Câte meserii a avut, de fapt, poetul Tudor Arghezi şi cum

a ajuns să lucreze ca ceasornicar şi bijutier în Elveţia

Autorul „Florilor de mucigai“ a avut nu mai puţin de 11 meserii. A lucrat ca

laborant la o fabrică de zahăr, a fost călugăr, gazetar, ceasornicar şi bijutier. În cea
mai grea perioadă a vieţii lui, a vândut cireşe pentru a-şi asigura existenţa. Tudor
Arghezi, pe numele său adevărat Ion N. Theodorescu, s-a născut la Bucureşti, pe
21 mai 1880. Tatăl, Nae Theodorescu, era originar din Gorj. A fost nevoit să se
întreţină singur încă de la vârsta de 11 ani, din cauza situaţiei financiare precare a
familiei. Între 1887 şi 1891 a fost elev al Şcolii primare „Petrache Poenaru”. A
urmat iniţial cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir” şi mai apoi pe cele ale
liceului „Sfântul Sava” din Bucureşti. Ca elev, şi-a câştigat banii de întreţinere
dând meditaţii. La 16 ani s-a angajat custode la o expoziţie de pictură. A
abandonat studiile la 18 ani, fără să susţină Bacalaureatul.   La 18 ani s-a angajat
ca laborant la o fabrică de zahăr din Chitila. A folosit pentru prima dată
pseudonimul Tudor Arghezi în perioada 1897-1899, pe vremea când începuse să
publice poezii şi proză scurtă în reviste. Aşa cum va explica mai târziu, a ales
pseudonimul Tudor Arghezi, îmbinând numele de familie al tatăului
(Theodorescu-Tudor) cu denumirea latină a Argeşului (Argesis).    S-a făcut călugăr
în urma unei decepţii amoroase   Se spune că la 19 ani cel care avea să devină
poetul Tudor Arghezi a trăit prima dramă a vieţii sale. Iubita de care era
îndrăgostit a murit şi tânărul tulburat a încercat să-şi caute alinarea îndreptându-
se către Dumnezeu. Aşa a ajuns viitorul poet Tudor Arghezi, la doar 19 ani,
călugărul Iosif de la Mănăstirea Cernica. Cei patru ani în care Arghezi a purtat
straie bisericeşti au stârnit nenumărate controverse. Autorităţile bisericeşti de
mai târziu l-au considerat un călugăr care a încălcat canoanele. Alţii au spus
despre poet că a ales calea bisericească din comoditate şi că a fost avansat diacon
graţie intervenţiilor unei rude, înaltă faţă bisericească. Cert este că, în 1900, odată
întrat în obştea Mănăstirii Cernica, tânărul de 19 ani părea că şi-a ales singur
destinul.   La slujba de călugărie asistă bunul său prieten Gala Galaction, cu care a
legat încă din primii ani de liceu o trainică legătură ce urma să dureze şase
decenii. E hirotonisit diacon şi adus la Mitropolie ca secretar. Mitropolitul Iosif
Gheorghian îl recomandă „Referent de conferenţiar pentru religie comparată la
Şcoala de ofiţeri”.
Călugăr controversat   Arghezi nu a întrerupt nici activitatea literară şi nici pe cea
publicistică, cât timp a fost călugăr. Osclinând între credinţă şi necredinţă, autorul
celor mai necanonici Psalmi din literatură a continuat să caute răspunsuri la
întrebările legate de existenţa lui Dumnezeu, chiar între superiorii pe linie
bisericească. Îndoiala călugărului Iosif n-a fost însă privită cu ochi buni. Arghezi nu
s-a regăsit în viaţa monahală şi nici în straiele bisericeşti.  După o serie de critici
dure aduse la adresa conducerii Mănăstirii Cernica şi după mai multe abateri
disciplinare, diaconul Iosif se desparte de lumea monahală. Şi-a dat demisia din
funcţia de diacon în 1905 şi a plecat în Franţa.   Ceasornicar şi bijutier în Elveţia   
În urma unei legături amoroase cu Constanţa Zissu, lui Tudor Arghezi i se naşte în
1905, la Paris, primul copil, nelegitim- Eliazar Lotar. Acesta ar fi fost, se pare,
principalul motiv pentru care poetul a decis să părăsească ţara, iniţial la Paris,
pentru a-şi recunoaşte copilul.   De la Paris, a ajuns în Elveţia unde vrea să urmeze
cursurile Universităţii Catolice de la Fribourg. Cum nu avea bacalaureatul, visul lui
Arghezi de a ajunge student este imposibil. A stat o vreme la Mănăstirea
Cordelierilor din Elveţia, unde i s-a propus să treacă la catolicism, însă Arghezi a
refuzat.   Asistă la cursurile Universităţii din Geneva. Arghezia făcut naveta între
Paris şi Geneva cu motocicleta şi pentru a-şi câştiga existenţa în cei cinci ani cât a
trăit pe meleaguri străine a prestat diverse meserii. A lucrat ca bijutier şi
ceasornicar în Elveţia. A încercat să locuiască la Londra o perioadă, pentru a învăţa
limba engleză. Ajunge în final în Italia, muncind şi aici din greu pentru a-şi câştiga
existenţa. Despre anii petrecuţi în Europa, Arghezi avea să declare mai târziu că
perioada a fost o etapă fără de care nu s-ar fi desăvârşit ca scriitor.     Gazetar în
România   Revenit în ţară în 1912, Arghezi a lucrat ca gazetar, afirmându-se în
presa din România ca pamfletar. În opinia lui Arghezi, pamfletul ca gen jurnalistic
reprezenta adevărata ”renaştere literară”. „Pamfletul săvârşeşte pentru artă şi
compensaţiile vieţii sociale o operă de înviorare. El poate fi ori bine, ori idiot scris.
O linie medie nu există. Pamfletul bun este mai rar ca o bună poezie. De aceea a
fost profesat numai de oameni inteligenţi”, spunea Arghezi.   În 1927, la 47 de ani,
Tudor Arghezi îşi publică primul volum. Debutul său are loc la 31 de ani de la
apariţia primelor scrieri. Primul său volum de versuri, “Cuvinte potrivite”, este
primit de criticii vremii cu elogii. Se spune că unii critici au vorbit despre poetul
Arghezi la apariţia primului volum tipărit ca fiind „cel mai mare poet român de la
Eminescu încoace”.    Arghezi a stat un an la închisoare, la Târgu Jiu din cauza unui
pamflet numit ”Baroane” în care şi-a manifesat atitudinea antifascistă Poetul  a
fost la un pas de a fi trimis într-un lagăr de exterminare german sau de a fi
asasinat de Gestapo. Interzis de comunişti, a trăit la limita supravieţuirii vânzând
cireşe la Mărţişor   Condamnat de comunişti la viaţă grea   Începând cu 1947,
publicistului Arghezi i se interzice orice apariţie în presă, la decizia noului regim.
Poetul a intrat astfel în cea mai neagră perioadă din viaţa sa. Este atacat în 1948 în
”Scânteia” într-un celebru articol, ”Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei”, în
care întreaga operă a poetului terfelită.    În cei mai grei ani din viaţa sa, Arghezi a
fost exilat la Mărţişor. Cărţile poetului au fost retrase din librării, tipografia de la
Mărţişor devastată. Comuniştii au vrut să îi ia şi casa. Alături de soţie şi cei doi
copii, Baruţu şi Mitzura Arghezi, poetul a dus în toţi anii în care a fost interzis o
luptă pentru supravieţuire.    ”Am ars ulucile din gardul grădinii. Ne era frig, nu
aveam lemne, mai puneam un lemn din gard pe foc. Când am terminat de ars
gardul grădinii, am trecut la crengile pomilor din grădină. Câteodată, pe cărămizi
turnam gaz, îi dădeam foc şi le lăsam în sobele de teracotă ca să le încălzească",
povestea Baruţu Arghezi în interviurile date mai târziu.