiinţă") – pseudoştiinţă ce
porneşte de la postularea existenţei unei
relaţii între forma/ dimensiunile craniului şi
particularităţile creierului.
A fost iniţiată de medicul german  
Franz Joseph Gall în 1796, devenind foarte
populară în secolul al XIX-lea, mai ales între
1810 şi7 1840
Franz Joseph Gall (1758 –1828)
“Despre teoria frenologiei
mai găsim referiri în nuvela
O prorocire a doctorului Gall,
din Curierul românesc pe
1833; Icoana lumii manifestă
o adevărată predilecţie
pentru frenologie şi
fizionomie, publicând între 1
octombrie 1845 şi 9 iulie
1846, o mulţime de articole
sub titlul Fiziologia omului,
iscălite de Teodor Codrescu”
(Titus Moraru)
 Fiziologia literară
Teme / tipuri predilecte
 Provincialii
 Femeile
 Moda
 Căsătoria
 Tipuri sociale
 Tipuri etnice
 Tipuri profesionale
 1835-1850
 relaţia individ/ mediu
 influenţată de
orientările scientiste
 înrudită cu fizionomia
şi caricatura
 explicativ + descriptiv
+ narativ
 ironia, satiricul,
spiritul “causeur”
Louis Picard, “Les provinciaux à Paris”

“Tema provincialului este o predilecţie

pentru autorii de fiziologii. Străbătând câteva
secole de literatură, de la Boileau, Molière,
Voltaire şi până la caracterele lui La Bruyère,
această temă înregistrează în secolul al XIX-lea
francez o accentuată frecventare.”
Titus Moraru, Fiziologia literară
Tipuri profesionale (Charles Daumier)
Scriitorii paşoptişti traduc, adaptează sau scriu ei înşişi
fiziologii:

 Ion Heliade Rădulescu, Domnul Sarsailă, autorul;

autorul Fiziologia
nasului;
nasului Fiziologia poetului;
poetului Bată-te Dumnezeu [Coconiţa
Drăgana]; Coconul Drăgan
 Costache Negruzzi, Fiziologia provinţialului
 Dimitrie Ralet, Provincialii şi ieşenii; Cochetărie; Amorezii şi
interesaţii de îmbe sexe
 Mihail Kogălniceanu, Fiziologia provincialului în Iaşi
 George Bariţ, Observaţiuni fizionomice după Lavater
 Pavel Vasici, Din istoria naturei fetelor;
fetelor Paticarul (spiţerul) şi
bucătarul;
bucătarul Ochii verzi;
verzi Simbolul credinţei unei dame
frumoase din Paris
 Domnul Sarsailă,
autorul;
autorul
 Fiziologia nasului;
nasului
 Fiziologia poetului;
 Bată-te Dumnezeu
[Coconiţa
Drăgana];
 Coconul Drăgan
Ion Heliade Rădulescu, Coconiţa Drăgana (1839)

“Coconiţa Drăgana s-a

crescut cu bună ducaţioane
la părinţii dumneaei.
Ninecuţă-sa, pe lângă
celelalte, a învăţat-o şi
meşteşugul zugrăviei: ştie
de minune a-şi încondeia şi
îmbina sprâncenele şi, când
voieşte, se face albă ca
peretele şi roşie ca racul (şi
nu ştiu cum se întâmplă, că
dumneaei mai totdauna
este astfel) şi e frumoasă de
minune”.
“Pe de o parte, fiziologia operează consensual. Ea nu
închipuie, nu descoperă, mărginindu-se doar să identifice,
să claseze, să selecteze şi să arate. Prestaţia
comunicaţională se face «cu materialul clientului». Pe de
altă parte însă, tăietura în cunoscut - particularizează,
deformează, insolitează (…) Îngroşarea caricaturală,
anecdotica, merg mână în mână cu simularea observaţiei
pe viu – «Vezi pe acest flăcău tomnatic?», «Cine e acesta
ce a să deie piste noi cu droşca?» Tot astfel amuzamentul,
distanţarea ironică, interferează cu seriozitatea – adesea
trucată – a procedurilor analitice: detectarea însemnelor
(…) şi a însuşirilor caracteristice.”

Liviu Papadima,
Literatură şi comunicare. Relaţia autor-cititor în proza paşoptistă şi
postpaşoptistă
• caracter hibrid, eclectic
• raporturi strânse cu procesul accelerat de modernizare
• impact, prin ricoşeu, asupra evoluţiei prozei în ansamblu şi în
special asupra romanului