Tema: cultura romana, cultura europeana

Curente culturale europene in secolul al XX-lea. Realitatile si problemele societatii

secolului al XX-lea, evenimentele istorice majore si transformarile petrecute in istoria au
generat noi forme de gandire intelectuala si de atitudine culturala. Protestul fata de razboi, fata
de uniformizare si tehnicizare, cautarea unor noi forme artistice au reprezentat cateva dintre
trasaturile culturii perioadei interbelice. Totodata, aparitia culturii de masa a dus la decaderea
culturii traditionale si, prin intermediul publicitatii, la incurajarea consumului de masa, dar si la
standardizarea gusturilor publicului, la impunerea unor modele comportamentale noi. In tarile
cu regimuri politice totalitare, cultura de masa a reprezentat un instrument de propaganda in
slujba puterii politice.
O noua miscare culturala, modernismul, incluzand domeniile artei, arhitecturii, muzicii si
literaturii, a aparut inainte de 1914, cand artistii se revolta impotriva traditiilor academice si
istorice, refuza ideea de frumos, de perfectiune. Temele abordate si, mai ales, formele noi de
expresie artistica sunt in stransa legatura cu ideile si starea de spirit generate de realitatile
istorice. Modernismul se caracterizeaza printr-o varietate de curente literar-artistice sau doar
artistice; cubismul, expresionismul, futurismul, dadaismul, suprarealismul. Proza genereaza
productii literare moderne in:
*romanul istoric, romanul de analiza interioara (Marcel Proust, James Joyce);
*romanul existentialist (Franz Kafka, Albert Camus, William Faulkner).
*In creatia poetica se remarca poezia revolutiei, a rezistentei, cea militanta socialista si
lirica personala.
* In dramaturgie, modernizarea creatiei se reflecta in teatrul de idei de catre Bernard
Shaw, Luigi Pirandello, Eugene O'Neill, Federico Garcia Lorca.
In arta exceleaza cubismul, prin picturile francezului Georges Braque si ale spaniolului
Pablo Picasso, expresionismul germanilor Ernst Ludwig Kirchner, Emile Nolde, dar si al
norvegianului Edvard Munch (Strigatul)
Futurismul este o mișcare a modernismului artistic italian, celebrând noua eră a
tehnologiei moderne. Inițiatorul mișcării este poetul Filippo Tomasso Marinetti care, în 1909
publică Manifestul futurist. Revolta futuristă împotriva tuturor tradțiilor culturale merge mână
în mână cu glorificarea "frumuseții vitezei", cultul mașinilor și al societății
contemporane. Futurismul promovat de pictorii italieni Umberto Boccioni, Gino Severini.
Suprarealismul este termenul care denumește curentul artistic și literar de avangardă care
proclamă o libertate totală de expresie, întemeiat de André Breton (1896 - 1966) și dezvoltat
mai ales în deceniile 3 și 4 ale secolului trecut (cu aspecte și prelungiri ulterioare).
Suprarealismul lui Salvador Dali, dar si al romanului Victor Brauner.
Expresionismul a fost un curent artistic modernist, inițial prezent în poezie și pictură,
care a originat în Germaniala începutul secolului al XX-lea. Aceasta este caracterizata de
prezentarea lumii din perspectivă strict subiectivă, distorsionată intenționat, pentru a crea
momente emoționale care să transmită idei și stări de spirit.[1] Artiștii de origine expresionistă
caută să indice înțelegerea lumii prin propria lor perspectivă[2] sau experiență emoțională
comparată cu înțelegerea "obișnuită" sau rațională a lumii materiale.
Dadaismul este un curent literar-artistic, apărut în Europa în anul 1916, caracterizat prin
ridicarea hazardului la rang de principiu de creație, prin negarea oricărei legături între gândire
și expresie.
 Generația de artiști de după Primul Război Mondial, confruntată pentru prima dată cu
ororile unui război care nu dădea semne că s-ar apropia de sfârșit a fost una din cele mai
radicale din istoria umanității.
Intelectualii, dezertorii, refugiații politici, toți revoltații împotriva absurdității acestui
conflict, se reunesc în mod regulat în jurul scriitorului român Tristan Tzara,
organizatorul Cabaretului „Voltaire”, în Zürich, capitala Elveției, pe atunci stat neutru.
Vrând să răspundă absurdului prin absurd, ei își manifestă revolta mai curând prin provocare,
decât prin idei estetice.
Cubismul este o mișcare artistică de avangardă apărută în Europa la începutul secolului
XX.La crearea acestuia a luat parte celebrul Leonardo Da Vinci. Între anii 1908-1914 are loc
în Franța cea mai importantă revoluție în istoria picturii, după descoperirea perspectivei în
perioada Renașterii. Inițiat de francezul Georges Braque și spaniolul Pablo
Picasso, cubismul va dobândi în scurtă vreme numeroși adepți. Această direcție artistică va
juca un rol uriaș în transformarea artelor plastice în secolul al XX-lea. Cubismul este
consecința unor transformări de lungă durată, nu a fost teoretizat prin vreun manifest sau
declarații programatice
Cubism = curent artistic caracterizat prin analiza si recompunerea formelor in volume si
planuri geometrice.
Expresionism = miscare artistica si literara care proclama primatul expresiei asupra formei.
Futurism = curent artistic si literar italian de avangarda corespunzand avangardei
tehnologice.
Dadaism = curent cultural si artistic nonconformist indreptat impotriva rutinei in viata,
gandire si arta.
Suprarealism = curent artistic si literar antiacademic. Promoveaza explorarea
subconstientului, deplina libertate de expresie.
Dupa 1918, cultura romana a cunoscut o puternica afirmare, beneficiind de o seama de
factori favorabili: Marea Unire din 1918, adoptarea legistatiilor favorabile, sprijinul statului in
progresul culturii, diversificarea mijloacelor mass-mediei (presa, cartea tiparita,
radiodifuziunea). Intelectualitatea s-a afirmat in efortul de dezvoltare a tarii. In ansamblu,
cultura romaneasca s-a afirmat cu realizari remarcabile in toate domeniile, a dovedit
receptivitate fata de tendintele moderne europene, pastrandu-si insa un puternic specific
national. S-au afirmat pe plan international scolile romanesti de chimie, matematica, fizica,
medicina, istorie, geografie, sociologie, arta. Amintim pe Emil Racovita care a creat primul
institut de biospeologie din lume in 1920; Ioan Cantacuzion –infiinteaza Institutul de Seruri si
Vaccinuri; Dimitrie Gusti – elaboreaza Enciclopedia Romana in 4 volume; Nicolae Paulescu –
a descoperit insulina; Stefan Odobleja este precursor al ciberneticii; Hermann Oberth este
recunoscut ca inventator al rachetei destinata zborurilor interplanetare; Henri Coanda a inventat
avionul cu reactie. In literatura s-au remarcat: Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil
Petrescu, Tudor Arghezi, Tristan Tzara, George Bacovia, Eugen Lovinescu, Garabet
Ibraileanu, Tudor Vianu, George Calinescu etc. In arte: Gheroghe Petrascu, Nicolae Tonitza,
Camil Ressu in pictura; George Enescu, Ciprian Porumbescu – in muzica; Constantin Brancusi
– in sculputura; Constantin Nottara, Tony Bulandra, Constantin Tanase, Marioara Ventura in
teatru.
Identificarea noului ideal national a trezit discutii aprinse. Unii erau pesimisti (Nichifor
Crainic, Emil Cioran), traiau cu nostalgia trecutului sau isi defineau cu dificultate pozitia in
noua realitate (Octavian Goga, Constantin Stere), altii priveau viitorul cu optimism (Nicolae
Iorga, Emil Cioran).
Filosofia europeana interbelica a fost dezvoltata de ganditori si scriitori ca Jean Paul Sartre,
Simone de Beauvoir, Albert Camus. Cultura europeana a continuat sa fie perceputa, in mare
parte, datorita diplomatiei culturale, ca un model pentru restul lumii. Aceasta s-a dezvoltat cu
precadere dupa al Doilea Razboi Mondial, urmarind strangerea legaturilor dintre state. Dupa al
Doilea Razboi Mondial, progresele in plan tehnic si social, mai ales in statele occidentale,
dezvoltarea rapida a mijloacelor de comunicare in masa au produs anumite modificari ale
practicilor culturale in favoarea cinematografiei, a televiziunii si a noilor tehnologii informatice.
In perioada postbelica, modelele arhitecturale au accentuat caracterul functional si social al
edificiilor, printre arhitectii epocii numarandu-se Le Corbusier, A. Aalto, M. Breuer, R. Bofil.
Incepand cu mijlocul secolului XX, a inceput sa se manifeste o noua forma de cultura,
specifica tinerilor, care, imbracand forma unei "contra-culturi", se constituie intr-o alternativa
la cultura oficiala. Foarte influenta, cultura tinerilor indica existenta unor valori, idealuri si
aspiratii specifice, o schimbare profunda a raportului dintre generatii. Din aceasta perspectiva,
secolul XX poate fi perceput si ca o epoca a protestelor tineretului, a unui conflict tot mai
evident intre valorile promovate si maniera de exprimare a diferitelor generatii. Din punct de
vedere al artelor, dar si al filosofiei, ultimele decenii ale secolului XX fac trecerea de la
modernism la postmodernism.
Preocupari culturale in spatiul romanesc, pana la Primul Razboi Mondial.
Dezvoltarea literaturii si artei a fost caracterizata, pe de o parte, de racordarea mediului cultural
romanesc la cel occidental si, pe de alta parte, de cultivarea specificului national, prin alegerea
temelor de inspiratie din creatia folclorica sau din trecutul istoric. Au aparut primele publicatii
in limba romana (Curierul romanesc, Albina romaneasca - 1829;Gazeta de Transilvania -
1838). Un rol deosebit in promovarea culturii nationale a revenit societatilor literare, artistice
si stiintifice ca de pilda,Societatea Academica Romana (Bucuresti, 1867), devenita, din
1879, Academia Romana.
In plan cronologic si tematic, literatura romana moderna s-a structurat pe doua etape:
pasoptismul, atasat valorilor romantismului, reprezentat de I.H. Radulescu, V Alecsandri, C.
Negruzzi, si epoca marilor clasici, ilustrata de T. Maiorescu, M. Eminescu, I. Creanga, I.L.
Caragiale, G. Cosbuc, O. Goga, I. Slavici. Arta romaneasca a secolului al XIX-lea fost repre-
zentata de Th. Aman, Gh. Tatarescu, N. Grigorescu, I. Andreescu, St. Luchian (pictura).
Junimea se inscrie si ea in linia curentelor politico-culturale de la sfarsitul sec. al XIX-lea
si inceputul sec. XX.
In aceeasi perioada s-au dezvoltat doua curente de idei, care puneau accentul pe traditie si
pe viata rurala: Semanatorismul si Poporanismul
Semanatorismul – curent de idei politice si literare – s-a afirmat puternic in jurul
personalitatii lui Nicolae Iorga si a saptamanalului „Semanatorul”, 1901-1910. Curentul istoric
sustinea ca poporul roman nu trebuie sa imite modelele straine, nu poate sa-si abandoneze
trecutul, traditiile si obiceiurile si ca orice schimbare trebuie facuta treptat si in mod evolutiv.
El ii criticau aspru pe tinerii pasoptisti, visatori, naivi si romantici, care erau simpli imitatori ai
Occidentului. In literatura, semanatoristii au promovat spiritul national, evocarea trecutului
istoric, dreptul la expresie estetica a tematicii rurale, au idealizat satul si pe taranul roman. Intre
scriitorii care s-au remarcat in acest curent mentionam pe George Cosbuc, Alexandru Vlahuta,
Mihail Sadoveanu, St. O. Iosif, Emil Garleanu.
 Poporanismul – este un curent politic si literar care s-a manifestat la sfarsitul sec. al XIX-
lea si inceputul sec. XX. A fost fondat de Constantin Stere si de gruparea de la revista „Viata
romaneasca”, 1906-1914. A dezvoltat o critica de tip romantic a situatiei din Romania,
considerand ca satul romanesc poate ocoli realitatea capitalista. Spre deosebire de
semanatoristi, poporanistii apreciau ca scriitorul are datoria sa surprinda nu elementele de
pitoresc (datini, obiceiuri, porturi), ci nedreptatea, mizeria si saracia, cu grele consecinte pentru
viata de zi cu zi a taranului roman. In literatura au preconizat realismul, teoria „artei cu
tendinta”, punand accent pe aspecte sociale si mai putin cele estetice.
Tendinte in cultura romaneasca a secolului al XX-lea. Constituirea statului national
unitar si afirmarea Romaniei in randul statelor europene moderne s-a reflectat in plan cultural
printr-o ampla efervescenta a formelor si modalitatilor de expresie, ca si prin deschiderea spre
cultura europeana, fara a nega valoarea specificului national. Scriitori din perioada interbelica,
precum Ion Barbu, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, George Bacovia, Mircea
Eliade, Lucian Blaga si Al. Phillipide, au ilustrat curentele culturale ale vremii. Printre
reprezentantii culturii romane s-au numarat si femei, devenite cunoscute in Europa pentru
preocuparile lor literare, precum Elena Vacarescu, prima femeie primita in Academia Romana,
Martha Bibescu si Anna de Noailles.
Recunoasterea oficiala a imaginii culturale a Romaniei in perioada interbelica a avut loc
in contextul dezbaterii "traditie versus modernism": era numita "moderna" datorita faptului ca
era similara cu cea a popoarelor din vestul Europei. Crearea statului Romaniei Mari, care sa
cuprinda Transilvania, Basarabia si Bucovina, a provocat dezbateri aprinse pe marginea
caracterului national si a directiei pe care trebuia sa o urmeze noul stat-natiune. Din nou,
discutiile s-au purtat in jurul celor doi termeni, "traditie" si "modernism", acesta din urma
implicand si ideea de schimbare sau imitatie (mimesis) in scrierile teoreticienilor, atat in
domeniul cultural, cat si in cel politic.
In sens mai larg, dezbaterea se purta intre doi protagonisti: pe de-o parte, "europenii" si,
pe de alta, "traditionalistii". In privinta caii de dezvoltare culturala si a raportului dintre
spiritualitatea romaneasca si cea europeana, se disting doua cai.
Primii erau reprezentati de revista literara Sburatorul si de editorul acesteia, Eugen
Lovinescu (1881-1943), adeptul teoriei "sincronismului", potrivit careia modernizarea
Romaniei trebuia facuta prin adaptarea a ceea ce era mai bun in Occident la contexul national.
La nivel economic, un argument solid in favoarea occidentalizarii Romaniei l-a adus Stefan
Zeletin (1882-1934) in cartea sa Burghezia romana. Potrivit afirmatiilor lui Zeletin, Romania
secolului XX era produsul unor investitii uriase din partea Occidentului si al dezvoltarii
simultane a unei clase de mijloc, ca urmare a Unirii Principatelor in 1859. Pentru a evita
regresul economic, era esential ca Romania sa continue procesul industrializarii si importul
tehnologiei occidentale. Tendinta de deschidere spre civilizatia occidentala au avut-o si Tristan
Tzara, Ion Barbu, Ilarie Voronca, Tudor Arghezi, George Bacovia s.a.

Cei care se opuneau acestor idei erau "traditionalistii", reprezentati de revista Gandirea.
Sub conducerea lui Nichifor Crainic (1889-1972), cel de-al doilea editor al sau, revista avea
rolul de a promova descoperirea sinelui prin intermediul experientei religioase si sublinierea
elementului spiritual al folclorului romanesc. Crainic afirma ca aceste doua elemente au stat la
baza formarii caracterului nostru national. Ortodoxia si traditia au devenit embleme ale
gandirismului.
 Traditionalistii, intre care Nichifor Crainic si Lucian Blaga, actionau pentru conservarea
valorilor nationale si nu agreau influente externe. Alaturi de acestia, s-a afirmat generatia anilor
`30 (Mircea Eliade, Mircea Vulcanescu, Emil Ciran, Eugen Ionescu s.a.) militau pentru
„crestinismul afectiv” si promovarea spiritului ca valoare suprema.

Cultura romaneasca a perioadei interbelice este marcata de confruntarea dintre

modernism si traditionalism. Traditionalismul ramane o componenta fundamentala,
argumentata de Garabet Ibraileanu, teoretician al "specificului national", promovata neobosit
de revista Viata Romaneasca, ilustrata de poezia lui Goga, de proza lui Sadoveanu, Cezar
Petrescu, Liviu Rebreanu si chiar de o parte a creatiei lui Lucian Blaga. Traditionalismul este
accentuat de teoreticienii ideologiei de dreapta, Nae Ionescu, in special. Aspiratia spre
europenism, componenta opusa, dar fericit complementara era cea de-a doua orientare a
culturii romanesti. In anii '20, raspunzand curentelor traditionaliste, Eugen Lovinescu sustinea
necesitatea sincronizarii cu modernitatea occidentala. Revista Sburatorul si cenaclul cu acelasi
nume au devenit principalele tribune de imprimare a modernismului in evolutia literaturii
romane. Ca scriitori modernisti romani s-au consacrat nume precum Tudor Arghezi, Lucian
Blaga, George Bacovia, Ion Barbu, Camil Petrescu, George Calinescu. In cultura romana
modernismul a luat si formele avangardismului, promovat de reviste ca Unu, Contimporanul si
ilustrat de nume devenite celebre in cultura europeana: Tristan Tzara - doctrinarul dadaismului
- si Eugen Ionesco - dramaturgul "absurdului". Pledoaria pentru concilierea modernism-
traditionalism a pus in evidenta fundamentul vicios al polemicii "indarjirea unei superficialitati
pe care o ameninta alta superficialitate" (Camil Petrescu).
Figura centrala in miscarea artistica moderna si un pionier al abstractizarii, romanul
Constantin Brancusi este considerat parintele sculpturii moderne. Sculpturile sale (Poarta
sarutului, Coloana fara sfarsit, Pasarea maiastra, Masa Tacerii) se remarca prin eleganta formei
si utilizarea sensibila a materialelor, combinand simplitatea artei populare romanesti cu
rafinamentul avangardei pariziene. In arhitectura, miscarea artistica Art Nouveau, cu larga
raspandire europeana, dar si nord-americana, face tranzitia de la specificul secolului al XIX-lea
la modernismul secolului al XX-lea. Stilul arhitectonic Art Nouveau utilizeaza noile materiale
de constructie: fierul, betonul si sticla. Modernismul este liniar, simplu si ieftin de realizat, mai
apropiat de estetica simplificatoare si relativ bruta a designului industrial. Postmodernismul
respinge granitele rigide intre stiluri si favorizeaza eclectismul, amestecul de idei si forme:
"Reia elemente gotice la o cladire baroca cu intrare neoclasica, iar gradina ar putea fi japoneza"
(Mircea Malita).
Arhitectura romaneasca in secolul al XX-lea dezvolta atat stilul romantic, cat si stilul
eclectic, in care vechile forme arhitectonice se imbina cu cele venite din afara. Stilul romantic
se evidentiaza prin Palatul Sutu si Casa Filipescu. Stilul eclectic aduce realizari de exceptie ca:
Ateneul Roman, Palatul Cantacuzino, Palatul Justitiei, Palatul Bancii Nationale, cladirea CEC-
ului din Bucuresti, Teatrul National din Iasi, Casinoul din Constanta, in timp ce modernismul
monumental se regaseste in arhitectura Facultatii de Drept, a Institutului Agronomic, a
Palatului C.F.R.
In perioada postbelica, legaturile culturale dintre Romania si restul Europei au fost
limitate de regimul comunist. Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, dirijorul Sergiu
Celibidache, muzicianul Constantin Brailoiu, aflati in exil, au continuat sa reprezinte cultura
romaneasca.
 Paralel cu modificarile in toate structurile statului (economice, sociale, politice) a fost
declansata si o “revolutie culturala”. Totul a fost pus in slujba proslavirii U.R.S.S. si denigrarii
“imperialistilor” (occidentalilor), mai ales americani si englezi. P.M.R. viza formarea “omului
nou” de tip sovietic si “ruperea cu trecutul”; tot ce era national, adica romanesc, era blamat ca
venind in contradictie cu “internationalismul proletar”. Propaganda oficiala glorifica pe
muncitor si taran. E vorba de asa numitul “proletcultismul”= curent cultural ale carui principii
estetice erau reduse la ideea formarii unei culturi proletare cu respingerea mostenirii culturale a
trecutului. Proletcultismul a cunoscut maxima lui expansiune in anii ’50. Prelundu-se modelul
sovietic, a fost “revolutionata” si scoala: politizarea invatamantului, epurarilor masive din
personalul didactic “compromis”, instituirea manualului unic, falsificarea istoriei romanilor
(prin negarea oricarei valori nationale), rusificarea culturii prin impunerea limbii ruse ca
obligatorie din clasa a IVa.
In anii ’50, patriotismul era blamat cu vehementa, fiind asimilat cu nationalismul si
spiritul burghez. Cea mai mare parte a literaturii de dinainte de 1945 a fost interzisa. Scriitorii
erau chemati sa reflecte chipul muncitorului din fabrici, uzine, mine, al taranului colectivist, sa
redea procesul de transformare al societatii. In promovarea acestor idei, cenzura actiona in
toate sferele culturii pentru a asigura “puritatea” ideologica a creatiilor artistice, literare, a
presei. Mihai Emiescu era devansat de Alexandru Toma, Nicolae Iorga de Mihai Roller,
George Calinescu de Savin Bratu, Lucian Blaga de Ion Apostol.
Dupa inlaturarea regimului comunist, deschiderea politica a Romaniei spre spatiul euro-
atlantic a fost insotita de dorinta de a reveni in marea familie culturala europeana.

TEMA: INTEGRARE EUROPEANA

IDENTITATEA EUROPEANA
La mijlocul anilor '90, dupa niciun secol de existenta, statul national constituit pe baze etnice
isi demonstrase avantajele, dar si limitele. Elanul revolutionar specific secolului al XIX-lea s-a
aflat la originea modernizarii Europei, dar excesele au generat cele mai mari catastrofe ale
umanitatii, cele doua razboaie mondiale. Harta politica a Europei a fost reconfigurata, raspunzand
unor mai vechi nevoi de identitate nationala, dar au fost frecvente situatiile in care statele nationale
s-au ridicat unul impotriva celuilalt. Inchis in propriile granite, statul national nu mai raspundea
nici nevoilor dezvoltarii economice. Statelor europene le era tot mai greu sa faca fata concurentei
cu alte zone economice, in special cu cea nord-americana.
Dupa al Doilea Razboi Mondial, Occidentul a cautat solutii postnationale pentru viitorul
european. Pornind de la noua realitate geopolitica, la 19 septembrie 1946, fostul premier
englez Winston Churchill, cu prilejul unei conferinte la Universitatea din Zürich, propune
constituirea unor state unite ale Europei. In acelasi an, Charles de Gaulle lanseaza ideea
Casei Comune a Europei de la Atlantic la Urali.
Situatia in care se afla Europa la mijlocul secolului al XX-lea a impus cu necesitate
parcurgerea drumului de la intentie la realitate. Proiectele privind formarea Europei unite au
fost reluate, avand ca baza reconcilierea franco-germana si asigurarea, prin legaturi economice
stimulative, a unei piete comune care sa asigure dezvoltarea economica a statelor membre. In
anul 1950, Planul (Declaratia) Schuman deschidea calea spre construirea cadrului identitar
european, pornind de la valorile democratice comune, dar fara a contesta traditiile mostenirea
nationala si culturala a statelor membre ale noii structuri politice. Primul organism politic
continental a fost Consiliul Europei, creat la 5 mai 1949. Apoi, in 1951, sase state(Franta,
Republica Federala Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg) au format Comunitatea
Economica a Carbunelui si Otelului.
S-a dorit apoi crearea unei comunităţi economice, care să aibă la bază o piaţă comună
pentru toate mărfurile şi serviciile. Pe 25 martie 1957, la Roma, cele şase state membre CECO
au semnat două tratate, prin care au fost create alte două „comunităţi europene”: Comunitatea
Europeană a Energiei Atomice (denumită pe scurt CEEA sau Euratom) şi Comunitatea
Economică Europeană (CEE). 1 ianuarie1958 Tratatele de la Roma intră în vigoare. Cele trei
Comunităţi (CECO, CEE si Euratom) vor avea un Parlament unic, denumit Parlamentul
European, şi o Curte de Justiţie unică, numită Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene.
Prima extindere a Comunităţilor Europene a avut loc în 1973, când celor şase state
membre fondatoare li s-au alăturat Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie.
În anii 1980, au avut loc două extinderi spre sud. In 1981, Grecia a devenit membră a
Comunităţilor Europene, urmată, în 1986, de Portugalia şi Spania.
In timp, statele membre ale Comunitatii au dezvoltat politici comune, care au fost preluate
de Uniunea Europeana. Uniunea Europeana (UE) a fost constituita prin Tratatul de la Maas-
tricht (7 februarie 1992), care avea o componenta politica (privind armonizarea sistemului
politic european) si una economica (formarea Uniunii Economice si Monetare - respectiv
adoptarea monedei unice - euro, intrata in circulatie din anul 2002). In 2004, a fost elaborat
textul unei Constitutii a Uniunii. Între evenimentele importante care au avut loc în UE în anii
1990, trebuie menţionată extinderea care a avut loc în 1995, când au aderat Austria, Finlanda şi
Suedia, numărul statelor membre UE ajungând la 15.
La sfârşitul anilor 1990, 13 state aveau statutul de ţară candidată: Bulgaria, Cipru,
Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia,
Turcia şi Ungaria.
Pentru a pregăti această extindere, de o amploare fără precedent, era nevoie de o serie de
schimbări instituţionale, care au fost inclÎn 2004, respectiv 2007, a avut loc a cincia extindere a
UE. În al cincilea val au fost incluse 12 state: Bulgaria, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania,
Malta, Polonia, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. 10 dintre acestea au
devenit state membre UE pe 1 mai 2004, iar Bulgaria si România pe 1 ianuarie 2007.use într-
un nou tratat: Tratatul de la Nisa, semnat în februarie 2001 şi intrat în vigoare pe 1 februarie
2003. In 2013 adera Croatia.

In Romania, miscarea nationala s-a repliat spre interior dupa realizarea statului national
unitar la 1 decembrie 1918. In acest context, apar si manifestari traditionaliste, de autohtonism
si nationalism virulent, apartinand lui Nae Ionescu, marele guru ideologic al extremei drepte
interbelice. In perioada postbelica, nationalismul de factura comunista a fost unul artificial si
propagandistic, astfel incat se poate concluziona ca Romania recenta, in ciuda diversitatii
etnice, a disputelor romano-maghiare in curs de atenuare si a unor manifestari izolate de fals
nationalism rezidual, reprezinta mai degraba un spatiu al sigurantei din punctul de vedere al
unor posibile conflicte interetnice.
 In perioada posdecembrista, tara noastra a realizat o baza legala a relatiilor cu UE, prin
semnarea acordului de asociere la 1 februarie 1993. Prin Declaratia de la Snagov, 21 iulie
1995, Parlamentul Romaniei a sustinut strategii nationale de pregatire a aderarii. Alte etape ale
procesului de integrare s-au realizat in cadrul summitului de la Helsinki - decembrie 1999 -,
unde s-a hotarat deschiderea negocierilor pentru aderare, al summitului de la Bruxelles -
decembrie 2004 -, cand statele membre au votat pentru semnarea tratatului de aderare, si 1
ianuarie 2007, cand, prin aderarea oficiala la UE, a inceput procesul de integrare efectiva
Identitatea europeana se manifesta prin:
Identitatea politica, care exista prin realizarea unitatii europene, proces inceput odata cu
Planul Schumann, infiintarea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO), prin
Tratatul de la Paris (1951), si a Comunitatii Economice Europene (CEE), prin Tratatul de la
Roma (1957). De-a lungul timpului, gradul de integrare politica a statelor membre a crescut
progresiv, in urma adoptarii unor documente, precum Tratatele de la Maastricht (1992),
Amsterdam (1997), Nice (2000). S-a instituit cetatenia europeana, prin Tratatul de la
Maastricht (1992), ale carei drepturi au fost stabilite prin Carta Drepturilor Fundamentale
(2000). Tot prin Tratatul de la Maastricht a fost lansat proiectul de Politica Externa si de
Securitate Comuna (PESC); in acest fel, Uniunea Europeana se manifesta din ce in ce mai mult
ca o prezenta constanta in relatiile cu alte state (politice, economice, culturale etc.).
Identitatea culturala. Cultura europeana se raporteaza la idei si valori comune inca din
Evul Mediu. In special in secolul al XX-lea, se poate vorbi de curente culturale comune
culturilor europene.
Identitatea economica. Initial, Comunitatile Europene au avut ca obiectiv realizarea unei
mari piete comune europene, ridicarea tuturor obstacolelor din calea circulatiei persoanelor,
marfurilor si capitalurilor. Integrarea economica a statelor europene a sporit odata cu
introducerea monedei comune, euro.