Simbolismul in spatiul romanesc

Simbolismul e un curent literar aparut in Franta si in Belgia francofona la sfarsitul secolului al XIX-lea si prelungindu-si ecourile pana in preajma primului razboi mondial.Curentul simbolist s-a manifestat prin excelenta in poezie,dar modelul liricii simboliste a impregnat insa,intr-o anumita masura si teatrul sau poezia epocii.In afara literaturii se recunoaste existenta unui curent simbolist in pictura si muzica.O particularitate o constituie dimensiunea sa europeana: raspandirea rapida,influenta aproape simultana asupra artelor din mai multe culturi si tari,in special Europa. Asupra simbolismului au fost formulate inca de la aparitie puncte de vedere diverse,chiar extreme.Unii cercetatori au vazut un entuziasm si amdiratie neconditionata in amploarea de care s-a bucurat crentul,altii au considerat simbolismul o miscare obscura,hibrida ce nu a dus la aparitia unor mari valori. Ceea ce azi este numita poezie simbolista acopera o considerabila diversitate de scoli,teorii,mode.Incarcarea de a gasi o teorie unificatoare e ingreunata, propunandu-se multiple formule magice,identificari ale simbolismului cu muzica, subconstinetul sau teorii psihologice.Inainte de toate,simbolismul a presupus o metafizica,postuland planul suprarealitatii,al ideilor pure si ajungerea prin initiere la o cunoastere suprarationala transcendenta.Poezia simbolista a fost o gnoza,o cale de a descifra corespondente mistice intre realitate si oniric,prin descifrarea simbolurilor magice.Justificarea metafizica intemeieaza insa o adevarata religie a artei,manifestata prin estetism,prin cultul artificialitatii;imaginea si estetica e contrazisa de o ruptura profunda in planul psihic,simbolul avand de asemenea si valenta unei coborari in subconstient.Nou infiintata retorica se bazeaza pe folosirea simbolului,a sugestiei,a versului liber,toate lucrand concomitent la obtinerea unor strai vagi,fluide.Noua sensibilitate se caracterizeaza deseori prin nevroza sau spleen,decadenta sau simt al morbidului,uratul,grotescul ajungand sa formeze o categorie estetica de sine statatoare.Cu toate aceste inovatii,excesivul, lipsa de masura poate duce la o prea mare abstractizare,cu consecinta artificializarii poeziei,sau transformarea lirici intr-o poetica ostentativa,deranjanta In esenta,simbolismul reprezinta inceputul poeziei moderne,oferindu-i acesteia statutul de arta suprema si obligatia de a cauta mereu noutatea,dezvoltandu-i in acelasi timp constiinta de a dispune de un limbaj propriu. Curent cosmopolit,dezvoltat initial in Franta in deceniul 1885-1895,simbolismul a fost teoretizat de un numar mare de reprezentanti strain,precum grecul Jean
1

Moras(Ioannis Papadiamantopoulos),americanii Stuart Merril sau Francis Viele Griffin si belgienii Emile Verhaeren si Albert Mockel.Termenul simbolism intra in circulatie dupa 1886,cand Jean Moras publica manifestul literar Le Symbolisme in suplmentul literar al ziarului Le Figaro.Termenul a cunoscut apoi o mare popularitate,numind si poeti anteriori precum Baudelaire sau poeti ai epocii ce au refuzat eticheta(Rimbaud).Poetii francezi au epocii se grupau in jurul unei personalitati,frecventand cafenele sau cenacluri si infintand reviste mai mlt sau mai putin obscure,obiceiuri preluate si de intelectualitatea romaneasca a secolului al XX-lea. Noul curent s-a manifestat insa si in cadrul celorlalte arte.Spre exemplu,in teatru Maurice Maeterlinck a creat drama simbolista,bazata pe creearea unei atmosfere magice,iar proza simbolista,reprezentata de J.K.Huysmans si Georges Rodenbach se preocupa de forma,lirism si preocupari mondene.In pictura,miscarea a cunoscut o ampla dezvoltare,desi a fost mult timp ridiculizata prin utilizarea notiunii de kitsch.Pictorii Odilon Redon,Gustave Moreau refuzau realul reprezentand in operele lor idei sau alegorii vizionare.Miscarea a fost continuata de curentul Art nouveau,bazat strict pe elemente decorative si arabescuri.In muzica,Claude Debussy si Maurice Ravel produc atmosfere indefinite, bazate pe tehnica sugestiei. Simbolismul romanesc s-a manifestat aproape exclusiv in poezie,marcand la fel ca in restul tarilor europene inceputul poeziei moderne,a teoretizarii actului artistic si a constituit si primul moment al sincronizarii cu miscarile artistice ocidentale.Istoria curentului acopera o perioada instinsa,de la Alexandru Macedonski(n.1854),Mircea Demetriade(n.1861) pana la N.Davidescu(n,1887).In jurul anului 1900 sunt publicate mai multe articole teoretice despre poezia moderna semnate de Al.Macedonski si Stefan Petica sau de catre alti membrii ai cenaclului lui Macedonski sau al revistei Literatorul.Totusi,din numarul mare de discipoli putin pot fi mentionati prin originalitate,majoritatea fiind poeti mimetici, sau care urmaresc doar sa socheze publicul,alunecand in naivitati sau banal. Inceputul secolului pana la razboi e o perioada de afirmare a curentului,aparand o
2

grupare in jurul lui Ovid Densusianu si al revistei Viata noua.In continuare,Ion Minulescu(1881-1944) si George Bacovia(1881-1957) sunt considerati cei mai reprezentativi poeti simbolisti romani.Ei apar cand curentul este deja definitivat in teorie si il ilustreaza intr-un mod original,cu toate ca pot fi de asemena considerati simbolisti intarziati.Dupa razboi,simbolismul trece in planul secund, devenind fundal pentru alte orientari artistice. Mijloacele de popularizare ale curentului au fost multiple si diverse,noii poeti intretinand schimburi de idei active. Cenaclurile, dintre care cel mai important a fost cenaclul lui Macedonski,cu atmosfera sa ezoterica, catifea rosie,lumina lumanarilor si fumul de tigara servesc drept punct important de intalnire,aproape toti poetii,inclusiv Bacovia facand parte dintr-unul la un moment dat.Cafenelele literare precum Fialkovski, Cef Boulevard sau Kubler si saloanele,dintre care cel mai apreciat salonul lui Al.Bogdan Pitesti,personalitate controversata sunt si ele in centrul atentiei literare.Mediul universitar a ramas mult timp indiferent la noile miscari,Ovid Densusianu incepand sa tina cursuri despre noua literatura abia in perioada interbelica.Prima revista importanta a fost Literatorul,infiintata de Macedonski, aparand la Bucuresti intre 1880 si 1919;in ea au debutat nume ca Bacovia sau Ion Barbu.Urmatoarea revista ca importanta este Viata noua,editata bilunar la Bucuresti intre 1905 si 1925 de Ovid Densusianu.In perioada 1904-1916 apar si numeroase reviste simboliste efemere,precum:Linia dreapta(Bucuresti, editata de T.Arghezi),Revista celorlalti(Bucuresti,Ion Minulescu),Gradina Hesperidelor (Bucuresti,Al.Stamatiad),Orizonturi noi(Bacau,G.Bacovia),Simbolul (avandu-l ca redactor pe Tristan Tzara) si Flacara(redactor Ion Pillat). Inceputurile simbolismului romanesc au dus la aparitia unor tipologii ale poetului:artistul-boem,poetul provincial,micul functionar ce infiinteaza reviste obscure,tanarul pasionat de lecturi moderne si vizionar,bolnavul de ftizie,poetul cu cariera sau politicieni.In ciuda diversitatii,poezia isi pastreaza autonomia esteticului,fiind separata de orice activitate cotidiana.O parte din simbolistii romani au fost atrasi de curentele ezoterice,oferindu-le astfel sentimentul elitismului,al participarii la o stiinta secreta a logosului.O astfel de miscare ezoterica,populara printre primii simbolisti(Macedonski,Obedenaru,Petica)este
3

cea a ordinului cabalistic rozicrucian(sau al Rozei-Cruce)condus de J.Pladan,cu o neinsemnata activitate literara,dar foarte extravagant.Apar aluzii la metempsihoza,spiritism si alchimie.Simbolismul rozei,al cifrelor,pietrelor pretioase,mitologiei, fac parte din inventarul ocultist modern. Initial,miscarea simbolista starneste adversitati si polemici ce tin de strategia estetica-intentia de a soca si innoi-si mediul traditional in care evolueaza.Acuzatiile majore aduse simbolismului se bazeaza pe ideea de specific national si autenticitate,pe criterii moraliste.I se reproseaza caracterul de imitatie neromaneasca,temele morbide,decadente,obscuritatea.Principalii adversari sunt literati din sfera junimista sau reprezentanti ai samanatorismului si poporanismului(M.Dragomirescu,N.Iorga,G.Ibraileanu).Reprosul lipsei de spirit national i-a fost adus pana si in Franta,unde soca diversitatea surselor culturale.Astfel,simbolismul a fost primul caz de sincronizare mondiala a unui curent artistic.Ceea ce i se reproseaza in principal este numarul mare de poeti lipsiti de talent ascunsi in spatele inovatiei.Acest fapt duce la publicarea unor articole competente de catre Macedonski sau Minulescu,contribuind la consolidarea curentului in viata literara prin editii critice si prezentari de sinteza. Si in spatiul romanesc simbolismul s-a manifestat si in cadrul celorlalte arte. Astfel autori precum Stefan Petica,cu piesa Solii pacii(1901) sau Ion Minulescu,cu Manechinul sentimental(1926) prelungesc preceptele simboliste in dramaturgie. Proza nu e foarte bogata,dar se individualizeaza maniera stilistica;opera reprezentatica e romanul lui Macedonski Thalassa sau Craii de Curtea-Veche a lui Mateiu I.Caragiale,plin de ezoteric,exotic sau dandysm.In pictura apar ecouri in operele timpurii ale lui Stefan Luchian sau Theodor Pallady.Simbolist veritabil e si sculptorul Dimitrie Paciurea,cu a sa serie de Himere. Simbolismul poate fi inteles pe deplin prin analziarea raporturilor cu alte directii artistice ale vremii.Romantismul e continuat prin tema poetului damnat,demonis-mul si antiteza.Samanatorismul si Traditionalismul au constituit primele centre de ofensiva asupra noului curent.Cu toate astea,paradoxal,nationalul si modernul se intersecteaza deseori,reviste traditionaliste publicand traduceri din franceza ale operelor simboliste.Dupa primul razboi mondial,o serie de poeti simbolisti evolueaza spre un traditionalism tematic,substituind imaginarul exotic cu cel autohton,fenomen observat la Ion Pillat.

Influenta Parnasianismului se suprapune cu cea a simbolismului, cu toate ca in principal, parnasienii sunt mai intelectualisti, eruditi si incearca concilierea stiintei cu poezia; poezia parnasiana e statica, descriptiva, in contrast cu poezia simbolista, fluida, tranzitorie. Modernismul poetic romanesc se dezvolta din simbolism.Pre-luand obsesia actualitatii si respingand estetismul ostentativ si monotonia discursului. Modenrismul interbelic e divers: ermetic, nontraditionalist, ironic. Este un moment al interferentelor,observat la poeti ca Bacovia,Ion Barbu sau Arghezi. Avangarda preia din simbolism ideea explorarii noului;suprarealismul e mai profund legat de simbolism ducand spre extrem alunecarea spre oniric si irational. Reprezentativ este Tristan Tzara(Samuel Rosenstock,1896-1963) care va initia la Zrich dadaismul. Simbolul e o parte esentiala a retoricii noului curent,chiar daca nu este o figura de stil in sensul traditional al cuvantului.Din punct de vedere semiotic(stiinta care se ocupa cu teoria semnelor),simbolul este un mijloc de transmitere de semnificatii,deci de comunicare.El e o imagine concreta,ce poseda o semnificatie proprie, dar prin care se identifica si un alt sens abstract.Cuvantul provine din limba greaca unde symbolon era un obiect rupt in doua pentru a deveni mijloc de recunoastere intre doua persoane.Simbolul e ambivalent,avand doua perspective:a celui care il decsopera si a celui care il foloseste;el presupune o ierarhizare a planurilor,sensul indirect fiind mai important decat obiectul reprezentat intuitiv,asa cum focul sau cerul inlocuiesc ideea de demonic sau divin. Legatura dintre imagine si sens e mediata de simbol,existent in virtutea unei legaturi sau corespondente.Simbolistii au preluat teoriile filozofice si mistice ale analogiei universale,considerand ca exista legaturi secrete intre planul realitatii si cel al esentelor,al ideilor pure.Rolul poetului devine acela de a surprinde si comunica lumii;simbolul devine o functie de cunoastere,de sondare a msiterului
5

cosmic.Unii teoreticieni,ca Albert Mockel,au enuntat o opozitie intre simbol si alegorie,sau intre simbolul trait(viu,autentic)si cel conventional(conceptualizat), care devine neinteresant pentru poezie,fiind un cliseu poetic. In literatura,simbolul e descris prin limbaj,imaginea unui obiect fiind desemnata, evocata.Metoda simbolista prefera evocarea,sugestia,excluzand discursivitatea, traducerea simbolului.Ca avantaj,el isi poate largi sfera,orice reprezentare senzoriala avand capacitatea de a fi transformata in simbol.In lirica romaneasca sunt preluate simboluri ca Orfeu,Narcis,Salomeea,nimfele,imbinate cu simboluri inedite,ca paianjenul de aur,flori de sange,somnul ursilor sau zborul corbului. Simbolul poetic e construit si reconstruit in interiorul textului,existand mai multe metode stilistice de creeare a sa:repetitia unui cuvant-cheie(specifica lui Bacovia), punerea sa in scena sau dezvoltarea narativa.Intr-un text literar se pot identifica simboluri bazate pe reprezentari spatiale,statice,obiectuale(cheia,pescarusul, umbra,cavoul) si dinamice(calatoria,scuturarea florilor).In simbolismul romanesc exista o preferinta pentru simboluri vegetale,insa intr-un scenariu ambiguu. Scuturarea florilor e cel mai des-intalnita,avand si ecouri eminesciene;ea poate sugera trecerea timpului,imaginea feerica a mortii. Sinestezia e definita,ca notiune psihologica,prin asocierea spontana intre senzatii de natura diferita care par sa se sugereze reciproc,si a fost ulterior inclusa de simbolistii francezi in teoriile lor estetice,raportata la cateva versuri din sonetul Correspondances a lui Baudelaire.De asemena,s-a particularizat varianta auditiei colorate in sonetul Voyellea a lui Rimbaud.Ideea sinesteziei intre arte a fost aplicata in operele muzicale ale lui Wagner,amestec de peozie,muzica si pictura. Sinestezia are valoarea unei cai de cunoastere,de acces catre esente,catre unitatea misterioasa a lumii.Teoretic,se produce o perturbare a simturilor, deschizand un drum catre suprarealitate.Teoria a circulat si in Romania, avand in principal valente manieriste sau decorative,neavand un loc central in poem.Cel mai adesea senzatii diferite sunt alaturate,dar prin pastrarea individualitatii: Halucinant cand este-auzul,vederea este fermecata(Macedonski-Noaptea de mai).Uneori,limbajul poetic extinde transpuneri analogice fixate in limba, modifcand sensul unor adjective sau verbe.Metafora sinestezica poate fi interpretata ca o figura de stil-hipalaga(modalitate de concentrare a expresiei poetice prin transferarea metonimica a insusirii unui obiect asupra altuia): parfumul palid al rozei(N.Davidescu-Nevroza) poate fi citit ca derivand din parfumul rozei palidesau ca o extindere de sens a adjectivului palid. Sinsteziile propriu-zise sunt de multe ori rezultatul unei perceptii estetizante,in care naturalul apare ca o opera de arta;metafora cea mai raspandita este cea a
6

interpretarii muzicale a parfumurilor sau culorilor.In putine situatii insa este sinestezia construita constient,deseori ea aparand natural;chiar si asa,unele versuri sunt enunturi rationale,teoretice,nu perceptii proaspete.S-a remarcat o preferinta lexicala pentru cateva cuvinte sinestetice,precum dulce,blond,sonor, vibratie sau alb.Metafora sinestezica este insa un caz al artificializarii limbajului poetic. Sugestia,vagul sunt invocate constant in caracterizarea poeziei simboliste; sugestia e una dintre cele mai vagi notiuni,enuntata in manifeste poetice,dar sumar caracterizata sau detaliata tehnic.Ea a aparut ca rezolvare a unui impas, datorita suprarealitatii ce nu poate fi numita ci doar evocata,sugerata.Tehnica sugestiei se opune discursivitatii,deci logicului,rationalului;vagul si indecizia au avantajul de a nu crea posibilitatea unor conexiuni si a mentine pluripotenta textului.Limitele discursului indirect sunt ermetismul,obscuritatea si tacerea, modalitati de a suspenda comunicarea.Sugestia si imprecizia sunt totusi caracteristici ale impresionismului asimilat de simbolism.Trasaturile picturii impresioniste,ca estomparea contururilor si efectele de umbra si lumina,au fost preluate si de literatura. Ambiguitatea,exploatata intens in cadrul noii poetici,e o caracteristica generala a limbajului,constand in posibilitatea ca o secventa(cuvant,sintagma)sa primeasca cel putin doua interpretari diferite.Uzual,ambiguitatea e eliminata de context;in poezie,ea e insa voita,controlata spre producerea de sensuri noi.Nedeterminarea se produce prin folosirea numeroaselor adverbe nehotarate sau excesul de substantive nearticulate(poezia Departe,de Ion Pillat sau In gradina de D.Anghel). Cuvintele cu sens abstract prezinta mai multe interpretari,dar excesul lor dauneaza sensului poetic general.Simbolistii abuzeaza de termeni ca:tristete,ratacire,spaima,uitare,ideal.Elipsa si suspensia sunt des intalnite,ajungandu-se ca punctele de suspensie sa fie o marca facila a profunzimii.Amplificarea si repetarea elipsei duce la fragmentarism,ce consta in suprimrea tranzitiilor si a conexiunilor explicite intre imagini si enunturi.Imaginile sunt fragmentate cand sunt evocate prin detaliu,nu descriptiv.Poetica moderna focalizeaza pe detaliu,ca o reconstituire a intregului.Simbolismul fonic,prin efectele sonore,aliteratii si ritm muzical creeaza sensuri vagi,evocative. Efemerul si figurile temporalitatii sunt inovatii simboliste ce constau intr-o noua perceptie a temporalitatii.Muzica e o metafora a timpului iar simbolul vag e un simbol in devenire temporala.Perceptia timpului explica echilibrul intre senzorial si abstract al poeziei simboliste;temporalitatea nu mai e o tema a liricii,devine materialul ei fundamental.
7

Surprinderea momentului prezent efemer e principala in poezia simbolista,care deseori e un text scurt,ce surprinde un moment prin intermediul unui gest sau al unei aparitii fugitive.Efectul se obtine cu minimum de efecte stilistice,adesea prin simplul joc al timpurilor gramaticale.Marci temporale ca adverbul cand fixeaza actiunea intr-un timp continuu. Monotonia,obsesia sunt categorii ce definesc retorica simbolista;monotonia e un efect resimtit de cititor,dar care nu apartine intotdeauna intentiei autorului.In text,se regaseste la mai multe niveluri,prin repetitii,convergente,suprasaturare sau uniformizare.In unele cazuri,monotonia se identifica cu lipsa de stridente sau e doar un rezultat al supraornamentarii.La Bacovia,monotonia,repetitia maladiva e sursa muzicalitatii proprii,creand in primul rand efectul obsesiv. Artificialitatea.Simbolismul e o miscare estetica,in care preferintele se indreapta spre arta,obiecte,nu natura si spontaneitate.Exista insa si aici o consonanta intre premisele teoretice si efectee stilistice.Ca forme de manifestare a esteticii sunt:valorizarea estetica a lumii,a naturii(prelucrate insa,in parcuri sau gradini,ca in poeziile lui Macedonski,Rondelul rozelor din Cismegi si Rondelul apei din ograda japonezului)sau a limbajului prin cautarea neologismelor,sau compromis lexical prin vocabularul traditional. Simbolismul exclude in principiu ironia,mai ales autoironia si umorul.Bacovia apare uneori in ipostaza de actor,dar registrul sau e mai mult sarcastic,Minulescu fiind exceptia,avand simt parodic si producerea unor efecte umoristice. Prin simbolism,in literatura romana a fost introdusa o serie de inovatii formale, figuri de repetitie,jocul cu sunetele,ritmul,rima si structura strofei,toate legate de conceptia simbolista conform careia poezia are o esenta muzicala,muzica fiind un ideal de arta pura in care semnificatiile vagi actioneaza asupra ascultatorului. Incercarea de a imita muzica prin limbaj se explica prin poetica sugestiei; prezentarea poemului ca piesa cvasimuzicala incepe din titlu:romanta(la Minulescu)sau cantec,prin adoptarea refrenelor sau introducerea in text a unor note muzicale( Macedonski-Guzl). Latura materiala a limbajului e pusa in valoare de repetitia unor sunete;ele imita deseori sonoritati din natura(onomatopee),trezesc impresia armoniei(eufonie) sau provoaca asociatii vagi ca luminozitate,deschidere,melancolie(efect sugestiv simbolic).Dupa ce Ren Ghil stabileste corespondente intre vocale,consoane si instrumentele muzicale in Trait du verbe,in 1886,Macedonski ii preia teoriile in jurul anului 1890,cu subtitlul poezie simbolista-instrumentalista(In arcane de padure,Pe balta clara).Simbolistii recurg uneori la muzicalitatea suplimentara a
8

rimelor interioare;se obtin efecte sonore si prin repetarea unor unitati textuale: cuvinte,grupuri de cuvinte,versuri.Dintre simbolistii romani,folosesc refrenul cei atrasi de spectacol,Macedonski(Noaptea de decemvrie,Valtul rozelor),Minulescu (Romanta policroma,Acuarela)sau Bacovia,intr-un mod obsesiv(Amurg violet). Poeziile cu forma fixa se leaga tot de obsesiile muzicale ale simbolismului; poeziile se supun unor constrangeri formale.Forma fixa impune repetitii creatoare de muzicalitate.Se intalnesc sonete,rondeluri,triolete sau chiar exercitii de ingeniozitate tehnica:Mircea Demetriade compune un dublu sonet(Pianistul,cu patru catrene si patru tertine),iar Mihai Codreanu un sonet invers. Simbolistii romani continua incercarea de a produce noi formulari ritmice;versul scurt e impins pana la limita,bisilabic sau monosilabic(Al.Macedonski-Naluca unei nopti)in incercarea de a producecantabilitate.In directia opusa,e culrivat versul foarte lung,de pana la 17-18 silabe,in special de catre D.Anghel(Farmec de noapte),producand o idee de fluiditate sau ton elegiac.Fluiditatea se obtine prin anularea cezurii si ingambament,poezia continuand fara respectarea pauzelor formale. Simbolismul european a fost insa legat de introducerea versului liber,a carui teoretician principal a fost poetul Gustave Kahn.Printre predecesori figureaza si Macedonski,cu poezia Hinov,din 1880,dar oarecum accidental,nefiind in concordanta cu poezia viitorului.Dupa ce e practicat insistent de Ovid Densusianu, ajunge deja normal printre simbolistii secolului XX.Forme de proza poetica au existat si inaintea simbolismului,dar acum se impune ca specie autonoma,in special prin Petica,intre 1889 si 1900. Ceea ce confera familiaritate poeziei simboliste,dincolo de procedee este imaginarul unic.Poezia simbolista se fixeaza definitiv in universul interior psihic, imaginativ sau mistic.Spatiul este de obicei concentric:camera,parcul,orasul.Eul se poate identifica cu alte ipostaze temporale,dar nu contemplativ psihic, imaginativ sau mistic.Spatiul este de obicei concentric:camera,parcul,orasul.Eul se poate identifica cu alte ipostaze temporale,dar nu contemplativ.Miturile sunt mereu actualizate,pentru rezolvarea unei crize de identitate.Visul,reincarnarea,calatoria( potentiala,in timpul reveriei),obsesii muzicale reprezentate prin instrumente sau natura de obicei redata prin senzatii(cald,frig),sunt,alaturi de nevroza,melancolie si boala teme predilecte in poezia simbolista.